ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 380/PI din 09 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (8 acte materiale). În baza art. 397 alin. (1), raportat la art. 19 din C. proc.

pen., coroborat cu art. 1349, art. 1357 și art. 1385 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B., domiciliat în Italia, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C., județul Timiș și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a următoarelor sume: 113400 euro prejudiciu cauzat, 584 RON reprezentând traduceri înscrisuri și 158 euro cheltuieli de deplasare, sume la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății. În baza art. 276 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă B. a sumei de 6364 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, sumă la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 01.07.2019 sub nr. x/2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale).

În esență, s-a reținut că, în perioada 2010 - 2016, inculpatul A., avocat în Baroul Timiș, a indus-o în eroare, prin mijloace frauduloase, în mod repetat, pe partea civilă B., administrator al SC D. SRL și a prejudiciat-o astfel cu suma totală de 113.400 de euro, cu ocazia demersurilor judiciare întreprinse de inculpat în cauza civilă ce avea ca obiect recuperarea de către SC D. SRL a unei creanțe de 85.000 euro de la SC E. SRL. Mijloacele frauduloase au constat în xerocopii false ale unor acte oficiale, ce nu erau certificate pentru conformitate cu originalul (Încheierea nr. x din data de 02.08.2016, din Dosarul nr. x/2016 și înscris datat 14.10.2015, aparent emis de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș).

De asemenea, pentru inducerea și menținerea în eroare a părții civile, inculpatul i-a trimis mesaje prin e-mail pentru a o determina să plătească sume suplimentare. Deopotrivă, au fost avute în vedere contractul de asistență juridică din data de 21.01.2010 și actul adițional la acel contract, datat 02.12.2010, acte de care inculpatul s-a folosit pentru a obține bani de la partea civilă, el neavând niciun moment intenția să-și îndeplinească obligațiile asumate, atât timp cât banii plătiți de partea civilă pentru cheltuielile ocazionate de procese erau folosiți de inculpat în interes propriu și nu în interesul clientului, ale cărui acțiuni au fost respinse sau chiar anulate ca netimbrate.

În cadrul procedurii de cameră preliminară, în cauză nu au fost formulate cererii și excepții, iar prin încheierea din data de 13.08.2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2018 din 27.06.2019 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) și s-a dispus începerea judecății.

În fața instanței de fond nu s-a reușit audierea inculpatului A., acesta fiind citat la adresa de domiciliu și luând cunoștință de termenele acordate, precum și de stadiul procesual, însă pentru fiecare dintre termenele de judecată acordate inculpatul a depus diverse cereri prin care solicita amânarea judecării cauzei, fie în vederea angajării unui apărător, fie pentru soluționarea cauzei pe cale amiabilă, fie pentru a depune diverse înscrisuri în probațiune. Cu toate că au fost acordate termene în sensul menționat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, nu și-a angajat apărător și nu a depus nici un fel de înscrisuri din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu persoana vătămată sau care să releve o altă stare de fapt decât cea indicată în rechizitoriu.

Nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței de fond inculpatul nu s-a prezentat spre a fi audiat, deși a fost legal citat pentru toate termenele de judecată la domiciliul indicat, comunicând atât cu organele de urmărire penală, cât și cu instanța de judecată numai prin intermediul adresei de email. Instanța de fond a reținut că, în faza de urmărire penală a fost administrat următorul probatoriu: denunțul Baroului Timiș, declarație parte civilă B., declarație martor F., declarație martor G., copii dosare instanță privind cele trei cauze civile dintre SC D. SRL și SC E. SRL, înscrisuri constând în corespondența derulată între părți, copii ale declarațiilor inculpatului A. date în Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara).

În fața instanței de fond au fost audiați partea civilă B. și martorul F. în ședința publică din data de 09.12.2019 și au fost depuse înscrisuri în probațiune în susținerea cererii de constituire de parte civilă. Analizând întregul material probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza instanței, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele: Partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, avea de recuperat de la SC E. SRL suma de 85.000 euro în urma unor tranzacții comerciale, iar pentru aceasta a apelat la martorul F., astfel cum rezultă atât din declarațiile martorului date în faza de urmărire penală și în fața instanței, cât și din declarațiile părții civile și a înscrisurilor depuse la dosar în faza de urmărire penală (copii ale dosarelor Judecătoriei Timișoara nr. x/2011, nr. x/2012 și nr. x/2016).

Pentru recuperarea sumei, astfel cum rezultă din declarația martorului F., acesta a contactat societatea de avocatură G. și A. prin intermediul numitei H., trimițându-i avocatului A. în original actul notarial ce provenea de la un notar din Austria, de unde rezulta suma datorată, urmând ca avocatul să se ocupe de recuperarea sumei în România. Din copia contractului de asistență juridică nr. x/21.01.2010, rezultă că obiectul contractului consta în redactare acțiune civilă și reprezentare în procesul civil de recuperare de către SC D. SRL a prețului unei cesiuni de părți sociale de la SC E. SRL, stabilindu-se un onorariu de avocat în cuantum de 2000 euro, la care s-a adăugat suma de 1800 euro cheltuieli cu privire la plata taxei judiciare de timbru, sume ce au fost plătite către inculpat prin viramente bancare, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Între inculpat și partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, s-a purtat o corespondență îndelungată, fie direct, fie prin intermediul martorului F. (fapt ce rezultă din copia e-mail-ului ce a fost trimis martorului F. de către inculpat și aflat în copie la d.u.p.) și, astfel, la data de 02.12.2010, a fost încheiat un act adițional prin care partea civilă s-a obligat să-i plătească inculpatului suma de 1000 euro pentru ca Registrul Comerțului să pună sub supraveghere bunurile SC E. SRL pentru ca aceasta să nu le înstrăineze. Partea civilă a plătit prin virament bancar suma de 1000 euro, iar inculpatul a emis pentru aceasta factura aflată în copie la d.u.p. Cu toate acestea, inculpatul nu a efectuat nici un demers pentru indisponibilizarea bunurilor debitoarei SC E. SRL, inducând-o în eroare pe partea civilă, în condițiile în care Dosarul nr. x/2011 a fost soluționat prin anularea cererii ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011.

Deși cunoștea că acțiunea introdusă nu a fost încă soluționată, inculpatul i-a comunicat martorului F. că trebuie să fie plătită suma de 500 euro, ce reprezintă cheltuieli efectuate de către executorul judecătoresc, sumă ce a fost plătită inculpatului, prin virament bancar, în următoarea zi, fapt ce rezultă din înscrisul aflat la d.u.p. În cauză, inculpatul a demarat procedurile de recuperare a sumelor ce erau datorate de SC E. SRL către SC D. SRL, formulând acțiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Timișoara, fără însă a se interesa de mersul cauzei, această acțiune fiind soluționată prin anularea cererii ca insuficient timbrată, prin Sentința civilă nr. 27096/09.11.2011 a Judecătoriei Timișoara, în condițiile în care taxa judiciară de timbru ce trebuia achitată era în cuantum de 1 leu, inculpatul încasând pe lângă onorariu, astfel cum s-a menționat anterior, și sumele necesare plății taxei judiciare de timbru.

Ulterior, inculpatul a introdus o nouă acțiune civilă, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, tot pentru recuperarea sumei de 85.000 euro datorată de SC E. SRL către SC D. SRL, acțiune ce a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 13220/16.05.2012, aflată la dosar, deoarece contractul dintre părți prevedea că prețul cesiunii de creanță se achită prin predarea de către debitoare a unui imobil care corespunde prețului de vânzare de 85.000 euro, astfel că obligația corelativă creanței deținute de către reclamantă (SC D. SRL) constă în îndatorirea debitoarei de a preda un imobil la valoarea de 85.000 euro și nu de a plăti o sumă de bani.

Cu toate că avea cunoștință de faptul că prin Sentința civilă nr. 13220 din 16.05.2012 a Judecătoriei Timișoara fusese respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea introdusă pentru SC D. SRL, la data de 03.12.2013, inculpatul a comunicat martorului F., prin intermediul adresei de email, că societatea trebuie să mai plătească 2000 euro și garanta că, dacă litigiul nu va fi soluționat cu succes până în martie 2014, el va restitui banii, iar destinația sumei de 2000 euro reprezintă o garanție pentru onorariul executorului judecătoresc și, în cazul neplății respectivei sume, durata procesului se va prelungi cu o perioadă cuprinsă între 4 și 6 luni, până ce onorariul executorului va fi plătit din fondurile statului român, astfel cum rezultă din traducerea emailului aflat la d.u.p.

Ca urmare a corespondenței purtate, partea civilă a plătit, prin virament bancar, suma de 2000 euro, sumă pentru care inculpatul a emis factura aflată în copie la d.u.p., factură ce este semnată de inculpat și completată cu datele acestuia, deși în document se arăta că reprezintă cheltuieli executare silită. În raport de data emiterii acestui email (03.12.2013) și de data efectuării plății, instanța de fond a reținut că se cuvine a se observa din extrasul de pe portalul Tribunalului Timiș, aflat la d.u.p., faptul că la data de 03.10.2013 Tribunalul Timiș, la solicitarea D.G.F.P. Timiș, prin hotărârea 2084/03.10.2013, a soluționat prin închiderea procedurii simplificate prev. de Legea nr. 85/2006 procedura falimentului în ceea ce o privește pe debitoarea SC E. SRL (Dosarul nr. x/2013), astfel că inculpatul, în urma finalizării procedurii falimentului, nici nu mai putea să recupereze de la societatea SC E. SRL suma solicitată.

Cu toate acestea, la data de 06.11.2014, prin intermediul unui e-mail, inculpatul a discutat cu martorul F., solicitându-i plata sumei de 6.000 euro cu destinație "garanție licitație", sumă ce a fost plătită la data de 01.12.2014 prin virament bancar, inculpatul emițând și semnând factura nr. x/06.11.2014. Deși cunoștea că acțiunile au fost respinse și nu există un titlu executoriu, la data de 21.05.2015, inculpatul i-a comunicat martorului F., prin intermediul unui email, că banii reprezentând prejudiciul recuperat vor fi virați în contul persoanei vătămate în data de 29.05.2015 și vor fi vizibili în data de 02.06.2015, însă pentru aceasta trebuie să fie plătită o sumă de 1200 euro, ce reprezintă o taxă ce este percepută de statul român pentru finalizarea tranzacției.

Această sumă a fost plătită prin virament bancar. Ulterior datei de 02.06.2015, la data de 08.07.2015, inculpatul a revenit cu un email către martorul F., comunicându-i că banii vor fi primiți în acea lună, fiind vorba doar de o procedură bancară în acel moment, cu toate că avea cunoștință de faptul că până la momentul respectiv nu exista o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului finalizată, care să ajungă în faza transferului de bani către partea civilă.

În același sens, pentru menținerea în eroare a părții civile, inculpatul a comunicat martorului F., prin email, că a mai apărut un creditor al SC E. SRL și pentru ca acesta să renunțe la pretenții și pentru a se urgenta procedura trebuie să fie plătită suma de 10.000 euro de către partea civilă și, de asemenea, mai există două societăți în aceeași situație, care au fost de acord să plătească suma de 10.000 euro, înțelegerea fiind parafată în fața unui procuror, astfel cum rezultă din copia traducerii emailului transmis, aflată la d.u.p. În urma acestei acțiuni a inculpatului, a doua zi (16.10.2015) partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 10.000 euro.

În perioada 04.05.2016 - 16.05.2016, inculpatul a comunicat, prin email, cu martorul F., căruia i-a spus că plata sumei reprezentând prejudiciul recuperat a fost făcută, a atașat și ordinul de plată, care însă nu a putut fi deschis de către contabilul SC D. SRL, aceasta fiind evident și intenția inculpatului, întrucât, în realitate, nu a fost efectuat vreun virament bancar către conturile SC D. SRL. La data de 16.06.2016, inculpatul a introdus o acțiune la Judecătoria Timișoara, ce a fost înregistrată sub nr. x/2016, în vederea recuperării aceleiași sume de 85.000 euro de la SC E. SRL, iar prin Sentința civilă nr. 7958 din 18.07.2016 a fost anulată cererea formulată de către reclamantă, prin avocatul A., deoarece acesta nu s-a conformat cerințelor instanței de a depune în termenul legal de 10 zile înscrisuri din care să reiasă că are dovada calității de reprezentant al semnatarului cererii.

Cu toate acestea, în perioada august- septembrie 2016, inculpatul, posesorul numărului de telefon x (așa cum rezultă din actele aflate la dosar), a transmis mai multe mesaje către partea civilă B., căreia îi transmitea că plata prejudiciului recuperat a fost făcută și doar motive birocratice și de monitorizare a transferurilor ce implică sume mari fac ca banii să nu fi ajuns în contul părții civile. Printr-un mail din data de 02.09.2016, inculpatul i-a comunicat martorului F. că a plătit o taxă de judecată în valoare de 900 euro și ar dori să primească această sumă.

Pentru a fi și mai convingător, inculpatul a comunicat persoanei vătămate o încheiere judecătorească falsă, cea cu nr. x din data de 02.08.2016, din Dosarul nr. x/2016, încheiere ce cuprindea date fictive, fiind plăsmuită, reprezentând un mijloc fraudulos folosit de inculpat pentru menținerea în eroare a părții civile și pentru a obține alte sume nejustificate, în condițiile în care dispozitivul încheierii false stipula că se "admite acțiunea formulată de către SC D. SRL, prin reprezentant legal, sub condiția achitării unei ultime diferențe la taxa judiciară de timbru, în cuantum de 900 euro". La data de 07.09.2016, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 900 euro.

Procedând la verificarea elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată inculpatul A., Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele: Inculpatul A., avocat în Baroul Timiș, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale), deoarece, în perioada 2010-2016, a indus-o în eroare, prin mijloace frauduloase, în mod repetat, pe partea civilă B., administrator al SC D. SRL și a prejudiciat-o astfel cu suma totală de 113.400 de euro, cu ocazia demersurilor judiciare întreprinse de către inculpat în cauza civilă ce avea ca obiect recuperarea de către SC D. SRL a unei creanțe de 85.000 euro de la SC E. SRL.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., instanța de fond a reținut că elementul material constă în acțiunile de inducere și menținere în eroare săvârșite de către avocatul A. față de reprezentantul părții civile SC D. SRL, prin intermediul corespondenței purtate cu martorul F., acțiuni mai sus arătate.

Este de observat faptul că inculpatul, deși a cunoscut că acțiunea introdusă a fost anulată ca netimbrată, a continuat să solicite sume de bani de la partea civilă, pretinzând că este într-o fază avansată de recuperare a sumelor solicitate de SC D. SRL de la SC E. SRL și, chiar după ce o nouă acțiune a fost respinsă, profitând de faptul că partea civilă se afla în Italia și nu poate efectua verificări, a menținut-o pe aceasta în eroare prin intermediul corespondenței purtate cu privire la faptul că urmează să-i fie virate sumele de bani și că este vorba numai de aspecte ce țin de transferul bancar (proceduri bancare), deși cunoștea că nu a fost deschis un dosar execuțional, nu s-au demarat proceduri de executare silită, nu s-a recuperat nici o sumă și nu exista niciun fel de procedură bancară care să îngreuneze transferul sumelor din România în Italia.

Mai mult decât atât, pentru a menține partea civilă în eroare, inculpatul a invocat existența unor taxe percepute fie de statul român, fie de executorul judecătoresc sau unitatea bancară și a inventat existența unor alte litigii în contra SC E. SRL pentru a obține sume mai mari de la partea civilă, cu toate că la momentul respectiv societatea SC E. SRL parcursese deja procedura falimentului, fapt ce rezultă din copia extrasului de pe portalul instanțelor aflată la d.u.p. Nu în ultimul rând, trebuie observat faptul că inculpatul a comunicat o încheiere judecătorească falsă (nr. x/02.08.2016), încheiere ce cuprindea date fictive, fiind plăsmuită și care ar fi fost pronunțată în Dosarul nr. x/2016, pentru a menține în eroare partea vătămată și pentru a obține de la aceasta sume de bani.

În ceea ce privește forma agravată, prevăzută la alin. (2) al art. 244 din C. pen., Curtea de Apel Timișoara a apreciat că mijloacele frauduloase au constat în xerocopii false ale unor acte oficiale ce nu erau certificate cu originalul (Încheierea nr. x/02.08.2016, Dosarul nr. x/2016, precum și înscrisul datat 14.10.2015, aparent emis de un procuror - I. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș).

Purtarea corespondenței pe o durată îndelungată pentru a o menține în eroare pe partea civilă, precum și pentru a o determina să plătească sume suplimentare constituie acte de inducere și menținere în eroare a părții civile, motiv pentru care, în speță, s-a dispus reținerea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., pentru toate cele opt acte materiale mai sus descrise, inculpatul având încă de la început reprezentarea faptului că nu va recupera suma de bani, din moment ce acesta, deși a încasat sume atât pentru onorariu, cât și pentru plata taxelor judiciare de timbru, nu a achitat pentru prima acțiune introdusă plata unei taxe judiciare de timbru de 1 leu, motiv pentru care instanța a anulat acțiunea, fără a mai trece la cercetarea fondului cauzei.

Urmarea generată de acțiunile inculpatului a constat în producerea unei pagube în patrimoniul părții civile B., care, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la data de 09.12.2019, este succesorul în drepturi al SC D. SRL, ca urmare a încetării activității acesteia și intrării în lichidare. Legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a urmărit ca prin activitatea de inducere și menținere în eroare a reprezentantului societății, să obțină pentru sine un folos patrimonial injust și să-i cauzeze acestuia o pagubă, atâta timp cât banii plătiți de către partea civilă pentru cheltuielile ocazionate de recuperarea creanței erau folosiți de către inculpat în interesul său propriu și nu în interesul clientului.

Inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei, cunoscând încă de la început că în situația în care nu se va supune cerințelor instanței (nu va face dovada plății taxei judiciare de timbru, nu va face dovada calității de reprezentant), acțiunile introduse vor fi anulate de către instanță. Față de toate aceste considerente, instanța de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, este tipică, antijuridică și imputabilă, constituind infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

și a fost săvârșită de inculpatul A.. Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare, ca o constrângere directă aplicată acestuia, de natură să asigure îndreptarea și corijarea lui, fiind necesar să fie îndeplinit și scopul de prevenție, de a nu mai fi săvârșite acest gen de fapte penale, având în vedere că fapta denotă un pericol social destul de ridicat, în condițiile în care inculpatul a menținut persoana vătămată în eroare o perioadă îndelungată.

În consecință, având în vedere și criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, descrise mai sus, starea de pericol creată de inculpat pentru valoarea ocrotită (siguranța patrimoniului), motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit de inculpat, persoana acestuia (potrivit fișei de cazier judiciar, aflată la d.u.p., nu este cunoscut cu antecedente penale), conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii (acesta nu s-a prezentat nici în faza de urmărire penală, nici în fața instanței, deși, în urma solicitărilor formulate, i-au fost acordate mai multe termene), dar pe de altă parte și nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială, respectiv împrejurarea că inculpatul este tânăr, are studii superioare, instanța, sub aspectul proporționalizării pedepsei, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Sub aspectul modului de individualizare a executării sancțiunii de 3 ani închisoare, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. c) din C. pen. sau art. 91 alin. (1) lit. c) din C. pen., astfel că sancțiunea închisorii urmează să fie executată în detenție.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că, în cauză, la data de 16.09.2019, partea civilă și-a precizat pretențiile civile prin înscrisul depus la dosar, acestea fiind reprezentate de suma de 85.000 euro, cu privire la care se află în imposibilitate de a o recupera ca urmare a intrării în insolvență a debitoarei SC E. SRL, la care se adaugă sumele solicitate de inculpat fie cu titlu de onorariu avocat, fie pentru plata diferitelor taxe pentru derularea proceselor și executare silită, precum și sumele reprezentând traducerea înscrisurilor care au trebuit depuse de-a lungul procesului și suma plătită pentru deplasarea din Italia în România a reprezentantului părții civile în vederea audierii sale în cadrul procesului.

Analizând răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1357 și următoarele din C. civ., care instituie principiul răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat și presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Instanța de fond a constatat că aceste condiții sunt întrunite cumulativ în cauză, pentru aceleași considerente ca și acelea ce au stat la baza soluției din latura penală a cauzei.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, având în vedere principiul reparării integrale a acestuia, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că se impune obligarea inculpatului atât la plata prejudiciului cauzat (damnum emergens), cât și a beneficiului nerealizat (lucrum cessam), astfel că sumele pe care partea civilă i le-a încredințat în scopul derulării proceselor civile, cât și sumele pe care partea civilă nu le-a recuperat din cauza culpei inculpatului (întrucât prin nepromovarea acțiunilor și neplata taxelor de timbru, partea civilă nu mai poate recupera sumele de bani de la debitor în mod direct, față de acesta fiind finalizată procedura falimentului) urmează a fi actualizate cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data efectuării plății.

Ca urmare a celor mai sus arătate, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă B. a următoarelor sume: 113.400 euro prejudiciu cauzat (compus din 85.000 euro, sumă ce nu mai poate fi recuperată și 28.400 euro diverse sume plătite către inculpat), 584 RON, reprezentând costul traducerilor depuse la dosar (compus din 233 RON copie factură, dosar, 315 RON copie factură și chitanță, dosar instanță fond), 158 euro cheltuieli de deplasare la proces, sume la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății.

Dat fiind că partea civilă a suportat o serie de cheltuieli cu plata onorariului de avocat de-a lungul procesului penal și având în vedere modalitatea de soluționare a cauzei și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă, inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă B., în cuantum de 6364 RON, conform facturilor și chitanțelor depuse la dosar instanță fond. Împotriva Sentinței penale nr. 380/PI din 09 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, a declarat apel inculpatul A.. Prin motivele formulate, apelantul inculpat A. a solicitat desființarea în tot a hotărârii pronunțate de către instanța de fond și trimiterea dosarului Curții de Apel Timișoara în vederea rejudecării cauzei.

Apelantul inculpat a susținut că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara înainte de a avea posibilitatea întocmirii și depunerii probatoriului necesar dovedirii nevinovăției sale, aspecte pe care le-a detaliat în cadrul solicitărilor scrise adresate atât organelor de cercetare penală, cât și instanței, în faza de judecată, solicitând inclusiv efectuarea unei expertize contabile, în vederea stabilirii situației reale de fapt și de drept.

A mai arătat inculpatul că, fiind vorba de o situație conflictuală născută între el și cetățeni străini cu domiciliul/sediul în Italia, nu a dispus de timpul necesar obținerii unor duplicate ale documentelor relevante, în speță fiind necesar să ia legătura cu un birou notarial din Austria, cu care societatea D. a colaborat, pentru a arăta întinderea obligațiilor sale contractuale reale, precum și proveniența actelor (xerocopiate) pe care reprezentanții acesteia susțin că le-ar fi primit de la el, în calitate de avocat. Apelantul inculpat a precizat că, deoarece nu dispune încă de actele care ar trebui anexate cererii de apel, va completa motivele de apel și le va depune la dosarul cauzei, în cursul lunii ianuarie 2020. Pe parcursul cercetării judecătorești în fața instanței de apel, apelantul inculpat nu a depus o completare a motivelor de apel.

Pentru termenul din data de 13 octombrie 2021, apelantul inculpat a transmis la dosar un memoriu intitulat "note și cerere de probațiune". În cuprinsul memoriului, apelantul inculpat A. a arătat că, în anul 2010 a introdus, în numele SC D. SRL, o cerere de ordonanță pentru emiterea somației de plată împotriva debitoarei SC E., solicitare soluționată nefavorabil în cursul anului 2011 de către Judecătoria Timișoara, deși, în opinia sa, creanța era certă, lichidă și exigibilă. A menționat inculpatul că, în prezent, dosarul în care a fost soluționată această cerere nu se regăsește în baza de date electronică oferită de portalul instanțelor de judecată, deși în arhiva instanței acesta există, purtând numărul de înregistrare x/2011.

Apelantul inculpat a precizat că acțiunea formulată în dosarul menționat anterior a fost precedată de o încercare de rezolvare a situației pe cale amiabilă, reprezentanții societății debitoare fiind invitați la sediul SC M. în data de 01.03.2010, aceștia ignorând însă invitația la conciliere directă. Totodată, apelantul inculpat a arătat că s-a ocupat de traducerea legalizată a actelor obținute de la cabinetul notarial J., precum și a tuturor documentelor aferente dosarului cauzei. Ulterior, activând în cadrul cabinetului individual de avocat, a căutat, la solicitarea clientului, informații cu privire la bunurile deținute de către reprezentanții societății debitoare, în eventualitatea atragerii răspunderii personale a administratorului și executării silite a bunurilor acestuia în contul sumelor datorate, dacă acest lucru ar fi fost realizabil.

În perioada următoare, societatea a virat câteva sume cu titlu de cheltuieli estimative, deoarece situația societății debitoare de la momentul respectiv ridica mai multe probleme, clientul constatând, în urma unui certificat constatator obținut de inculpat de la ORC Timiș, că se schimbase componența societății, inclusiv administratorii, persoanele cu care se tratase inițial fiind înlocuite de alte persoane, care, fără putință de tăgadă, îndeplineau doar un rol scriptic, aflându-se în județe diferite și nefiind implicate în mod real în vreo activitate a societății.

Apelantul inculpatul a arătat că a discutat cu reprezentanții SC D. în repetate rânduri, plănuind atât demersuri civile, cât și penale, aceștia obținând personal informații și sfaturi inclusiv din alte direcții, insistând să întreprindă orice va fi necesar în vederea apărării intereselor societății, respectiv a recuperării prejudiciului creat de către societatea debitoare, prin nerespectarea contractului de cesiune încheiat în Austria, la biroul notarial J.. Prin urmare, reprezentanții societății s-au arătat dispuși să transfere mai multe sume, care reprezentau costurile estimative ale demersurilor pe care conveniseră să le înceapă, aceștia asigurându-l că sunt pe cale să obțină titluri executorii cu ajutorul altor colaboratori din țară.

A mai arătat apelantul inculpat că s-a angajat, personal, să încerce încă o dată, în 18.07.2016, obținerea unei ordonanțe de plată, deoarece la momentul respectiv dispunea de informații noi, însă și acest demers a fost respins. Spre deosebire de demersul anterior, care se regăsește doar în arhiva instanței, cel din 2016 este evidențiat și pe portalul instanțelor de judecata sub nr. x/2016. Ulterior, reprezentanții societății s-au arătat nemulțumiți de durata demersurilor, insistând ca sumele avansate să fie folosite pentru acțiuni pe drept comun care, însă, în opinia inculpatului, nu aveau vreo șansă de reușită.

În luna octombrie, F. a refuzat sa îi furnizeze orice informații cu privire la actele (sau proveniența acestora) în baza cărora i se solicitase să înceapă demersuri de executare silită ce implica depunerea unor cauțiuni substanțiale, sume ce urmau a fi transferate de către client, informându-l că mandatul de reprezentare i-ar fi fost retras în mod subit și că nu mai puteau coresponda.

A precizat apelantul inculpat că sumele avansate deja de către societate în anii anteriori nu au fost folosite în alte scopuri, însă nu a procedat de îndată la restituirea acestora întrucât contractul de asistență juridică nu fusese reziliat și nu i se solicitase nimic în acest sens, efectuase o serie de demersuri (acțiuni judiciare, medieri, obținerea informațiilor de la O.R.C., traduceri legalizate etc) ale căror costuri aferente se impuneau a fi calculate înaintea unui eventual decont și o eventuală restituire a unei sume efectuată în mod haotic și fără vreo convenție prealabilă ar fi fost mai mult decât interpretabilă și ar fi implicat recunoașterea unei culpe profesionale din partea sa.

S-a arătat că Anexa 1a atașată notelor de ședință reprezintă corespondența purtata cu F., în calitate de împuternicit al societății D., acesta fiind cel care a intermediat schimbul de informații, precum și plățile efectuate de către societate în contul său de avocat. Apelantul inculpat a susținut că a atașat acest schimb de e-mail-uri în dovedirea faptului că a lucrat mereu cu acte primite de la client, conversația evidențiată referindu-se la un document scanat ce îi fusese înaintat de către F. în luna septembrie 2016 (Anexa 2), acesta afirmând că îl primise de la "unul dintre colaboratori" și l-a rugat să facă tot ceea ce este necesar în interesul clientului D. SRL.

Așa cum rezulta și din schimbul de replici, în zilele următoare a căutat să identifice dosarul indicat și să obțină un exemplar original al sentinței în cauză, însă, ulterior, a fost nevoit să îl informeze pe F. că actul respectiv nu se regăsește nicăieri, solicitând, totodată, lămuriri atât cu privire la proveniența acestuia, cât și cu privire la o solicitare pe care o primise subit prin e-mail de la un alt domn avocat, de a-i preda întregul dosar, susținând că ar fi împuternicit de către societate să preia cazul, aspect care nu îi fusese adus la cunoștință de reprezentanții societății. A mai arătat apelantul inculpat că F. i-a răspuns că relația de colaborare dintre el și societatea D. s-a terminat, refuzând în mod diplomat să îi răspundă la întrebările pe care le ridicase, nedorind probabil să-și asume răspunderea pentru situația creată și întrerupând din acel moment comunicarea cu el.

S-a arătat că cele învederate s-au petrecut în cursul lunii octombrie a anului 2016. În zilele următoare, apelantul inculpat a fost contactat telefonic de către B., care a părut să înțeleagă nelămurirea sa, însă i-a confirmat că avocatul în cauză a intervenit la solicitarea sa și l-a rugat să se întâlnească cu acesta cu ocazia unei deplasări efectuate la București, unde avocatul deținea un punct de lucru. A convenit că acesta îl va contacta în cursul zilei în care se va afla acolo. Nu l-a contactat nimeni, însă în aceeași zi, B. i-a trimis un sms prin care se scuza pentru încurcătură și își arăta indignarea cu privire la faptul că avocatul în cauză nu îi mai răspundea nici lui la telefon. Acesta din urma l-a contactat ulterior pe mail, solicitându-i să predea dosarul colegilor săi din Timișoara, lucru pe care, în lipsa unei împuterniciri și a oricăror formalități necesar a fi întocmite în asemenea situații, a refuzat să îl facă.

A urmat apoi plângerea disciplinară adresată Baroului Timiș, din care a constatat că B. (cu care nu a avut niciodată contact direct vreme de 7 ani) îi fusese prezentată o situație care nu corespundea deloc realității. Mai mult decât atât, acesta s-a deplasat în data de 21.05.2019 la Timișoara, prezentându-se la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, însoțit de F., intermediarul cu care purtase mereu întreaga corespondență. Apelantul inculpat a precizat că el nu primit nicio informare din partea autorităților cu privire la această vizită, fiind astfel privat de șansa unei confruntări directe, care cu siguranță ar fi lămurit imediat situația reală de fapt și de drept.

A învederat acest aspect procurorului K. printr-o adresă înaintată în data de 27.05.2019, însă situația a fost consemnată ulterior la dosar ca și cum nu și-ar fi dat interesul să participe, deși, în realitate, așa cum se poate observa în urma studierii actelor întocmite de către parchet în acea lună, nu avusese cunoștință de termenul fixat pentru data de 21.05.2019, acesta nefiindu-i vreodată comunicat. În cursul cercetării judecătorești în apel, a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de apelantul inculpat, constând în conținutul unor e-mail-uri purtate cu F. și o copie a încheierii nr. x din 02.08.2016 a Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 . Analizând sentința apelată atât prin prisma motivelor formulate de apelantul inculpat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) din C. proc.

pen., Înalta Curte constată următoarele: Examinând motivele de apel depuse la dosar de apelantul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta a solicitat desființarea în tot a hotărârii pronunțate de către instanța de fond și trimiterea dosarului Curții de Apel Timișoara în vederea rejudecării cauzei. Apelantul inculpat a susținut că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara înainte de a avea posibilitatea întocmirii și depunerii probatoriului necesar dovedirii nevinovăției sale.

A mai arătat inculpatul că, fiind vorba de o situație conflictuală născută între el și cetățeni străini cu domiciliul/sediul în Italia, nu a dispus de timpul necesar obținerii de duplicate ale documentelor relevante, în speță fiind necesar să ia legătura cu un birou notarial din Austria, cu care societatea D. a colaborat, pentru a arăta întinderea obligațiilor sale contractuale reale, precum și proveniența actelor (xerocopiate) pe care reprezentanții acesteia susțin că le-ar fi primit de la el, în calitate de avocat. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în cursul urmăririi penale, prin mail-ul transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 31 octombrie 2018, A. a solicitat să fie reprogramată audierea sa în calitate de martor, aflându-se în imposibilitate de prezentare din motive obiective.

Acesta a anexat o copie a cărții de identitate, pentru a putea fi citat la adresa de domiciliu din Timișoara, județul Timiș, indicând, totodată, și o adresă de email. În cursul urmăririi penale, cu toate că a fost citat de mai multe ori (pentru data de 06 noiembrie 2018, 17 mai 2019, 27 mai 2019, 07 iunie 2019), chiar la adresa indicată prin mail-ul menționat anterior (din Timișoara, județul Timiș), inculpatul nu s-a prezentat, în schimb a transmis mai multe cereri pentru imposibilitate de prezentare. Astfel, la data de 17 mai 2019, A. a transmis, pe adresa de mail a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, o cerere pentru imposibilitate de prezentare din motive obiective. Deopotrivă, la data de 27 mai 2019, A. a transmis, prin mail, o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător și pregătirii apărării, precum și pentru administrarea probelor.

Aceeași atitudine procesuală a avut-o inculpatul și în cursul cercetării judecătorești. Astfel, acesta nu s-a prezentat la vreun termen în fața instanței de fond, cu toate că a fost citat la adresa indicată în cursul urmăririi penale, din Timișoara, județul Timiș (pentru termenul din 16 septembrie 2019 - dosar fond, pentru termenul din 14 octombrie 2019 - dosar fond, pentru termenul din 04 noiembrie 2019 - dosar fond și pentru termenul din 09 decembrie 2019 - dosar fond). Și în fața instanței de fond, inculpatul a transmis mai multe cereri la dosar, prin intermediul poștei electronice. Astfel, pentru termenul din data de 16 septembrie 2019, prin cererea adresată instanței de fond, inculpatul A. a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare din motive obiective și pentru a avea posibilitatea să-și pregătească probele care îi dovedesc nevinovăția, cererea fiind încuviințată de instanță.

La următorul termen, prin cererea din data de 14 octombrie 2019, inculpatul a solicitat acordarea unui termen în vederea soluționării amiabile a conflictului de drept penal, urmând ca până la următorul termen să depună o convenție încheiată în acest sens. La data de 04 noiembrie 2019, inculpatul a solicitat acordarea unui nou termen, pentru a avea posibilitatea să prezinte, prin înscrisuri, istoricul complet și detaliat al demersurilor și corespondenței reale întreprinse în cadrul relației de colaborare cu societatea D., precum și situația anterioară și actuală a societății debitoare E., cât și a reprezentanților acesteia, în vederea stabilirii corecte a existenței și întinderii pretinselor prejudicii.

Deopotrivă, și în fața instanței de apel, inculpatul A. a avut același comportament procesual. Astfel, acesta nu s-a prezentat în cursul cercetării judecătorești în apel, însă a depus, pentru fiecare termen, câte o cerere. La termenul din data de 23 iunie 2020, apelantul inculpat a transmis la dosar, prin e-mail, o cerere de amânare, motivat de faptul că se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale, anexând și o copie a unui certificat medical (cerere amânare și copie certificat medical - dosar apel), cerere care a fost încuviințată de instanța de apel. La următorul termen, din data de 01 septembrie 2020, apelantul inculpat A. a transmis o cerere de amânare, prin mail, arătând că, până în acel moment, nu a intrat în posesia documentelor înregistrate și autentificate la biroul notarial din Austria, înscrisuri necesare în dovedirea tranzacțiilor efectuate care, în opinia acestuia, aveau o importanță deosebită în dovedirea situației de fapt.

De asemenea, apelantul inculpat A. a transmis și o cerere de probe. La acel termen, instanța a acordat posibilitatea intimaților părți civile și reprezentantului Ministerului Public să formuleze concluzii cu privire la cererea de probe formulată de apelantul inculpat și a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de apelant, având în vedere precizările acestuia în sensul că până la jumătatea lunii septembrie 2020 va intra în posesia înscrisurilor deținute de autoritățile judiciare din Austria, înscrisuri pe care înțelege să le folosească în apărarea sa. Instanța a prorogat pentru următorul termen de judecată pronunțarea asupra cererilor de probe formulate de apelant. Nici la termenul din data de 13 octombrie 2020 nu s-a prezentat apelantul inculpat, acesta transmițând la dosar, prin e-mail, un memoriu intitulat "note și cerere de probațiune", fiind atașat acestui memoriu un set de înscrisuri.

În ceea ce privește durata desfășurării cercetării judecătorești din apel, Înalta Curte constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței de apel la data de 24 februarie 2020, primul termen fiind stabilit în cauză la 31 martie 2020. Prin rezoluția din data de 24 martie 2020, având în vedere art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 al Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 212/16.03.2020, Ordinul nr. 92/16.03.2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție [art. 2 alin. (2)] și Hotărârea nr. 257 din 17 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători [art. 4 alin. (1)], s-a dispus suspendarea dosarului penal nr. x/2019, cu termen la data de 31 martie 2020, pe durata stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui nr. 195/2020.

Ulterior, prin rezoluția din data de 18 mai 2020, în baza art. 63 alin. (11) din Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020, s-a stabilit termen la data de 23 iunie 2020. În considerarea celor expuse anterior, Înalta Curte constată că inculpatul a avut cunoștință de cercetările efectuate în cauză, fiind citat la adresa indicată încă din cursul urmăririi penale. O dovadă în plus că inculpatul avea cunoștință de cercetările efectuate în cauză, este reprezentată și de numeroasele cereri transmise la dosar de către acesta, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești (fond și apel). Relativ la cele ce precedă, instanța constată că nu există în cauză vreunul dintre motivele prevăzute de art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc.

pen., care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare. Este de subliniat și faptul că inculpatul, având cunoștință de cercetările efectuate, încă din cursul urmăririi penale, a avut suficient timp pentru a obține și depune la dosar documentele pe care le considera relevante în susținerea nevinovăției sale, la care a făcut referire în cuprinsul cererilor depuse la dosar, înscrisuri care nu au fost depuse până la momentul dezbaterilor în fața instanței de apel (cu excepția conținutul unor e-mail-uri purtate cu F. - dosar apel și o copie a încheierii nr. x din 02.08.2016 a Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 - dosar apel). În continuare, Înalta Curte constată că, prin motivele de apel depuse la dosar, apelantul inculpat nu a formulat critici punctuale.

Ulterior, în cuprinsul memoriului depus pentru termenul din data de 13 octombrie 2020, acesta a criticat situația de fapt reținută de instanța de fond, însă înscrisurile depuse în susținerea acestui memoriu (conținutul unor e-mail-uri purtate cu F. și o copie a încheierii nr. x din 02.08.2016 a Judecătoriei Timișoara, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2016) nu dovedesc o situație contrară celei reținute de instanța de fond. În cuprinsul memoriului, apelantul inculpat a susținut că, în anul 2010, a introdus, în numele SC D. SRL, o cerere de ordonanță pentru emiterea somației de plată împotriva debitoarei SC E., solicitare soluționată nefavorabil în cursul anului 2011 de către Judecătoria Timișoara, deși, în opinia sa, creanța era certă, lichidă și exigibilă.

A menționat inculpatul că, în prezent, dosarul în care a fost soluționată această cerere nu se regăsește în baza de date electronică oferită de portalul instanțelor de judecată, deși în arhiva instanței acesta există, purtând numărul de înregistrare x/2011. A mai arătat apelantul inculpat că s-a angajat, personal, să încerce încă o dată, în 18.07.2016, obținerea unei ordonanțe de plată, deoarece la momentul respectiv dispunea de informații noi, însă și acest demers a fost respins. Spre deosebire de demersul anterior, care se regăsește doar în arhiva instanței, cel din 2016 este evidențiat și pe portalul instanțelor de judecata sub nr. x/2016.

Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din actele dosarului, pe rolul Judecătoriei Timișoara au fost identificate trei dosare având ca și reclamant creditor pe SC D. SRL, iar ca pârât debitor societatea SC E. SRL, toate având ca obiect somație sau ordonanță de plată, după cum urmează: 1. În Dosarul nr. x/2011, având ca obiect somație de plată, creditoarea SC D. SRL a chemat în judecată pe debitoarea SC E. SRL pentru recuperarea unui prejudiciu de 85.000 euro. Cauza a fost soluționată prin anularea cererii ca insuficient timbrată, la data de 09.11.2011, în condițiile în care trebuia achitat timbrul judiciar în cuantum de 1 leu, iar partea civilă îi plătise inculpatului suma de 3800 euro, reprezentând onorariu și cheltuieli pentru plata timbrului judiciar, la data de 05.02.2010.

Cererea de chemare în judecată și actele în probațiune au fost depuse la instanță de inculpatul A., care a și semnat aceste acte. Inculpatul nu a fost prezent la niciunul dintre cele trei termene acordate în această cauză civilă, în schimb a semnat o cerere de repunere pe rol a cauzei, după care nu s-a mai prezentat la termenul următor. 2. În Dosarul nr. x/2012, având ca obiect tot somație de plată, reclamanta SC D. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL la plata creanței în sumă de 85.000 euro, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată, întrucât obligația debitoarei consta în predarea unui imobil în valoare de 85000 euro și nu de a plăti această sumă. Cererea de chemare în judecată din acest dosar civil este identică celei din dosarul de mai sus, fiind semnată de inculpat, astfel cum a semnat și toate actele depuse în probațiune.

La cele două termene ale acestei cauze inculpatul nu a fost prezent în instanță. 3. În Dosarul nr. x/2016, având ca obiect ordonanță de plată, creditoarea SC D. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC E. SRL la plata sumei de 85.000 euro, acțiunea fiind anulată deoarece cererea de chemare în judecată nu a fost regulat introdusă. Astfel, cererea a fost formulată și semnată de A., în calitate de avocat, dar nu s-a depus la dosar dovada calității acestuia de reprezentant al SC D. SRL, cu toate că instanța a acordat un termen pentru complinirea lipsurilor. Din cele mai sus prezentate, rezultă că inculpatul A. nu a manifestat niciun fel de diligență pentru soluționarea cauzelor, acestea fiind respinse sau anulate din culpa sa exclusivă (neplata taxei de timbru, greșita fundamentare a cererii sau nedepunerea dovezii de reprezentant al reclamantului).

Referitor la situația de fapt, se constată că aceasta a fost în mod corect stabilită de către instanța de fond, din analiza materialului probator administrat în cauză Înalta Curte reținând următoarele: Infracțiunea de înșelăciune a fost comisă de inculpatul A. în mod continuat, fiind formată din 8 (opt) acțiuni, toate însă în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, după cum urmează: 1. La data de 21.01.2010, între inculpatul A. și partea civilă B., ca reprezentant al SC D. SRL, a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. x/21.01.2010, care avea drept obiect redactare acțiune civilă și reprezentare în procesul civil de recuperare de către SC D. SRL a prețului unei cesiuni de părți sociale de la SC E. SRL.

A fost stabilit un onorariu în cuantum de 2000 euro, la care s-a adăugat suma de 1800 euro, cheltuieli cu privire la plata taxei judiciare de timbru. La data de 05.02.2010, partea civilă a plătit inculpatului, prin virament bancar, suma de 3800