ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1454/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.06.2015 sub nr. x/2015 reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâții Primarul Sectorului 4, Consiliul Local al Sectorului 4, B. și S.C. C. S.R.L., solicitând:

- anularea autorizației de construire nr. 804/1777 și 37064 din 26.10.2012 emise de Primarul Sectorului 4 pentru terenul situat în str. x, având ca obiectiv Realizarea unui ansamblu rezidențial S+P+2E+M format din 6 tronsoane de două tipuri, tip A și tip B (conform PUZ "Parcul Tineretului" aprobat cu HCGMB nr. 232/2005 și HCGMB nr. 278/2005 și PUD aprobat cu HCL S4 nr. 28 din 31.03.2009);

- anularea HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu având ca obiect Construire ansamblu rezidențial S+P+2E-3R în Parcul Lumea Copiilor pe un teren în suprafață de 20.107 mp, proprietatea numitei B.;

- obligarea pârâților la restabilirea situației anterioare emiterii actelor a căror anulare se solicită.

Prin Sentința civilă nr. 2108/2017 pronunțată în 31 martie 2017 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D., în contradictoriu cu pârâții Primarul Sectorului 4, Consiliul Local al Sectorului 4, B. și S.C. C. S.R.L..

A anulat autorizația de construire nr. 804/1777 și 37064 din 26.10.2012 și HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 pct. 3 din Anexă privind aprobarea PUD str. x.

A respins capătul de cerere având ca obiect demolarea clădirilor ca inadmisibil.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții B., S.C. C. S.R.L., Sectorul 4 al Municipiului București prin Primar, Primarul Sectorului 4 București, Consiliul Local al Sectorului 4 București și reclamanta A..

Prin încheierea din ședința publică din 6 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, în temeiul disp.art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a II-a CAF.

Împotriva încheierii pronunțată în data de 6 martie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, a declarat recurs pârâta B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și completat, casarea încheierii recurate, cu consecința trimiterii cauzei Curții de Apel București în vederea continuării judecării.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că încheierea recurată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a învederat că în considerentele încheierii recurate s-a reținut exclusiv faptul că actele administrative deduse judecății în dosarul nr. x/2015 se întemeiază pe actul administrativ dedus judecății în dosarul nr. x/2018, fiind, în viziunea instanței, un motiv suficient pentru ca primul dosar să fie suspendat până la soluționarea definitivă a celui de-al doilea, fără a se fi arătat însă în concret de ce instanța a apreciat că există o legătură de cauzalitate actuală între aceste acte administrative, ignorându-se complet susținerile de la termenul de dezbateri, reluate inclusiv prin notele scrise depuse anterior pronunțării încheierii recurate. Consideră că obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, respectiv o exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Recurenta-pârâtă învederează și că încheierea recurată este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.. Aceasta expune istoricul situației dedusă judecății și arată că PUZ-ul a cărui anulare se solicită în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018 a expirat în anul 2010, iar legalitatea autorizației de construire deduse judecății rezultă din împrejurarea că aceasta a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar în opinia sa de aici rezultă că soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2018 nu va influența soluția asupra recursului ce face obiectul prezentei cauze. Pentru aceste motive, consideră că nu se impunea suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018, întrucât soluția ce va fi pronunțată în acest dosar, cu privire la legalitatea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 232 din 20.10.2005, prin care a fost aprobat PUZ Parcul Tineretului, indiferent care va fi aceasta, nu este în măsură să influențeze nemijlocit soluția cu privire Ia recursul dedus judecății Curții de Apel București în dosarul nr. x/2015. În acest sens, susține și că instanța nu a prezentat în considerentele încheierii recurate un raționament din care să rezulte contrariul, respectiv că ar exista într-adevăr o legătură de cauzalitate între cele două dosare care ar justifica măsura suspendării.

Împotriva încheierii pronunțată în data de 6 martie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, au declarat recurs și pârâții Sectorul 4 al Municipiului București prin Primar, Primarul Sectorului 4 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 4 București prin Primar, în temeiul dispozițiilor art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de suspendare.

În motivare, s-a arătat, în esență, că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel București este nemotivată pentru că instanța nu a arătat care este legătura de dependență dintre cele două dosare, ci s-a rezumat la a menționa obiectul celor două dosare, precum și motivele de casare invocate în prezentul dosar, iar argumentarea este mult prea vagă pentru a putea constitui o motivare adecvată a soluției pronunțate în dosar. De asemenea, s-a apreciat că se impunea analiza cererii de suspendare din perspectiva abuzului procesual săvârșit de către reclamantă și intervenientă având în vedere că acestea au solicitat suspendarea judecății cauzei în raport de un dosar introdus la mai bine de 4 ani de la promovarea prezentului litigiu, precum și că încheierea recurată nu îndeplinește exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenții-pârâți mai învederează că soluționarea prezentei cauze nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului București și în mod greșit s-a apreciat că anularea PUZ-ului ar putea să ducă la lipsirea autorizației de construire de una dintre condițiile prevăzute de lege, întrucât, chiar și în măsura în care s-ar anula PUZ-ul, hotărârea de anulare nu va produce efecte juridice în ceea ce privește legalitatea autorizației de construire și a PUD-ului.

Astfel, PUZ Parcul Tineretului a fost aprobat prin HCGMB nr. 232 din 20.10.2005 și HCGMB nr. 278 din 22.12.2005, acte cu caracter normativ. Având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 învederează că, în măsura în care, ad absurdum, s-ar anula PUZ Parcul Tineretului, hotărârea de anulare va produce efecte juridice doar pentru viitor. Anularea PUZ-ului nu va produce efecte juridice ex tune, deci nu va putea să conducă la anularea PUD-ului și a autorizațiilor de construire sau a altor acte administrative emise anterior pronunțării hotărârii judecătorești de anulare. Acele acte administrative au fost emise în perioada de valabilitate a actelor administrative cu caracter normativ și nu pot fi afectate de eventuala anulare a PUZ-ului ce face obiectul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului București. Or, de vreme ce PUZ Parcul Tineretului era în vigoare la momentul emiterii autorizației de construire, este evident că validitatea acesteia nu poate să fie analizată din perspectiva unei hotărâri de anulare a PUZ.

Prin întâmpinarea formulată, recurenții-pârâți Sectorul 4 al Municipiului București prin Primar, Primarul Sectorului 4 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 4 București prin Primar au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte va analiza împreună recursurile declarate de către pârâta B. și de către pârâții Sectorul 4 al Municipiului București prin Primar, Primarul Sectorului 4 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 4 București prin Primar, reținând că aceștia din urmă, deși nu au indicat formal prin cererea lor de recurs incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., au formulat critici care se subsumează motivului de recurs prevăzut la pct. 6 - referitor la nemotivarea hotărârii recurate, precum și motivului de recurs prevăzut de pct. 8 - referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat în cele două recursuri declarate în cauză este nefondat.

Înalta Curte reține că raportat la dispozițiile art. 425 din C. proc. civ. și în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluționarea unei cereri, o cerere de suspendare în cazul de față, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța care a pronunțat încheierea de suspendare, a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția de suspendare, respectiv motivele pentru care consideră că este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., astfel că Înalta Curte apreciază că încheierea de suspendare recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.. Așadar, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenți pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursurilor, dar lipsa de motivare ori nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la hotărârea atacată și la limitele cu care a fost învestită instanța prin cererea de suspendare. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru admiterea cererii de suspendare ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe cu privire la cererea de suspendare formulată în cauză este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din actele și lucrările dosarului.

Astfel, recurenții-pârâți au supus controlului de legalitate încheierea pronunțată în data de 19 iunie 2019 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin care a suspendat judecarea cauzei în baza articolului 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a II-a CAF.

Curtea de apel a reținut că soluția din prezenta cauză depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2018, având în vedere că Autorizația de construire nr. 804/1777 și 37064 din 26.10.2012 emisă de Primarul Sectorului 4, cât și Hotărârea Consiliului Local Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009, punctul 3 din anexă privind aprobarea PUD str. x, respectiv actele administrative a căror anulare se solicită în cadrul prezentei cauze, se întemeiază pe PUZ Parcul Tineretului aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 232 din 20.10.2005 și H.C.G.M.B. nr. 278 din 22.12.2005 și a cărui anulare se solicită în cadrul dosarului nr. x/2018 în raport de care s-a solicitat suspendarea judecății, reclamanți fiind o parte din părțile din prezenta cauză.

La aceeași concluzie a ajuns și Înalta Curte în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident cauzei, la situația de fapt.

Astfel, prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2018, E., D. și A., în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, a solicitat anularea PUZ Parcul Tineretului aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 232 din 20.10.2005 (poziția 6 din anexa H.C.G.M.B. nr. 232 din 20.10.2005), anularea PUZ Parcul Tineretului aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 278 din 22.12.2005 privind aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale (poziția 11 din anexa H.C.G.M.B. nr. 278 din 22.12.2005) și suspendarea executării celor două acte administrative până la judecarea pe fond a cererii.

Din analiza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., reiese că: judecătorul va suspenda:

În cauza de față, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat -anularea autorizației de construire nr. 804/1777 și 37064 din 26.10.2012 emise de Primarul Sectorului 4 pentru terenul situat în str. x, având ca obiectiv Realizarea unui ansamblu rezidențial S+P+2E+M format din 6 tronsoane de două tipuri, tip A și tip B (conform PUZ "Parcul Tineretului" aprobat cu HCGMB nr. 232/2005 și HCGMB nr. 278/2005 și PUD aprobat cu HCLS4 nr. 28 din 31.03.2009); anularea HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu având ca obiect Construire ansamblu rezidențial S+P+2E-3R în Parcul Lumea Copiilor pe un teren în suprafață de 20.107 mp, proprietatea numitei B..

Prin sentința recurată prima instanță a reținut, cu relevanță asupra măsurii suspendării, în esență, că "La data încheierii contractului de schimb dintre pârâta B., și Municipiului București, autentificat sub nr. x din 16.06.2008, la data adoptării PUD "str. x nr. 28" prin HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 și la data emiterii autorizației de construire nr. 804/1777 și 37064 din 26.10.2012 intraseră în vigoare prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, modificate prin O.U.G. nr. 114/2007, care se referă și la terenurile care nu sunt prevăzute ca spații verzi în documentațiile de urbanism, dar în fapt sunt amenajate ca atare, indiferent dacă sunt proprietate publică sau privată. Chiar dacă era încadrat conform PUZ în zona L1a, terenul pârâtei B. era amenajat ca spațiu verde. Respectarea reglementărilor din PUZ nu înlătură obligația respectării dispozițiilor din materia protecției mediului cuprinse în art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, în forma în vigoare la data adoptării PUD și la data emiterii autorizației de construire."

Având în vedere și că prin recursul exercitat de către recurenta-pârâtă B. împotriva sentinței de fond s-a susținut, printre alte critici invocate, faptul că în mod eronat prima instanță ar fi reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, modificată prin O.U.G. nr. 114/2007, întrucât schimbarea destinației terenului nu ar fi fost făcută prin PUD sau autorizația contestate, ci prin PUZ-ul din 20.10.2005 când aceste dispoziții legale nu existau în legislație, respectiv că PUZ-ul care a stat la baza emiterii actelor atacate, ar fi fost aprobat prin HCGMB nr. 232/2005 și care nu a fost niciodată revocat sau anulat - fila 11 din dosarul de recurs, respectiv a cărui valabilitate ar fi fost extinsă prin aplicarea disp. art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 - dosarul de recurs, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată concluzia Curții de apel cu privire la faptul că pentru justa soluționare a cauzei se impune suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a II-a CAF.

Cu privire la celelalte critici formulate prin cele două cereri de recurs referitoare la greșita aplicare a normelor de drept material, în sensul că soluția din prezentul dosar nu ar depinde de soluția ce ar putea fi pronunțată definitiv în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a II-a CAF, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite deoarece nu au în vedere soluția suspendării, ci sunt adevărate argumente de fond ce vizează fie soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, fie soluționarea dosarului în care s-a pronunțat încheierea de suspendare ce face obiectul prezentului recurs. Astfel, răspunsul la aceste argumente de fond ar implica o analiză care ar putea să conducă la o antepronunțare cu privire la anumite aspecte litigioase ce fac obiectul fie a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a II-a CAF, fie a acestui dosar care se află în stadiul procesual al recursului la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dosare care se află așadar încă pe rolul instanțelor judecătorești, nefiind soluționate definitiv.

Înalta Curte are în vedere și faptul că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în respectarea principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți.

Înalta Curte are în vedere de asemenea și practica Curții Constituționale, care, în Decizia sa nr. 29 din 27 ianuarie 2004, a reținut că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești (și nu numai) ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfășurării judecății și are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți sau independente de voința lor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se vor respinge recursurile de față, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții B. și Primarul Sectorului 4 București, Sectorul 4 București prin Primar și Consiliul Local Sector 4 București, împotriva încheierii de ședință din data de 6 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - MM