ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2304/2019

Ședința publică din data de 6 decembrie 2019

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civil, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucuresti, Consiliul General al Municipiului București, B. S.A., C. S.R.L., solicitând în principal obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe în temeiul raspunderii civile contractuale la plata sumei de 1.500 EURO pe lună (6.736,5 RON pe lună) pentru perioada cuprinsă între data de 11.05.2013 și data introducerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 54.000 EURO (242.514 RON) cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu de 1.300 EURO pe lună (5.838,30 RON), în sumă de 210.1778,80 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării efective a locuinței tip 15 din localitatea Voluntari, jud. Ilfov, situată pe lotul x, numar cadastral x, CF nr. x, precum și constând în daune morale în sumă de 200 EURO pe lună (898,2 RON) în sumă de 32.335,20 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum și daunele morale ce se vor acumula până la predarea efectivă a locuinței arătate, și în subsidiar obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, întotdeauna în temeiul răspunderii civile contractuale, și a pârâților Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului, Consiliul Local al sectorului 1 Bucuresti, sectorul 1 al Mun. București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orasul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Mun. București, Consiliul General al Mun. București, B. S.A., C. S.R.L., în principal în temeiul răspunderii civile contractuale și în subsidiar în temeiul răspunderii civile delictuale, în solidar sau în cote corespunzătoare culpei fiecăruia, la plata sumei de 1.500 EURO pe lună (6.736,5 RON pe lună) pentru perioada cuprinsă între data de 11.05.2013 și data introducerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 54.000 EURO (242.514 RON) cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință evaluată provizoriu de 1.300 EURO pe lună (5.838,30 RON), în sumă de 210.1778,80 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării efective a locuintei tip 15 din localitatea Voluntari jud. Ilfov situată pe lotul x, număr cadastral x, CF nr. x, precum și constând în daune morale în sumă de 200 EURO pe lună (898,2 RON) în sumă de 32.335,20 RON pentru perioada 11.05.2013-11.05.2016, precum și daunele morale ce se vor acumula până la predarea efectivă a locuinței arătate. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 20 aprilie 2017, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Mun. București, a admis excepția prescripției extinctive în ceea ce privește acțiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Mun. Bucuresti, a constatat că nu mai este necesară cercetarea admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție formulate de Mun. București împotriva Orașului Voluntari, Consiliului Local al Orașului Voluntari, Județului Ilfov și Consiliului Județean Ilfov, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de pârâtul Consiliul Local al Orasului Voluntari față de cererea de chemare în judecată principală, a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a respins ca neintemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice, a admis excepția lipsei capacitatii procesuale de folosință a pârâtului Consiliul Județean Ilfov, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov, a admis excepția prescripției extinctive în ceea ce privește acțiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov, a constatat că nu mai este necesară cercetarea admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție formulate de Consiliul Județean Ilfov și jud. Ilfov împotriva Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a respins ca neîntemeiată excepția nulității parțiale a cererii invocată de pârâta C. S.R.L., a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește actiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L., a respins ca neintemeiată excepția lipsei calitatii procesuale pasive în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L., a admis excepția prescripției extinctive în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L., a admis excepția lipsei calitatii procesuale active în ceea ce privește acțiunea în raspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei B. S.A., a admis excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâților Sectorul 1 al mun. București și Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. București, a admis excepția prescriptiei extinctive în ceea ce privește acțiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâților Sectorul 1 al mun. București și Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. București, a constatat că nu mai este necesară cercetarea admisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție formulate de Sectorul 1 al mun. București și Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. București împotriva Municipiului București și Consilului General al Municipiului București și împotriva orașului Voluntari și Consiliului Local al orașului Voluntari.

Prin încheierea din 18 mai 2017 Tribunalul București a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de pârâtul Consiliul General al Mun. București.

La termenul din 11 mai 2017 Tribunalul București a invocat excepția prescripției extinctive în ceea ce privește cererea formulată împotriva pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, precum și excepția prescripției extinctive în ceea ce îi privește pe pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Orașul Voluntari, B. S.A..

Prin sentința civilă nr. 2063/2017 din 25 mai 2017 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de reclamanta A.. A admis excepția prescripției extinctive și a respins ca prescrisă acțiunea în raspundere civilă contractuală formulată împotriva pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe. A respins acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Mun. București, ca fiind introdusă de o persoană fară calitate procesuala activă și a respins ca prescrisă acțiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului Mun. București. S-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință cererea formulată împotriva Consiliului Local al Orașului Voluntari. S-a admis excepția prescripției extinctive și s-au respins ca prescrise acțiunea în răspundere civilă contractuală și actiunea în răspundere civilă delictuală formulate împotriva pârâtului Orașul Voluntari. S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fară calitate procesuală activă acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. S-a admis excepția prescripției extinctive și s-a respins ca prescrisă acțiunea în raspundere civilă delictuală formulată împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. S-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință cererea formulată împotriva Consiliului Judetean Ilfov. S-a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov.

S-a respins ca prescrisă acțiunea în raspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtului jud. Ilfov. S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L..

S-a respins ca prescrisă actiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâtei C. S.R.L..

S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâtei B. S.A..

S-a admis excepția prescripției extinctive și s-a respins ca prescrisă acțiunea în răspundere civilă delictuală formulată împotriva pârâtei B. S.A.. S-a respins ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă acțiunea în răspundere civilă contractuală introdusă împotriva pârâților Sectorul 1 al mun. București și Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. București.

S-a respins ca prescrisă acțiunea în răspundere civilă delictuală introdusă împotriva pârâților Sectorul 1 al mun. București și Consiliul Local al Sectorului 1 al mun. București. S-a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință cererea formulată împotriva Consiliului General al Mun. București.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelul, schimbarea încheierii interlocutorie din 20 aprilie 2017 și a sentinței civile nr. 2063/2017 din 25 mai 2017, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 526 din 8 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A..

A fost schimbată în parte încheierea din data de 20.04.2017 și în parte sentința apelată și în consecință:

S-a respins excepția prescripției extinctive a acțiunii în răspundere contractuală formulată în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALA PENTRU LOCUINȚE și cu pârâtul ORAȘUL VOLUNTARI și excepția prescripției extinctive a acțiunii în răspundere delictuală formulată în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIU BUCUREȘTI, cu pârâtul ORAȘUL VOLUNTARI, cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE, ADMINISTRATIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE, cu pârâtul JUDEȚUL ILFOV, cu pârâta C. S.R.L., cu pârâta B. S.A., cu pârâtul SECTOR 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și cu pârâtul CONSILIU LOCAL AL SECTORULUI 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca neîntemeiate.

A fost trimisă cauza spre continuarea judecății în aceste limite.

S-au menținut în rest încheierea din data de 20.04.2017 și sentința apelată.

În termen legal, împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEȚUL ILFOV - PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, recurentul-pârât, susține, în esență, că instanța de apel a încălcat normele de drept material și a reținut în mod greșit faptul că obligațiile pretinse nu sunt prescrise, atât în ceea ce privește răspunderea civilă delictuală precum și în ceea ce privește răspunderea civilă contractuală.

Se arată că instanța de control judiciar a făcut referire la art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 (data de la care începe sa curgă termenul de prescripție), reținând în mod greșit data de la care se putea cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea, care era aceea a predării efective a imobilului, atât sub aspect contractual cât și delictual, moment de la care partea era îndreptățită să ceara despăgubiri.

În materia răspunderii civile delictuale, arată recurentul, prescripția se calculează potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul începând să curgă de la data la care partea a cunoscut, sau ar fî trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel (cei) răspunzător(i) sau cel puțin prezumați a fi vinovați de producerea ei. Obligația de predare a imobilului (locuinței) avea termen scadent la 16.10.2010 moment în raport de care recurentul consideră că a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, termen ce s-a împlinit la data de 16.10.2013.

Apreciază că în mod greșit instanța a reținut că ne aflăm în prezența unor prestații succesive, și că, în consecință, pentru fiecare lună curge câte un termen de prescripție.

Raportarea pe care reclamanta a făcut-o, sub aspectul evaluării pretinsului prejudiciu, la contravaloarea lipsei de folosință calculată pe fiecare lună a condus instanța la o concluzie greșită în sensul că ne aflăm în prezența unei obligații cu executare succesivă.

În ceea ce privește răspunderea civilă contractuală, în opinia recurentului-pârât, instanța de apel a interpretat în mod greșit prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, reținând că în speță au avut loc acte de recunoaștere unilaterală, motiv pentru care dreptului material la acțiune nu s-a prescris.

Din înscrisurile la care face referire instanța de apel nu se poate reține faptul că Orașul Voluntari a recunoscut, explicit sau implicit, dar neîndoielnic, dreptul intimatei-reclamante de a primi daune interese constând în contravaloarea lipsei de folosință sau daune morale, astfel cum au fost solicitate în prezenta cauză.

Aceste solicitări sunt distincte față de cererea beneficiarului de a-i fi predată locuința.

Așa cum a arătat și în fața instanței de apel, consideră că prescripția curge de la momentul la care dreptul subiectiv al părții care se pretinde a fi vătămată prin neexecutarea obligației de către cealaltă parte, a fost încălcat.

În cazul de față dreptul material încălcat este dreptul la predarea locuinței, care s-a născut la data de 16.10.2010 (2 ani de la emiterea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 27550/16.10.2008) și s-a stins la data de 16.10.2013 ca urmare a împlinirii termenului de prescripție de 3 ani stabilit de Decretul lege nr. 167/1958.

Consideră că pretențiile pe care le are intimata-reclamantă, constând în despăgubiri ca urmare a neexecutării obligației principale de predare a imobilului contractat de catre aceasta, reprezintă solicitarea obligării pârâților la executarea unei obligații accesorii (dreptul subiectiv principal constând în dreptul de a primi la cheie locuința contractată, drept căruia îi corespunde obligația principal corelativă de a fi obligați pârâții de "a face" ceva, respectiv de a preda locuința la cheie reclamantei).

Recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și SECTORUL 1 BUCUREȘTI au invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susțin, în esență, că decizia recurată nu este motivată și cuprinde considerente contradictorii, neexistând un control de legalitate real și complet al actelor și al faptelor în raport de acești pârâți, instanța de apel depășind, totodată, limitele învestirii, fiind încălcate dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de casare instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzute de dispoziitile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, potrivit cărora: dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de către lege, iar potrivit art. 3 - termenul de prescripție este de 3 ani.

Raportat la termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de norma de drept menționată, consideră că, instanța de apel în mod greșit a respins excepția prescripției extinctive a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și SECTORUL 1 BUCUREȘTI, în condițiile în care dreptul material la acțiune al apelantei era prescris, astfel cum a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește considerentele instanței de apel cu privire la întreruperea termenului cursului de prescripție, recurenții apreciază că, în mod eronat, s-a reținut procesul-verbal de predare - primire a locuinței ca act care a întrerupt termenul de prescripție.

Astfel, în mod greșit instanța de apel a reținut că, relațiile contractuale au continuat prin realizarea lucrărilor de construcție pentru casa la cheie de către constructor, menționând că, procesul-verbal de predare - primire a locuinței ca act sau fapt juridic a întrerupt termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de legiuitor.

Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 16-17 din Decretul nr. 167/1958, neexistând nici un act întreruptiv al termenului de prescripție.

De asemenea, în opinia recurenților-pârâți, instanța de control judiciar în mod greșit a apreciat că, în speța de față, suntem în prezența obligațiilor cu executare succesivă, în condițiile în care, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, întrucât ne aflăm în situația existenței unei obligații contractuale cu scadență unică, certă, prestabilită și convențională.

Învederează instanței de recurs că în privința pârâților CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și SECTORUL 1 BUCUREȘTI nu se poate reține o neexecutare a unei obligații contractuale în raport cu reclamanta, aceștia neavând calitatea de parte nici în contractul de construire, nici în contractul de mandat ori în contractul de antrepriză generală.

Prin urmare, recurenții-pârâți nu sunt și nu puteau fi autorul vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii intimatei-reclamante pentru a putea fi antrenată raspunderea lor civilă.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă C. S.R.L. critică decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că aceasta cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material privitoare la prescripția extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958.

Astfel, în contextul în care instanța de apel a reținut că nu există raporturi contractuale între C. și reclamantă, dar, ulterior, s-au avut în vedere acte întreprinse în cadrul raporturilor contractuale ale reclamantei cu alte entități pentru a se soluționa excepția prescripției față de pârâtă C. S.R.L., recurenta consideră că motivarea deciziei atacate este contradictorie, devenind incident pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține, în esență, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8, 12 și 16 din Decretul nr. 167/1958.

Raționamentul instanței de apel privind pretinsul caracter continuu al faptei ilicite imputată de reclamantă este unul greșit, cu consecința aplicării improprii a dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 la situația de fapt din cauză; instanța de apel făcând o confuzie între "faptă" și "prejudiciu" ca elemente ale răspunderii civile.

Mai exact, instanța de apel a confundat caracterul prestației la care era îndreptățită reclamanta (predarea locuinței, cu racord la rețeaua de distribuție de gaze naturale), care este o prestație unică, cu caracterul succesiv al daunelor solicitate de reclamantă, constând în lipsa de folosință a imobilului, care s-ar fi produs continuu, după termenul contractual de predare.

Or, este evident că neefectuarea unor lucrări la un termen se produce o singură dată, la un anumit moment, respectiv în ziua (la termenul) la care lucrările ar fi trebuit efectuate.

Împrejurarea că neexecutarea unei pretinse obligații având o scadență unică determină în patrimoniul creditorului obligației un prejudiciu în fiecare lună nu atrage incidența prevederilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Chiar dacă prejudiciul cerut de reclamantă ar fi considerat ca producând-se "succesiv", aceasta nu transformă pretinsa obligație neexecutată în "prestație succesivă".

Prin urmare, instanța de apel a considerat în mod greșit că reclamanta ar suferi în mod succesiv mai multe prejudicii, confundând întinderea în timp a prejudiciului unic cu producerea mai multor prejudicii.

Totodată, apreciază că pentru reclamantă lipsa de folosință (prejudiciul) era clară și cunoscută de la data când ar fi trebuit să îi fie predat imobilul, iar reclamanta o putea evalua, neavând nicio relevanță, din punct de vedere al prescripției extinctive, că această lipsă de folosință (prejudiciu) se prelungește în timp.

Așa fiind, instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 8 și ale art. 12 din Decretul nr. 167/1958, drept pentru care nu poate fi menținută soluția pronunțată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.

Referitor la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, recurenta susține că instanța de apel a extins în mod nepermis efectul întreruptiv al prescripției asupra unor acte care nu îndeplineau condițiile expres prevăzute de lege, apelând la o interpretare mai largă și nepermisă a dispozițiilor legale.

În ceea ce privește corespondența dintre C. și ANL din 17.10.2011, la care instanța de apel a făcut referire, arată că aceasta nu poate fi calificată drept un act întreruptiv de prescripție, iar recunoașterea are întotdeauna un caracter personal și trebuie să fie dată în cunoștință de cauză.

Recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o noua judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, creând confuzie asupra raporturilor juridice dintre părți, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, apreciază ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că urmările faptei ilicite afirmate se produc zi de zi din perspectiva momentului de început al cursului prescripției. Acest raționament este justificat de faptul că nu vorbim despre prestații succesive, astfel încât dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații să se stingă printr-o prestație deosebită (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).

Sub un alt aspect, greșita aplicare a normelor de drept material realizată de instanța de apel rezidă din faptul că aceasta a reținut în analiza cursului prescripției dreptului material incidența art. 16 din Decretul nr. 167/1958, respectiv întreruperea prescripției prin acte de recunoaștere unilaterală.

Or, pentru ca recunoașterea să aibă efect întreruptiv trebuie să fie voluntară, neîndoielnică, pură, simplă și făcută în termenul de prescripție.

Arată că MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL nu a recunoscut în vreun fel că ar avea obligația de a plăti despăgubiri reclamantei pentru pretinsa neîndeplinire a obligațiilor privind realizarea utilităților și infrastructurii necesare utilizării imobilului.

Or, dreptul la despăgubiri este singurul drept la care instanța de apel trebuia să se raporteze în analizarea incidenței vreunei cauze de întrerupere a prescripției dreptului material la acțiune.

Recurentul-pârât JUDEȚUL ILFOV a precizat că înțelege să critice decizia instanței de apel doar în ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În motivarea recursului, a susținut, în esență, că nu exista nicio dispoziție legală cuprinsă în Decretul nr. 167/1958 care să stabilească faptul că începutul termenului de prescripție se calculează în funcție de modul de producere al prejudiciului.

Din aceasta perspectivă, aprecierea instanței că pentru fiecare zi de întârziere curge un nou termen de prescripție prin raportare la aspectul că prejudiciul se produce succesiv este lipsită de fundament legal.

În speță, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dat fiind faptul că nu suntem în prezența unor prestații succesive. Faptul că reclamanta a solicitat despăgubiri constând în lipsa de folosință pe perioade succesive de timp nu are ca efect schimbarea regulilor de calcul a termenelor de prescripție.

Nu trebuie făcută confuzie între obligație cu executare succesivă și prejudiciu pe de-o parte și obligație succesivă și faptă ilicită pe de altă parte.

Exista o distincție clară între noțiunea de obligație cu executare succesivă și cea de prejudiciu care se produce succesiv.

În speță, obligația pretins încălcată este cea de predare a locuinței, iar consecințele încălcării acestei obligații sunt reprezentate de pretinsa lipsă de folosință lunară invocată de către reclamantă.

Prin urmare, aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi justificată prin aprecierea faptului că prejudiciul se produce succesiv.

Prescripția dreptului material la acțiune, apreciază recurentul, începe să curgă de la un moment unic, și anume data la care locuința trebuia predată, indiferent la ce tip de acțiune ne referim (în răspundere contractuală sau delictuală).

Sub un alt aspect, consideră că instanța de apel a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripției prin recunoașterea dreptului, întrucât nu există niciun act întrerupător de prescripție față de recurentul-pârât JUDEȚUL ILFOV.

În argumentarea recursului, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora:

"prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie".

Astfel, pentru ca recunoașterea să producă efect întreruptiv este necesar ca manifestarea de voință să privească dreptul a cărui acțiune se prescrie.

Cu alte cuvinte, pentru ca, în speță, dreptul de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, să nu se fi prescris, trebuie ca recunoașterea făcută de ANL să vizeze pretențiile solicitate de intimată.

A mai arătat recurenta că legea prevede în mod limitativ actele care întrerup prescripția, acte care manifestă în mod clar și neîndoielnic voința creditorului de a-și executa dreptul său.

Or, din corespondența purtată între ANL și celelalte părți, susține recurenta, nu se poate constata existența vreunui act/adresă care să determine "recunoașterea" de către ANL de a plăti despăgubiri intimatei pentru nerealizarea utilităților, așa cum greșit a reținut instanța de apel.

De asemenea, apreciază că pretinsa "recunoaștere" reținută de instanța de apel ar fi produs efect întreruptiv doar în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată ar fi fost obligarea la predarea imobilului, ceea ce nu este cazul.

Prin urmare, ANL nu a recunoscut în vreun fel că ar avea obligația de a plăti despăgubiri intimatei pentru neîndeplinirea obligațiilor privind realizarea utilităților și infrastructurii necesare utilizării imobilului, nefiind incidente prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Totodată, în opinia recurentei, în cauză nu suntem în prezența unor prestații succesive, întrucât realizarea unor lucrări reprezintă o obligație uno ictu, independent de durata necesară realizării acestora.

Așa fiind și având în vedere că dreptul la acțiune al intimatei s-a stins, nefiind exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958; că înscrisurile depuse nu indică o recunoaștere cu efect întreruptiv al prescripției, că la data de 15.07.2011, s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire, care atestă finalizarea locuinței, solicită instanței admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 526/08.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii din fond ca fiind temeinică și legală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de pârâții ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și JUDEȚUL ILFOV prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L. au formulat răspunsuri la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2018 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenții MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, C. S.R.L. și JUDEȚUL ILFOV au depus puncte de vedere la raport.

Intimata-reclamantă A. a depus punct de vedere la raportul întocmit, prin care a invocat excepția netimbrării cererilor de recurs.

Prin încheierea din 5 aprilie 2019 a fost respinsă excepția de netimbrare. Au fost admise în principiu recursurile declarate de recurenții-pârâți SECTORUL 1 BUCUREȘTI, ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEȚUL ILFOV - PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, AGENTIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei nr. 526 din 8 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a fost acordat termen pentru judecarea acestora.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursurilor declarate de recurenții ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEȚUL ILFOV - PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, pentru următoarele considerente:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenții-pârâți CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția respectivă.

De asemenea, criticile recurenților nu susțin contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată.

De altfel, recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a invocat formal art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fără o dezvoltare corespunzătoare a motivului de nelegalitate expres și limitativ reglementat de normele procedurale.

Un motiv de recurs comun, invocat de către toți recurenții-pârâți este circumscris cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, aspect ce a condus la o soluționare greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Se constată că, subsumat acestui motiv de casare, recursurile deduse judecății conțin, în parte, argumente asemănătoare, a căror analiză urmează a se efectua în mod unitar, cu consecința prezentării unor considerente comune asupra acelorași aspecte criticate.

Prin decizia ce face obiectul recursului, instanța de apel a schimbat în parte hotărârea pronunțată în primă instanță, reținând greșita admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Începutul prescripției extinctive este reglementată în mod expres prin lege, neputând rămâne la latitudinea părților sau a instanței.

În acest sens, legiuitorul stabilește în art. 1 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 că:

"orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".

Regula generală privind începutul prescripției dreptului material la acțiune are o consacrare legală cuprinsă în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Conform acestei reguli, prescripția extinctivă începe să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune.

Intimata-reclamantă din speță a exercitat împotriva recurenților-pârâți o acțiune în răspundere civilă în principal contractuală, în subsidiar delictuală, prin care a solicitat obligarea acestora la plata unor despăgubiri pentru lipsirea de folosință a imobilului contractat și a unor daune morale ca urmare a nerespectării termenului de finalizare a lucrărilor.

Este de necontestat că termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și este calculat conform regulii prevăzute la art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, respectiv "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".

Această regulă de determinare a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție este aplicabilă ori de câte ori se exercită o acțiune în răspundere civilă, indiferent de natura acesteia (contractuală sau delictuală).

În speță, momentul de început al termenului de prescripție este reprezentat de data de la care se putea cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea, care este acela al predării efective a imobilului (15 iulie 2011), moment de la care partea era îndreptățită să ceară despăgubiri.

Astfel, de la acea dată, reclamanta a putut constata în mod nemijlocit că nu poate beneficia de folosința locuinței și, de asemenea, a putut observa consecințele nepatrimoniale pe care faptul nepredării imobilului la cheie le-a produs asupra sa.

De la data predării imobilului, intimata-reclamantă trebuiau să cunoască existența pagubei ce îi este cauzată prin lipsirea de folosință a imobilului, cât și entitățile ce pot fi ținute răspunzătoare pentru repararea acestui prejudiciu, deoarece avea deplină cunoștință de cadrul contractual și de raporturile juridice stabilite în vederea edificării imobilului.

Prin urmare, termenul de prescripție a început să curgă la 15 iulie 2011, când a luat naștere și dreptul la acțiune în temeiul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil, în lipsa oricărei distincții, în materie contractuală și în materie delictuală), și a curs neîntrerupt până la împlinirea sa trei ani mai târziu, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cerere formulată la 13.05.2016.

Aceasta întrucât, în lipsa unei recunoașteri neîndoielnice, pure și simple a dreptului în sensul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 - cum este cazul în speță - nu se poate reține că ar fi intervenit întreruperea cursului prescripției.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat că ulterior acestui moment, al predării imobilului (15 iulie 2011) au avut loc în permanență acte de recunoaștere unilaterală în înțelesul art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, reținând în acest sens corespondența purtată de ANL cu C., cu Primăria Orașului Voluntari, cu Primăria Municipiului București etc., că adresele menționate anterior ca acte de recunoaștere relevă tocmai aspecte referitoare la dreptul beneficiarilor la utilități, la folosirea bunurilor în condiții optime.

Contrar celor reținute de instanța de apel, pentru a avea o astfel de semnificație juridică, recurenții-pârâți ar fi trebuit, conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, să recunoască "dreptul a cărui acțiune se prescrie", respectiv dreptul reclamantei de a obține plata de despăgubiri pentru daunele materiale și morale invocate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

Împrejurarea că ulterior pârâții ar fi purtat discuții între ei cu referire chiar și la executarea obligațiilor asumate nu ar putea constitui o cauză de întrerupere a termenului de prescripție al acțiunilor în despăgubire.

Ipoteza acceptării tacite cu valoare de recunoaștere a pretențiilor și efect întreruptiv asupra cursului prescripției, pe care o reține instanța de apel, nu poate fi, de asemenea, acceptată, deoarece, potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția nu poate fi decât expresă pentru a avea ca efect întreruperea cursului prescripției.

Prin urmare, acest termen de prescripție era împlinit la data depunerii cererii de chemare în judecată, fără a fi incidente vreunul din cazurile de întrerupere a termenului de prescripție dintre cele prevăzute la art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Nu în ultimul rând, este de menționat că obligația de plată a despăgubirii este o obligație unică, fiind lipsită de relevanță din perspectiva incidenței art. 12 din Decretul nr. 167/1958 modalitatea în care intimata-reclamantă și-a cuantificat despăgubirile solicitate.

În speță, cum în mod corect au susținut și recurenții-pârâți, nu este vorba despre prestații succesive, astfel încât dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații să se distingă printr-o prescripție deosebită.

Reclamanta a susținut că pârâții au săvârșit o faptă ilicită prin omisiunea de a îndeplini obligațiile care ar fi creat condițiile pentru predarea la cheie a imobilului contractat.

Or, împrejurarea că urmările faptei ilicite se produc în fiecare zi nu reprezintă relevanță din perspectiva momentului de început al prescripției, întrucât nu este vorba de o faptă ilicită săvârșită cu caracter continuat în fiecare zi, ci de o faptă ilicită unică, care a dat naștere unui drept unic la despăgubire, ce s-a născut la momentul predării efective a imobilului, când, astfel cum s-a reținut anterior, reclamanta a putut constata că nu poate beneficia de folosința locuinței.

Prin urmare, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, va admite recursurile declarate de recurenții ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEȚUL ILFOV - PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 526 din 8 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Cu prilejul rejudecării, instanța de apel va ține cont de problemele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții ORAȘUL VOLUNTARI PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, SECTORUL 1 BUCUREȘTI, C. S.R.L., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, JUDEȚUL ILFOV - PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 526 din 8 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2019.