ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2019

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 27 ianuarie 2012 sub nr. x/2012, reclamanta S.C. Mamaia S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumelor de 1.626.506 RON și de 1.715.360 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat societății în urma încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 12 august 2008 și nr. 385 din 2 martie 2009. A solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

alin. (3) C. proc. civ. și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretenția în valoare de 1.626.506 RON, întrucât termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 12 august 2011.

Prin sentința civilă nr. 1306 din 3 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă s-a admis excepția inadmisibilității dedusă din prevederile art. 720

1

C. proc. civ. și, prin urmare, s-a respins acțiunea reclamantei S.C. Mamaia S.A. ca inadmisibilă.

Această sentință a fost anulată prin decizia nr. 103 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe. În motivarea acestei sentințe, instanța de apel a reținut că în cauză s-a efectuat procedura de conciliere, invitația fiind lansată pentru 12 decembrie 2011, când pârâtul a solicitat amânarea întâlnirii la 11 decembrie 2011, fără ca ulterior să-și exprime un punct de vedere asupra pretențiilor reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A., care a fost respins prin decizia nr. 379 din 5 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1875 din 14 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în rejudecare în dosarul nr. x/2012 s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. Mamaia S.A., în sensul obligării pârâtului A. la plata sumei de 3.341.866 RON cu titlu de prejudiciu.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 38.520 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul A., care a fost admis prin decizia civilă nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul schimbării în parte a sentinței apelate, cu consecința respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

A fost menținută dispoziția privind prescripția dreptului la acțiune.

Această hotărâre nu conține considerentele, astfel cum impune art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât la 23 martie 2019 a intervenit decesul doamnei judecător B., iar doamna judecător C., membru al completului de judecată, a fost eliberată din funcție ca urmare a pensionării la 1 noiembrie 2018.

Recurenta-reclamantă S.C. Mamaia S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., solicitându-se admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate, cu consecința reluării judecății.

În motivarea recursului s-a susținut că decizia recurată nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel cu privire la soluția pronunțată în cauză.

Totodată, s-a învederat că, în situația în care instanța de apel și-a însușit în totalitate cererile și mijloacele de apărare invocate de apelant prin cererea de apel formulată, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerințelor prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., propriile motive de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, aratându-se atât motivele pentru care s-au admis, cat și cele pentru care s-au înlăturat argumentele și cererile tuturor participanților la proces.

Recurenta a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestui recurs.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Recurenta-reclamantă a criticat decizia civilă nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din perspectiva faptului că instanța de apel nu a motivat decizia atacată, în sensul prezentării considerentelor de fapt și de drept care să susțină soluția pronunțată în cauză.

Această critică de nelegalitate formulată de recurenta-reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., care reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde o analiză cu privire la criticile invocate în apel, motivarea instanței de prim control judiciar lipsind în totalitate, având în vedere că, ulterior pronunțării deciziei, la 23 martie 2019 a intervenit decesul doamnei judecător B., iar doamna judecător C., membru al completului de judecată, a fost eliberată din funcție ca urmare a pensionării la 1 noiembrie 2018.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară și precisă, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar.

În speță, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu îndeplinește aceste cerințe, deoarece nu a fost motivată, astfel încât, coroborat cu principiile și regulile de drept substanțial și procesual, să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte, apreciind că instanța de apel, în lipsa motivării deciziei pronunțate, nu a intrat în cercetarea fondului, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, urmează să admită recursul declarat de reclamanta S.C. Mamaia S.A. împotriva deciziei civile nr. 469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței.

Având în vedere soluția de admitere a recursului și de casare a deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-reclamantă S.C. Mamaia S.A. urmează a fi evaluate de instanța de rejudecare, în ansamblul cheltuielilor judiciare ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri față de cererea principală dedusă judecății și în raport cu soluția pronunțată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. Mamaia S.A. împotriva deciziei civile nr.,469/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2019.