ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2021

Ședința publică din data de 09 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea având ca obiect contestatie la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 16.10.2020, sub numărul x/2020, persoana condamnată a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că este nemulțumit de pedeapsa aplicată. Acesta a solicitat reducerea pedepsei, fiind nemulțumit de pedeapsa pe care trebuie să o execute, întrucât este mai mare decât cea din mandatul de executare a pedepsei, după recunoașterea sentinței pronunțată de Curtea de Apel din Torino. A mai arătat contestatorul că în mandatul de executare a pedepsei sunt multe erori care i-au afectat libertatea. Conform Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și art. 6 C.E.D.O., care prevede dreptul la un proces echitabil, contestatorul a susținut că pedeapsa nu poate fi agravată în statul de executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile legii penale naționale, Legii nr. 302/2004 și prevederile art. 6 CEDO.

În susținerea contestației petentul a depus la dosar un set de înscrisuri, constând în situația sa juridică, memoriu, mandat european de arestare, precum și niște înscrisuri în limba italiană.

La dosarul cauzei s-a atașat dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Timișoara, secția Penală.

Analizând actele dosarului, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus, în baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, recunoașterea sentinței nr. 2340/2016 (R.G. 3395/2014, N.R.1732/04) a Curții de Apel din Torino, secția IV-a Penală, pronunțată la data de 12.04.2016, rămasă definitivă la data de 26.06.2016, privind persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Isernia din Republica Italia, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la o grupare criminală în scopul comiterii de infracțiuni în circumstanțe agravante, furt în participație și în circumstanțe agravante, tentativă de furt în participație și în circumstanțe agravante și deținere ilicită de bunuri în participație conform C. pen. italian (având corespondent în legislația română în infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 din C. pen., furt prin efracție și violare de domiciliu, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) și art. 229 alin. (2) lit. b) și lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., în formă continuată și tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen.

S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei de 5 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 73 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din data de 14.06.2017 la zi, 135 de zile de liberare anticipată și 3 luni și 3 zile de amnistie.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a sentinței.

Prin cererea depusă la data de 12.10.2020, contestatorul A. a arătat că este în situația de a apela la procedura reglementată de art. 598 din C. proc. pen., întrucât pedeapsa recunoscută este în cuantum mai mare decât cea aplicată de autoritățile din Italia.

Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin cererea formulată, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la pedeapsa pe care trebuie să o execute, apreciind că aceasta este mai mare decât cea din mandatul de executare a pedepsei, după recunoașterea sentinței pronunțată de Curtea de Apel din Torino. Acesta a arătat că are de executat o pedeapsă de 5 ani, 5 luni și 7 zile, nu cum greșit s-a reținut 5 ani și 10 luni.

A mai susținut contestatorul că statul italian a comunicat statului român inițial doar 135 de zile de liberare anticipată, însă de când au fost trimise documentele de recunoaștere până în momentul când a fost efectiv extrădat a mai executat o perioadă acolo, astfel că totalul zilelor care trebuie recunoscute este de 270, zile pe care precizează că le-a câștigat în baza unui comportament corect în penitenciarul din Italia. Susține faptul că, datorită acestor erori a avut de suferit, întrucât în fața Comisiei de eliberare condiționată din cadrul Penitenciarului Rahova i s-a amânat eliberarea condiționată pe motiv că nu se înțelege în ce situație se găsește.

Contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare și reducerea pedepsei, susținând că nu i se poate agrava situația, conform prevederilor legale, respectiv Legii nr. 302/2004.

Examinând cererea având ca obiect contestatie la executare formulată de contestatorul A., Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveste vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.

S-a reținut că, prin cererea formulată, contestatorul tinde să arate că există o nelămurire cu privire la hotarârea care se execută, întrucât instanța română sesizată cu recunoașterea hotărârii sale de condamnare pronunțată în Italia i-a aplicat o pedeapsă mai mare decât cea propusă spre recunoaștere de autoritățile din Italia.

Instanța a verificat susținerile petentului în raport cu conținutul certificatului emis de autoritățile din Italia, identificat în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara. Din examinarea acestuia, dar și a sentinței de recunoaștere a hotarârii, rezultă că autoritățile din Italia au solicitat recunoașterea pedepsei de 5 ani și 10 luni închisoare și, totodată, au comunicat către instanța română perioada care urmează a fi dedusă și anume 135 zile liberare anticipată și 3 luni și 3 zile cuantum pedeapsă amnistiată. Efectuând un calcul, raportat la perioada dedusă, instanța a constatat că pedeapsa finală de executat este corespunzătoare celei indicate de persoana condamnată și anume 5 ani, 5 luni și 7 zile, care este indicată pe mandatul european de arestare, depus la dosar de către contestator. În concluzie, instanța a observat că nu există nici o neconcordanță între pedeapsa pronunțată și pedepsa recunoscută.

În ceea ce privește susținerea că, ulterior pronunțării hotarârii de recunoaștere, contestatorul a beneficiat de încă o perioadă de liberare anticipată, care se impune a fi dedusă, Curtea de Apel Timișoara a reținut că ipoteza invocată de către petent nu poate fi încadrată în situația reglementată de art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată, care să justifice ca judecată să fie efectuată de curtea de apel.

Potrivit acestui text "în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător".

Instanța a reținut că, în speță, împrejurarea invocată de petent nu vizează situația în care statul emitent al mandatului de arestare transmite o hotărâre sau act judiciar pentru a se justifica competența curții de apel în aplicarea dispoziției de mai sus, partea invocând intervenirea unei situații care să justifică micșorarea pedepsei intervenită în etapa de executare și care ar putea fi soluționată de judecătorie în temeiul art. 598 alin 1 lit. d) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată cererea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 17.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020.

Împotriva sentinței penale nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 16 decembrie 2020.

În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul A. a arătat că, în Italia, a beneficiat de 135 de zile de liberare anticipată, însă, până la momentul extrădării, i-au mai fost acordate încă 135 de zile de liberare anticipată, care nu i-au fost recunoscute.

Prin urmare, solicitarea sa vizează recunoașterea celor 135 de zile de liberare anticipată (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), pe lângă cele 135 zile deja recunoscute prin hotărârea împotriva căreia a formulat contestația la executare și deducerea acestora din pedeapsă.

Analizând sentința, din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Așa cum rezultă din hotărârea contestată, Curtea de Apel Timișoara a considerat că împrejurarea invocată de petent nu vizează situația în care statul emitent al mandatului de arestare transmite o hotărâre sau act judiciar pentru a se justifica competența curții de apel în aplicarea dispozițiilor art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004. Instanța a reținut că partea invocă intervenirea unei situații care justifică micșorarea pedepsei intervenită în etapa de executare și care ar putea fi soluționată de judecătorie, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 214/PI din data de 17 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, în temeiul art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea sentinței nr. 2340/2016 (R.G. 3395/2014, N.R.1732/04) a Curții de Apel din Torino, secția IV-a Penală, pronunțată la data de 12.04.2016, rămasă definitivă la data de 26.06.2016, privind persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Isernia din Republica Italia, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere la o grupare criminală în scopul comiterii de infracțiuni în circumstanțe agravante, furt în participație și în circumstanțe agravante, tentativă de furt în participație și în circumstanțe agravante și deținere ilicită de bunuri în participație conform C. pen. italian (având corespondent în legislația română în infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 din C. pen., furt prin efracție și violare de domiciliu, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) și art. 229 alin. (2) lit. b) și c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., în formă continuată și tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen.

S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei de 5 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 73 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din data de 14.06.2017 la zi, 135 de zile de liberare anticipată și 3 luni și 3 zile de amnistie.

Contestatorul A., invocând cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a susținut că a beneficiat de 135 de zile de liberare anticipată, însă, până la momentul transferării, i-au mai fost acordate încă 135 de zile de liberare anticipată, care nu i-au fost recunoscute prin hotărârea împotriva căreia a formulat contestație la executare. Acesta a depus un set de înscrisuri, în limba italiană, în dovedirea susținerilor sale.

Din actele depuse în fața primei instanței de către contestatorul A. la dosar (în limba italiană), în susținerea contestației la executare, ar rezulta că acesta ar beneficia de 270 zile de liberare anticipată - ordinele/ordonanțele emise de autoritățile judiciare din Italia: nr. 414/2018, pentru perioada 14.07.2017-13.01.2018 - 45 zile liberare anticipată; nr. 1075/2018, pentru perioada 14.01.2018-13.07.2018 - 45 zile liberare anticipată; nr. 222/2019, pentru perioada 14.07.2018-13.01.2019 - 45 zile liberare anticipată; nr. 2270/2019, pentru perioada 14.01.2019-13.07.2019 - 45 zile liberare anticipată; nr. 429/2019, pentru perioada 14.07.2019-13.12.2019 - 45 zile liberare anticipată; nr. 1572/2020, pentru perioada 14.01.2020-13.07.2020 - 45 zile liberare anticipată.

Contrar celor reținute de prima instanță, în sensul că împrejurarea invocată de petent nu vizează situația în care statul emitent al mandatului de arestare transmite o hotărâre sau act judiciar pentru a se justifica competența curții de apel în aplicarea dispozițiilor art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (16) din C. proc. pen., care atrag competența curții de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6) al art. 166 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfe, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată (care sunt cuprinse în Capitolul II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene, Secțiunea a II-a - Transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România), "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător."

Așa cum rezultă din adresa din 11.09.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol, A. a fost transferat din Italia la data de 10 septembrie 2020, iar în actele judiciare emise de autoritățile din Italia, invocate de contestator, se menționează perioade care sunt anterioare transferării sale în România (14.07.2017-13.01.2018; 14.01.2018-13.07.2018; 14.07.2018-13.01.2019; 14.01.2019-13.07.2019; 14.07.2019-13.12.2019; 14.01.2020-13.07.2020).

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, având în vedere că instanța de fond nu a efectuat niciun demers pentru a verifica motivul invocat de către contestator (în sensul că pe lângă cele 135 zile deja recunoscute prin hotărârea împotriva căreia a formulat contestația la executare, i s-au mai acordat de către autoritățile juridiciare din Italia încă 135 de zile de liberare anticipată, anterior transferării în România), Înalta Curte va admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 306/CO din data de 23 noiembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 februarie 2021.