ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5618/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5618/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU TRANSPORTURI RUTIERE INTERNAȚIONALE a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- anularea Deciziei Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași nr. 3265/29.02.2016 privind soluționarea contestației formulate de Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale, înregistrată la Direcția Regională Vamală lași, Biroul Vamal Albita, sub nr. x din 30.07.2014 și reînregistrată la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași sub nr. x din 08.12.2015;
- anularea deciziei pentru Regularizarea Situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, la Procesul-verbal de control nr. x/23.04.2014, prin care s-a stabilit executarea garanției TIR și încasarea drepturilor vamale datorate aferente carnetului TIR x eliberat de asociația garantă A. din Cehia și prezentat de transportatorul B. s.r.o.;
- obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 266.490 RON, plătită de reclamantă cu titlu de DRSI 1732/23.04.2014 carnet TIR x.
1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin sentința civilă nr. 233 din 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, ca neîntemeiată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Prin cererea de recurs s-a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivat de faptul că hotărârea a fost comunicată prin agent procedural direct salariatului recurentei, iar acesta nu a adus la cunoștința recurentei hotărârea instanței.
1.4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a solicitat respingerea cererii de repunere în termen și respingerea recursului ca tardiv formulat.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
2.1.1. Asupra cererii de repunere în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de recurent în susținerea cererii de repunere în termenul de formulare a recursului, Înalta Curte reține că prin cererea formulată se invocă propria culpă, fiind prezentat un motiv subiectiv, care nu constituie un impediment în formularea recursului și nu reprezintă o împrejurare imprevizibilă care să justifice cererea de repunere în termen.
Insuficienta diligență a recurentei, care arată că deși a primit hotărârea prin funcționarul societății, totuși nu are cunoștință de aceasta, reprezintă o situație de fapt care nu poate fi imputată instanței, întrucât obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și în mod echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Instituirea unor termene procesuale asigură o mai bună administrare a justiției, precum și aplicarea/respectarea drepturilor procesuale ale părților.
Înalta Curte constată că nu au existat împrejurări obiective care să împiedice partea interesată să formuleze în termenul legal o cerere de recurs, nefiind indicate motive care să determine repunerea în termenul de atac.
2.1.2. Asupra excepției de tardivitate a recursului
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate a constatat că recursul a fost depus cu nerespectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat.
În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată reclamantei la data de 24 februarie 2017, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 20 martie 2017, în condițiile în care ultima zi de declarare a recursului era data de 13 martie 2017, o zi de luni, termen prelungit conform art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., (având în vedere că ultima zi de recurs era ziua de 12 martie 2017, o zi de duminică).
În aceste condiții recursul reclamantei a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 .
Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege.
Astfel, Înalta Curte reține că cererea de repunere în termenul de formulare a recursului este neîntemeiată și, pe cale de consecință, recursul formulat este tardiv, întrucât nu a fost promovat în termenul prevăzut de lege.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen.
Respinge recursul formulat de Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale împotriva sentinței civile nr. 233 din 31 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.