ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.09.2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ilfov-Consiliul Județean Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională-Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale-Direcția Management financiar și control-Compartimentul Control și Nereguli, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul "Implementarea unei soluții de e-guvernare la nivelul Consiliului Județean Ilfov și a Consiliilor Locale din Județul Ilfov pentru eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor și mediului de afaceri", cod SMIS 5057, nr. 5303/04.07.2016, înregistrat la Județul Ilfov-Consiliul Județean nr. 7101/08.07.2016, și, pe cale de consecință, a Proiectului Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul "Implementarea unei soluții de e-guvernare la nivelul Consiliului Județean Ilfov și a Consiliilor Locale din Județul Ilfov pentru eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor și mediului de afaceri", cod SMIS 5057, nr. 4077/27.04.2016, înregistrat la Județul Ilfov-Consiliul Județean, sub nr. x/29.04.2016, precum și anularea corecției de 50% din valoarea contractului de finanțare nr. x/31.09.2009.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 722 din 3 martie 2017, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă. A admis cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale a României și a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. A arătat recurenta-reclamantă că, într-adevăr, nu a atacat decizia emisă în soluționarea contestației din motivul că nu a parcurs procedura prealabilă, aspect care nu a fost invocat de pârât prin întâmpinare. Problema de drept care se pune privește în ce măsură poate instanța să respingă acțiunea ca inadmisibilă, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, atunci când pârâtul nu a invocat el însuși prin întâmpinare excepția lipsei procedurii prealabile. În opinia sa, într-o astfel de situație, instanța nu poate să declare din oficiu acțiunea ca indmisibilă, chiar dacă prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la decizia emisă în soluționarea contestației. Atunci când pârâtul nu invocă lipsa procedurii prealabile, în condițiile art. 193 C. proc. civ., acțiunea poate și trebuie să fie soluționată pe fond, chiar dacă obiectul acesteia nu este decizia emisă în soluționarea contesației. A mai apreciat recurenta că art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi interpretat separat de restul prevederilor legale incidente, cum este art. 193 C. proc. civ. și art. 8 din Legea nr. 554/2004. Dreptul comun în materie este art. 8 din lege, care prevede că obiectul acțiunii în contencios administrativ este actul administrativ, concluzie care este susținută și de prevederile art. 18 din aceeași lege. În situații de excepție, cum este cazul O.U.G. nr. 66/2011, legea prevedea că obiectul acțiunii este decizia de soluționare a contestației, însă atunc când pârâtul nu a invocat lipsa procedurii prealabile, în condițiile art. 193 C. proc. civ., se revine la dreptul comun, adică la art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii fiind actul administrativ vătămător. A mai menționat recurentul că a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cererea sa de sesizare a Curții Constituționale fiind admisă. Astfel, solicită și suspendarea judecății prezentului recurs până la pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională a României.

Apărările intimatului-pârât Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societăți Informaționale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 5.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest motiv vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. (exempli gratia, nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității), ceea ce nu se poate reține în privința hotărârii de fond. De altfel, recurenta-reclamantă nu a prezentat nicio critică aptă a se circumscrie ipotezei prevăzute de articolul menționat. 5.2. Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținut, prima instanță interpretând și aplicând corect normele de drept material incidente. În argumentarea căii de atac, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 193 C. proc. civ. și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, apreciind că, de vreme ce pârâtul nu a invocat prin întâmpinare lipsa procedurii prealabile, instanța ar fi trebuit să analizeze pe fond acțiunea sa. Deși invocă dispozițiile art. 8 din lege, referitor la obiectul acțiunii în contencios administrativ, recurenta realizează o interpretare trunchiată și ruptă din contextul legal, apreciind că poate solicita "anularea în tot sau în parte a actului", respectiv obiectul acțiunii sale poate fi chiar actul vătămător, iar nu decizia emisă în soluționarea contestației prealabile. Or, acest articol prevede cu claritate faptul că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului. Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată. Tot în acest sens, și O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată. Potrivit dispozițiilor art. 46-51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004. Se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004. Deci, per a contrario, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare în absența deciziei de soluționare a contestației administrative. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, potrivit acestor texte legale, interpretate coroborat, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal. După cum a reținut și prima instanță, nu sunt incidente dispozițiile art. 193 C. proc. civ., în sensul că doar pârâtul putea invoca excepția lipsei procedurii prealabile, pentru că instanța nu a analizat îndeplinirea sau nu a procedurii prealabile, ci posibilitatea de a examina legalitatea actului ce face obiectul acțiunii astfel cum a fost formulată de către reclamantă. 5.3. Mai constată Înalta Curte, având în vedere cererea recurentei-reclamante formulate la finalul cererii de recurs, de suspendare a judecății până la soluționarea Curții Constituționale a cererii sale de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, că, prin Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ilfov - Consiliul Județean în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora sunt constituționale în raport cu criticile formulate. 5.4. Soluția instanței de recurs Față de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.