ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1274/2020

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.10.2016, sub nr. x/2016 reclamanta Asociația Națională a Fabricanților de Produse de Uz Veterinar din Romania, a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cerere de anulare a Normelor metodologice de aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, care constituie Anexa 1 la Ordinul Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 35/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 303 bis/20.04.2016, în sensul anulării punctului 23 din Nota la Norme, care prevede că achitarea contravalorii analizelor pentru produse medicinale veterinare incluse în Planul anual de prelevare și testare a produselor medicinale veterinare comercializate în România este în sarcina deținătorilor autorizațiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare.

Prin sentința civilă nr. 1340 din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul Asociația Națională a Fabricanților de Produse de Uz Veterinar din România în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1340 din 11 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Asociația Națională a Fabricanților de Produse de uz Veterinar din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă în cadrul recursului aspecte de nelegalitate care sunt încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greșita interpretare de către instanța de fond a normelor de drept material motivele și cele de drept comunitar apreciate ca având incidența în raport de obiectul cauzei.

Recursul privește soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii având ca obiect anularea parțială a Normelor metodologice care constituie Anexa 1 la Ordinul Președintelui ANSVA nr. 35/2016, respectiv a dispozițiilor pct. 23 care prevede că admiterea contravalorii analizelor pentru produse medicinale veterinare este în sarcina deținătorilor autorizațiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare.

În cadrul motivului de recurs invocat respectiv dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă de recurentă trei aspecte de nelegalitate.

Primul aspect de nelegalitate invocat vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 și art. 1 din H.G. nr. 1.156/2013 și neaplicarea dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 1.156/2013.

În esență recurenta-reclamantă arată faptul că prima instanță și-a însușit o premisă greșită în se sul dispozițiilor art. 6 din actul normativ cu forță juridică superioară și dispozițiile criticate pentru 23 reprezintă regula de distribuire a costurilor pentru programele de "Supraveghere sanitar-veterinară a unităților care produc, depozitează și comercializează produse medicinale veterinare.

În opinia recurentei regula de distribuire a costurilor pentru acțiunile cuprinse în Anexa 1 este stabilită prin art. 4 din H.G. nr. 1156/2003, dispoziții care nu prevăd vreo mențiune în ceea ce privește suportarea costurilor aferente programului de control al produselor medicinale veterinare.

Instanța de fond a interpretat in mod eronat dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1.156/2013 referitoare la împuternicirea ANSVSA de a stabili acțiunile ale căror costuri sunt suportate din bugetul ANSVSA, ca reprezentând dreptul instituției amintite de a stabili reguli de distribuire a costurilor in sarcina deținătorilor autorizațiilor de comercializare/operatorilor economici. Instanța de fond a ignorat astfel rolul si semnificația art. 4 din același act normativ, precum si faptul ca dispozițiile art. 6 imputernicesc ANSVSA numai sa stabilească ce costuri sunt suportate din bugetul de stat, iar nu sa stabilească reguli de distribuire a costurilor in sarcina altor persoane decât cele menționate expres la art. 4 din H.G. nr. 1.156/2013.

Daca legiuitorul ar fi intenționat sa stabilească regula de susținere financiara a planului anual de prelevare si testare in sarcina operatorilor economici, ar fi instituit aceasta regula la art. 4 din H.G. nr. 1.156/2013, astfel cum a procedat in cazul Programului de supraveghere si control in domeniul siguranței alimentelor (Anexa 2), sens in care se prevede la art. 5 faptul ca "Fondurile necesare realizării acțiunilor din cadrul Programului de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, prevăzut la art. 1 alin. (2), se asigură din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație, precum și de către operatorii economici, în condițiile legii".

Al doilea aspect de nelegalitate privește interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a reglementărilor comunitare respectiv a Regulamentului (CE) nr. 297/1995 privind textele datorate Agenției Europene pentru Evaluarea Medicamentelor.

În opinia recurentei prima instanță a înlăturat nelegal de la aplicare Regulamentul CE/297/1995 pe motiv că sunt domenii de reglementare diferită, fără a observa că acest regulament act normativ cu aplicare directă este incident și cuprinde dispoziții contrare în domeniul produselor autorizate.

Aceasta în condițiile în care nu există niciun act normativ la nivel european care să prevadă că titularul autorizației de comercializare a unui produs medicinal veterinar are obligația să suporte cheltuielile aferente Planului vamal de supraveghere și control desfășurat de autoritatea competentă din statul membru în toate cazurile în calitate de deținător al autorizației de comercializare. Aceasta în condițiile în care principiile comunitare impun regula suportării textelor aferente inspecțiilor numai în cazul în care inspecția are loc "la cererea sau în interesul titularului autorizației de introducere pe piață".

Al treilea aspect de nelegalitate invocat privește faptul că prima instanță nu a ținut cont de reglementările comunitare obligatorii aplicabile în domeniul finanțării laboratoarelor oficiale. Se arată că modul de finanțare al laboratoarelor publice din rețeaua GEON privind testarea calității produselor medicinale-veterinare este din sursă publică și nu din fondurile operatorilor economici, deținători ai autorizației de comercializare a produselor medicinale veterinare.

Se solicită de recurentă admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. aplicarea și interpretarea greșită a normelor naționale și comunitare invocate în cauză.

Prin hotărârea recurată. instanța de fond a respins acțiunea reclamantei Asociația Națională a Fabricanților de Produse de Uz Veterinar din România cu privire la anularea Normelor metodologice de aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, a acțiunilor (denumite in continuare ., Normele") care constituie Anexa 1 la Ordinul Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 35/2013. publicat în Monitorul Oficial nr. 303 bis/20.04.2016, în sensul anulării punctului 23 din Nota la Norme care prevede că achitarea contravalorii analizelor pentru produse medicinale veterinare comercializate în România este in sarcina este în sarcina deținătorilor autorizațiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare.

Primul aspect de nelegalitate invocat este apreciat de Curte ca nefondat, în cauză prima instanță interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1.156/2004 coroborat cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din același act normativ.

În cauză dispozițiile art. 4 alin. 2 din H.G. nr. 1.156/2004 care prevăd:

"în cazul exploataților comerciale, fondurile necesare realizării acțiunilor sanitar veterinare din cadrul programului prevăzut la art. 1 alin. 1 se asigură de proprietarii acestora în condițiile legii" au caracter general și nu interzic dreptul autorității pârâte de a stabili reguli de distribuție a costurilor pentru programele de "Supravegherea sanitar-veterinară a unităților care produc, depozitează și comercializează produse medicinale veterinare". Iar pct. 23 din Nota la Normele din Anexa I la Ordinul nr. 35/2016 au precizat cine cere obligația achitării contravalorii analizelor, pentru produsele medicinale veterinare în vederea realizării obiectivelor prevăzute în Anexa nr. 1 pct. 1-5 din H.G. nr. 1.156/2013 și anume de deținătorul autorizației de comercializare a produsului veterinar.

În cauză aceste programe sunt de interes public dar aceasta nu poate înlătura obligația legală de a suporta contravaloarea amenzilor produselor medicinale veterinare de către deținătorul autorizațiilor de comercializare a produselor medicinale veterinare. Iar această obligație a fost stabilită de autoritatea care avea competența materială de a stabili în concret tarifele aferente pentru realizarea în concret a obiectivelor urmărite prin acțiunea de supraveghere.

Al doilea aspect de nelegalitate nu poate fi reținut.

În cauză Curtea apreciază că interpretarea primei instanței este corectă, neputându-se reține că pct. 23 din Norme încalcă vreo dispoziție comunitară în sensul Regulamentului (CE) nr. 297/1995.

În cauză Regulamentul invocat enumeră anumite principii printre care și aceea că de regulă suportarea taxelor să fie suportată de titularul autorizației de introducere pe piață să fie făcută dacă inspecția a avut loc la cererea sa dar această regulă nu este aplicabilă în prezenta cauză, având domeniu de reglementare diferit.

Nu există la nivel european un act normativ care să interzică unui stat membru să stabilească în concret pentru realizarea unor obiective generale de supraveghere și control cine are obligația să suporte cheltuielile aferente. Iar prin dispozițiile criticate s-a prevăzut expres și în mod legal că titularul autorizației de comercializare a unui produs medicinal veterinar are obligația să suporte cheltuielile aferente Planului anual de supraveghere și control desfășurat de autoritatea competentă din statul membru.

Al treilea aspect de nelegalitate invocat în sensul că reglementarea națională contestată a fost dată cu ignorarea reglementărilor comunitare aplicabile în materia finanțării laboratoarelor oficiale nu este fondat.

Curtea apreciază că motivul invocat nu are legătură cu reglementarea națională contestată în sensul că deținătorii autorizațiilor de comerciale a produselor de uz veterinar suportă anumite taxe aferente acțiunilor sanitar veterinare.

În acest domeniu de reglementare fiecare stat național are competența deplină de a fixa cine suportă taxele necesare pentru realizarea acțiunilor sanitar veterinare din cadrul programului prevăzut la art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1.156/2013.

Iar prin dispozițiile art. 3 și 4 din H.G. nr. 1.156/2013 s-a precizat că tarifele aferente acțiunilor sanitar veterinare destinate experților nonprofesionale și exploataților comerciale sunt suportate atât de deținătorii autorizațiilor de comercializare a produselor de uz veterinar cât și de proprietarii exploatațiilor comerciale.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociația Națională a Fabricanților de Produse de Uz Veterinar din România împotriva sentinței civile nr. 1340 din 11 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2020.