ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2998/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la termenul de judecata din data de 22.10.2018 în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia având ca obiect obligația de a face, pârâta A. a solicitat suspendarea prezentului dosar până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, cu viitor termen de judecata fixat la data de 01.02.2019.

Prin încheierea din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de pârâta A. și a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiș.

Împotriva încheierii din 10 decembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. B. S.A. și pârâtul SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A.

a) S.C. B. S.A. a solicitat prin cererea de recurs să se caseze încheierea pronunțată pe 10.12.2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015 (încheierea recurată), cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia pentru continuarea judecății.

În susținerea cererii de recurs reclamanta S.C. B. S.A. a apreciat că instanța a dispus nelegal suspendarea cauzei în baza art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Aceasta afirmă că instanța a comis erori cu ocazia analizării și aplicării ambelor condiții pentru suspendare stabilite de textul de lege indicat mai sus (i.e. (1) condiția ca dezlegarea cauzei să depindă de existența ori inexistența unui drept care formează obiectul altei judecăți, erori care încalcă prevederile art. 413 (1) pct. 1, art. 413 (1) teza 1 și Art. 235 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă în critica încheierii recurate apreciază că aceasta a fost emisă cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În baza Art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea cauzei, reținând următoarele:

"este de necontestat faptul ca între cele două cauze există o strânsă legătură. Astfel, prezentul litigiu, are ca obiect obligație de a face, reclamanta, competitor direct al pârâtei A. a solicitat obligarea autorității Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. la a recupera ajutorul de stat acordat ne/egal. In dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția a Ii-a Civilă, Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. a îndeplinit exact această obligație, solicitând obligarea pârâtei A. Ia restituirea ajutorului de stat nelegal de care a beneficiat."

Instanța de judecată în interpretarea art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ. a reținut eronat criteriul în funcție de care se poate decide suspendarea și, pe de altă parte, a aplicat eronat chiar criteriul confuz pe care -a reținut drept relevant.

Cu privire la prima eroare săvârșită de instanță potrivit Art. 413 (1) pct. 1 din C. proc. civ., se poate decide suspendarea "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți."

Condițiile pentru suspendare instituite de textul de lege citat trebuie să vizeze existența sau inexistența dreptului ce formează obiectul altui litigiu și acesta să aibă o înrâurire asupra dezlegării cauzei.

Instanța a deviat de la condițiile textului de lege menționat și nu a verificat dacă existența sau inexistența dreptului ce formează obiectul altui litigiu are o înrâurire asupra dezlegării cauzei. Mai concret, nu s-a analizat:

(a) care este dreptul a cărui existență sau inexistență se decide în dosarul nr x/2015;

(b) care sunt aspectele ce trebuie dezlegate în acest dosar (nr. x/2015) și, în fine;

(c) dacă existența sau inexistența dreptului menționat la pct. (a) are vreo înrâurire asupra raționamentului instanței, ce urmează a fi întreprins cu ocazia dezlegării problemelor de drept din dosarul menționat la pct. (b).

Recurenta-reclamantă a susținut că dacă s-ar fi parcurs cu rigoare această triplă cercetare, rezultatul este ar fi fost negativ: dreptul Aeroportului Timișoara de a obține despăgubiri de la A. nu are nicio implicație asupra dezlegărilor pe care instanța ar trebui să le realizeze în dosarul de față (a) existenta ajutorului de stat, (b) calitatea B. de concurent fată de A. și (c) întinderea ajutorului de stat).

În raport de aceste considerente, condițiile suspendării reglementate de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speța de față.

Sub aspectul celei de-a doua erori săvârșite de instanță: aceasta a aplicat eronat chiar criteriul confuz (strânsa legătură între pricini) pe care 1-a reținut drept relevant.

În ceea ce privește al doilea motiv de casare, recurenta-reclamantă a susținut că încheierea recurată a fost pronunțată cu nesocotirea art. 235 C. proc. civ.

Conform art. 235 C. proc. civ.:

"Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase."

Analizând dispozițiile legale anterior citate, prima instanță a conchis că chiar dacă încheierea din data de 05.09.2016 este interlocutorie, dat fiind faptul că s-a soluționat un incident procedural, asupra acesteia se poate reveni dacă s-a schimbat situație de fapt. Or, motivul principal pentru care s-a respins cererea de suspendare a fost admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în dosarul nr. x/2015, soluție care a fost modificată în căile de atac, astfel că acest motiv nu mai subzistă, și nu se mai justifică respingerea acestei cereri. (para. 2 și 3, pag. 4 din încheierea de suspendare recurată).

Recurenta-reclamantă afirmă că concluziile instanței sunt însă eronate din cel puțin următoarele perspective:

Prin încheierea din data de 05.09.2016 (Anexa 4), instanța a respins cererea de suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 având în vedere că stadiul procesual în care se află cauza, momentul înregistrării cererii de chemare în judecată a prezentei cauze și momentul înregistrării cererii de chemare în judecată al dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Timiș, precum și sotuția adoptată în respectiva cauză, o respinge, considerând că prezentul litigiu a fost tergiversat suficient prin soluționarea excepțiilor de necompetență, cât și prin regulatorul de competență efectuat în cauză.

La acea dată instanța a considerat că nu poate suspenda cauza, măsura nefiind oportună, pentru motivul reprezentat, strict, de necesitatea ca tergiversarea litigiului să nu se perpetueze, pentru că tergiversarea de până atunci era, deja, suficienta. La rândul său, tergiversarea rezulta, la vremea respectivă, dintr-o serie de circumstanțe: (i) stadiul procesual al cauzei, (ii) momentul înregistrării cererii de chemare în judecată din această cauză, (iii) momentul înregistrării cererii de chemare în judecată din dosarul nr. x/2015 și (iv) soluția adoptată în cel din urma dosar.

În critica încheierii recurate, recurenta apreciază că instanța revine asupra concluziei că suspendarea este o formă de tergiversare a dosarului.

La momentul respingerii cererii de suspendare, s-a considerat că tergiversarea deja petrecută era suficientă. La momentul admiterii noii cereri de suspendare (doi ani mai târziu), instanța, invers, consideră că tergiversarea deja petrecută nu mai este suficientă cât să dicteze respingerea suspendării, chiar dacă tergiversarea în cel de-al doilea moment este prin ipoteză mai amplă (cu doi ani) decât tergiversarea din primul moment.

Tergiversarea ca rațiune pentru lipsa oportunității suspendării s-a regăsit încă și mai pregnant la momentul adoptării încheierii recurate, față de momentul încheierii de respingere a suspendării. Astfel, în momentul adoptării celei din urmă încheieri, cele două dosare aflate în discuție se găseau în stadii întrucâtva comparabile. In schimb, în momentul emiterii încheierii recurate, dosarul nr. x/2015 se găsește exact în același stadiu în care se găsea la momentul formării sale, în anul 2015 și, deci, soluționarea sa definitivă este facil de preconizat că va avea loc într-un viitor îndepărtat, în vreme ce prezentul dosar mai avea de parcurs doar etapa dezbaterilor în fond. Altfel spus, nu doar că nu au dispărut motivele care au justificat respingerea cererii de suspendare ci, de fapt, ele s-ar fi impus, la momentul emiterii încheierii recurate, cu încă și mai puternic cuvânt.

În critica încheierii recurate, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea art. 413 (1) teza întâi din C. proc. civ.

Art. 413 C. proc. civ. reglementează cazurile în care "Instanța poate suspenda judecata". Analizând această dispoziție legală, literatura juridică de specialitate a conchis că adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei depinde de aprecierea instanței, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății. Așadar, oportunitatea constituie o condiție legală ce trebuie îndeplinită pentru a se putea decide suspendarea. În analiza opotunității, instanța de fond a reținut că: durata mare de soluționare a unei cauze nu reprezintă un motiv de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei; oportunitatea dispunerii măsurii suspendării a fost recunoscută chiar de B. la termenul din 05.09.2016; acțiunea B. are caracter subsidiar față de acțiunea Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia (AITTV).

Modalitatea în care instanța de fond a analizat oportunitatea este eronată, niciunul din argumentele instanței în sprijinul oportunității suspendării nefiind valabile.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamanta a apreciat că aceste încălcări sunt subsumate motivului de recurs reglementat de Art. 488 (1) pct. 5 din C. proc. civ.

b) SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. (AITTV) a solicitat prin cererea de recurs, în principal sa se admită recursul astfel cum este formulat, să dispună casarea în tot a încheierii recurate ca fiind netemeinică și nelegală, precum și să dispună respingerea cererii de suspendare formulate de A., cu consecința repunerii pe rol a cauzei și respectiv a reluării judecării procesului.

În subsidiar a solicitat să se admită recursul și să se dispună înlăturarea ca fiind nelegale a tuturor acelor considerente din încheierea recurată din care ar rezulta că cererea de chemare în judecată promovată de B. ar avea ca obiect obligarea Aeroportului Timișoara la recuperarea ajutorului de stat, respectiv că soluționarea cauzei ar depinde de existenta sau inexistenta dreptului Aeroportului Timișoara de a solicita restituirea de către A. a ajutorului de stat care ar face obiectul cauzei nr. 2275/30/2015* aflată pe rolul Tribunalului Timiș, urmând să le înlocuiască, dacă este cazul, cu propriile considerente care ar susține soluția menținerii suspendării judecării cauzei.

Recurentul-pârât SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. (AITTV) apreciază că argumentele din care rezultă că obiectul acțiunii B., care formează dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, ar consta în obligarea autorității Aeroportul International Timișoara Traian Vuia S.A. la a recupera ajutorul de stat acordat nelegal sunt străine de natura cauzei acesta reprezentând un motiv de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acesta mai susține că instanța de fond la argumentarea soluției adoptate a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ., aspect care confirmă existența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 108 alin. (3) TFUE și ale art. 4 C. proc. civ. care atrage aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât apreciază de asemena că instanța de fond a încălcat și interpretat greșit prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la oportunitatea măsurii privind suspendarea cauzei care atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Acesta mai arată că în susținerea aceluiași motiv de casare, instanța de fond a încălcat prevederile art. 235 C. proc. civ., instanța fiind reținută de încheierile interlocutorii pronunțate de-a lungul unei anumite faze procesuale.

În susținerea criticilor sale, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. a depus întâmpinări la cererile de recurs prin care a solicitat să se respingă recursurile ca nefondate și menținerea încheierii din 10 decembrie 2018, ca temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând fondul recursurilor, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că pentru a pronunța soluția de suspendare a judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța de fond a reținut în esență următoarele argumente:

Cererea de chemare în judecată formulată de S.C. B. S.A. are ca obiect obligarea autorității Aeroportul International Timișoara Traian Vuia S.A. la recuperarea ajutorul de stat acordat nelegal către A.. Aeroportul International Timișoara Traian Vuia S.A. a îndeplinit totuși această obligație prin introducerea cererii de chemare în judecata care face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiș.

Așadar instanța de fond a avut în vedere că soluționarea cauzei ce formează obietul dosarului nr. x/2015 depinde de existenta sau inexistenta dreptului Aeroportului Timișoara de a solicita restituirea de către A. a pretinsului ajutor de stat, aspect care face obiectul cauzei nr. 2275/30/2015* a Tribunalului Timiș.

În acest context instanța de fond a apreciat că trebuie dată prioritate acțiunii directe a Aeroportului Timișoara împotriva A. în fata acțiunii formulate de un terț prin care se cere Aeroportului Timișoara să întreprin

În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți".

Având în vedere acest text legal, instanța de recurs reține că suspendare facultativă legală a judecății poate interveni atunci când soluționarea cauzei supuse suspendării depinde de soluționarea alteia în care se tranșează un drept, ce influențează soluția în cauza supusă suspendării, acest drept putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul a cărui suspndare se cere.

În speță, la stabilirea criteriilor care conduc la suspendarea judecății este esențial ca celălalt litigiu să întrunească două condiții respectiv, să tranșeze un drept, iar dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Or, Înalta Curte în dezacord cu opinia instanței de fond constată că deși, între cele două cauze există o legătură privind identitatea de părți și situația litigioasă a acestora, totuși litigiul în care s-a dispus suspendarea cauzei, are ca obiect un drept subiectiv al reclamantei S.C. B. S.A.

În dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, în cererea de chemare în judecată din acest dosar se solicită de către Aeroportului Timișoara restituirea ajutorului de stat acordat în mod nelegal către A. în temeiul art. 998-999 din vechiul C. civ., care privește răspunderea civilă delictuală.

În ceea ce privește dosarul nr. x/2015, primul petit al cererii are în vedere obligarea pârâtei A. la restituirea ajutorului de stat primit de la Aeroportul Timișoara, iar al doilea petit privește obligarea acestei societăți la plata dobânzilor legale aferente ajutorului de stat.

Temeiul de drept pe care reclamanta S.C. B. S.A. și-a întemeiază cererea fiind art. 108 (3) din TFUE (fostul Art. 88 (3) din Tratatul CE).

În speță, S.C. B. S.A. afirmă împotriva pârâților un drept subiectiv propriu, derivat direct din dreptul european, drept care îi conferă reclamantei (în calitate de concurent al A.) prerogativa de a constrânge pe A. să restituie către SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A., ajutorul de stat primit nelegal.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a efectuat o interpretare formală a textului de lege prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nu a verificat dacă existența sau inexistența dreptului ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiș are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării cauzei. Totodată, Înalta Curte nu poate trece și peste aspectul de oportunitate, în sensul că în cadrul litigiului ce formează obiectul dosarului x/2015 pe lângă faptul că privește un drept subiectiv întemeiat pe legislația europeană, litigiul se află într-un stadiu avansat de soluționare.

Astfel, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit susținerile pârâtei A., referitoare la îndeplinirea condițiilor suspendării facultative prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în considerarea faptului că cele două dosare au obiecte diferite, întemeiate pe dispoziții legale diferite.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea recurată și în rejudecarea cauzei va respinge cererea de suspendare formulată de A. și va trimite cauza spre continuarea judecății la instanța de fond.

În ceea ce privește cererile privind cheltuielile de judecată formulate de recurentul-pârât SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. și intimata-pârâtă A., Înalta Curte urmează a le respinge, ca inadmisibile, având în vedere că recursurile au privit un incident procedural care nu a condus la finalizarea judecății, ci din contră la continuarea judecății după suspendarea facultativă.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată."

Or, în cauză litigiul nu este finalizat, instanța de recurs dispunând doar reluarea judecății în cadru procesual stabilit de către instanța de fond, cadru procesual în care părțile pot solicita acordarea cheltuielilor de judecată existând un temei legal expres în acest sens.

În acest cadru procesual în care s-a soluționat recursul formulat împotriva unei încheieri interlocutorii, instanța nu poate acorda cheltuielile de judecată neexistând temei legal pentru o astfel de soluție, considerente pentru care o astfel de cerere are un caracter inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta S.C. B. S.A. și pârâtul SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată și în rejudecare:

Respinge cererea de suspendare formulată de A..

Trimite cauza spre continuarea judecății la instanța de fond.

Respinge cererile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată formulate de A. și SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A., ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iunie 2020.