ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

decizia nr. 60 A din 17 mai 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

a admis apelul declarat de Regia

Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M. împotriva sentinței civile nr.

1916 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mureș; a schimbat în parte

hotărârea atacată, în sensul că a respins contestația formulată de reclamanți L.G.,

L.G.A., L.I., L.L., C.J., I.M., K.K., N.E., N.F., N.A. și L.R.; a respins

apelurile declarate de reclamanți împotriva aceleiași sentințe; a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și a decis că

pârâta este îndreptățită la plata despăgubirilor cuvenite pentru investițiile

realizate pe imobilul revendicat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta Regia Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M.

care, după ce a reluat situația de

fapt și de drept reținută în etapele procesuale anterioare, precum și

considerentele deciziei atacate, inclusiv aspectele evidențiate prin decizia

nr. 5272/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a criticat hotărârea instanței de apel întrucât instanța trebuia

să dispună efectuarea unei noi expertize de stabilire a valorii construcțiilor,

ținându-se cont și de evidențele contabile ale pârâtei.

Instanța de apel în mod nelegal a

invocat expertiza judiciară în Dosarul 428/2004 al Tribunalului Mureș, pârâta

făcând obiecțiuni împotriva acestui raport și depunând cerere pentru

contraexpertiză care a fost respinsă.

Greșit s-a reținut că instanța de apel

este ținută de concluziile raportului de expertiză menționat, apreciat ca cea

mai relevantă probă administrată în dosar, precum și faptul că pârâta nu ar fi

solicitat o nouă expertiză în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 5004 din 28

iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul,

reținând că criticile formulate de

recurentă nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează, în realitate, greșita

apreciere a probatoriului, respectiv, neadministrarea unor probe.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare Regia Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M.,

arătând că în mod greșit instanța de

recurs a dispus anularea recursului cu motivarea că niciuna dintre criticile

formulate nu se circumscrie vreunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., întrucât recursul a fost încadrat în drept și motivat

conform legii, fiind îndeplinite prevederile art. 318 teza II C. proc. civ., în

sensul că instanța a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare sau

modificare a deciziei atacate.

În recursul promovat împotriva

deciziei civile nr. 60/A din 17 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a

invocat că instanța de apel trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize de

stabilire a valorii construcțiilor, ținându-se cont și de evidențele contabile

ale contestatoarei, aspect pe care instanța de recurs l-a ignorat cu

desăvârșire.

De asemenea, în aceeași cale de atac,

s-a invocat greșita interpretare a dispozițiilor legii speciale, întrucât s-a

dispus, față de decizia de restituire în natură nr. 58 din 18 aprilie 2006, ca

despăgubirile acordate să se raporteze la valoarea de piață a bunurilor

rezultată din expertiza tehnică judiciară efectuată în Dosarul nr. 428/2004, în

timp ce valoarea recuperată stabilită de contestatoare este cea rezultată din

evidențele contabile proprii.

În susținerea recursului anulat prin

decizia atacată în prezenta cale extraordinară de atac s-a arătat că instanța

de apel a dat o greșită interpretare prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, sens în care soluția adoptată este greșită, impunându-se anularea

deciziei sus-menționate și rejudecarea recursului.

Examinând contestația în anulare în

raport de excepția de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, a cărei

analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de

caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul art. 318 teza I, „greșeală

materială" înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate

încât a avut drept consecință adoptarea unei soluții greșite, efect al

contuziei asupra unor elemente importante sau a unor date materiale care

determină soluția pronunțată.

Prin urmare, greșelile instanței de

recurs ce deschid calea contestației în anulare în sensul art. 318 C. proc. civ.,

sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de

interpretare a dispozițiilor legale.

În speță, deși invocă o greșeală

materială astfel cum este reglementată prin dispoziția legală anterior citată,

contestatoarea critică modul în care instanța de recurs a soluționat cauza,

prin constatarea nulității căii respective de atac, aspect ce nu se circumscrie

motivului de contestație în anulare arătat.

Cea de-a doua teză a art. 318 C. proc.

civ. are în vedere omisiunea instanței de recurs de a examina unul din motivele

de casare prevăzute de art. 304 din același Cod, situație care, de asemenea, nu

este incidență în prezenta cauză, întrucât constatarea nulității recursului

face inutilă analiza pe fond a criticilor subsumate motivelor indicate formal

de parte, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „instanța

se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de

fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a

pricinii".

În realitate, prin calea extraordinară

de atac promovată, contestatoarea supune analizei nu o „greșeală

materială", ci o presupusă „greșeală de judecată", chestiune ce nu

poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare, deoarece această cale nu

poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Pentru aceste considerente, contestația

în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de Regia Națională a Pădurilor R., Direcția Silvică M.

împotriva deciziei nr. 5004 din 28 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 martie 2013.