ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2054/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2015, reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale - Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), a solicitat anularea Deciziei nr. 27.365/27.07.2015 de soluționare a contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/5.06.2015 precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/5.06.2015.

Prin sentința nr. 10/CA/21.01.2016, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Galați, reținând că sediul reclamantei se află în com. Cudalbi, jud. Galați, iar sediul pârâtei se află în mun. București, Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 2 Sud Est Constanța fiind o entitate care nu se numără printre părțile litigante.

Pe rolul Curții de Apel Galați, dosarul a păstrat numărul de înregistrare 618/36/2015.

Prin sentința civilă nr. 130/2016 din 23 mai 2016, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea promovată de către reclamanta A. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.

A susținut recurenta că în procesul-verbal nr. x/05.06.20145 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nu s-a consemnat că nu și-ar fi îndeplinit obligația de cultivare a rapiței, conform Pachetului P4, ci doar că nu a declarat acest aspect la APIA.

A depus atașat cererii de recurs înscrisuri pe care le apreciază relevante în cauză, în sensul că în intervalul 2012-2014 aceasta a cumpărat motorină și a apelat la serviciile numitului B., care i-a împrumutat tractorul cu care a arat, a discuit, a semănat suprafața de teren agricol pentru înființarea și întoarcerea în primăvară a culturii de rapiță, pentru a fi semănată cu pepeni verzi.

Cu privire la principiul proporționalității, recurenta a susținut că împrejurarea că pentru o parte din fondurile nerambursabile s-a aprobat existența unor neregularități care ar putea atrage neeligibilitatea unor cheltuieli, ca urmare a faptului de a nu fi declarat nici o suprafață pe măsuri agro-mediu în perioada 2012-2014, nu poate constitui un motiv de rambursare a sumei de 64.849,00 RON, această sumă reprezentând mare parte din finanțarea nerambursabilă pe 33 de luni, folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, deoarece s-ar încălca scopul în care Programul a fost reglementat, dar și principiul proporționalității consacrat de practica CEJ. În aplicarea acestui principiu, a invocat cauzele C-146/05, C-45/2006, T7, Rep. Ti-100.

Comisia de soluționare a contestației avea îndatorirea de a analiza contestația și să constate că referitor la criteriul de eligibilitate nu a fost nici o neregulă, iar cu privire la nedeclararea niciunei suprafețe pe măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014, aceasta nu a fost făcută cu rea credință, ci doar dintr-o eroare a expertului APIA și independent de voința reclamantei.

Având în vedere că această deficiență a fost remediată imediat ce a fost constatată, sancțiunea aplicată este disproporționată, în măsură sa o afecteze excesiv pe reclamantă, și nu se justifică.

A mai susținut recurenta că s-a făcut vorbire în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilirea creanțelor bugetare despre nerespectarea unor prevederi generale din anexa I la Contractul de finanțare, document ce nu se regăsește printre înscrisurile de la dosarul cauzei, pentru ca instanța să poată verifica în mod nemijlocit dacă textele au fost redate integral sau trunchiat de către pârâtă. Este important de știut dacă Anexa I prevede și acordarea unui termen de remediere a deficiențelor constatate, de implementare a recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control ale Autorității Contractante și/sau CE.

A mai susținut recurenta că nu rezultă din probele administrate în cauză încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor contractului de finanțare și nici a reglementărilor comunitare la a căror respectare s-a obligat prin încheierea contractului.

Obligația impusă de disp. art. 1 alin. (3) din Anexa I "prevederi generale" a contractului potrivit cu care "beneficiarul trebuia să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu cest contract" este o obligație de diligență impusă de agentul economic, obligație pe care reclamanta a îndeplinit-o conform criteriilor impuse. Standardul impus prin această dispoziție contractuală nu este unul cuantificat și, atâta timp cât societatea a desfășurat activitatea economică specifică, nu se poate reține încălcarea acestei reglementări.

Intimata-pârâtă AFIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei solicitând respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat. A depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de recurs Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanța de fond a reținut, ca situație în fapt și în drept, faptul că în data de 09.04.2012, între reclamanta A. - Întreprindere Individuală și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent, A.F.I.R.) a fost încheiat contractul de finanțare nr. x, având ca obiect acordarea către reclamantă a finanțării nerambursabile în valoare de 25.000 euro pentru realizarea proiectului "Instalarea tinerei A. pentru prima dată ca șef al unei exploatații agricole".

Obiectivul specific asumat de reclamantă prin planul de afaceri a fost creșterea dimensiunii economice a exploatației de la 15,28 UDE (6,88 ha) la 19,393 UDE (9,88 ha) în anul 2 de contract, durata maximă a proiectului fiind de 36 luni.

De asemenea, reclamanta și-a asumat obligația de a respecta, timp de 5 ani, angajamentul de agro-mediu pe care l-a semnat. În baza acestui angajament, reclamanta avea obligația de a cultiva o suprafață de 2,72 ha din exploatație, timp de 5 ani, conform Pachetului P4 din Măsura 214. Asumarea obligației a fost avută în vedere la calculul punctajului din fișa de evaluare a criteriilor de selecție (E3.2) și în fișa de verificare a criteriilor de eligibilitate (E3.1).

Reclamanta a beneficiat de prima tranșă, de 60% din valoarea totală a finanțării, respectiv suma de 15.000 euro (conform art. 3 din contract) și a depus, în data de 16.02.2015, dosarul pentru obținerea celei de a doua tranșe, în valoare de 10.000 euro.

În data de 05.06.2015, pârâta a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de constituire a creanțelor bugetare nr. x, deoarece a constatat, din verificările informatice, că reclamanta nu a declarat nicio suprafață pe Pachetul P4 sau pe alte măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014, ceea ce a condus la încălcarea angajamentului asumat prin declarația anexă la contract și a criteriului de selecție S5 din contractul de finanțare.

Drept urmare, prin acest proces-verbal, pârâta a obligat reclamanta la restituirea contravalorii finanțării deja primite, în cuantum de 64.849 RON (echivalentul în RON al primei tranșe de 15.000 euro).

Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 27.365/27.07.2015. Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată împotriva deciziei, ce face obiectul prezentului dosar.

Măsura 214 "Plăți de agro-mediu" din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 conține mai multe pachete, printre care și Pachetul nr. 4 (P4) intitulat "Culturi verzi". Cei care se obligă să acceseze acest pachet trebuie să cultive pe suprafața declarată una (sau mai multe) din următoarele culturi verzi: mazărea, măzărichea, rapița, muștarul, lupinul și sulfina. De asemenea, sunt impuse și obligații legate de modul de cultivare (interzicerea fertilizanților chimici etc.).

Pârâta a verificat evidențele sale informatice și a constatat că reclamanta nu a declarat în anii 2012-2014 nicio suprafață de teren pe care să fie cultivată una din aceste plante conform Pachetului P4.

Drept urmare, pârâta a apreciat că reclamanta și-a încălcat obligațiile contractuale asumate și a constatat rezoluțiunea contractului (conform art. 11 alin. (3) din Prevederile generale ale contractului), cu repunerea părților în situația anterioară (restituirea prestațiilor - finanțarea acordată).

Înalta Curte apreciază întemeiată soluția instanței de fond potrivit căreia reclamanta nu a făcut dovada că a efectuat aceste culturi, conform obligațiilor din Pachetul P4, din declarația și adeverințele depuse de reclamantă la filele x (dosar fond) rezultând că reclamanta a cultivat porumb, tomate, vie și pepeni verzi și galbeni, plante care nu se încadrează printre culturile enumerate limitativ în descrierea pachetului.

Înalta Curte constată că, atașat căii de atac a recursului, reclamanta a depus un set de înscrisuri, constând în factură fiscală din data de 23.12.2012, recurenta având calitatea de cumpărător, factură care vizează comercializare motorină, bonuri fiscale din anul 2012 reprezentând comercializare/achiziție motorină, factură fiscală din x reprezentând prestări servicii (arat), bon de recoltare zilnică din data de 2011 și 2013, în care este menționată cultura de rapiță, deviz tehnologic din 2013 și 2014, în care sunt menționate cheltuieli mecanice pentru arat, discuit, semănat, întors rapița și cheltuieli cu materiale, respectiv motorină, fișă de magazie din anul 2014 și 2012 în care sunt prezentate stocuri de motorină, mazăre și rapiță. A mai depus recurenta la dosarul instanței de recurs și declarația pe propria răspundere dată de numitul B. la data de 06.07.2014, prin care se arată că i-a împrumutat tractorul lui C., folosindu-l penru înființarea și întoarcerea culturii de rapiță (P4) în câmp pentru numitei A., pentru anii 2013, 2014, folosindu-se motorina conform bonurilor fiscale și a facturii pe anii respectivi.

Potrivit disp. art. 492 alin. (1) C. proc. civ., în recurs se pot depune înscrisuri noi, sub sancțiunea decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea. Astfel, pot fi depuse înscrisuri având legătură cu obiectul litigiului și de natura să lămurească aspecte ale raporturilor dintre părți, dar pe care partea interesată, indiferent din ce motive, nu le-a înfățișat primei instanțe pentru ca aceasta să le poată lua în considerare cu ocazia soluționării pricinii.

Este important ca înscrisurile noi să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel încât, dacă erau cunoscute, ar fi fost de natură să conducă la o altă soluție decât aceea dată de instanță.

Referitor la declarația pe propria răspundere dată de numitul B. la data de 06.07.2014, aceasta nu constituie înscris în sensul disp. art. 492 alin. (1) C. proc. civ., fiind în fapt o declarație de martor, astfel că nu va fi avută în vedere.

Referitor la celelalte înscrisuri depuse de către recurentă atașat cererii de recurs, se observă că nu au fost depuse nici în faza de întocmire a actelor administrative atacate, nici în faza de soluționare a contestației reclamantei pe cale administrativă, și nici în faza de judecată în fața primei instanțe, și nu se coroborează cu nicio altă probă existentă la dosarul cauzei, în condițiile în care pârâta a invocat faptul că a constatat, din verificările informatice, că reclamanta nu a declarat nicio suprafață pe Pachetul P4 sau pe alte măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia nu este corect că tranșa a doua de plată a fost considerată neeligibilă doar pentru că din print-screen-urile APIA a reieșit că beneficiara nu a declarat nicio suprafață pe măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014, aceasta nefiind făcută cu rea credință, ci doar dintr-o eroare a expertului APIA și independent de voința reclamantei.

În mod corect a reținut instanța de fond împrejurarea că reclamanta nu a adus probe în sprijinul acestor afirmații și că reclamanta ar fi trebuit să probeze realizarea culturilor din Pachetul P4 în fiecare an, precum și culpa reprezentantului APIA, care nu a constatat această situație sau a introdus datele eronat în sistemul informatic.

La cererea de finanțare, reclamanta a depus Declarația din data de 18.04.2011, prin care s-a angajat să acceseze Măsura de agro-mediu 214-Pachetul P4 pe o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului, ulterior susținând că dintr-o eroare a unui expert din cadrul APIA nu s-a înscris cu pachetul de agro-mediu - Pachet P4. De asemenea, din print-screen-urile APIA pe anii 2012, 2013, 2014, atașate la dosarul cauzei, a rezultat că reclamanta nu a fost înregistrată cu pachete de agro-mediu - Pachet P4.

Prin urmare, rezultă că recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile Ghidului solicitantului, în sensul că solicitantul atașează la cererea de finanțare documente prin care să demonstreze că a accesat Măsura 214 "plăți de agro-mediu", solicitantul asumându-și angajamentele de agro-mediu pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia obligația impusă de disp. art. 1 alin. (3) din Anexa I "prevederi generale" a contractului, "beneficiarul trebuia să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și digilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract", este o obligație de diligență, pe care reclamanta a îndeplinit-o conform criteriilor impuse.

Prima instanță a apreciat corect că încălcarea obligațiilor asumate este semnificativă, deoarece suprafața care ar fi trebuit cultivată conform Pachetului P4 este de aproximativ 25% din suprafața totală a exploatației, procent care este semnificativ. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că încălcarea s-a repetat anual, astfel încât în fiecare din cei 3 ani de contract nu s-a cultivat corespunzător 25% din suprafața exploatației.

Obligația este esențială, deoarece, în lipsa ei, autoritatea pârâtă nu ar fi încheiat contractul de finanțare, fondurile europene nerambursabile nefiind acordate doar pentru dezvoltarea agriculturii, ci pentru stimularea unei agriculturi conforme cu mediul (cu respectarea unui minim de cerințe ecologice), care respectă principiile dezvoltării durabile.

Încălcarea unei obligații esențiale, în lipsa căreia autoritatea nu ar fi contractat, dă dreptul acesteia din urmă să ceară rezoluțiunea contractului.

Înalta Curte reține că nu a fost încălcat nici principiul proporționalității, întrucât cuantumul debitului stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare contestate, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere, s-a făcut prin raportare la neregulile constatate, care afectează întreg proiectul asumat de recurenta-reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte reține că, având în vedere prevederile legale și contractuale asumate de recurenta-reclamantă, că emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și ale clauzelor contractuale asumate, reclamanta fiind răspunzătoare în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, în cazul încălcării acestora intimata-pârâtă având obligația de a recupera ajutorul financiar acordat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. - Întreprindere Individuală - împotriva sentinței civile nr. 130/2016 din 23 mai 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.