ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 2264 din data de 11 iulie 2019 a Judecătoriei Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele: În temeiul art. 249 din C. pen. cu aplicarea 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată (2 acte materiale). În temeiul art. 25 raportat la art. 290 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

și art. 5 din C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, în final inculpata A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 din C. pen. din 1969 și s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen.

din 1969, cu referire la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) și (2) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a impus inculpatei să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj sau în cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public al Fondului Locativ (Primăria Municipiului Craiova), județul Dolj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) raportat la art. 96 din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra revocării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, se va executa doar dacă pedeapsa principală devine executabilă. În temeiul art. 49 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 din C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată (6 acte materiale).

S-a luat act de faptul că, în ceea ce privește actul material constând în scăderea amenzii aplicate contribuabilului C., în cuantum de 750 RON, sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei B. pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condițiile art. 82 din C. pen. din 1969, care se socotește de la data când hotărârea va rămâne definitivă, conform art. 82 alin. (3) din C. pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. S-a atras atenția inculpatei B. asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. din 1969 privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 19 din C. proc.

pen., art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 și următoarele din C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Craiova, prin primar, împotriva inculpatei A., ca rămasă fără obiect. S-a constatat că a fost achitat prejudiciul în cuantum de 41 RON. În temeiul art. 19 din C. proc. pen., art. 397 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 și următoarele din C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Craiova, prin primar, împotriva inculpatei B., ca rămasă fără obiect. S-a constatat că prejudiciul total de 1.898 RON a fost recuperat.

Prin Decizia penală nr. 1418 din data de 16 noiembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele: Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de D., E., F., B., G., H. și A. Au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și inculpații I., J., K., L. și M. Au fost extinse efectele apelurilor declarate de inculpați și cu privire la inculpatele N. și O. A fost desființată, în parte, sentința, sub aspectul laturii penale, cu privire la inculpații N., I. și J., precum și sub aspectul laturii civile, cu privire la inculpații O., K., L., J. și M. Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate, care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, cu privire la inculpata A., instanța de apel a constatat că sunt neîntemeiate criticile privind greșita condamnare pentru infracțiunile de fraudă informatică în formă continuată prev. de art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, situația de fapt reținută de instanța de fond fiind confirmată de probele administrate în cauză.

Astfel instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect că fapta inculpatei care la data de 22 iulie 2013 a determinat-o pe inculpata O. să contrafacă scrierea și subscrierea unei cereri întocmită în numele contribuabilului P. pe care a folosit-o în scopul operării în evidența fiscală informatizată a scăderii nejustificate de la rolul lui P. a unui autoturism marca x întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut că fapta aceleiași inculpate care în baza aceleiași rezoluții infracționale a operat în perioada iulie 2013 - mai 2014 în evidența fiscală informatizată scutiri de la plata impozitelor pe clădire privind pe Q. și R., respectiv scăderea nejustificată a unui autoturism marca x de la rolul contribuabilului P. în scopul de a obține beneficii materiale pentru altul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată compusă din două acte materiale prev. de art. 249 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Instanța de apel a constatat că din mijloacele de probă administrate a rezultat că la data de 22 iulie 2013 inculpata I., secretară în cadrul Direcției Impozite și Taxe Craiova, fiind contactată de către martorul S. care i-a cerut scăderea unui autovehicul de pe rolul fiscal al fiului său, P., i-a solicitat inculpatei O. să îl conducă martorul S. care se afla în biroul acesteia, la biroul inculpatei A., înmânându-i un dosar în care se aflau un contract de vânzare-cumpărare și o copie de pe o carte de identitate aparținând numitului P. Inculpata O. l-a condus pe martor la biroul inculpatei A., înmânându-i și dosarul, iar după câteva ore, inculpata A. a determinat-o pe inculpata O. să completeze în numele contribuabilului P. declarația pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport în scopul de a opera în evidența fiscală informatizată scăderea nejustificată de la rolul lui P. a unui autoturism, cererea fiind înmânată inculpatei A., împrejurări ce rezultă din declarația inculpatei O., procesul-verbal de recunoaștere din fotografii filele nr. x - 112 din vol. 4 d.u.p.

și înscrisul aflat la fila nr. x din vol. 26 d.u.p. Întrucât nu erau achitate amenzile contribuabilului P., la instigarea inculpatei I., inculpata A. a procedat în mod nelegal, efectuând modificări în evidența fiscală informatizată prin scăderea de pe rolul fiscal aferent a autovehiculului, fără a deține documente justificative și producând, astfel, un beneficiu în patrimoniul martorului P. Inculpata a înaintat către șeful de serviciu martorul T. în luna august 2013 documentația în baza căreia fusese scăzut autovehiculul menționat constatându-se că nu fusese achitată nici o amendă și inculpata a procedat la repunerea pe rol în vederea acoperirii prejudiciului.

Instanța de apel a constatat că în mod corect s-a reținut că prejudiciul a fost produs la momentul scăderii autoturismului de la rolul fiscal al contribuabilului P., respectiv 22 iulie 2013, scăderea autovehiculului de pe rolul fiscal aferent conducând la scutirea de la plata impozitului aferent mijlocului de transport, taxei de parcare iar debitul aferent neachitat pe numele martorului atrăgea și curgerea de dobânzi. Instanța de fond a verificat și apărările formulate de inculpată constatând că acestea nu sunt confirmate de mijloacele de probă administrate în cauză. Astfel, cu privire la susținerile inculpatei în sensul că inculpata O. i-ar fi solicitat scăderea autoturismului pentru care nu deținea documente justificative și că pe data de 22 iulie 2013 ar fi revenit insistând asupra soluționării favorabile a cererii, s-a constatat că la data de 21 iulie 2013 zi de duminică, activitatea în cadrul instituției publice era închisă.

Curtea a constatat că susținerile inculpatei în sensul că la momentul scăderii autovehiculului martorul P. nu mai figura cu debite sunt infirmate și de declarația martorului U. care a precizat că nu a eliberat inițial certificatul fiscal, întrucât contribuabilul P. figura cu debite provenite din impozitul auto. Împrejurările reținute de instanța de fond sunt confirmate și de declarațiile martorilor S., V., T. și declarațiile inculpatei O. Astfel, martorul S., tatăl martorului P., a arătat că s-a prezentat la sediul Direcției Impozite și Taxe Craiova pentru radierea autovehiculului fiul său dar nu a fost posibil întrucât acesta figura cu amenzi contravenționale și că nu a completat în numele fiului său nici o cerere.

Martora V. a declarat că a primit de la registratură o cerere de scădere a autovehiculului de pe rolul contribuabilului P. și că după câteva minute a venit inculpata O. care a preluat cererea menționând că va fi soluționată la inspectori. Din nota de informare întocmită de inculpată adresată instituției rezultă că a primit cererea de la inculpata O., a constatat că P. are amenzi neachitate în cuantum de 9.611 RON dar a procedat la scăderea din evidențele fiscale pentru că inculpata O. a asigurat-o că situația amenzilor se va remedia. Martorul T. a declarat că inculpata A. a fost chemată din concediul de odihnă pentru a înainta documentația în baza căreia fusese scăzut autovehiculul.

Constatându-se că nu fuseseră achitate amenzile, inculpata O. a declarat că în perioada 10 - 13 august 2013 aflându-se în concediul de odihnă s-a întâlnit la domiciliu cu inculpata A. la cererea acesteia, aceasta cerându-i să declare conducerii unității în mod nereal că martorul era cunoștința inculpatei O. și că aceasta a rugat-o pe inculpata A. să opereze scăderea cu promisiunea că va aduce documente justificative ulterior. La data de 8 mai 2014 inculpata A. a operat în evidența fiscală informatizată o scutire în cotă de 100% pentru apartamentul proprietatea contribuabilei R. persoană cu grad de invaliditate ușor deși nu se încadra în categoriile de persoane care beneficiază de facilitate fiscală potrivit disp.

art. 284 alin. (4) și (5) din Legea nr. 571/2003. În urma controlului efectuat în cadrul instituției a fost recalculat impozitul privind pe contribuabilă și achitat, actul material săvârșindu-se însă la momentul aplicării scutirii în cotă de 100%. Criticile formulate în cadrul apelului declarat privind încadrarea juridică a faptelor, precum și în cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în faza de apel din infracțiunea de fraudă informatică în infracțiunea de neglijență în serviciu au fost respinse ca neîntemeiate.

Astfel, instanța de control judiciar a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că spre deosebire de infracțiunea de neglijență în serviciu, infracțiunea de fraudă informatică este caracterizată prin forma de vinovăție, prin scop, actele materiale fiind săvârșite în vederea obținerii unui beneficiu material pentru sine sau pentru altul și producerea unei pagube în dauna unei persoane fizice sau juridice ca urmare a modificării datelor informatice. Totodată, prima instanță a reținut în mod corect că inculpata a acționat cu intenție directă având în vedere acțiunile întreprinse, determinarea inculpatei O. să săvârșească infracțiunea de fals și modificările efectuate la rolul contribuabililor, contrar susținerilor inculpatei că nu a fost atentă, inculpata având reprezentarea acțiunilor sale.

Instanța de apel a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripție în privința infracțiunii de instigare la fals sub semnătură privată având în vedere data săvârșirii, respectiv 22 iulie 2013. De asemenea, Curtea a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 181 C. pen. din 1969 în privința infracțiunii de fraudă informatică, întrucât deși valoarea prejudiciului cauzat este redusă, având în vedere că faptele ce constituie actele materiale ale acestei infracțiuni vizează îndeplinirea cu corectitudine a atribuțiilor de serviciu având în vedere calitatea în care inculpata a săvârșit faptele, afectarea relațiilor sociale privind utilizarea corectă a sistemelor informatice astfel că nu se poate aprecia că faptele inculpatei sunt lipsite în mod vădit de importanță.

Instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a analizat infracțiunile în raport cu data săvârșirii, condițiile incriminării și Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând în mod corect că pentru infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispozițiile C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă întrucât art. 290 C. pen. prevede limite de pedeapsă mai mici. În același timp, instanța de apel a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile formulate de Parchet și de inculpată cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, precum și a pedepsei rezultante aplicate.

S-a constatat că la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere modul și împrejurările în care au fost săvârșite faptele ce relevă gradul de pericol social, dar și numărul redus al actelor materiale din conținutul infracțiunii continuate, datele ce caracterizează persoana inculpatei respectiv vârsta, faptul că este absolventă de studii superioare, nu are antecedente penale, atitudinea procesuală, astfel că pedepsele stabilite sunt de natură să își realizeze scopul educativ și preventiv, pedeapsa rezultantă fiind stabilită în mod corect în raport cu dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 având în vedere data săvârșirii ultimului act material al infracțiunii de fraudă informatică respectiv după intrarea în vigoare a noului C. pen., potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012.

În privința pedepsei accesorii s-a apreciat în mod just că raportat la infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. se impune pe lângă pedeapsa principală a închisorii și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. raportat la natura faptelor și calitatea de funcționar public a inculpatei în cadrul Direcției Impozite și Taxe Craiova. În ceea ce o privește pe inculpata B., instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, confirmată de mijloacele de probă administrate în cauză.

Astfel, s-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că fapta inculpatei care în perioada 11 martie 2007 - 3 martie 2010 a efectuat în baza aceleiași rezoluții infracționale șase modificări în baza de date informatizată invocând sentințe civile care dispuneau anularea parțială a amenzilor sau mențineau procese-verbale de constatare a contravențiilor în scopul obținerii de beneficii materiale pentru altul producând un prejudiciu de 1.891 RON în sarcina părții civile Primăria municipiului Craiova, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată ce conține șase acte materiale prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

din 1969. Astfel, s-a constatat că inculpata a scăzut integral suma de 950 RON reprezentând amendă aplicată lui W. deși prin Sentința civilă nr. 3451 din 11 martie 2007 a fost anulat parțial procesul-verbal pentru suma de 200 RON, a scăzut integral suma de 600 RON reprezentând amendă aplicată numitului X. deși prin Sentința civilă nr. 5679 din 1 aprilie 2009 s-a anulat parțial procesul-verbal pentru suma de 240 RON, a scăzut integral suma de 234 RON reprezentând amendă aplicată numitului Y. deși prin Sentința civilă nr. 1532 din 4 februarie 2008 a fost anulat parțial procesul-verbal respectiv pentru suma de 156 RON, a scăzut integral suma de 900 RON reprezentând amendă aplicată numitului Z. deși prin Sentința civilă nr. 1361 din 27 ianuarie 2010 a fost anulat parțial procesul-verbal pentru suma de 780 RON, a scăzut suma de 198 RON reprezentând amendă aplicată numitei AA.

în baza Sentinței civile nr. 633 din 17 ianuarie 2008 deși prin această sentință nu a fost anulat procesul-verbal de contravenție inculpata aducând rectificări rolului comun al soților AA. și BB. și de asemenea în privința lui CC. a scăzut amenda în cuantum de 234 RON deși prin Sentința civilă nr. 48 din 7 ianuarie 2008 a fost respinsă plângerea contravențională. Criticile apelantei inculpate cu privire la încadrarea juridică precum și cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în calea de atac au fost apreciate ca nefondate de instanța de apel. Astfel, s-a constatat că, în raport cu mijloacele de probă administrate în cauză, inculpata a acționat cu intenție directă modificând datele informatice prin scăderea în întregime a șase amenzi prin atestarea de date nereale în sensul că prin sentințele civile invocate s-a dispus anularea totală a amenzilor, împrejurări ce nu conduc la concluzia că inculpata ar fi acționat din culpă.

Forma de vinovăție a fost analizată prin prisma modului în care a acționat inculpata, respectiv prin menționarea unor sentințe în baza de date, respectiv indicarea unor documente care aparent justificau operațiunile efectuate, instanța de fond raportându-se și la experiența profesională a inculpatei. De altfel, încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de neglijență în serviciu în formă continuată, așa cum a solicitat apelanta, ar presupune săvârșirea din culpă, în mod repetat a actelor materiale, în baza aceleiași rezoluții infracționale, instanța de fond analizând susținerea inculpatei și apreciind în mod corect că este nefondată. De asemenea, s-a mai constatat că nu este întemeiată nici susținerea că nu este îndeplinită condiția de procedibilitate în privința actului material referitor la numitul Z. raportat la perioada în care s-a susținut că a fost săvârșită activitatea infracțională.

Actul material a fost descris în rechizitoriu fiind menționat distinct în cuprinsul actului de sesizare a instanței, inculpata putând să ia cunoștință despre faptele pentru care a fost trimisă în judecată, instanța apreciind în mod corect că a fost investită și cu judecarea acestui act material. De asemenea s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 181 C. pen. din 1969 în privința infracțiunii de fraudă informatică având în vedere că faptele ce constituie actele materiale ale acestei infracțiuni vizează îndeplinirea cu corectitudine a atribuțiilor de serviciu având în vedere calitatea în care inculpata a săvârșit faptele, afectarea relațiilor sociale privind utilizarea corectă a sistemelor informatice, cuantumul prejudiciului cauzat, astfel că faptele inculpatei nu sunt lipsite în mod vădit de importanță.

S-a reținut că instanța de fond a analizat infracțiunea în raport cu data săvârșirii și condițiile incriminării reținând în mod corect că pentru infracțiunea de fraudă informatică în formă continuată, dispozițiile C. pen. din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă întrucât art. 41 alin. (2) din același cod prevede un regim sancționator mai blând pentru infracțiunea continuată.

Criticile formulate de Parchet și inculpată cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei au fost apreciate ca neîntemeiate, raportat la modul și împrejurările în care au fost săvârșite faptele, gradul de pericol social al faptelor, dar și la datele ce caracterizează persoana inculpatei Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au declarat recurs în casație inculpatele A. și B. În cuprinsul motivelor de recurs în casație, recurenta inculpată A. a susținut că nu se realizează o corespondență deplină între faptele săvârșite și reținute în hotărârile de condamnare și configurarea legală a infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată, întrucât faptele pentru care s-a dispus soluția de condamnare nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Cu privire la fapta de fraudă informatică aferentă actului material privind contribuabilul P., respectiv operarea cererii nr. x din 22 iulie 2013 de scădere a mijlocului de transport de pe rolul fiscal, recurenta inculpată a susținut că lipsește elementul de tipicitate din conținutul laturii obiective al infracțiunii, respectiv producerea unui prejudiciu, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b). teza I din C. proc. pen. S-a apreciat că nu există concordanță între situația de fapt reținută în mod definitiv de instanța de apel, în baza probelor administrate și elementele de tipicitate obiectivă ale acestei fapte (act material) care face obiectul analizei. S-a arătat că de esența fraudei informatice este manipularea unui sistem informatic de o asemenea manieră încât procesarea datelor de către sistemul informatic generează o pagubă.

Paguba trebuie să implice o pierdere economică directă ca urmare a manipulării ori influențării sistemului informatic și nu din cauza unei conduite ulterioare a victimei sau altei persoane. Factorul uman în ceea ce privește cauzarea pagubei în afara conduitei agentului trebuie să fie inexistent. S-a precizat că infracțiunea de fraudă informatică reprezintă o transpunere fidelă în dreptul intern a art. 8 din Convenția privind criminalitatea informatică, în acest sens fiind și raportul explicativ al Convenției privind criminalitatea informatică, par. 86, 87. Aceeași opinie este expusă și în "Tratat de criminalitate informatică", G. Zlati, vol. l. Întrucât infracțiunea de fraudă informatică este o infracțiune de rezultat, paguba trebuie să fie una efectivă, însemnând acel prejudiciu patrimonial final, real și determinabil prin raportare la un calcul matematic.

Dacă s-ar accepta teza prejudiciului potențial, infracțiunea nu ar mai fi una de rezultat, ci de pericol concret sau potențial. Prin Decizia nr. 100/2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., Curtea Constituțională a reținut că, în ipoteza infracțiunilor de rezultat, instanța de judecată stabilește cu certitudine prejudiciul la momentul soluționării laturii penale a cauzei, nefiind admisibilă soluționarea distinctă a urmării imediate, așadar, a rezultatului faptei, de vreme ce însăși existența infracțiunii depinde de producerea și întinderea prejudiciului. (paragraful 15 - cu referire la infracțiunea de înșelăciune - infracțiune de rezultat).

Întrucât legiuitorul a folosit pentru infracțiunea de frauda informatică o noțiune identică cu cea din cuprinsul art. 244 din C. pen., nu există vreun motiv pentru a oferi un conținut diferit pagubei cauzate de frauda informatică. În raport de aceste considerente, s-a solicitat să se aprecieze asupra legalității reținerii prejudiciului în considerentele hotărârii atacate, a cărui cuantificare nu s-a realizat, respectiv dacă urmare a acțiunii inculpatei de radiere a autoturismului de pe rolul fiscal al contribuabilului P., exclusiv prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv în hotărârile de condamnare, se poate genera prejudiciul impus de norma de incriminare.

Soluționând latura civilă, prima instanță, care a pronunțat soluția de condamnare pentru infracțiunea de fraudă informatică în formă continuată (2 acte materiale aferente contribuabililor P. și Q.) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, a dispus următoarele: în temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 și urm. C. civ., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Municipiul Craiova, prin Primar, împotriva inculpatei A., ca rămasă fără obiect. S-a constatat că a fost achitat prejudiciul în cuantum de 41 RON (prejudiciu referitor la actul material aferent contribuabilului Q.). Instanța de apel a apreciat ca fiind în mod corect soluționată latura civilă a cauzei de către instanța de fond.

În considerentele hotărârii instanței de fond, cu privire la cele două acte materiale de fraudă informatică, la secțiunea analiza în drept, s-a reținut: "Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în dauna unei persoane fizice sau juridice, în speță prejudiciul cuantificat în cuantum de 41 RON a avut loc în patrimoniul părții civile Municipiul Craiova. De asemenea, chiar dacă în cazul scăderii autovehiculului aparținând contribuabilului P. repunerea pe rol a avut loc la mai bine de o lună, acest aspect nu poate legitima susținerea inculpatei conform căreia nu a fost prejudiciat bugetul local, în condițiile în care în cursul acelei luni puteau curge dobânzi pentru debitele neachitate ce figurau pe numele martorului.

De asemenea, contribuabilul ar fi fost scutit de plata impozitului aferent mijlocului de transport, cât și a taxei de parcare, dacă nu s-ar fi remediat situația." Instanța de apel și-a însușit argumentele expuse de către instanța de fond, fără să precizeze în considerente sau dispozitiv un cuantum al prejudiciului cu privire la actul material de scădere a autoturismului de pe rolul fiscal al contribuabilului P. "Chiar dacă inculpata A. avea cunoștință despre faptul că amenzile contribuabilului P. nu erau achitate, aspecte care duceau la împiedicarea legală a scăderii autovehiculului marca x de pe rolul său fiscal, la instigarea inculpatei I., aceasta a procedat în mod nelegal, efectuând modificări în evidența fiscală informatizată prin scăderea de pe rolul fiscal aferent autovehiculului, fără a deține documente justificative și producând, astfel, un beneficiu în patrimoniul martorului P." Cu privire la prejudicierea bugetului local care ar fi putut rezulta în intervalul de 1 lună până la repunerea pe rol a autoturismului de către inculpată (astfel cum se reține în considerente) și al cărui cuantum nu este precizat în considerentele hotărârilor de condamnare, recurenta a susținut că, într-o atare situație, paguba este doar una potențială, fără a exista o pagubă efectivă,

nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă din norma de incriminare a infracțiunii din perspectiva urmării imediate. Recurenta a arătat că îi este imputabilă operarea cererii de radiere a autoturismului în absența anexării fizice a unei certificat, document justificativ care să ateste plata debitelor din amenzi (conform stării de fapt reținute definitiv). În ceea ce privește debitul ce ar fi putut rezulta din dobânzi și penalități, recurenta a susținut că este lipsit de fundament legal argumentul reținut de instanță, având în vedere dispozițiile art. 173 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (art. 119 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 în vigoare la data reținerii faptei) privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că "nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel (...)". Prejudiciul de 10.000 RON reținut în actul de sesizare a rezultat exclusiv din debitul aferent amenzilor existente pe rolul contribuabilului P., iar inculpata, prin acțiunea sa, nu a intervenit prin ștergere sau modificare asupra acestui debit, rămânând în continuare pe rolul fiscal al contribuabilului.

Operațiunea de scădere a debitului din amenzi de pe rolul contribuabilului P. a făcut obiectul altor cereri ulterioare, respectiv cererile înregistrate sub nr. x din 30 iulie 2013 și nr. y din 1 august 2013 (cereri completate în integralitate de inculpata O., conform declarațiilor constante ale acesteia) și care au fost repartizate spre lucrare altor inspectori, cereri la care au fost anexate 27 copii de pe chitanțe ce atestau plata amenzilor de către contribuabilul P. și s-a constatat că aceste chitanțe erau false (chitanțe enumerate la paginile 60 - 61 din rechizitoriu).

Or, urmează să se constate că prin actul de sesizare nu s-a reținut participația inculpatei A. la aceste acte materiale de scădere a amenzilor cu acte false, fiind însă imputate altor inculpați, respectiv O. și I. Aceste aspecte faptice sunt reținute în considerentele hotărârilor de condamnare în expunerea situației în fapt și în drept a coinculpatelor O. și I. Scutirea pe viitor de plata impozitului pe autoturism s-a făcut în baza documentului justificativ, act de înstrăinare, depus împreună cu cerea de radiere a autoturismului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 2012, a cărui existență nu a fost tăgăduită și a fost atașat în dosarul înaintat inculpatei A. (conform stării de fapt reținută în hotărârile de condamnare ale celor două instanțe).

Dispozițiile art. 264 alin. (1) din Codul fiscal: Dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport (1) În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit. (2) În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidența fiscală a compartimentului de specialitate al autorității de administrație publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.

În raport de data actului de înstrăinare anexat nici nu ar mai fi existat obligația de plată a impozitului pe autoturism de către contribuabilul P. din data de 1 iulie 2012, conform dispozițiilor legale incidente, în raport de contractul anexat. Data era cea a operării cererii de radiere a autoturismului (22 iulie 2013), iar modalitatea de plată a acestuia era impusă de art. 255 din Codul fiscal - anual în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv, dar și în raport de dispozițiile art. 191 vechiul C. proc. fisc.

(actual art. 77 alin. (1) Codul de procedură fiscală), încadrându-se în termenul de 45 de zile lucrătoare "Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluționează de către acesta în termen de 45 de zile de la înregistrare". Prin urmare, instanța urmează să constate repercusiunea repunerii pe rol a autovehiculului (26 august 2013), în decurs de 1 lună asupra potențialului prejudiciu reținut de instanțe în considerentele hotărârilor. S-a mai susținut că infracțiunea de fraudă informatică este calificată printr-un scop special, în sensul că agentul trebuie să acționeze în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul.

Recurenta a apreciat că nu se poate identifica existența vreunei intenții directe în vederea obținerii pentru altul a unui folos material în raport de starea de fapt reținută definitiv în considerentele hotărârilor de condamnare, pentru acest act material, la care se reține participația coinculpatei I., în calitate de instigator și implicarea coinculpatei O. Astfel, în cadrul hotărârilor de condamnare s-a stabilit în mod definitiv ca situație de fapt: - că inculpata O., în perioada martie - iulie 2013, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, a întocmit trei cereri în numele contribuabililor DD., EE. și P., cereri utilizate în scopul scăderii din evidențele informatizate a 17 amenzi, respectiv 2 amenzi în baza unor chitanțe neconforme realității, precum și a impozitului pentru un autoturism; - din declarațiile martorilor FF.

și GG. s-a reținut că numerele atribuite chitanțelor justificative mai sus menționate erau consemnate și pe chitanțe care atestau plata unor amenzi aplicate martorului P., aspecte ce au dus la efectuarea de verificări suplimentare; - inculpata I. a determinat-o pe martora HH. să scadă din evidențele fiscale, de la rolul martorului DD., un număr de 17 amenzi în baza unor chitanțe falsificate atașate la cerere. Deși cererea contribuabilului DD. a fost repartizată martorului GG. prin rezoluția șefului Direcției către șeful Serviciului Recuperare Debite Executare Silită - Persoane Fizice, inculpata I., eludând controlul de legalitate al cererii de către martorul GG., a înmânat înscrisul martorei HH.

și a determinat-o să o soluționeze favorabil și în regim de urgență, inculpata I. cunoscând starea de nelegalitate a cererii în ansamblul său, astfel cum a reținut instanța de fond; - prima instanță a reținut (în motivarea soluției de condamnare a inculpatei privind instigarea la fraudă - act material aferent contribuabilului DD.) declarația martorei HH. "în luna septembrie 2013, urmare a unor verificări efectuate cu privire la cererile unei persoane care a solicitat scăderea unor debite din amenzi în baza unor chitanțe falsificate, s-a constatat că numărul unei chitanțe depuse de respectiva persoană apărea scăzut și la rolul lui DD., fapt ce a determinat verificarea tuturor chitanțelor în baza cărora au fost scăzute amenzile de la rolul respectivei persoane." - din declarațiile martorilor FF., GG.

și HH., al căror conținut a fost redat în considerentele hotărârii de condamnare a primei instanțe, însușită de instanța de apel, se observă că martorii fac referire în unanimitate la corespondența numerelor de pe chitanțele false folosite în scăderea debitelor lui DD. și EE., pentru care s-a reținut participația inculpatelor I. și O. și condamnarea în raport de participație, cu numerele atribuite chitanțelor falsificate anexate Cererilor nr. x din 30 iulie 2013 și nr. y din 1 august 2013, prin care s-a încercat scăderea debitului de 10.000 RON de pe rolul contribuabilului P., chitanțe enumerate la paginile 60 - 61 din rechizitoriu.

Din starea de fapt reținută definitiv de instanțe rezultă în mod evident existența unui interes direct al coinculpatelor O. și I. în soluționarea cererilor contribuabilului P. de scădere a debitelor din amenzi de pe rolul contribuabilului și respectiv radierea autoturismului, fiind de netăgăduit că au acționat în scopul obținerii unui beneficiu pentru contribuabilul P. Deopotrivă, recurenta inculpată a considerat că nu există concordanță între situația de fapt reținută în mod definitiv de instanțele de apel și fond (în baza probelor administrate) și elementele de tipicitate subiectivă ale acestei fapte. Recurenta a arătat că susține incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen., în acord cu doctrina și o parte a practicii judiciare, în deciziile pronunțate în materia recursului în casație, care au considerat ca nu s-ar putea aprecia că acest caz de recurs în casație vizează doar elementele ce țin de tipicitatea obiectivă, prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât scopul recursului în casație este acela de a înlătura elementele de nelegalitate a hotărârii definitive atunci când nu este întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei. În același sens s-a pronunțat și instanța de contencios constituțional (Decizia Curții Constituționale nr. 631/2014, Decizia Curții Constituționale nr. 82/2016).

Includerea în cadrul trăsăturii esențiale a prevederii în legea penală și a elementelor subiective din cuprinsul normei de incriminare rezultă din dispozițiile art. 16 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege. Vinovăția ca trăsătură generală a infracțiunii este denumită în noul C. pen. imputabilitate, regăsindu-se în cea de a treia trăsătură esențială a infracțiunii. S-a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Decizia nr. 250/RC/2014; Decizia nr. 26/RC/2014; Decizia nr. 78/RC/2015; Decizia nr. 442/RC/2017; Decizia nr. 350/RC/2015; Decizia nr. 64/RC/2019; Decizia nr. 175/RC/2019, Decizia nr. 84/RC/2020, Decizia nr. 46/RC/2019; Decizia nr. 114/RC/2020, Decizia nr. 129/RC/2020; Decizia nr. 465/RC/2015; Decizia nr. 446/RC/2018, Decizia nr. 433/RC/2018.

Cu privire la actul material aferent contribuabilului Q., recurenta a susținut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate subiectivă, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. S-a apreciat că nu se poate identifica existența vreunei intenții directe în vederea obținerii pentru altul a unui folos material, în raport de situația de fapt reținută în mod definitiv de instanțele de apel și fond, în baza probelor administrate. Din starea de fapt stabilită definitiv de cele două instanțe, urmează să se observe că inculpata nu a procedat la scutirea impozitului în absența oricărui document justificativ.

Cererea contribuabilului R., prin care solicita scutirea de la impozit pe apartament, motivând că a fost operată la sânul drept de cancer și este fără niciun ajutor, înregistrată sub nr. x din 8 mai 2014 a fost însoțită de un certificat cu grad de handicap al cărui grad se modificase față de situația anterioară într-unul ușor, astfel încât nu se mai încadra în prevederile art. 284 alin. (4) și (5) din Legea nr. 571/3003 privind Codul fiscal. Recurenta a susținut că se poate reține că a fost indusă în eroare de conținutul cererii de scădere impozit, având în vedere că în baza de date figura anterior cu un grad de handicap care ar fi permis scutirea, astfel încât nu a observat modificarea gradului de handicap din certificatul atașat cererii.

A arătat că existența unei erori asupra tipicității obiective a unei fapte poate conduce la înlăturarea tipicității subiective (este ipoteza în care fapta este tipică subiectiv numai atunci când este comisă cu intenție, iar eroarea asupra tipicității obiective conduce la reținerea faptei din culpă). Modalitățile alternative ale normei de incriminare privind comiterea infracțiunii de fraudă informatică au ca punct și efect comun două aspecte: primul aspect vizează fraudarea subiectului pasiv, în sensul prejudicierii acestuia, care nu se poate produce decât prin inducerea în eroare a victimei, iar al doilea aspect vizează obținerea unui folos material. Recurenta a susținut că nu se poate aprecia că a urmărit prejudicierea părții civile cu suma de 41 RON.

A arătat că urmarea produsă de acțiunea sa, respectiv un prejudiciu în cuantum de 41 RON, depășește cu 1 leu pragul valoric instituit pentru anularea din oficiu a oricărui debit restant în valoare de 40 RON, conform dispozițiilor art. 178 din Codul de procedură fiscală "Creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 RON, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori." Pe de altă parte, această operațiune nelegală de scutire de impozit pe clădiri în cuantum de 41 RON apare singulară în întreaga activitate a inculpatei. Prin urmare, s-a considerat că nu există concordanță între situația de fapt reținută în mod definitiv de instanța de apel în baza probelor administrate și elementele de tipicitate subiectivă ale acestei fapte, fiind justificată o soluție de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc.

pen. În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 din C. pen.

din 1969, recurenta a apreciat că lipsește tipicitatea faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, în raport de starea de fapt reținută definitiv în considerentele hotărârilor de condamnare cu privire la această faptă, la care se reține participația coinculpatei I. în calitate de instigator și implicarea coinculpatei O. Din starea de fapt reținută definitiv de instanțe rezultă existența unui interes direct al coinculpatelor O. și I. în soluționarea cererilor contribuabilului P. de scădere a debitelor din amenzi de pe rolul contribuabilului și respectiv radierea autoturismului, fiind de netăgăduit că au acționat în scopul obținerii unui beneficiu pentru contribuabilul P. cu mult anterior faptei imputate inculpatei A. Recurenta a susținut că nu se evidențiază în cadrul stării de fapt reținută definitiv în hotărârile de condamnare că ar fi cunoscut existența demersurilor nelegale al celor două coinculpate (I. și O.) în obținerea unui beneficiu pentru contribuabilul P. Instigatorul este persoana care determină cu intenție o altă persoană să săvârșească o faptă penală înainte ca acesta din urmă să se fi decis să comită fapta și să fi început executarea activității infracționale.

Or, având în vedere demersurile anterioare ale inculpatei O., din care rezultă că a acționat în vederea obținerii unui beneficiu pentru contribuabilul P., precum și faptul că aceasta a mai completat cereri de scădere debite (cu acte false) la solicitarea inculpatei I., se observă ca această modalitate de a acționa reprezintă un modus operandi al inculpatelor O. și I. S-a apreciat că în urma acestei analize nu se poate reține tipicitatea instigării, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. S-a solicitat admiterea în principiu a căii de atac, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate și, pe fond, desființarea deciziei penale atacate și dispunerea unei soluții în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc.

pen. Recurenta inculpată B., în cuprinsul motivelor de recurs în casație, a susținut că practica judiciară în materia recursului în casație a consolidat câteva limite concrete la care instanța de recurs se raportează atunci când analizează cererea de recurs în casație, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului (Decizia nr. 350/RC/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală). De asemenea, s-a statuat că dispozițiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările de fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării, sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.) (Decizia nr. 78/RC/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Recurenta inculpată a susținut că a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece lipsește tipicitatea obiectivă a infracțiunii de fraudă informatică, nefiind întrunite cerințele referitoare la elementul material al laturii obiective și cerințele esențiale atașate acestuia, urmarea imediată și legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată.

Prin decizia atacată, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut corect că fapta inculpatei B., care în perioada 11 martie 2007 - 3 martie 2010 a efectuat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, șase modificări în baza de date informatizată, invocând sentințe civile care dispuneau anularea parțială a amenzilor sau mențineau procese-verbale de constatare a contravențiilor în scopul obținerii de beneficii materiale pentru altul, producând un prejudiciu de 1.891 RON în sarcina părții civile Municipiul Craiova, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fraudă informatică în formă continuată, ce conține șase acte materiale, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.

din 1969. Instanța de apel a reținut că inculpata B.: a scăzut integral suma de 950 RON reprezentând amendă aplicată lui W., deși prin Sentința civilă nr. 3451 din 11 martie 2007 a fost anulat parțial procesul-verbal pentru suma de 200 RON; a scăzut integral suma de 600 RON reprezentând amendă aplicată numitului X., deși prin Sentința civilă nr. 5679 din 1 aprilie 2009 s-a anulat parțial procesul-verbal pentru suma de 240 RON; a scăzut integral suma de 234 RON reprezentând amendă aplicată numitului Y., deși prin Sentința civilă nr. 1532 din 4 februarie 2008 a fost anulat parțial procesul-verbal, respectiv pentru suma de 156 RON; a scăzut integral suma de 900 RON reprezentând amenda aplicată numitului Z., deși prin Sentința civilă nr. 1361 din 27 ianuarie 2010 a fost anulat parțial procesul-verbal pentru suma de 780 RON; a scăzut s