ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1793/2020

Ședința publică din data de 28 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 3.07.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGRFP București - AFP sector 2, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 15272/01.04.2019 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 380 din 13 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Lichidator Judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, ca nefiind întrunite în mod cumulativ condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile nr. 380 din 13 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin Lichidator Judiciar B., invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

După expunerea situației de fapt care a determinat emiterea actului administrativ a cărei suspendare s-a solicitat în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a Deciziei nr. 15272/1.04.2019 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei-recurentei obligații fiscale cu titlu de dobânzi și penalități, recurenta-reclamantă arată că soluția de respingere a cererii de suspendare este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei-reclamantei cererea de suspendare formulată îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 atât condiția existenței unor cazuri bine justificate de natură a determina o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului fiscal contestat cât și în ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, definit în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 recurenta-reclamantă invocă faptul că prima instanță a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 266

1

-266

5

Codul de procedură fiscală și dispozițiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu a ținut cont că în situația societății reclamante în insolvență se aplică cu prioritate dispozițiile Legii nr. 85/2006 în raport de dispozițiile codului de procedură fiscală, fiind aplicabile dispozițiile art. 343 din legea nr. 85/2014.

În esență recurenta-reclamantă invocă ca motiv temeinic justificat al cererii de suspendare faptul că autoritatea fiscală nu avea dreptul de a emite decizia de calculul majorării și penalității pentru creanțe născute incidente de data deschiderii procedurii insolvenței.

În opinia recurentei dispozițiile art. 41 din legea nr. 85/2006 cu prioritate față de dispozițiile codului de procedură fiscală aspect care a fost înlăturat nelegal de prima instanță ca motiv de caz bine justificat al cererii de suspendare formulată, deoarece decizia a fost emisă cu încălcarea vădită a dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente recurenta-reclamantă invocă două împrejurări de fapt respectiv cuantumul foarte mare al sumei contestate apreciată nelegal imputată și situația economică dificilă a reclamantei - societate în insolvență.

În cadrul recursului se invocă și omisiunea instanței de fond de a se pronunța din oficiu pe restituirea cauțiunii conform dispozițiilor art. 1064 alin. (4) C. proc. civ.

Se solicită în principal admiterea recursului casarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a Deciziei nr. 15272 din 1.04.2019 în baza art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar se solicită aplicarea art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. și restituirea sumei achitată cu titlu de cauțiune.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Sentința atacată prin care a fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei nr. 15272 din 1.04.2019, prin care s-au calculat în sarcina reclamantei obligații accesorii, este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condițiile admiterii cererii de suspendare.

În ceea ce privește condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004, criticile formulate de recurentă în recurs cu privire la actul fiscal contestat nu sunt în opinia Curții de natură a răsturna prezumția de legalitate a deciziei contestate.

Toate aspectele invocate de recurentă care privesc încălcarea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 și greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 266

1

-266

5

din Codul de procedură fiscală reprezintă aspecte de fond care nu pot fi verificate pe calea sumară a procedurii prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, că doar în cadrul acțiunii de fond având ca obiect anularea actului administrativ contestat. Aceasta deoarece recurenta-reclamantă societate în insolvență invocă aplicarea ca prioritate a dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 și lipsa de temei legal al emiterii deciziei de calcul accesoriu în condițiile în care autoritatea fiscală a aplicat dispozițiile art. 266

1

-266

5

Codul de procedură fiscală. Iar aspectele invocate reprezintă critici de fond care pot forma numai obiectul acțiunii în anulare.

În ceea ce privește a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prima instanță a analizat-o corect, iar Curtea nu va analiza aspectele de nelegalitate invocate în recurs. Aceasta deoarece cele două condiții ale cererii de suspendare este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ iar în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004.

Neexistând o îndoială serioasă asupra legalității deciziei de impunere accesorii, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 soluția de respingere a cererii de suspendare fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 380 din 13 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2020.