ÎCCJ, decizie (scj.ro #171885)

Încălcarea consemnului. Subiect activ

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate. Infracțiuni săvârșite de militari

Indice alfabetic:

Drept penal

-

încălcarea consemnului

C. pen.,

art. 415 alin. (1)

Persoana care are calitatea de pompier militar în cadrul detașamentului de pompieri al inspectoratului pentru situații de urgență, cu grad de subofițer, poate fi subiect activ al infracțiunii de încălcare a consemnului prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen., întrucât, în conformitate cu dispozițiile legale privind serviciile de urgență profesioniste, persoanelor care au calitatea de ofițer, maistru militar și subofițer în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, ca servicii de urgență profesioniste, li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, detașamentul de pompieri din cadrul inspectoratului pentru situații de urgență constituie o subunitate de intervenție, iar sintagma „serviciu de intervenție” include intervenția pentru situații de urgență.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 103/RC din 12 martie 2020

Prin sentința penală nr. 31 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Militar Iași, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul plutonier major A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a consemnului prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată amânarea aplicării pedepsei, conform sentinței penale nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași și s-a dispus aplicarea și executarea pedepselor stabilite prin aceasta.

În temeiul art. 40 C. pen., au fost descontopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași, după cum urmează: 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru infracțiunea de încălcare a consemnului prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen.; 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de părăsire a postului sau a comenzii prevăzută în art. 416 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 40 raportat la art. 39 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 cu cea stabilită în cauză, de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, sporită cu o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an și 20 de zile, în total 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 68 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Militară de Apel București, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul plutonier major A. împotriva sentinței penale nr. 31 din 5 iunie 2019 a Tribunalului Militar Iași, care a fost desființată în parte și, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare aplicată acestuia în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 415 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 61 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 lei, calculată conform art. 61 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. c) C. pen., stabilind 180 zile-amendă, respectiv suma de 20 lei corespunzătoare unei zile-amendă.

În temeiul art. 88 alin. (3) teza finală C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin sentința penală nr. 29 din 15 iunie 2016 a Tribunalului Militar Iași (1 an și 2 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare), aplicându-se pedeapsa mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 8 luni și 20 de zile închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea) și pedeapsa amenzii penale stabilită prin decizie, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 1 an, 10 luni și 20 de zile închisoare, precum și cea a amenzii penale în cuantum de 3.600 lei.

Împotriva deciziei penale pronunțată de Curtea Militară de Apel București, la data de 19 noiembrie 2019, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în cazul serviciilor profesioniste de intervenții pentru situații de urgență, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 415 C. pen., instanțele militare interpretând în mod greșit legea în legătură cu acest aspect.

Prin încheierea din camera de consiliu din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 434 - art. 438 C. proc. pen. în ceea ce privește criticile circumscrise cazului de casare reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel București.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, în principal, pentru motivele expuse în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării „dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Ca atare, expresia „faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege.”

Deopotrivă, având în vedere natura recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, prin prisma cazului de casare reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se pot analiza și aspectele privind neîntrunirea condițiilor cerute de lege subiectului activ, în acele cazuri în care, pentru existența infracțiunii, legiuitorul prevede o cerință suplimentară, și anume ca autorul faptei să fie unul calificat, de vreme ce în lipsa calității speciale a acestuia fapta concret săvârșită nu s-ar mai suprapune peste descrierea din norma de incriminare (în acest sens sunt și deciziile penale nr. 224/RC din 2 octombrie 2014, nr. 64/RC din 16 februarie 2015, nr. 140/RC din 21 aprilie 2016, nr. 138/RC din 28 martie 2017, nr. 304/RC din 27 septembrie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală).

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu întrunește în persoana sa toate condițiile esențiale pentru existența infracțiunii de încălcare a consemnului, lipsind calitatea specială cerută de norma de incriminare subiectului activ, întrucât Inspectoratul pentru Situații de Urgență B., unitatea în care își desfășura activitatea la data săvârșirii faptei, nu este un „serviciu de intervenție” în sensul art. 415 C. pen.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului A., din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență B., pentru aceea că, la data de 8 iunie 2018, în jurul orei 12:55, a încălcat regulile serviciului de intervenție în care era planificat, fiind depistat în dormitorul subunității într-o stare avansată de ebrietate, instanța de apel stabilind, cu titlu definitiv, că fapta există și a fost comisă de acuzat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, iar încadrarea juridică dată în rechizitoriu este cea corectă.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii reglementate în art. 415 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată, contrar susținerilor recurentului, că fapta pentru care a fost condamnat, astfel cum a fost reținută de către instanțele inferioare, întrunește toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare menționată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de încălcare a consemnului nesocotirea regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate. Prin „consemn” se înțelege totalitatea îndatoririlor generale sau speciale prevăzute în regulamente și care revin militarilor cu ocazia executării unei misiuni în cadrul serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate, precum și orice dispoziție scrisă sau verbală transmisă în îndeplinirea acestor misiuni. Prin urmare, militarii aflați în serviciul de pază, intervenție, însoțire sau de securitate sunt considerați în misiune și au datoria, cât timp se găsesc în executarea acesteia, să îndeplinească cu strictețe obligațiile cu caracter general și permanent, stabilite în regulamentele militare, precum și îndatoririle speciale stabilite prin ordinele primite de la șefi și superiori. Nerespectarea întocmai a consemnului este de natură să pericliteze îndeplinirea îndatoririlor care revin militarilor, creând o stare de pericol pentru unitatea sau formațiunea militară din care aceștia fac parte.

Având în vedere plasarea acestui text de lege în Titlul XI, Capitolul I „Infracțiuni săvârșite de militari” din Codul penal, rezultă că legea cere subiectului activ al infracțiunii de încălcare a consemnului să aibă o calitate specială, și anume aceea de militar care trebuie să își desfășoare activitatea în cadrul serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate.

În legătură cu acest aspect, se constată că, potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, prin cadre militare se înțelege „cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege.” Reglementând gradele militare, art. 2 din același act normativ stabilește că, potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor, în prima categorie fiind enumerați sergentul major, plutonierul, plutonierul major, plutonierul adjutant și plutonierul adjutant șef.

Printre îndatoririle principale ale cadrelor militare, art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 menționează și pe aceea de a respecta jurământul militar și prevederile regulamentelor militare, de a executa întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, acestea fiind responsabile de modul în care îndeplinesc misiunile ce le sunt încredințate.

Pe de altă parte, se observă că, din conținutul art. 2 din O. G. nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, rezultă că serviciile de urgență și Inspectoratul General au ca scopuri principale apărarea vieții, bunurilor și mediului împotriva incendiilor și dezastrelor, precum și realizarea măsurilor de protecție civilă, aceste structuri făcând parte din forțele de protecție ale sistemului de securitate națională. Apartenența acestor servicii publice la sistemul național de apărare rezultă și din interpretarea prevederilor art. 28 din O. U. G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, care reglementează cooperarea dintre instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în ceea ce privește transmiterea datelor și informațiilor referitoare la situațiile potențial generatoare de situații de urgență și la evoluția și consecințele acestora. De altfel, chiar Constituția României prevede că și celelalte componente ale forțelor armate ce sunt stabilite conform legii trebuie să respecte reglementările specifice armatei (art. 118 alin. 3).

Stabilind categoriile de personal ce își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență, al Inspectoratului General și al unităților subordonate acestuia, art. 15 din O. G. nr. 88/2001 prevede, în alin. (2), că în cadrul acestora funcționează structuri specializate încadrate cu ofițeri, maiștri militari, subofițeri, militari angajați pe bază de contract, militari în termen, cu termen redus și personal civil, pentru ca, în alin. (3), să stipuleze că primelor trei categorii de personal li se aplică prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste reglementări au fost detaliate în legislația secundară, respectiv în H. G. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste care, la art. 2, stipulează că serviciile de urgență profesioniste funcționează ca inspectorate, cu personalitate juridică, în subordinea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (alin. 1), care sunt structuri specializate, destinate să execute misiuni de prevenire, monitorizare și gestionare a situațiilor de urgență (alin. 2) și fac parte din forțele de protecție ale Sistemului de securitate și apărare națională și din subsistemul local de management al situațiilor de urgență (alin. 3). În aceeași hotărâre de guvern (art. 4 lit. d) se arată că, printre structurile specializate ce funcționează în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, se regăsesc și subunitățile de intervenție, ce sunt organizate ca grupuri de prevenire și intervenție, detașamente speciale, detașamente, secții, stații, pichete de pompieri, de protecție civilă și mixte, având în componență un număr variabil de echipe și echipaje specializate pe tipuri de intervenții, precum și alte structuri necesare îndeplinirii misiunilor încredințate. Subunitățile de nivel detașament special, detașament, secție, stație și pichet, constituite în raport cu natura riscurilor și frecvența lor de manifestare, îndeplinesc misiuni specifice, de regulă, într-o porțiune din zona de competență/responsabilitate purtând denumirea de raion de intervenție, iar echipajele, echipele și personalul operativ din componența acestora, care execută serviciul permanent în aceeași tură, constituie garda de intervenție (art. 9 alin. 2 și alin. 5 din H. G. nr. 1492/2004). Planificarea, organizarea și desfășurarea activităților de prevenire și intervenție se realizează potrivit regulamentelor elaborate de Inspectoratul General, aprobate de ministrul afacerilor interne (art. 13 din H. G. nr. 1492/2004).

Referitor la personalul ce își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, art. 18 din H. G. nr. 1492/2004 prevede că „la data înființării inspectoratelor personalul actual încadrat în brigăzile/grupurile de pompieri și în inspectoratele județene de protecție civilă, precum și în celelalte unități sau instituții de pompieri și protecție civilă se preia prin transfer în condițiile legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Administrației și Internelor și unităților din subordinea sa, în compartimentele funcționale și în structurile specializate ale inspectoratelor.” În fine, art. 23 din H. G. nr. 1492/2004 stipulează că inspectoratele sunt continuatoare ale tradițiilor și faptelor de arme ale pompierilor militari și protecției civile.

Din interpretarea coroborată a acestor acte normative, rezultă că angajații militari (pompierii) din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege, întrunesc condiția de a fi cadre militare în sensul Legii nr. 80/1995 și al Titlului XI, Capitolul I din Codul penal și, pe cale de consecință, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor prevăzute în acest capitol, deci inclusiv ai celei de încălcare a consemnului, reglementată în art. 415 C. pen., în același sens fiind și doctrina de specialitate (

Explicațiile Noului Cod penal

, Vol. V., Articolele 367-446, coordonatori George Antoniu și Tudorel Toader, Editura Universul Juridic, 2016, p. 241).

Deși, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) din O. U. G. nr. 21/2004, situația de urgență este definită ca „un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate”, acest aspect nu este de natură să înlăture caracterul militar al misiunii de intervenție ce se desfășoară în cazul manifestării unei asemenea situații, având în vedere, pe de o parte, calitatea pompierilor de cadre militare ce funcționează în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, iar, pe de altă parte, împrejurarea că respectiva misiune este organizată pe baza unor dispoziții regulamentare specifice ce se aplică militarilor. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, potrivit art. 12 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului apărării naționale nr. 97/2014 (Regulamentul serviciului interior din 2 septembrie 2014), publicat în M. Of. nr. 745 din 13 octombrie 2014, „serviciul de intervenție se organizează pentru obiectivul propriu sau, potrivit ordinelor eșalonului superior, și pentru alte obiective militare, cu scopul de a sprijini serviciul de pază, de a interveni în timp scurt pentru blocarea, capturarea sau respingerea forțelor/elementelor care pun în pericol securitatea obiectivului militar, precum și pentru limitarea sau înlăturarea efectelor dezastrelor, incendiilor și altor situații critice.” Se observă, astfel, că sintagma

serviciu de intervenție

include intervenția pentru situații de urgență, neputând fi primite argumentele contrare ale apărării cu privire la acest aspect.

Rezultă, așadar, că inculpatul A., care avea gradul de plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență B., a depus jurământul militar și, așa cum s-a reținut în mod definitiv în hotărârea recurată, era planificat să execute, la Detașamentul de Pompieri C., de la data de 8 iunie 2018, începând cu ora 08:20, până la 9 iunie 2018, ora 08:30, serviciul operativ, respectiv tura de serviciu, în calitate de servant 3 la echipajul care încadra autospeciala de stingere a incendiilor X., fapt ce presupunea participarea la acțiunile de salvare a persoanelor surprinse de incendii, precum și la acțiunile de localizare și lichidare a incendiilor, fiind pompier militar, deține calitatea specială cerută subiectului activ al infracțiunii prevăzute în art. 415 C. pen.

Ca urmare, se observă că, în mod corect, instanța de apel, în majoritate, a constatat că fapta inculpatului A., plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență B., care, în data de 8 iunie 2018, în jurul orei 12:55, a încălcat normele serviciului de intervenție în care era planificat, fiind depistat, în dormitorul subunității, într-o avansată stare de ebrietate, se încadrează în conținutul constitutiv al infracțiunii de încălcare a consemnului, prevăzută în art. 415 alin. (1) C. pen.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunește toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea Militară de Apel București.