ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
decizia nr. 60 A din 17 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de
muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,
a admis apelul declarat de Regia
Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M. împotriva sentinței civile nr.
1916 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș; a schimbat în parte
hotărârea atacată, în sensul că a respins contestația formulată de reclamanți L.G.,
L.G.A., L.I., L.L., C.J., I.M., K.K., N.E., N.F., N.A. și L.R.; a respins
apelurile declarate de reclamanți împotriva aceleiași sentințe; a făcut
aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și a decis că
pârâta este îndreptățită la plata despăgubirilor cuvenite pentru investițiile
realizate pe imobilul revendicat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M.
care, după ce a reluat situația de
fapt și de drept reținută în etapele procesuale anterioare, precum și
considerentele deciziei atacate, inclusiv aspectele evidențiate prin decizia
nr. 5272/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, a criticat hotărârea instanței de apel întrucât instanța trebuia
să dispună efectuarea unei noi expertize de stabilire a valorii construcțiilor,
ținându-se cont și de evidențele contabile ale pârâtei.
Instanța de apel în mod nelegal a
invocat expertiza judiciară în Dosarul 428/2004 al Tribunalului Mureș, pârâta
făcând obiecțiuni împotriva acestui raport și depunând cerere pentru
contraexpertiză care a fost respinsă.
Greșit s-a reținut că instanța de apel
este ținută de concluziile raportului de expertiză menționat, apreciat ca cea
mai relevantă probă administrată în dosar, precum și faptul că pârâta nu ar fi
solicitat o nouă expertiză în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 5004 din 28
iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul,
reținând că criticile formulate de
recurentă nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, greșita
apreciere a probatoriului, respectiv, neadministrarea unor probe.
Împotriva acestei decizii a formulat
contestație în anulare Regia Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M.,
arătând că în mod greșit instanța de
recurs a dispus anularea recursului cu motivarea că niciuna dintre criticile
formulate nu se circumscrie vreunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de
art. 304 C. proc. civ., întrucât recursul a fost încadrat în drept și motivat
conform legii, fiind îndeplinite prevederile art. 318 teza II C. proc. civ., în
sensul că instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau
modificare a deciziei atacate.
În recursul promovat împotriva
deciziei civile nr. 60/A din 17 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a
invocat că instanța de apel trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize de
stabilire a valorii construcțiilor, ținându-se cont și de evidențele contabile
ale contestatoarei, aspect pe care instanța de recurs l-a ignorat cu
desăvârșire.
De asemenea, în aceeași cale de atac,
s-a invocat greșita interpretare a dispozițiilor legii speciale, întrucât s-a
dispus, față de decizia de restituire în natură nr. 58 din 18 aprilie 2006, ca
despăgubirile acordate să se raporteze la valoarea de piață a bunurilor
rezultată din expertiza tehnică judiciară efectuată în Dosarul nr. 428/2004, în
timp ce valoarea recuperată stabilită de contestatoare este cea rezultată din
evidențele contabile proprii.
În susținerea recursului anulat prin
decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac s-a arătat că instanța
de apel a dat o greșită interpretare prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea
nr. 10/2001, sens în care soluția adoptată este greșită, impunându-se anularea
deciziei sus-menționate și rejudecarea recursului.
Examinând contestația în anulare în
raport de excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, a cărei
analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de
caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă,
pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 C. proc. civ.,
hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când
dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,
respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În sensul art. 318 teza I, „greșeală
materială" înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate
încât a avut drept consecință adoptarea unei soluții greșite, efect al
contuziei asupra unor elemente importante sau a unor date materiale care
determină soluția pronunțată.
Prin urmare, greșelile instanței de
recurs ce deschid calea contestației în anulare în sensul art. 318 C. proc. civ.,
sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de
interpretare a dispozițiilor legale.
În speță, deși invocă o greșeală
materială astfel cum este reglementată prin dispoziția legală anterior citată,
contestatoarea critică modul în care instanța de recurs a soluționat cauza,
prin constatarea nulității căii respective de atac, aspect ce nu se circumscrie
motivului de contestație în anulare arătat.
Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc.
civ. are în vedere omisiunea instanței de recurs de a examina unul din motivele
de casare prevăzute de art. 304 din același Cod, situație care, de asemenea, nu
este incidență în prezenta cauză, întrucât constatarea nulității recursului
face inutilă analiza pe fond a criticilor subsumate motivelor indicate formal
de parte, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „instanța
se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de
fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a
pricinii".
În realitate, prin calea extraordinară
de atac promovată, contestatoarea supune analizei nu o „greșeală
materială", ci o presupusă „greșeală de judecată", chestiune ce nu
poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare, deoarece această cale nu
poate fi utilizată ca un recurs la recurs.
Pentru aceste considerente, contestația
în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația
în anulare formulată de Regia Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M.
împotriva deciziei nr. 5004 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
20 martie 2013.