ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 613/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 613/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vi-a Civilă în data de 28.09.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliului Local Voluntari, Consiliului ludețean Ilfov, Consiliului Local al Sectorului 1 București, Sectorului 1 București, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Municipiul București, B. S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L., ludețul Ilfov, Orașul Voluntari și Consiliul General al Municipiului București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: I. în principal, obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1.500 euro/lună, pentru perioada 28.09.2013-28.09.2016 (din care 1.300 euro/lună contravaloare lipsă folosință și 200 euro/lună daune morale), precum și la plata acestor daune pentru viitor, până la predarea la cheie a locuinței; II. în subsidiar, obligarea tuturor pârâtelor la plata acelorași sume, în temeiul răspunderii contractuale, iar în ceea ce privește toți pârâții, și, într-un alt subsidiar, în temeiul răspunderii delictuale; III. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3085/2019 din data de 29 octombrie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Voluntari, Consiliul ludețean Ilfov, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Municipiul București, B. S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L., Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul General al Municipiului București ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe și a obligat această pârâtă să achite reclamantului suma de 55.664 euro (echivalentul sumei de 247.676,96 RON, la cursul de 1 euro/4,4495 RON din data de 28.09.2016) cu titlu de daune-interese aferente perioadei 28.09.2013-14.11.2018, precum și suma de 870 euro/lună (echivalentul sumei de 3.871,06 RON, la cursul de 1 euro/4,4495 RON din data de 28.09.2016), care se va calcula pentru viitor (începând cu 15.11.2018), până la data predării efective a locuinței; a obligat pe aceeași pârâtă să achite reclamantului suma de 18.954,16 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel la considerente reclamantul A..

Și pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 3618 din 28 noiembrie 2018 și încheierii din data de 8 noiembrie 2017 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016,.

Apelantul reclamant A. a formulat și apel incident față de apelul formulat de apelanta-pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva sentinței civile nr. 3618 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub numărul de dosar x/2016

Prin decizia nr. 1836A din data de 7 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondate, apelul principal și apelul incident formulate de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3618 din 28 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva încheierii din 8 noiembrie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul reclamant A..

A admis apelul formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva sentinței civile nr. 3618 din data de 28 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat dispozitivul sentinței apelate, în sensul că a respins cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor, de la data de 15 noiembrie 2018, până la predarea efectivă a locuinței, ca neîntemeiată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat recurs împotriva deciziei civile anterior menționate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei de apel, rejudecarea cauzei și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca prescrisă, în principal și ca neîntemeiată, în subsidiar.

Prin Decizia nr. 887 din data de 7 aprilie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 1836A din 7 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a casat, în parte, decizia recurată și a trimis cauza aceleiași curți de apel, spre o nouă judecată a apelului formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva sentinței civile nr. 3618 din 28.11.2018 și împotriva încheierii din 08.11.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vi-a Civilă în Dosarul nr. x/2016. ' '

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 769A din 13 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva sentinței civile nr. 3618/2018 din data de 28 noiembrie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că: a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; a menținut celelalte dispoziții din sentința apelată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Cu titlu prealabil prezentării motivelor de recurs, recurentul- reclamant a arătat că înțelege să prezinte în sinteză criticile aduse deciziei recurate, astfel:

Reclamantul a susținut că din lecturarea considerentelor deciziei atacate rezultă că apelul a fost admis întrucât există autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește natura obligațiilor asumate de ANL, ca fiind de diligentă și nu de rezultat, că reclamantul nu a făcut proba culpei ANL în neîndeplinirea obligațiilor sale contractuale, că dimpotrivă reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nici nu a acționat pentru sancționarea constructorului, că în conținutul obligației de diligentă nu se include capacitatea ANL de acționa în justiție pentru asigurarea rezultatului, că obligația de diligentă nici nu funcționează ca și componentă de urbanizate în relația cu semnatarele Convenției MM nr. 1909/2004, că mandatul funcționează doar pentru asigurarea executării și finalizării construcției, așa încât aceasta să fie predată la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Insă, aceste considerente vin în contradicție cu prevederile: Legii nr. 152/1998, în baza cărora ANL a inițiat Programul Guvernamental de Locuințe ANL Henri Coanda (din care face parte și lotul reclamantului), a emis oferta publică de contractate a unor locuințe finalizate, conform legii și pentru care a fost încheiat contractul de mandat, încât s-a ajuns la concluzia că acest Program nu are coordonator, conducător, responsabil pe de-a întregul, de integrare a tuturor elementelor sale, fiind inițiat jocandi causa, iar ANL este exonerată de răspundere; art. 2. din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, conform cărora finalizarea locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor implica edificarea atât a construcției de către constructor, cât și a instalațiilor pentru care este necesară executarea rețelelor de apă, canal (de către Primării) și a celor de gaze curent electric (de către Distrigaz Sud Rețele S.R.L., B.), toate fiind entități semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004, din care rezultă că mandatul ANL funcționează și pe componenta de urbanizare, fără de care nu se poate finaliza și preda o construcție; art. 5. din Regulamentul privind recepția construcțiilor din 18.05.2017, aprobat prin H.G. nr. 343/2017 de modificare a H.G. nr. 273/1992; art. 1066 și următoarele din vechiul C. civ., conform cărora clauza penală este datorată doar dacă sunt îndeplinite toate condițiile acordării de despăgubiri, însă în cazul constructorului nu sunt îndeplinite trei dintre condițiile răspunderii civile contractuale: fapta ilicită, culpa și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu, pentru că rețelele de utilități, fără de care nu se pot finaliza lucrările de construire și nu se poate face recepția la terminarea lucrărilor, nu sunt în sarcina ANL, iar predarea locuinței de către constructor este o operațiune ulterioară recepției la terminarea lucrărilor; art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991(r2) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 9 alin. (9) lit. (i) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, conform cărora recepția construcțiilor este o componentă a sistemului calității în construcții, reglementată de norme imperative ce nu pot fi ignorate și nu poate fi forțat reclamantul să preia casa fără să fie făcută recepția la terminarea lucrărilor; art. 1540 alin. (2) din vechiul C. civ. conform cărora răspunderea pârâtei ANL intervine pentru culpa cea mai ușoară, mai ales că este o instituție a statului cu atribuții specifice în executarea obligațiilor; art. 969 și 970 din vechiul C. civ. art. 501 C. proc. civ. și art. 249 din același cod.

S-a ajuns la definirea răspunderii ANL prin prisma îngustă a diferenței între obligația de rezultat și diligentă, fiind pierdută esența legală, respectiv aceea că, indiferent de natura acestor obligații, ANL este organul guvernamental care a inițiat, condus și coordonat acest proiect, atât pe componenta lucrărilor de construcții, cât și pe componenta urbanizării, din care fac parte și rețelele de utilități.

Mai mult chiar, în analiza obligației de diligentă s-au evocat așa numitele neîndepliniri ale obligațiilor reclamantului, deși unele nu sunt obligațiile sale, iar în parte sunt condiționate de executarea obligațiilor de către ANL.

Prin acest artificiu de interpretare greșită a legii beneficiarii sunt împărțiți în două categorii: beneficiari pentru care se angajează răspunderea ANL și beneficiari pentru care nu se angajează răspunderea ANL, pentru că obligațiile sunt diferite de la caz la caz, deși legea este unică, contractele de mandat sunt identice din punct de vedere legal, iar justiția trebuie să fie egală.

Calificarea obligației de diligentă nu poate schimba rolul, poziția pârâtei ANL, așa cum sunt acestea definite de Legea nr. 15/1998, în baza căreia a fost încheiat contractul de mandat, act juridic de sorginte legală, încheiat în executarea de către ANL a obligațiilor legale bine definite de lege, cu care acest contract se completează.

Faptul că decizia din apel nu a fost recurată nu poate fi o culpă a reclamantului în calificarea acestei obligații ca fiind de diligentă, așa cum sugerează instanța de apel, pentru că ar însemna să se speculeze că decizia din recurs ar fi fost de admitere, cu atât mai mult cu cât calificarea dată de Tribunalul București, menținută de Curtea de Apel București, în primul ciclu procesual, - de obligație de diligentă -, nu a dus la soluția respingerii cererii.

In aceeași măsură, faptul că, pentru toți beneficiarii Proiectului Guvernamental de Locuințe ANL Henri Coanda, pârâta ANL este instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, nu poate să ducă la o diferență de tratament în justiție, prin artificiul calificării obligației ANL de diligentă sau de rezultat, pentru că asta înseamnă o aplicare greșită a legii prin interpunerea artificială a calificării, față de sensul clar al dispozițiilor legale încălcate.

Recurentul a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 coroborat cu art. 977, 978, 979, 981, 982 din C. civ. și a dispozițiilor art. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea ANL, în ceea ce privește calitatea pârâtei ANL în raporturile juridice cu reclamantul, coroborat cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs este incident prin intermediul considerentului că au fost calificate obligațiile ANL ca fiind de diligentă. Curtea de Apel București a eliminat din analiza și aprecierea sa calitatea ANL de inițiator și conducător al Programului de Locuințe ANL Coanda și de investitor, cu încălcarea legii.

Or, invocându-se caracterul acestor obligații ca fiind de diligentă, s-a ajuns ca ele să fie efectiv golite de conținut, în contradicție totală și flagrantă cu atribuțiile ANL date de lege pentru a fi transpuse și executate prin contractele de mandat încheiate de ANL cu beneficiarii.

Apoi, considerentul instanței de apel, în sensul că toata construcția cererii de chemare în judecată se bazează pe obligația de rezultat a ANL este absolut greșit, pare că se încearcă să se constituie temei pentru respingerea apelului prin culpabilizarea reclamantului.

Dimpotrivă, construcția cererii de chemare în judecată și a acțiunii civile în ansamblu este bazată pe răspunderea ANL în calitatea sa de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, iar faptul că s-a propus de către reclamant calificarea acestor obligații ca fiind de rezultat nu este un motiv în funcție de care se admit sau se resping cererile de chemare în judecată.

În analiza și aprecierea poziției și a obligațiilor pârâtei, instanța de apel a ignorat caracterul unitar al obligațiilor născute în sarcina acesteia, interdependența și întrepătrunderea lor, precum și poziția legală a pârâtei ANL de a asigura finalizarea proiectului rezidențial Henri Coanda, ce constituie scopul și elementul definitoriu care determină caracterul obligațiilor în sarcina ANL.

Executarea obligațiilor intimatei ANL, calificate în acest caz de diligentă, trebuia apreciată prin prisma calității acesteia de investitor (sau dezvoltator), de asigurare a predării construcției la termen și în conformitate cu dispozițiile autorizației de construire și cu proiectul tehnic, adică prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor, contorm art. 22 din Legea nr. 50/1995 privind calitatea in construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe.

Din analiza acestor texte legale, raportat la analiza ofertei publice făcută de ANL de contractare a locuinței ANL din cadrul Programului de locuințe ANL Henri Coanda, rezultă că analiza obligației de diligentă nu poate fi desprinsă de rolul legal al pârâtei ANL.

Prin urmare, nu pot fi acceptate considerentele și implicit decizia din apel, în sensul că, deși ANL a făcut oferta publică de contractare și a angrenat peste 1000 de familii să contracteze credite pe care sa le plătească 30 de ani, le-a stricat planurile de viață și evoluția familiilor, și, deși ANL efectuează toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii prevăzute de Legea nr. 152/1998, republicata, cu modificările si completările ulterioare, pentru că ANL are obligații de diligentă, răspunderea este în altă parte, mai precis la acele entități care nu au semnat cu beneficiarii și care nu au rolul de a asigura finalizarea și predarea caselor, prin conducerea si supravegherea proiectului, montajul resurselor financiare.

Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 11/1995 privind calitatea în construcții, art. 5. din Regulamentul privind recepția construcțiilor din 18.05.2017, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 (r2) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 9 alin. (9) lit. (i) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in construcții, și ale art. 969 și 970 din vechiul C. civ.

Asigurarea finalizării construcției implică atât asigurarea executării lucrărilor de construcție în sine, cât și a instalațiilor care deservesc și fac funcțională construcția rezultată, conform art. 2 din Legea nr. 10/1995 și care fac parte din componenta de urbanizare a Cartierului, așa încât cele două componente nu pot fi despărțite, după cum a procedat instanța de apel, prin aprecierea că obiectul contractului de mandat se limitează doar la construcție.

Diminuarea de către Curtea de Apel București a obiectului contractului de mandat, clar și neechivoc, este rezultatul încălcării și a dispozițiilor art. 5 din Regulamentul privind recepția construcțiilor din 18.05.2017.

Or, dacă ANL s-a obligat să asigure finalizarea construcției, ce nu poate fi considerată finalizată, conform legii, fără rețele de utilități și fără recepția la terminarea lucrărilor (acesta fiind singurul sens legal al contractului de mandat în raport de prevederile legale incidente în materia construcțiilor și a legii sale speciale de organizare funcționare nr. 152/1998), considerentul instanței de apel în sens contrar, este fără temei legal, fiind dat cu încălcarea legii.

Raționamentul total greșit al Curții de Apel București, în sensul că mandatul nu privește și lucrările de urbanizare, este contrazis de art. 15 din contractul de mandat, care prevede foarte clar că obligațiile ANL subzistă până la recepția finală a construcției, ce reprezintă o alta componentă a calității în construcții și care este ulterioară recepției la terminarea lucrărilor, conform art. 24 din Regulamentul privind recepția construcțiilor din 18.05.2017, fiind deci evidentă necesitatea corelării și contextualizării legale a obiectului contractului de mandat și a obligațiilor ANL de prevederile din domeniul construcțiilor.

Faptul că unii beneficiari s-au asociat și în C. și au obținut obligarea Municipiului București la executare doar a unor lucrări de urbanizare, nu înseamnă ca mandatul ANL față de reclamant nu mai funcționează, întrucât reclamantul nu este asociat, executarea lucrărilor nu acoperă prejudiciul de întârziere suferit din culpa ANL, acțiunea în justiție a Asociației reprezintand doar un mecanism legal pentru obținerea executării directe a lucrărilor și nu poate exonera ANL de răspunderea sa în calitate de investitor.

Municipiul București este obligat să execute doar o parte din lucrările de urbanizare, nu face de exemplu rețetele de gaze, iar fără ele nu se poate face recepția la terminarea lucrărilor.

Și din această perspectivă, susține că hotărârea este deficitară.

Deci, contrar considerentelor hotărârii de apel, ANL are obligația de a asigura urbanizarea Cartierului Henri Coandă, întrucât fără realizarea rețelelor de utilități nu poate fi făcuta recepția la terminarea lucrărilor, care înseamnă finalizarea locuințelor, adică exact obiectul contractului de mandat.

Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1066 și următoarele din vechiul C. civ., privind condițiile funcționării clauzei penale, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, printre considerentele care au dus la pronunțarea deciziei recurate regăsim și pe acelea conform cărora reclamantul nu are dreptate când arată că ANL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a folosi pârghiile din contractul de antrepriză generală constând în încasarea penalităților de întârziere pentru că, de fapt, el avea la dispoziție clauza penală prevăzută de art. 10 din contractul de construire.

Și acest considerent este greșit, fiind rezultatul neînțelegerii mecanismului legal și derularea legală, logică a obligațiilor contractuale dintre investitor (ANL) și executant (constructorul), pe de o parte, respectiv investitor (ANL) și beneficiar (reclamant) pe de altă parte.

în cazul de față clauza penală, conținută în art. 10 din Contractul de Construire, este inaplicabilă, întrucât nu sunt îndeplinite trei dintre condițiile răspunderii civile contractuale: fapta ilicită, culpa și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciu, deoarece până la finalizarea lucrărilor edilitare de infrastructură, imobilul cu destinație de locuință nu se consideră recepționat, iar, pe cale de consecință, nici nu poate fi predat de constructor și nici nu poate fi folosit, executarea și finalizarea acestora din urma este o condiție legală sine qua non pentru încheierea Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, iar în lipsa acestuia din urmă nu se poate realiza predarea locuinței de către constructor.

Deci, reclamantul nu are în mod concret și practic la dispoziția sa instrumentul clauzei penale, configurația și conținutul contractelor fiind realizată de ANL, astfel, inclusiv, pe acest aspect, hotărârea este nelegală.

Acest mecanism legal nu a fost văzut de instanța de apel, fiind destul de lesne de decelat, întrucât pe lângă faptul că realizarea rețelelor de utilități nu sunt în sarcina constructorului, chiar dacă reclamantul a încheiat contractul de construire cu constructorul, acesta nu a fost nici selectat de reclamanți și nici nu era sub controlul acestuia, aspect care rezultă prin comparația contractului de antrepriză generală cu cel de construire, primul asigurând, prin conținutul și clauzele sale, controlul ANL asupra constructorului; contractul de construire nu are pârghii de control ale beneficiarului asupra constructorului.

Hotărârea cuprinde motive contradictorii și este dată cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. io/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul 7/1999, H.G. nr. 807/2015, art. 969 vechiul C. civ. privind obligațiile contractuale și ale Legii nr. 152/1998, motive de recurs prevăzut de art. 488 pct. 1 pct. 6 si 8 C. proc. civ.

In speță, există o confuzie între noțiunea de lucrări de construcție și noțiunea de construcție.

Printre considerentele care au dus la pronunțarea deciziei recurate se regăsește și acela că recepția finală nu a fost posibilă din cauza neracordării la utilități, deși ea este făcută în proporție de 90%, cu toate că neracordarea este din culpa ANL, care nu a asigurat realizarea rețelelor de utilități, atâta timp cât fără rețele nu se poate face racordul la aceste utilități.

Totodată, a reținut instanța de apel că, deși construcția este realizată în proporție de 90%), o recepție finală nu s-a putut face în absența racordului la utilități, confuzia între recepția finală și recepția la terminarea lucrărilor fiind clară, cele două operațiuni fiind distincte, au funcțiuni tehnice și juridice diferite, doar recepția la terminarea lucrărilor fiind legată de finalizarea lucrărilor și nașterea construcției.

De aceea, hotărârea dată este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale arătate și chiar a ignorării art. 37 din Legea nr. 5 0/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții coroborat cu art. 5 din H.G. nr. 273/1994, modificată prin H.G. nr. 343/2017, conform cărora o construcție se finalizează prin recepția la terminarea lucrărilor, iar darea în folosință a unei construcții poate fi făcută doar după realizarea recepției la terminarea lucrărilor, recepția finală fiind ulterioară recepției la terminarea lucrărilor, și care constituie exact obiectul contractului de mandat.

Astfel, definiția sintagmei lucrări de construcție o găsim în Anexa 2 pct. 16 Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 808/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea laboratoarelor de analize și încercări în activitatea de construcții.

Definiția construcției se regăsesște expresis verbis în H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; aceeași definiție se găsește și în Normativul de siguranță la foc a construcțiilor indicativ P 118-99, din 07.04.1999 și Legea nr. 10/1995 operează cu cele două noțiuni, în mod distinct, de lucrări de construcții și construcții.

Din cele ce preced, rezultă că sunt în prezența lucrărilor de construcție (în cazul realizării unei construcții noi finalizate, cum este cazul de față) până la momentul realizării recepției la terminarea lucrărilor, moment în care ia naștere construcția finalizată, ce constituie o entitate tehnică și juridică, obiect al dreptului de proprietate în mod integral.

Totodată, în speță, există o confuzie între noțiunea de finalizare a lucrărilor de construcție și noțiunea recepția la terminarea lucrărilor iar apoi recepția finală.

Definiția recepției la terminarea lucrărilor o regăsim în Regulamentul privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificată prin H.G. nr. 343/2017, și implicit găsim și definiția finalizării lucrărilor de construire.

Din cele arătate, reiese că finalizarea lucrărilor de construire nu se confundă cu recepția la terminarea lucrărilor, atâta timp cât prin recepția la terminarea lucrărilor se certifică de către o comisie, ce exclude prezența executantului, a realizării lucrărilor de construcție în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, ale autorizației de construire și a detaliilor de execuție tehnice.

Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., ale art. 1540 alin. (2) vechiul C. civ., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Ținând cont de dezlegările instanței supreme, în sensul de a se stabili de către instanța de rejudecare dacă ANL este în culpă, în raport cu obligațiile asumate de ANL, și de calificarea lor ca fiind de diligentă și nu de rezultat, după cum s-a antamat în precizările prealabile expunerii motivelor de recurs, în pronunțarea hotărârii, Curtea de Apel București nu a respectat dezlegările date de înalta Curte, făcând o analiză incompletă a obligațiilor ANL și cu încălcarea art. 249 C. proc. civ. privind sarcina probei, precum și ale art. 1540 alin. (2) vechiul C. civ. privind angajarea răspunderii mandantului pentru culpa ușoară, și conținutului obligației de diligentă, consacrat și reluat de art. 1480 Noul C. civ. privind aprecierea diligentei în executarea obligațiilor de către debitoarea obligației de executat, adică ANL.

In acest fel au fost încălcate si dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

Pentru a arăta greșelile instanței de apel în analiza culpei, recurentul a expus, pe larg, în memoriul de recurs obligațiile încălcate de ANL pe componenta de executare a lucrărilor de construcție și pe componenta de urbanizare, deși ele nu pot fi despărțite de tot, existând o strânsă de legătura între acestea.

Considerentul instanței de apel, în sensul că în cazul obligației de diligentă ar fi exclusă o astfel de îndrituire, este artificială și este nemotivată în drept. Sub presiunea proceselor de daune făcute de beneficiari, ANL a început să promoveze acțiuni de chemare în garanție împotriva entităților semnatare ale Convenției MM nr. 1909/2004 și nu există nicio hotărâre judecătorească privind lipsa capacității de folosință sau alt impediment al ANL de a acționa în justiție.

Nu există niciun considerent al instanței de apel despre tolerarea constructorilor și nici nu poate fi contestată lipsa de diligentă a pârâtei, în realitate funcționând o adevărată prezumție judiciară de conivență frauduloasă a ANL cu constructorii.

Nu există niciun considerent al instanței de apel despre modul de lucru al unei instituții a statului român care are prin lege inițierea și derularea de programe naționale de locuințe.

Recurentul mai susține că pârâta nu a promovat acțiune în rezilierea Contractului de antrepriză generală nr. 3678/19.04.2004, cu încălcarea art. 98 din al acestuia; abia în 23.08.2018 a realizat rezilierea contractelor de antrepriză cu constructorul.

Din 23.08.2018 nu există nici un contract de construire, absolut necesar pentre reactivarea finanțării, imputată în mod incorect și greșit de Curtea de Apel București, reclamantului în sensul că ar ține in mod exclusiv de acesta cu ignorarea mecanismului creditului ipotecar în cadrul căruia se făcea finanțarea.

Chiar dacă lucrările ar fi fost executate în proporție de 90%, pentru a se naște construcția trebuia să se ajungă la 100%, iar termenul de predare este depățit de peste 10 ani. Obligația de înlocuire trebuia executată în timp util, nu după 10 ani. Pe acest aspect, nu există nicio verificare a instanței de apel.

Considerentul Curții de Apel București, în sensul că nu este fondată susținerea reclamantului potrivit căreia ANL nu a depus diligente suficiente în executarea mandatului atât timp cât construcția este realizată 90%, este exterior realității contractuale și legale, fiind dat cu încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., întrucât reclamantul nu avea nicio. obligație să facă cereri pentru ca ANL să își execute obligațiile contractuale.

Apoi, pentru că nu doar proporția lucrărilor de construcție este indicatorul relevant, ci și termenul în care se realizează finalizarea construcției, care este depășit cu peste 10 ani, dar și calitatea lor.

In concluzii, după cum rezultă din considerentele deciziei, Curtea de Apel nu a făcut nicio analiză pe obligațiile ANL.

Dimpotrivă, a imputat reclamantului că nu a făcut cereri către ANL ca să înlocuiască constructorul, că nu a asigurat finanțarea prin faptul că nu a răspuns notificărilor pentru asigurarea disponibilităților bănești, încălcând astfel regulile prevăzute de art. 249 C. proc. civ. privind sarcina probei.

Contrar considerentelor deciziei atacate, ANL este responsabilă și pe componenta de urbanizare a Cartierului Henri Coandă, după cum rezultă din art. 4 din Convenția MM nr. 1909/2004, iar pe această componentă ANL nu a executat sau a executat necorespunzător o serie de obligații.

Sensul îndeplinirii obligațiilor de diligentă în acord cu dispozițiile art. 1540 alin. (2) vechiul C. civ. (pe care Curtea de Apel 1-a evitat inexplicabil) a fost redat în memoriul de recurs, recurentul susținând că instanța era obligată să facă acest lucru prin prisma dezlegărilor instanței supreme, iar cu privire la negarea executării obligațiilor de către ANL, aceasta trebuia să aducă dovezi pozitive sau intervenirea unor cauze de exonerare de răspundere în acord cu art. 249 C. proc. civ.

Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit, a) și e) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, în ceea ce privește obligația reclamantului de asigurare a finanțării.

Considerentele Curții de Apel București, în sensul că reclamantul nu a asigurat finanțarea, ignoră dispozițiile legale menționate.

Asigurarea finanțării nu este autonomă de obligațiile ANL și nu este în sarcina reclamantului, așa cum a motivat Curtea de Apel București, fără nicio verificare a condițiilor legale, pur și simplu, prin preluarea apărărilor nefondate ale ANL.

ANL trebuia să informeze reclamantul că a selectat un nou constructor cu care acesta să încheie un contract de construire, după care în baza Convenției nr. x/10.2003 la ANL și nr. 623 la D. S.A., încheiată între Agenția Națională pentru Locuințe și D. S.A. să îl informeze din nou pe reclamant că se poate reactiva finanțarea lucrărilor de construcție a casei, în condițiile în care finanțarea a înregistrat suspendări din cauza exclusivă a neformulării cererilor de tragere din partea ANL, iar reclamantul rambursa ratele de credit.

Acesta este sensul lucrurilor și nu cel reținut de Curtea de Apel București pe baza prezentărilor nefundamentate ale ANL, dar validate, prin încălcarea legii, de instanța de apel.

Aprecierea probei culpei ANL în îndeplinirea obligațiilor de diligentă nu poate fi făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., atât timp cât reclamantul a formulat negații și cât situația juridică demonstrează inacțiunea ANL în executarea obligațiilor întocmai și la termen.

In loc să aplice aceste reguli clare s-a inventat obligația prealabilă a reclamantului de a face cereri de înlocuire a constructorului, deși nu exista o astfel de obligație în contractul de mandat.

în fata negațiilor reclamantului, ANL trebuia sa facă dovada pozitivă sau să probeze intervenția unor cauze exoneratoarc de răspundere.

Prelungirea termenului s-a făcut în interesul ANL și nu invers, după cum motivează instanța de apel, respectiv că reclamantul a făcut înțelegeri neștiute de ANL.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 13 octombrie 2022, sub nr. x/2016*.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE a formulat întâmpinare, prin care a susținut că recursul nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar aspecte de netemeinicie; totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 28 septembrie 2016, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

IV. Procedura de filtrare a recursurilor

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 26 septembrie 2023, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimata- pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, prin întâmpinare, și a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul- reclamant A., acordându-se termen de judecată în ședință publică, la data de 21 noiembrie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor și apărărilor formulate, în raport de actele dosarului și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

Recurentul- reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește critica ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., motivul de casare va fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Susține recurentul-reclamant că instanța de apel nu a respectat limitele judecății în fond după casarea dispusă de instanța supremă și a făcut o analiză incompletă a obligațiilor A.N.L., precum și încălcarea art. 249 C. proc. civ. privind sarcina probei, precum și ale art. 1540 alin. (2) vechiul C. civ., privind angajarea răspunderii mandantului pentru culpa ușoară și conținutului obligației de diligență, consacrat și reluat de art. 1480 Noul C. civ., privind aprecierea diligenței în executarea obligațiilor de către A.N.L.

Motivul astfel invocat este nefondat.

Dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc obligativitatea hotărârii instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate pentru instanța care judecă fondul, instanța de apel, în rejudecare, fiind ținută de dezlegările privind dreptul pozitiv incident ale instanței de casare.

În același timp, dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. prevăd și că instanța de fond va judeca, din nou, în limitele casării, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Contrar susținerilor recurentului- reclamant, prin decizia recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, instanța de apel a identificat, în prealabil, în mod corect obiectul analizei format din criticile pârâtei în legătură cu soluția primei instanțe, de verificare a temeiniciei pretențiilor reclamantului din perspectiva obligației de diligență a pârâtei și existența legăturii de cauzalitate, cu respectarea actelor normative indicate de instanța supremă, prin decizia de casare.

Înalta Curte reține în plus că dispozițiile art. 481 C. proc. civ. prevăd că apelantului nu i s-ar putea crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, aceasta putând fi schimbată numai în favoarea celui care a exercitat apelul, adică a pârâtei, principiu non reformatio in pejus care trebuie respectat și cu ocazia rejudecării după admiterea căii de atac a recursului împotriva primei deciziei din apel, în lipsa unei derogări exprese.

Prin urmare, instanța de apel, în rejudecarea în fond după casare, a respectat pe deplin dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, această obligație de diligență a fost calificată ca atare, în apel, în primul ciclu procesual și nerecurată, bucurându-se, astfel, de autoritate de lucru judecat.

Recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată și din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel este motivată prin argumente contradictorii.

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentului, observând că, de fapt, astfel cum acestea au fost formulate, recurentul- reclamant nu este de acord cu ele, iar pretinsa contradicție invocată nu este între considerente, ci între acestea și anumite prevederi legale, ceea ce, în niciun caz nu poate fi primit.

De altfel, recurentul- reclamant omite să indice în concret care sunt acele considerente contradictorii avute în vedere, limitându-se să prezinte trunchiat pasaje din decizia de apel, ceea ce confirmă invocarea formală a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În realitate, nemulțumirile recurentului vizează modalitatea concretă în care instanța de apel a apreciat probatoriul și a interpretat și aplicat dispozițiile legale, aspecte care nu se circumscriu motivului de recurs invocat. Instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității deciziei din apel prin raportare la aplicarea și interpretarea normelor de drept material incidente în cauză.

Prin urmare, se constată că decizia recurată respectă exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., considerentele expuse susținând în mod direct și necesar soluția cuprinsă în dispozitiv și în niciun caz nu se poate susține că ar fi contradictorii.

În fine, în ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurent privesc aspecte de temeinicie.

Se va avea în vedere faptul că, deși formal se invocă încălcarea de către instanța de apel a unor dispoziții de drept material, în realitate recurentul- reclamant este nemulțumit de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și conținutul actelor juridice încheiate de părți, în stabilirea situației de fapt.

Astfel, argumentele la care face referire recurentul în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se întemeiază pe materialul probator administrat în cauză, care ar confirma, în opinia părții, faptul că obligația de diligență a intimatei- pârâte nu a fost executată corespunzător.

Or, raportat la aceste critici de netemeinicie, Înalta Curte subliniază că instanța de apel are plenitudine de apreciere cu privire la probatoriul administrat, nefiindu-i permis instanței de recurs să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, întrucât recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Sunt avute în vedere în acest sens dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună acestei instanțe examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același cod, conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de acest articol.

Prin urmare, raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel, precum și la concluzia acesteia, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a vreunor dispoziții de drept material, cum nefondat pretinde recurentul- reclamant.

Totodată, trebuie menționat faptul că, în soluționarea căii de atac extraordinare a recursului, instanța de control judiciar are a analiza legalitatea deciziei atacate, acesta fiind, practic, obiectul învestirii instanței de recurs, sens în care, criticile recurentului trebuie să vizeze, cu respectarea prevederilor art. 488 C. proc. civ., hotărârea atacată, și nu aspectele raportului juridic arătate deja în fața instanței de fond, în cuprinsul cererii introductive, astfel cum reia recurentul- reclamant prin recursul de față.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul- reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 769 A din 13 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.