ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6404/2019

Ședința publică din data de 11 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscala si Direcția Generala a Finanțelor Publice Dolj, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 267 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 267 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..R

Recurentul-reclamant arată că s-a adresat instanței, dat fiind faptul că pârâta a refuzat să îi recunoască dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 209/2015, susținând în mod nejustificat că activitatea economică pe care o desfășoară are caracterul de activitate independentă, iar nu dependentă.

Instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, considerând că natura activității desfășurate în perioada 2006-2009 nu poate fi analizată decât prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, iar intrarea în vigoare a unei legi ulterioare nu are influență asupra calificării naturii activității, în speța de față.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat ce vizează calificarea activității recurentului-reclamant ca independentă, se arată că prin sentința nr. 481/2011 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 nu a fost analizată natura activității desfășurate de recurent, ci s-a anulat Decizia de impunere privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală.

În aceste condiții, recurentul consideră că instanța de fond avea obligația de a judeca pricina pe fond, ținând seama de dezlegarea dată problemei de drept dedusă judecății și dând eficiență prezumției de lucru judecat doar în măsura în care adoptarea soluției să fie determinată de aceiași factori ca în speța actuală.

Prin întâmpinarea depusă la data de 3.08.2017 intimata ANAF a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței atacate.

Examinând sentința prin prisma motivelor de casare încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x/25.06.2017 ANAF-DGFP județul Dolj a stabilit în sarcina reclamantului obligații suplimentare de plată a TVA în sumă de 2.039.445 RON și 1.560.356 RON majorări de întârziere aferente.

Decizia de impunere a fost contestată de recurentul-reclamant iar prin Decizia nr. 73/20.03.2011 ANAF a menținut sumele stabilite suplimentar.

Suma menționată mai sus este aferentă perioadei 2006-2009, perioadă de care recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea în baza convenției civile nr. 718/2006, recurentul-reclamant având calitatea de agent de jucător în favoarea SCS Clubul de Fotbal Ecomax Cluj S.A..

Organele fiscale, urmare a verificării activității desfășurate de recurent, au calificat activitatea desfășurată ca fiind "activitate independentă" conform prevederilor art. 125 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și art. 129 alin. (1) Legea nr. 54/2003.

Nemulțumit de constatările organelor fiscale recurentul s-a adresat instanței de judecată, cererea de chemare în judecată fiind respinsă irevocabil prin Decizia nr. 5329/21.05.2013, Dosar nr. x/2011, în cuprinsul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a statuat în sensul existenței calității recurentului-reclamant de persoană impozabilă în sensul art. 127 Codul fiscal, apreciindu-se că natura activității prestate de acesta, în temeiul convenției nr. 718/15.06.2006 este aceea de activitate independentă.

Prezenta acțiune tinde la recalificarea naturii activității desfășurate de reclamant în perioada 2006-2009, într-o activitate dependentă prin raportare la noile prevederi legale reprezentate de dispozițiile Legii nr. 187/2015 (în vigoare de la data de 10.07.2016).

Înalta Curte reține că nu pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 187/2015 pentru analizarea naturii unei activități desfășurate anterior intrării în vigoare a acestei legi (2006-2009).

În plus, cu privire la activitatea desfășurată de recurentul-reclamant sub imperiul convenției civile nr. 718/2006 în perioada menționată și pentru care organele fiscale au emis Decizia de impunere nr. x/26.06.2017 a fost pronunțată Decizia nr. 5329/21.05.2013 a ÎCCJ, în dosarul nr. x/2011 prin care s-a stabilit că acteastă activitate este una independentă, calificare ce a intrat în puterea lucrului judecat.

În mod judicios a stabilit judecătorul fondului, faptul că, în condițiile în care activitatea recurentului-reclamant a fost analizată de instanță fiind stabilit în mod definitiv că aceasta a avut un caracter independent, coroborat cu faptul că nu pot fi aplicate dispozițiile Legii nr. 187/2015 pentru activitatea defășurată anterior intrării sale în vigoare, acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată sub aspectul ambelor petite.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D S P U N E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 267 din data de 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2019.