ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2019

HOTĂRÂRE
21.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5748/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Autoritatea Națională pentru Turism a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea în parte a Deciziei nr. 55883/08.07.2016, privind admiterea parțială a contestației nr. 1869/13.06.2016, și anularea parțială a titlului de creanță, reprezentat de Informarea nr. x/15.04.2016 de plată a cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3086 din 6 septembrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Turismului, succesor al Autorității Naționale pentru Turism, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a reluat situația de fapt și criticile asupra actelor contestate, cu privire la care a apreciat că nu au fost analizate și înțelese suficient de către prima instanță, care în mod greșit a reținut că sunt nefondate.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat criticile formulate împotriva actului administrativ atacat.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul Ministerul Turismului, succesor al Autorității Naționale pentru Turism, împotriva sentinței nr. 3086 din 6 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3621/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data
ÎCCJ 2019-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4819/2019
Ședința publică din data de 16 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4204/2020
Ședința publică din data de 9 septembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2018-05-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.09.2015, reclamanta Au
ÎCCJ 2016-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2689/2016
i-pârâte Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate, fiind leg
Sursă