ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 894/2020

Ședința publică din data de 17 februarie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 14.07.2015, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate, B. și C., anularea Raportului de evaluare nr. x/22.06.2015 întocmit de ANI și obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin emiterea actului.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 206 din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului împotriva pârâților B. și C. și a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul reclamant susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În esență, recurentul reclamant susține că în mod greșit a apreciat prima instanță că Legea nr. 176/2010 este aplicabilă în cauză, reiterând recurentul argumentele promovate în fața primei instanțe, prin care tinde să demonstreze faptul că intimata pârâtă a procedat la reținerea unei stări de incompatibilitate, în baza unei norme legale ce nu exista în perioada de referință avută în vedere în raportul de evaluare.

În continuare, recurentul reclamant critică modalitatea de dezlegare, de către prima instanță, a criticilor la adresa legalității raportului de evaluare din perspectiva încălcării prevederilor art. 9, art. 12 și art. 20 din Legea nr. 176/2010, cu trimitere la prevederile art. 13 al aceluiași act normativ.

În concret, în cauza de față pârâta nu a demonstrat faptul că lucrarea finalizată cu emiterea raportului de evaluare a fost repartizată aleatoriu, nefiind depus la dosarul cauzei documentul care să ateste repartizarea, prin sistemul electronic, ci doar un raport întocmit de inspectorul inițial învestit.

Apoi, recurentul reclamant susține că intimata pârâtă a fost nelegal învestită, întrucât actul de sesizare, respectiv petiția adresată Corpului de Control al primului-ministru la 14 mai 2013 nu cuprinde nicio referire la pretinse elemente ale unei stări de incompatibilitate sau conflict de interese, or, în atare context, soluția legală era cea a clasării sesizării.

În privința dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, recurentul reclamant critică raționamentul primei instanțe, potrivit căruia Agenția poate obține date și informații cu caracter public anterior înștiințării persoanei evaluate, arătând recurentul că nu toate informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului au caracter public, exemplificând, în acest sens, datele de identificare a persoanei fizice.

În privința informațiilor obținute de Agenție de la ANAF Timișoara instanța fondului admite că acestea nu sunt informații publice, însă apreciază, fără temei, că aceste date nu prezintă relevanță în stabilirea stării de incompatibilitate, fiind indiscutabil că veniturile și sursa acestora sunt esențiale pentru evaluarea stării de incompatibilitate.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 176/2010 dar și de legislația europeană, astfel cum aceasta a fost interpretată prin hotărârile invocate de reclamant, raportul de evaluare este nelegal și pentru încălcarea regimului prelucrărilor datelor cu caracter personal.

Recurentul reclamant arată că în mod greșit a considerat judecătorul fondului că în cauză a fost respectat dreptul la apărare, neregulă invocată de reclamant prin raportare la faptul că nu a fost audiat niciodată de ANI în perioada cuprinsă între data înregistrării sesizării și data comunicării raportului de evaluare precum și că nu avut acces la întreg dosarul administrativ constituit de ANI.

În ceea ce privește existența, în concret, a stării de incompatibilitate, recurentul reclamant arată că în mod greșit a înlăturat prima instanță argumentele sale, prin care a demonstrat că nu a exercitat efectiv nici calitatea de administrator la D. S.R.L., societate ce a avut activitatea suspendată începând cu data de 23.05.2006 și până la 22.05.2009, fiind ulterior dizolvată, dar nici calitatea de comerciant persoană fizică, întrucât o atare calitate nu s-a manifestat niciodată în plan practic, de la înființare și până la radierea din Registrul Comerțului.

Față de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cuprinsul memoriului de exercitare a căii de atac, recurentul reclamant solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul civil de față, Înalta Curte, cu majoritate, constată că este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație formulată împotriva raportului de evaluare nr. 2471 l/G/22.06.2015.

Prin raportul de evaluare nr. 2471 l/G/22.06.2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 19.06.2008 - 01.04.2011 întrucât a deținut concomitent atât funcția de primar în cadrul Primăriei Peștișu Mic cât și funcția de administrator în cadrul S.C. D. S.R.L. (19.06.2008 - 01.04.2011), respectiv calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "A. P.F." (19.06.2008 - 13.05.2010), fiind aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Reclamantul a contestat legalitatea raportului de evaluare, invocând o serie de neregularități de ordin procedural dar și inexistența premiselor pentru constatarea stării de incompatibilitate.

Soluționând acțiunea reclamantului, instanța fondului a apreciat că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinței civile pronunțate.

Astfel cum rezultă din cele de mai sus, reclamantul a criticat sentința civilă nr. 206 din 20 septembrie 2016, considerând că este pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material reprezentate de Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 176/2010.

În ceea ce privește neregulile de ordin procedural, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o corectă dezlegare a argumentelor reclamantului, înlăturând întemeiat criticile acestuia la adresa legalității raportului de evaluare sub acest aspect, fiind de subliniat aspectul că nelegalitatea raportului de evaluare din perspectiva nulității actului de sesizare nu poate face obiectul verificărilor instanței de control judiciar, din moment ce un atare motiv de nelegalitate nu a fost invocat în fața primei instanțe.

Constată, însă, Înalta Curte că sentința civilă recurată este pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, astfel că raportul de evaluare contestat în cauză se impune a fi anulat pentru lipsa premiselor de fapt necesare constatării stării de incompatibilitate.

În acest sens, este de subliniat că, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, forma în vigoare în perioada de referință avută în vedere de intimată, funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice.

În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Verificând apărările formulate de reclamant pe marginea inexistenței stării de incompatibilitate prima instanță a apreciat ca fiind irelevant, din punct de vedere al existenței acestei stări de incompatibilitate, împrejurarea că societatea al cărei administrator a fost reclamantul a avut activitatea suspendată sau că, în exercițiul calității de comerciant persoană fizică, reclamantul nu a desfășurat nici o activitate și nu a obținut nici un venit, circumstanțele menționate fiind de natură a crea niște distincții neavute în vedere de legiuitor.

Instanța de control judiciar nu împărtășește abordarea judecătorului fondului, considerând-o a fi contrară scopului normei prevăzută de art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. In egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiutor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților.

Așa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnități publice și a funcției de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină corupția.

Întrucât nu există nicio dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte exercitarea efectivă, de către reclamant, a calității de administrator al societății D. S.R.L., societate care, de altfel, a avut activitatea suspendată în perioada 23.05.2006 și până la 22.05.2009 iar la 22 iulie 2009 a fost hotărâtă dizolvarea sa, după cum probatoriul administrat în cauză nu atestă desfășurarea, de către reclamant, a unei activități specifice calității de comerciant persoană fizică, Înalta Curte concluzionează în sensul că nu poate fi reținută în sarcina sa incompatibilitatea prevăzută de 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

In concluzie, apreciind că sunt incidente prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va casa sentința civilă recurată și, rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea reclamantului, cu consecința anulării raportului de evaluare contestat.

Înalta Curte constată neîntemeiat capătul de cerere privitor la obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de prejudiciu, cererea promovată prin modificarea acțiunii inițiale, observând instanța că reclamantul nu a circumstanțiat în niciun mod acest prejudiciu, astfel că instanța de control judiciar nu poate verifica în ce măsură sunt întrunite în cauză condițiile de angajare a răspunderii patrimoniale a autorității pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 206 din 20 septembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare, admite, în parte, acțiunea.

Anulează Raportul de evaluare nr. x/22.06.2015 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de prejudiciu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2020.

Opinie separată în sensul respingerii recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat

Am formulat prezenta opinie separată pornind de la reglementarea legală a elementelor de incompatibilitate reținute de Agenția Națională de Integritate în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/22.06.2015, în vigoare pentru perioada avută în vedere prin raport, respectiv 2008-data emiterii raportului.

S-a reținut de către Agenția Națională de Integritate și s-a confirmat prin soluția pronunțată de prima instanță faptul că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în mandatul 2008-2012, deținând simultan funcția de primar al Comunei Pestișu Mic în perioada 2008-data întocmirii raportului, funcția de administrator în cadrul Societății D. S.R.L. (în perioada 17.05.2005-01.04.2011), precum și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul "A. PF" în perioada 17.10.2006-13.05.2010, incompatibilități reglementate de prevederile art. 87 alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.

Divergența de opinie față de ceilalți membri ai completului de judecată a survenit în privința analizei pe fond a chestiunii legate de condiția cerută pentru existența stării de incompatibilitate, aceea a simplei dețineri a funcțiilor enumerate la art. 87 din Legea nr. 161/2003 sau a necesității exercitării lor.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003:

"funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

- funcția de administrator la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- calitatea de comerciant persoană fizică".

În acest context, în art. 91 din același act normativ se precizează că "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcția incompatibilă cu cea de ales local. (. . . . . . . . . .) (3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Prin urmare, regimul incompatibilităților este expres prevăzut de legislația în vigoare, în sensul incompatibilității funcției de primar cu cea de persoană fizică autorizată, scopul legiuitorului fiind acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o calitate de ales local să adopte o conduită care să-l împiedice să ajungă în situația de exercitare a unor activități în stare de incompatibilitate.

Or, deși recurentul, în calitate de primar, avea obligația de a respecta aceste prevederi legale, în exercitarea mandatului 2008-2012, el a încălcat interdicția reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, nerespectând nici prevederile art. 91 alin. (3) teza I (nu a demisionat în termen de 15 zile din funcția care atrăgea starea de incompatibilitate).

În cauză, din probatoriul administrat, rezultă că Persoană Fizică Autorizată a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 17.10.2006, astfel încât, la data validării sale în primul mandat pentru funcția de primar, recurentul-reclamant era obligat să cunoască regimul juridic al incompatibilităților și să aleagă între această funcție și calitatea de comerciant.

Prin persoană fizică autorizată se înțelege, în sensul art. 2 lit. (i) din O.U.G. nr. 44/2008, persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege folosind, în principal, forța sa de muncă.

În art. 6 din același act normativ se prevede că: "Orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrate și autorizate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

Conformându-se acestei obligații, recurentul-reclamant a solicitat și obținut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, ceea ce denotă că a creat premisele începerii activității economice înregistrate.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianți" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, definește activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit."

Aplicând aceste dispoziții la cauza de față, rezultă, așadar, că recurentul a avut calitatea de comerciant, în sensul avut în vedere de dispozițiile legale reținute de intimată, și s-a aflat în incompatibilitate în perioada analizată, în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În plus, legea (forma în vigoare în perioada analizată, anterior modificării textului normativ de la art. 87 alin. (1) prin Legea nr. 87/2017) nu condiționează existența stării de incompatibilitate de derularea efectivă a unor acte de comerț, fiind sancționat cumulul de funcții și/sau calități, independent de volumul de activitate/chiar lipsa activității sau deținerea unui patrimoniu de afectațiune.

Cât privește calitatea de comerciant a PFA "A.", se observă că domeniul de reglementare al Legii nr. 71/2011, prevăzut la art. 1 din acest act normativ, vizează "punerea în acord a legislației civile existente cu prevederile Noului C. civ..", iar Legea nr. 161/2003 nu are caracterul unei legi civile.

În accepțiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianți, iar prin înregistrarea în registrul comerțului, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant în înțelesul Legii nr. 161/2003 și se supun interdicțiilor prevăzute de această lege.

Astfel, starea de incompatibilitate, prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nu este înlăturată ca urmare a modificărilor legislative intervenite cu privire la noțiunea de "comerciant".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ.:

"(1) Noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", textul confirmând astfel că noțiunea de "comerciant" nu a fost eliminată din legislație, ci a fost înlocuită, la nivel terminologic, cu cea de "profesionist", fără a se schimba și conținutul juridic.

O confirmare suplimentară cu privire la intenția legiuitorului de a opera exclusiv o modificare de ordin terminologic, după intrarea în vigoare a C. civ. din 2009, rezultă și din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora:

"În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege".

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de persoană fizică.

Incompatibilitățile au menirea de a asigura transparența funcției publice și constituie un important instrument de prevenire a corupției și o garanție a exercitării cu imparțialitate a funcției publice, iar activitatea de comerciant, fie ea exercitată și de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea regimului juridic specific incompatibilităților.

Nu pot fi de acord cu interpretarea potrivit căreia, pentru a se afla în stare de incompatibilitate în perioada verificată, era necesar ca recurentul-reclamant să exercite efectiv fapte de comerț în cadrul formei de organizare juridică pe care o înființase (fie societate cu răspundere limitată, fie persoană fizică autorizată), întrucât legea în vigoare în acea perioadă de timp nu distingea între simpla deținere a cumulului de funcții interzise și efectiva exercitare a unor activități specifice funcțiilor deținute.

O astfel de modificare a survenit prin Legea 87/2017, fiind aplicabilă situațiilor ivite după intrarea sa în vigoare, astfel că nu putea fi avută în vedere ca temei al reținerii unei alte concluzii decât cea cuprinsă în raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate.

Prin urmare, în perioada verificată, era suficientă doar simpla deținere a unor funcții al căror cumul era interzis de lege, pentru a se atrage starea de incompatibilitate, conform prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, scopul instituirii acestui regim fiind acela al protejării funcției publice de orice interferențe cu alte funcții de care s-ar fi putut prevala cel în cauză, de natură a afecta obiectivitatea, imparțialitatea și buna credință în slujirea interesului public de către persoana evaluată.

Cât privește deținerea concomitentă a funcției de primar cu cea de administrator la Societatea D. S.R.L., în perioada 19.06.2008-01.04.2011, a susținut recurentul-reclamant că respectivei persoane juridice i-a fost suspendată activitatea în perioada 23.05.2006-22.05.2009, ulterior fiind dizolvată societatea, prin publicarea în M. Of. a Hotărârii nr. 1/22.07.2009, de dizolvare.

Însă, prin încheierea nr. 6946/25.05.2006, emisă de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a dispus suspendarea temporară a activității Societății D. S.R.L., pe o durată de 3 ani, începând cu data de 23.05.2006, iar hotărârea de dizolvare a societății a fost adoptată la data de 22.07.2009, astfel că există un interval de 2 luni pentru care recurentul-reclamant nu a probat situația juridică a societății, care nu se mai afla în stare de suspendare.

Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile considerentele avute în vedere în situația cumulului deținut de recurentul-reclamant cu privire la fapta reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 și în ceea ce privește fapta descrisă la lit. d) a aceluiași text legal, nefiind incidentă nicio cauză de exonerare a alesului local de calificarea stării de incompatibilitate în care acesta a ales să rămână, fiind legal raportul întocmit de ANI și confirmat de prima instanță în privința constatărilor făcute în cuprinsul său.