ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Slobozia Moară, să se constate, în conformitate cu prevederile art. 8, pct. 2, lit. a) și art. 7, pct. 1, intervenția rezilierii unilaterale a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007 încheiat cu pârâtul și să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 821.819,81 RON, reprezentând 690.083,84 RON - valoare de recuperat din finanțarea nerambursabilă și 131.735,97 RON - dobânda aferentă sumei de recuparat, sumă la care se adaugă majorări de întarziere de 0,1%/zi de întarziere, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare.

Ulterior, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată și Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Slobozia Moară, solicitând admiterea completării cadrului procesual pasiv în acest sens, prima instanță dispunând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a acestei autorități.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1686 din 9 mai 2017, a respins excepțiile de inadmisibilitate și lipsei procedurii prealabile, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 821.819,81 RON, reprezentând valoarea de recuperat din finanțarea nerambursabilă și dobânda aferentă și la plata de majorări de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculată de la data de 15.01.2016 până la plata efectivă a sumei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Local Slobozia Moară și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Slobozia Moară, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au susținut că în mod nelegal prima instanță a respins o parte dintre excepțiile invocate în cauză iar, cu privire la cealaltă parte, pe unele nu le-a analizat sau din considerente nu se poate decela motivul respingerii lor.

3.1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al comunei Slobozia Moară, pe care o reiterează, au arătat că, raportat la dispozițiile imperative ale art. 21 din Legea nr. 215/2001, motivat de împrejurarea că, în calitate de organ deliberativ, consiliul local nu are capacitate procesuală, în justiție stând unitatea administrativ - teritorială, însă prima instanță nu a analizat acest aspect, apreciind că are calitate întrucât este semnatar al contractului.

3.2. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 193 alin. (2) din C. proc. civ., au arătat că prima instanță, în soluționarea acesteia, a reținut motive contradictorii.

Au apreciat că, în raport cu obiectul acțiunii, termenul de 6 luni impus de legiuitor în prevederile menționate curge de la data la care beneficiarul nu și-a îndeplinit presupusa obligație ce-i incumba, așadar, data de la care începe să curgă acest termen coincide cu data expirării perioadei de suspendare a contractului pentru finanțare nerambursabilă, respectiv 20.12.2015, iar acțiunea a fost introdusă la data de 24.08.2016, la peste opt luni de la momentul încetării suspendării efectelor respectivului contract.

Or, prima instanță, în motivarea soluției de respingere a acestei excepții, a reținut, pe de o parte, că dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 au căzut în desuetudine, ca urmare a dispariției distincției dintre contracte civile și comerciale, iar, pe de altă parte, că reclamanta a procedat la efectuarea procedurii prealabile a concilierii în baza acestor dispoziții legale.

Mai mult, constatând îndeplinită procedura prealabilă, prima instanță a făcut trimitere la Adresa nr. x din 02.07.2015, adresă care, în opinia recurenților, nu poate suplini cerința legală, pentru că a fost emisă în perioada de suspendare a contractului, deci anterior datei de 20.12.2015, astfel că reprezintă o simplă adresă și nu o plângere prealabilă.

3.3. O altă critică se referă la faptul că prima instanță nu a argumentat soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 7 pct. 3 din Contractul de finanțare, raportându-se doar la adresa din iulie 2015, fără să stabilească dacă aceasta justifică soluția dată.

Or, anterior introducerii acțiunii, reclamanta nu a parcurs procedura notificării pârâtelor în termen de 5 zile de la constatarea cazului de culpă și nici nu a stabilit un termen de remediere pentru îndreptarea deficiențelor sesizate.

3.4. Pe fondul cauzei, recurenții au reluat, pe larg, situația de fapt, susținând că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la toate argumentele/susținerile părților și nici cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost învestită, invocând și contrarietatea între argumentele reținute în considerente și dispozitivul sentinței.

Astfel, au arătat că, deși în considerentele hotărârii prima instanță a reținut obiectul litigiului, iar la fila x a menționat că va admite în parte acțiunea, în dispozitiv nu mai face vorbire de capătul de cerere privind constatarea rezilierii contractului administrativ sau, într-o altă ipoteză, ar fi respins primul capăt de cerere atâta timp cât în considerente indică faptul că va admite doar în parte acțiunea.

Totodată, au susținut că prima instanță a apreciat eronat dispozițiile contractuale incidente în cauză, referitoare la încetarea contractului.

În continuare, a făcut trimitere la demersurile întreprinse în vederea obținerii finanțării pentru finalizarea obiectivului și care au fost aduse la cunoștința reclamantei, însă aceasta a înțeles să îi acționeze în instanță pentru constatarea rezilierii contractului și restituirea sumei în litigiu, iar prin solicitarea restituirii întregii sume finanțate se încalcă principiul comunitar al proporționalității, aspect care îi împiedică să obțină un nou împrumut necesar finalizării investiției.

Potrivit recurenților, deși în acțiune s-a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea contractului de finanțare, prima instanță a analizat denunțarea unilaterală a contractului de către reclamantă, ignorând dispoziția contractuală cerută a fi cercetată cu privire la care pârâtele își realizaseră apărările și analizează un alt caz de încetare a contractului, fără să fie învestită în acest sens și fără să îl pună în discuția contradictorie a părților.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu

a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind constatarea intervenirii rezilierii unilaterale a Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007 încheiat cu pârâtul și să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 821.819,81 RON, la care se adaugă majorări de întarziere de 0,1%/zi de întârziere, conform legii fiscale aplicabile creanțelor bugetare.

Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâții la plata sumei solicitate, la care se adaugă majorările de întarziere cerute.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor recurenților, că în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei Slobozia Moară, în raport cu împrejurarea că acesta este semnatarul contractului de finanțare, fiind astfel parte în raportul juridic contractual dedus judecății.

Critica potrivit căreia, fiind organ deliberativ, consiliul local nu are capacitate procesuală nu poate fi primită. În materia contenciosului administrativ, pentru verificarea calității procesuale nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.

Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă autorității publice capacitatea de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și, deci, capacitate juridică în sensul juridic al noțiunii.

Așadar, este suficientă capacitatea administrativă a autorității, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină și eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ.

În fine, în jurisprudență s-a subliniat în mod constant că atribuțiile conferite autorității deliberative și autorității executive se prezumă a fi exercitate deopotrivă în scopul satisfacerii nevoilor comunitare, în numele, în interesul și pentru unitatea administrativ-teritorială, motiv pentru care unitatea administrativ-teritorială nu poate fi separată de actele emise de autoritățile administrației publice locale.

1.2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii se constată că aceasta a fost invocată dintr-o dublă perspectivă.

1.2.1. Contrar susținerilor recurenților, se constată că, în cauză, a fost îndeplinită procedura prealabilă, în raport de prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, înainte de învestirea instanței, astfel cum rezultă din corespondența purtată între părțile contractante, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

În acest sens, fiind relevantă Adresa nr. x/02.07.2015, prin care reclamanta a adus la cunoștință pârâtului că în ședința Comitetului Director al AFM din data de 17.06.2015 s-a hotărât prelungirea suspendării contractului cu 6 luni, până în data de 18.12.2015, și faptul că există posibilitatea de a intra sub incidența cazului de culpă prevăzut de art. 5, pct. 2 și 3 și art. 7 (d) din contractul de finanțare, cu consecința intervenirii încetării, caz prevăzut de art. 8, pct. 2 lit. a) și pct. 3 din contract, luând în considerare că nu poate asigura contribuția proprie pentru realizarea proiectului și nici executarea proiectului cu diligența necesară și eficientă.

1.2.2. Se reține că este nefondată și critica potrivit căreia prima instanță nu ar fi argumentat soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 7 pct. 3 din Contractul de finanțare, respectiv neparcurgerea de către reclamantă a procedurii de notificare a pârâtului.

Or, prima instanță a făcut trimitere, în motivarea soluției asupra acestei excepții, la Adresa nr. x/02.07.2015, indicată și la pct. 1.2.1 din decizie, ca reprezentând dovada respectării prevederilor contractuale invocate.

1.3. În ceea ce privește criticile pe fondul cauzei, instanța de control judiciar, de asemenea, constată că nu pot fi primite.

Se reține că între reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în calitate de finanțator, și pârâtul Consiliul Local Slobozia Moară, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007 având ca obiect acordarea de către AFM a unei finanțări nerambursabile în valoare de

1.069.307,60 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului intitulat "Stație de epurare ape uzate în Comuna Slobozia Moară, județul Dâmbovița".

În derularea Contractului, s-a susținut că au fost depuse și plătite patru cereri de tragere în valoare totală de 690.083,84 RON, iar durata de implementare a proiectului a fost stabilită de părți la 15 luni, la care s-au adăugat ulterior perioade de suspendare (totalizând 27 luni), durata fiind prelungită astfel până la data de 20.12.2015.

Cu privire la cererea de tragere nr. x în valoare de 400.504,57 RON, pârâtul a solicitat în mod repetat amânarea termenului de plată, invocând ca motiv situația financiară precară și lipsa fondurilor de moment datorită crizei economice ce afectează întreaga economie națională.

Prin Adresa nr. x/02.07.2015, reclamanta a adus la cunoștință pârâtului că în ședința Comitetului Director al AFM din data de 17.06.2015 s-a hotărât prelungirea suspendării contractului cu 6 luni, până în data de 18.12.2015, și faptul că există posibilitatea de a intra sub incidența cazului de culpă prevăzut de art. 5, pct. 2 și 3 și art. 7 (d) din contractul de finanțare, cu consecința intervenirii încetării, caz prevăzut de art. 8, pct. 2 lit. a) și pct. 3 din contract, luând în considerare că nu poate asigura contribuția proprie pentru realizarea proiectului și nici executarea proiectului cu diligența necesară și eficientă.

Ulterior, ca urmare a solicitării din nou a prelungirii duratei suspendării contractului de finanțare nerambursabilă cu încă 6 luni, respectiv până la data de 20.06.2016, potrivit Adresei nr. x/04.12.2015, în ședința Comitetului Director al AFM din data de 22.12.2015 s-a hotărât rezilierea Contactului pentru finanțare nerambursabilă, cu recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă.

Astfel, judecătorul fondului, în raport cu obiectul cauzei deduse judecății care a fost reținut în mod corect, a avut în vedere că Hotărârea Comitetului Director al AFM din data de 22.12.2015, prin s-a hotărât rezilierea Contactului pentru finanțare nerambursabilă nr. 116/N/20.06.2007, cu recuperarea sumelor decontate cu dobânda aferentă, conform prevederilor contractuale, ca urmare a faptului că pârâtul nu a realizat proiectul în termenul prevăzut la art. 3 pct. 2 din contract, fiind în situația de culpă conform art. 8, pct. 2, lit. a) și art. 7, pct. 1 din contract, comunicată reclamantei prin Adresele nr. x/29.12.2015 și y/18.01.2016 și față de care aceasta a formulat plângere prealabilă, înregistrată la instituția pârâtă cu nr. x/23.02.2016, prin care a solicitat revocarea acestui act, respinsă de Comitetul director prin Procesul-verbal din data de 14.04.2016, reprezintă actul de denunțare unilaterală a contractului de finanțare nerambursabilă.

Așa fiind, s-a reținut în mod corect că rezilierea contractului de finanțare a avut loc ca urmare a denunțării unilaterale de către finanțator, iar decizia administrativă de reziliere nu a fost contestată în instanță de către reclamantă, după respingerea procedurii administrative prealabile, producându-și efectele, impunându-se, în consecință, recuperarea sumelor din finanțarea nerambursabilă.

Prin urmare, în mod legal s-a reținut că respectivul contract a încetat, dat fiind faptul că reclamanta a aplicat prevederile art. 8, pct. 2, lit. a) și art. 7, pct. 1 din contract și a decis denunțarea unilaterală și rezilierea contractului, decizie necontestată în instanță de niciuna dintre părți.

Demersurile la care au făcut trimitere recurenții, pentru obținerea ulterioară a fondurilor necesare finalizării obiectivului "Stație de epurare ape uzate în comuna Slobozia Moară, Județul Dâmbovița ", neputând conduce la o altă soluție, nemaifiind posibilă executarea unui contract care a încetat prin decizia administrativă a reclamantei, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

În ceea ce privește contrarietatea invocată între argumentele reținute în considerente și dispozitivul sentinței, motivată de faptul că în considerente s-a menționat că acțiunea va fi admisă în parte, iar în dispozitiv nu se face vorbire de capătul de cerere privind constatarea rezilierii contractului, se constată că respectiva mențiune nu este inserată în considerente, ci la concluziile instanței la pct. 5.4 - la temeiul legal -, fiind în mod evident o eroare materială și nu o contrarietate între argumentele care au fundamentat soluția de admitere a cererii reclamantei, așa cum corect este trecută în dispozitivul sentinței.

Totodată, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului de către toate părțile și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În concluzie, se constată că cererea de chemare în judecată a fost analizată, atât prin prisma excepțiilor invocate de către pârâți, cât și pe fondul cauzei, în limitele învestirii, faptul că recurenții nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivelor de casare invocate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâții Consiliul Local Slobozia Moară și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Slobozia Moară împotriva sentinței nr. 1686 din 9 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.