ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, privind dispozitivul Sentinței penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, formulată de persoana condamnată A..

Pentru a dispune această soluție, Curtea de apel a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2020, persoana condamnată A. a solicitat, în cadrul procedurii prevăzute de dispozițiile art. 278 C. proc. pen., inserarea în dispozitivul Hotărârii nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a pedepselor pentru fiecare faptă pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare italiene, și nu doar a pedepsei rezultante, în sensul de a se dispune recunoașterea Sentinței penale nr. 13585 din 8 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Penal din Roma, Italia, definitivă la data de 22 iunie 2018, prin care s-a aplicat condamnatului A. pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare, pedeapsă compusă din:

- 7 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen. român (faptă prev. la capătul D);

- 10 luni pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de viol prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen. (faptă prev. la capătul B);

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate faptă prev. și ped. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul A);

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de lipsire de libertate faptă prev. și ped. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul C);

- 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul E);

- 3 luni închisoare pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (faptă prev. la capătul F).

Persoana condamnată a apreciat că se impune precizarea conform căreia a fost condamnat la o pedeapsa totală/rezultantă de 9 ani, reprezentată de cumulul aritmetic al pedepselor componente reținute de autoritățile italiene pentru fiecare infracțiune imputată (7 ani + 10 luni + 4 luni + 4 luni + 3 luni + 3 luni), iar indicarea/recunoașterea fiecărei pedepse în mod corect și în mod determinat, este necesară în soluționarea unui eventual concurs de infracțiuni privind pedepse aplicate în România și concurente cu pedepsele aplicate în Italia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că, prin Sentința penală nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 172 alin. (7), art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect recunoaștere hotărâre străină privind persoana condamnată A..

A fost recunoscută Sentința penală nr. 13585 din 8 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Penal din Roma, Italia, definitivă la data de 22 iunie 2018, prin care s-a aplicat condamnatului A. pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1), (3) lit. f) C. pen., două infracțiuni de lipsire de libertate, prevăzute de art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., și două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 22/23 iulie 2008, persoana condamnată A., împreună cu alte cinci persoane, a lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe persoana vătămată B., a constrâns-o pe aceasta să întrețină, în mod repetat, în grup, relații sexuale normale și orale, încercând și întreținerea unui raport sexual anal și i-a sustras persoanei vătămate un telefon mobil, marca x; de asemenea, s-a reținut că, la data de 19 iulie 2008, persoana condamnată A., împreună cu alte cinci persoane, a lipsit-o de libertate, în mod ilegal, pe persoana vătămată C., a constrâns-o pe aceasta să întrețină, în mod repetat, în grup, relații sexuale normale și orale și i-a sustras persoanei vătămate suma de 100 euro. S-a reținut că faptele au fost comise pe timp de noapte, în loc izolat, împotriva unor persoane vătămate tinere și singure, precum și de către mai mult de cinci persoane împreună.

S-a reținut că faptele comise de persoana condamnată A. sunt prevăzute de art. 110, 112 nr. 1, 81 c.2, 61 nr. 5, 609 C. pen. italian, art. 110, 112 nr. 1, 81 c.2, 61 nr. 2-5, 605 C. pen. italian și art. 110, 81 c. 2, 61, nr. 5, 624, 625 nr. 5 C. pen. italian.

Din dispozitivului Sentinței penale nr. 13585/13 din 8 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Penal din Roma rezultă că A. a fost găsit vinovat de toate infracțiunile care i-au fost atribuite fiind condamnat la pedepsele de: 9 ani închisoare pentru infracțiunea de capătul de acuzare D (violență sexuală în grup împotriva persoanei vătămate C.), 7 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de capătul de acuzare B (violență sexuală în grup împotriva persoanei vătămate B.), 2 pedepse de câte 4 luni închisoare pentru cele două infracțiuni de răpire (lipsire de libertate) și 2 pedepse de câte 3 luni închisoare pentru cele două infracțiuni de furt. Având în vedere legătura de continuitate dintre infracțiuni, A. a fost condamnat la pedeapsa definitivă și totală de 9 (nouă) ani închisoare, respectiv 3240 zile închisoare

Sentința penală nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați a rămas definitivă la data de 29 noiembrie 2020 prin Decizia penală nr. 383/A din 29 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A..

În motivele de apel susținute de apărătorul ales al persoanei condamnate A., s-au formulat critici cu privire la hotărârea instanței de fond cu privire la stabilirea pedepselor pentru cele 6 capete de acuzare, astfel cum au fost identificate de autoritățile judiciare italiene, arătându-se că instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 și în verificarea condițiilor pentru recunoașterea fiecărei pedepse în parte, în mod greșit a apreciat că pentru capătul de acuzare de la lit. D) pedeapsa este de 9 ani închisoare în condițiile în care autoritățile judiciare italiene au condamnat pe apelant la 7 ani închisoare. În continuare, a arătat că pentru capătul de acuzare de la lit. B) instanța a stabilit pedeapsa de 7 ani și 10 luni închisoare în condițiile în care autoritățile judiciare italiene au stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare, aspecte ce rezultă din cuprinsul hotărârii atacate. A specificat că instanța de fond a recunoscut pedeapsa de 9 ani închisoare ca fiind una dintre pedepsele componente și ca fiind pedeapsa cea mai grea însă, în realitate, aceasta este pedeapsa rezultantă ce a fost stabilită prin cumul aritmetic. A mai considerat că, potrivit prevederilor art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanța de fond trebuia să adapteze modalitatea de efectuare a contopirii pedepselor la legislația română și să facă aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Această apărare a persoanei condamnate a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, reținându-se că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare, aceasta fiind pedeapsa cea mai grea pentru una dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat și astfel, nu se impunea adaptarea pedepsei, nefiind incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 165 alin. (8) din Legea nr. 302/2004.

S-a mai reținut, că potrivit hotărârii de condamnare a autorităților judiciare italiene, numitul A. a fost găsit vinovat de săvârșirea tuturor infracțiunilor imputate, fiind condamnat la pedepsele de: 9 ani închisoare pentru infracțiunea de capătul de acuzare D) (violență sexuală în grup împotriva persoanei vătămate C.), 7 ani și 10 luni închisoare pentru infracțiunea de capătul de acuzare B) (violență sexuală în grup împotriva persoanei vătămate B.), 2 pedepse de câte 4 luni închisoare pentru cele două infracțiuni de răpire (lipsire de libertate) și 2 pedepse de câte 3 luni închisoare pentru cele două infracțiuni de furt. Având în vedere legătura de continuitate dintre infracțiuni, A. a fost condamnat la pedeapsa definitivă și totală de 9 (nouă) ani închisoare, respectiv 3240 zile închisoare.

Față de considerentele prezentate, s-a apreciat că prin cererea de îndreptare eroare materială, persoana condamnată invocă, practic, aceeași apărare ce a fost formulată în susținerea apelului formulat împotriva Sentinței penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, apărare ce a fost respinsă motivat de instanța de control judiciar.

Totodată, s-a arătat că, în realitate, persoana condamnată dorește modificarea unei hotărâri judecătorești prin alte mijloace decât cele legale, iar dispozitivul Sentinței penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați nu conține vreo eroare în sensul precizat de condamnat.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel condamnatul A., fără a arăta, în scris, motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, persoana - condamnată a solicitat, prin apărător ales, admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale.

Examinând apelul formulat, Înalta Curte, în majoritate, constată că acesta este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația de a sesiza instanțele de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu apelul formulat de condamnatul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială din dispozitivul Sentinței penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, formulată de persoana condamnată.

Or, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. și art. 408 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că încheierile prin care a fost soluționată o cerere de îndreptare eroare materială nu pot fi atacate cu apel pe cale separată, ci numai odată cu sentința.

Prin urmare, în privința încheierii penale atacate, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, pe cale separată.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul-condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Încheierii din 20 noiembrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.

Opinie separată

În opinie separată, consider că se impunea respingerea apelului declarat de condamnatul A. ca nefondat, iar nu ca inadmisibil.

Încheierea din data de 20 noiembrie 2020, atacată în speță, face parte din categoria încheierilor prevăzute de art. 278 C. proc. pen., fiind hotărârea prin care Curtea de Apel Galați, ca primă instanță, s-a pronunțat asupra cererii de îndreptare a erorilor materiale pretins strecurate în dispozitivul Sentinței penale nr. 161/F din 6 noiembrie 2019.

Prin ipoteză, toate încheierile de îndreptare a erorilor materiale existente în cuprinsul unei sentințe sunt ulterioare pronunțării acesteia din urmă, ceea ce înseamnă că, în conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (2), (3) coroborat cu art. 278 alin. (3) C. proc. pen., ca regulă generală, aceste încheieri sunt supuse apelului odată cu sentința.

În funcție de momentul pronunțării încheierilor de îndreptare a erorilor materiale, în practică se pot ivi, însă, două situații: una în care încheierile în discuție sunt pronunțate anterior soluționării apelului împotriva sentinței astfel îndreptate și o alta, în care aceste încheieri sunt date ulterior pronunțării deciziei în apel. În prima ipoteză nu se ridică probleme de interpretare a dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., de vreme ce alin. (3) al textului prevede că apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor, acestea din urmă putând fi cenzurate, așadar, în apel, în baza simplei cereri de exercitare a căii de atac.

În ipoteza în care încheierea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentință este pronunțată, însă, ulterior deciziei instanței de apel, ea nu mai poate fi cenzurată de jurisdicția superioară în temeiul art. 408 alin. (3) C. proc. pen., pentru simplul motiv că respectiva încheiere nu exista la data soluționării căii de atac. A considera, însă, că în această ipoteză, încheierea de îndreptare a erorilor materiale nu ar mai putea fi atacată cu apel ulterior pronunțării ei echivalează, implicit, cu a admite că o atare încheiere nu ar putea fi atacată pe nicio cale, deși legiuitorul nu a prevăzut vreo excepție de la regula instituită prin norma de procedură sus-menționată.

Or, fiind pronunțată în primă instanță și vizând dispoziții cuprinse în sentință, încheierea de îndreptare a erorilor materiale face parte integrantă din hotărâre și trebuie să fie supusă aceluiași regim de exercitare a căilor de atac, indiferent de data pronunțării ei.

O concluzie contrară ar însemna să se admită că, din rațiuni ce țin, uneori, exclusiv de pasivitatea sau eroarea instanței (care fie nu a observat eroarea materială, fie nu a procedat la îndreptarea ei cu celeritate), o persoană să nu poată beneficia de o cale de atac la care, în condițiile în care organul judiciar ar fi acționat cu celeritate, ea ar fi fost incontestabil îndreptățită.

Pentru aceste considerente, am considerat că apelul declarat în speță de către condamnatul A. era admisibil, însă, nefondat, sub acest ultim aspect apreciind că toate susținerile apelantului reprezintă, în realitate, apărări de fond asupra cărora s-a pronunțat, în mod definitiv, instanța învestită cu soluționarea căii de atac împotriva sentinței penale nr. 161/2019, iar nu erori materiale evidente în sensul art. 278 C. proc. pen.

Procesat de GGC - LM