ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 martie 2021

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 488/07.07.2020 Judecătoria Sectorului 1 București a dispus:

În temeiul art. 459 alin. (3) lit. e) și alin. (5) C. proc. pen.., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 357/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 1758/A/23.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, formulată de către revizuentul A. .

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul apărătorului din oficiu desemnat potrivit delegației nr. 25583/13.01.2020 a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în esență, că revizuentul solicită suplimentarea probatoriului și readministrarea probelor, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost definitiv condamnat, achitarea sa pentru săvârșirea unei singure infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu și respingerea acțiunii civile, iar pe de altă parte, motivele invocate de acesta în susținerea cererii, nu se circumscriu prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că motivele invocate de revizuent în susținerea cererii au făcut și obiectul apelului declarat împotriva sentinței penale și au fost analizate de instanța de control judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul a formulat apel, motivând că sunt întrunite cerințele celor două cazuri de revizuire prevăzute de art. 453 lit. a) și f) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 488/2020 din data de 07.07.2020 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că susținerile apelantului revizuent A. nu reprezintă fapte și împrejurări noi în accepțiunea dispozițiilor precitate (fapte probatorii noi), aspectele fiind cunoscute organelor judiciare și analizate de instanțele de judecată, după cum rezultă cu claritate din hotărârile pronunțate în cauză.

În același sens, aceleași fapte și împrejurări au constituit chiar motive de apel reținute și analizate în cuprinsul deciziei penale nr. 1758 din data de 23.11.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală (prezentate fiind începând cu fila x a acesteia).

Nu în ultimul rând, discuții referitoare la aplicarea în cauză a legii penale mai favorabile, prin prisma prevederilor art. 5 C. pen., în raport de succesiunea în timp a legii (intrarea în vigoare a Noului C. pen. în data de 01.02.2014) s-au purtat în cadrul judecății cauzei în fond, dar și în apel, prin sentința penală nr. 357 din data de 02.06.2015, Judecătoria Sectorului 1 București precizând criteriile avute în vedere în operațiunea de identificare și aplicare a legii penale mai favorabile, întocmai ca și Curtea de Apel București, secția I Penală, prin decizia penală nr. 1758 din data de 23.11.2016 (cea din urmă, începând cu fila x a deciziei amintite).

În continuare, celelalte motive de revizuire prezentate nu se încadrează nici măcar formal în dispozițiile legale invocate- cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Printre acestea, solicitarea de schimbare a încadrării juridice din două infracțiuni prevăzute de art. 26 - art. 248 rap. la art. 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., într-o singură infracțiune prevăzută de art. 26 - art. 248 rap. la art. 248

1

C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. care nici nu ar dovedi astfel netemeinicia hotărârii pronunțate, revizuirea nefiind totală, câtă vreme, chiar probate, nu ar duce la pronunțarea unei soluții diametral opuse celei pronunțate anterior, respectiv, cea de achitare sau nerespectarea dreptului la apărare al apelantului revizuent prin neaudierea sa de către completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția I, în componența în care a și pronunțat decizia penală nr. 1758 din data de 23.11.2016, în discuție fiind aduse astfel presupuse erori de procedură, care nu pot fi remediate în cadrul procesual de față, pentru motivele deja prezentate.

În privința cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-au reținut susținerile aceluiași apelant revizuent A. prezentate în fața Curții, în sensul că nu a invocat în fața instanței fondului sau a celei de control judiciar o excepție de neconstituționalitate a vreunei prevederi legale, care ulterior să fi fost admisă de Curtea Constituțională, pentru a atrage incidența dispozițiilor legale precitate.

Împotriva deciziei penale nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, revizuentul a declarat apel, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2020 și repartizată aleatoriu Completului nr. 5 cu termen de judecată la data de 19 martie 2021.

La acest termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității apelului promovat de revizuent.

Examinând cauza prin prisma excepției invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că apelul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 551 pct. 4 C. proc. pen., hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin hotărârea atacată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 488/2020 din data de 07.07.2020 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, astfel încât Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, conform textelor legale sus menționate.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu apelul formulat de revizuentul A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 551 pct. 4 C. proc. pen., se constată că revizuentul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului și împotriva hotărârilor judecătorești definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității apelului invocată de reprezentantul Ministerului Public este întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, iar, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 1324/A din data de 19 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2021.