ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 121/2020

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 5/02.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Președintele Curții de Apel București a admis cererea formulată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și a autorizat desfășurarea unei inspecții inopinate, în perioada 09.10.2019 - 11.10.2019, la sediul social al operatorului licențiat care administrează piața centralizată a gazelor naturale, Bursa Română de Mărfuri S.A., având ca obiect și scop modul de desfășurare a activităților de tranzacționare pe platformă aferente perioadei 01.08.2018 - 30.09.2019, ca urmare a tranzacțiilor efectuate de participanții la piața angro de gaze naturale, utilizarea echipamentelor hardware și software specifice, din dotarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în spațiul menționat, precum și a procedurilor aferente, pentru accesul la sistemul informatic sau la suporți de stocare a datelor și transferul de date din acestea, cu respectarea integrității datelor informatice, fiind indicate echipamentele utilizate.

Împotriva acestei încheieri, Bursa Română de Mărfuri S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, în rejudecare, respingerea cererii de autorizare formulate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

De asemenea, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 187 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.

În motivarea recursului, a reiterat situația de fapt și a susținut că încheierea atacată este nelegală, întrucât este nemotivată.

În cadrul acestui motiv de casare, pe care a înțeles să îl circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că întreaga motivare constă într-un singur paragraf, potrivit căruia "președintele Curții de Apel constată că decizia de împuternicire emisă de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei este autentică și că măsurile coercitive solicitate nu sunt nici arbitrare, nici excesive prin raportare la gravitatea încălcării suspectate și la importanța elementelor de probe căutate".

În acest context, a evocat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 187 alin. (8) din Legea nr. 123/2012 și a subliniat că, în speță, este evident că instanța de judecată, pe de o parte, nu a procedat la analiza niciuneia dintre condițiile prevăzute de art. 187 alin. (8) din Legea nr. 123/2012, iar pe de altă parte nu a solicitat Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei explicații detaliate privind elementele care îi erau necesare pentru a-i permite să verifice proporționalitatea măsurilor coercitive preconizate; simpla reluare de către Curtea de Apel București a unora dintre condițiile prevăzute de art. 187 din Legea nr. 123/2012 nu poate echivala cu o analiză a acestora sau cu respectarea rigorilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O.

O altă critică, circumscrisă motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de procedură și a Legii nr. 123/2012.

Concretizând, recurenta a susținut că încheierea recurată este nelegală din perspectiva caracterului arbitrar și excesiv al inspecției inopinate, precum și a disproporționalității măsurii autorizate și a nerespectării prezumției de nevinovăție.

Astfel, a arătat că potrivit art. 187 alin. (8) din Legea nr. 123/2012, "Președintele Curții de Apel București sau judecătorul delegat de acesta are competența să emită autorizația judiciară în vederea efectuării inspecției potrivit art. 186. Instanța de judecată verifică dacă decizia de împuternicire emisă de către președintele ANRE este autentică și dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare și nici excesive, având în vedere, în special, gravitatea încălcării suspectate, importanța elementelor de probă căutate, implicarea întreprinderii în cauză și probabilitatea rezonabilă ca registrele și documentele privind activitatea care au legătură cu obiectul inspecției să fie păstrate în incintele pentru care se solicită autorizația. Instanța de judecată poate solicita ANRE explicații detaliate privind elementele care îi sunt necesare pentru a-i permite să verifice proporționalitatea măsurilor coercitive preconizate."

În acest context, a evocat jurisprudența C.E.D.O. și C.J.U.E. și a subliniat că, în speță, au fost nesocotite principiile conturate de acestea, atât timp cât intimata nu a indicat în decizia nr. 84589/01.10.2019 de declanșare a investigației care este piața pe care s-ar fi produs tranzacțiile suspecte și a procedat la ridicarea documentelor privind tranzacții încheiate pe toate sub-piețele administrate de Bursa Română de Mărfuri S.A., inclusiv tranzacțiile de tip retail încheiate în 2018, care sunt excluse în mod expres din sfera de investigare a Ordinului nr. 25/2017; perioada de timp pentru care au fost ridicate documente este una de 13 luni, deși indiciile prezentate în fața curții de apel nu relevă existența unor tranzacții suspecte în perioada septembrie- octombrie 2018; intimata a ridicat documente cu privire la toate tranzacțiile din perioada 01.08.2018 - 30.09.2019, între toți participanții, cu toate că a precizat că are indicii cu privire la tranzacții suspecte între A. S.A. și B. S.A.; intimata deține deja toate raportările tranzacțiilor realizate pe platformele Bursei Române de Mărfuri S.A., acestea fiind transmise în temeiul art. 21 din Regulile aprobate prin Ordinul nr. 105/2018, astfel că nu se impunea ridicarea lor prin mijloace coercitive și, mai mult, nu a indicat în decizia nr. 84589/01.10.2019 care ar fi aportul sau implicarea Bursei Române de Mărfuri S.A. la încălcarea legii, pentru a se justifica măsuri coercitive.

Conchizând, a susținut că măsura inspecției inopinate este excesivă, disproporționată și arbitrară, fiind contrară garanțiilor prevăzute de lege.

Potrivit recurentei, lipsa unei indicări clare a faptelor imputate investigate conduce la imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare și de a distinge documentele pe care intimata are dreptul de a le consulta sau copia, de a distinge informațiile și declarațiile pe care este obligată să le furnizeze, în raport cu indiciile pe care le-ar avea cu privire la încălcarea legii, de celelalte documente și informații cu privire la care nu trebuie sa suporte o astfel de ingerință în sfera activității sale private; totodată, îi încalcă dreptul de a nu se autoincrimina, prevăzut de jurisprudența C.J.U.E.

În final, a arătat că, potrivit art. 184 din Legea nr. 123/2012, intimata avea dreptul de a-i solicita informațiile și documentele necesare, menționând baza legală și scopul solicitării, și putea stabili termene până la care aceste informații și documente să-i fie furnizate, nerespectarea acestei obligații de către operatorul economic putând constitui chiar contravenție, conform art. 195 din Legea nr. 123/2012.

Or, intimata nu a înțeles să se folosească, în prealabil, de procedura solicitării documentelor necesare, cu acordarea unui termen pentru furnizarea acestora, ci a trecut la efectuarea unei inspecții inopinate.

Așa fiind, în opinia recurentei, măsura autorizată de Curtea de Apel București este disproporționată, inclusiv în condițiile în care îi revenea, oricum, obligația raportării tranzacțiilor efectuate, în conformitate cu Ordinul A.N.R.E. nr. 105/2018 și, mai mult, nesocotește prezumția de nevinovăție.

La 04.11.2019 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale de atribuțiune, asupra căreia, cu prioritate, reține următoarele:

Potrivit art. 187 alin. (1) din Titlul II al Legii nr. 123/2012, modificată, personalul A.N.R.E. efectuează inspecții numai în baza deciziei de împuternicire emise de către președintele autorității competente și cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de acesta.

Recursul are ca obiect încheierea nr. 5/02.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care președintele Curții de Apel București a admis cererea formulată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și a autorizat desfășurarea unei inspecții inopinate, în perioada 09.10.2019 - 11.10.2019, la sediul social al operatorului licențiat care administrează piața centralizată a gazelor naturale, Bursa Română de Mărfuri S.A.

Legea nr. 123/2012 cuprinde două titluri; dacă Titlul I stabilește cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare, Titlul II reglementează cadrul pentru desfășurarea activităților privind producția, transportul, distribuția, finalizarea și înmagazinarea gazelor naturale și a gazelor naturale lichefiate.

Potrivit art. 88 alin. (7) din Titlul I al Legii nr. 123/2012, încheierea de autorizare judiciară a inspecției efectuate de A.N.R.E. asupra operatorilor economici de pe piața energiei electrice poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție; în schimb, în art. 187 alin. (2) din Titlul II, calea de atac a recursului împotriva încheierii de autorizare judiciară a inspecției efectuate de A.N.R.E. asupra operatorilor economici de pe piața gazelor naturale a fost suprimată.

În speță, Bursa Română de Mărfuri S.A. a declarat recurs, solicitând și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 187 alin. (2) din Legea nr. 123/2012.

Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., recursul se soluționează de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Însă, în considerarea caracterului definitiv al încheierii recurate, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine, din punct de vedere al competenței materiale de atribuțiune, secția căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva încheierilor de autorizare judiciară a inspecției.

Justa încadrare a naturii litigiului, necesară în vederea stabilirii competenței funcționale, presupune stabilirea naturii investigației (care se încheie prin decizia de finalizare a investigației), deoarece aceasta este operațiunea autorizată prin încheierea atacată cu recurs.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea activității de investigație în domeniul energiei privind funcționarea pieței angro de energie, aprobat prin Ordinul nr. 25/2017 al președintelui A.N.R.E., modificat și completat prin Ordinul nr. 168/2019 al președintelui A.N.R.E., aplicabil și în domeniul gazelor naturale, așa cum reiese din prevederile art. 2 alin. (2) din Regulament, "decizia de finalizare a investigației se supune căilor de atac prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Așadar, decizia de finalizare a investigației are natură administrativă, ceea ce impune concluzia că și etapele premergătoare, inclusiv autorizarea judiciară a investigației, au aceeași natură.

Într-o atare situație, în care legea nu indică în mod expres vreun criteriu care să determine secția căreia i-ar reveni atributul judecării recursului, devine incident art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și, în lipsa unei dispoziții legale și a uzanțelor, instanța competentă să soluționeze prezentul recurs urmează să fie identificată și prin prisma dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare.

În acest sens, instanța supremă reține că prevederile art. 38 alin. (6) și cele ale art. 40 din Legea nr. 21/1996 relevă natura administrativă a contestării ordinelor de inspecție ori a încheierii de autorizare, în materie de concurență; această natură juridică a fost confirmată și prin decizia nr. 403/2018 a Curții Constituționale.

Așadar, și din această perspectivă natura litigiului este una administrativă.

Față de considerentele anterior expuse, competența soluționării recursului aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secție în favoarea căreia urmează să fie declinată, în baza art. 132 alin. (3), cu aplicarea art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului declarat de Bursa Română de Mărfuri S.A. împotriva încheierii nr. 5/02.10.2019, pronunțată de Președintele Curții de Apel București, în dosarul nr. x/2019.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2020.