ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 924/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 18 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență S.P.R.L., a solicitat:

În drept, cererea a fost întemeiată în mod generic pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 și ale C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 13206 din 4 decembrie 2017, Judecătoria Craiova, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția a II-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 18 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința nr. 144/2018 din 22 octombrie 2018, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a respins ca prescris primul capăt de cerere formulat de reclamantul A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova și ca inadmisibil al doilea capăt de cerere.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență S.P.R.L., a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 153/2019 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență S.P.R.L., împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență S.P.R.L., a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea în tot a deciziei atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 08 mai 2019, sub nr. x/2018.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că se află în procedura insolvenței din anul 2006 și a fost dezafiliat din cadrul Federației Române de Fotbal din anul 2011, activitatea sa fiind întreruptă ca urmare a faptei ilicite de dezafiliere.

Autorul recursului a învederat că, deși a operat suspendarea termenului de prescripție ca urmare a încetării activității sale, instanța de apel s-a raportat numai la data încheierii contractului între părți când a calculat termenul respectiv.

Recurentul-reclamant a mai susținut că a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra stadionului pentru a-și recupera creanța deținută împotriva intimatului-pârât.

Prin protocolul nr. 61860 din 19 mai 2009, intimatul-pârât a recunoscut investițiile făcute de recurentul-reclamant și s-a obligat să-i restituie acestuia din urmă contravaloarea investițiilor respective.

În final, recurentul-reclamant a conchis că legea îi conferă un drept de retenție pentru recuperarea creanței sale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Municipiul Craiova a depus întâmpinare la 14 iunie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare la 9 iulie 2019, cu nerespectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Părțile nu au menționat dacă sunt de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 2 iunie 2020, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității, reținută prin raportul întocmit în cauză, pe care o va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Termenele prevăzute de lege pentru exercitarea căilor de atac sunt reglementate prin norme procesuale de ordine publică, astfel încât părțile trebuie să le respecte atât în privința duratei, cât și în privința momentului de la care acestea se calculează.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Astfel cum se stipulează în art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din același act normativ "Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.’’

Având în vedere că cererea de recurs a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut la art. 485 alin. (1). C. proc. civ., devin incidente prevederile art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ. care prevăd: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Legea procesual civilă reglementează și situația în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispozițiile art. 186 ce dispun:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Coroborând dispozițiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva deciziei nr. 153/2019 din 6 martie 2019, reprezintă un termen procedural de 30 de zile, care a început să curgă de la comunicarea hotărârii în cauză, respectiv de la 22 martie 2019 .

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că recursul a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., având în vedere că decizia atacată a fost comunicată recurentului-reclamant la 22 martie 2019, termenul împlinindu-se la 22 aprilie 2019, iar cererea de recurs a fost depusă la 23 aprilie 2019 .

Se observă, așadar, că recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ și peremptoriu prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare a exercitării căii extraordinare de atac a recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanța supremă constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către recurent a dreptului de a-i fi examinat pe fond motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că recurentul a promovat calea de atac cu depășirea termenului procedural instituit de prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. și nu a invocat nicio împrejurare mai presus de voința sa care să-l fi împiedicat în exercitarea căii de atac, sens în care urmează a respinge, ca tardiv formulat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 153/2019 din 6 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2020.