ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5750/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în principal, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.03.2016 și Deciziei nr. 144/31.05.2016, iar, în subsidiar, modificarea procesului-verbal de constatare, în sensul înlăturării obligației de plată stabilite, ca urmare a principiului proporționalității, instituit de O.U.G. nr. 66/2011, respectiv a reducerii sumei stabilite inițial, cu suma de 199.914,06 euro respectiv 877.023 RON (curs BNR 4.3870).

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 131 din 12 octombrie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că societatea se află în procedura reorganizării (sub imperiul Legii nr. 85/2006) și nu a fost citată citat administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., deși această citare era obligatorie.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că a respectat toate obligațiile impuse de contractul de finanțare, iar prin procesul-verbal atacat s-a constatat neeligibilitatea sumelor decontate în cadrul proiectului pentru neîncadrarea societății în categoria microîntreprinderilor, obligație care însă nu rezultă din nici un act însușit de aceasta, ci doar din Ghidul Solicitantului care nu are valoarea unui act normativ, reprezetând doar un îndrumar pentru solicitanți.

Totodată, a făcut trimitere la cuprinsul actului de control unde intimatul face referiri la similitudinea pozițiilor exprimate prin aceeași adresă sau au aproape același conținut, în condițiile în care toatea societățile au avut același consultant, acesta redactând orice înscris legat de acest proiect, și a apreciat că prin folosirea expresiilor: ar putea fi considerate întreprinderi legate sau ar putea fi creată o legătură, autoritatea intimată nu este convinsă de cele susținute.

Potrivit recurentei, teoria întreprinderilor posibil legate sau între care ar putea fî creată o legătură nu este corectă, prin prisma faptului că societatea C. S.R.L. nu a primit efectiv suma de bani aferentă finanțării, contractul acesteia fiind reziliat din inițiativa societății, anterior producerii efectelor, și, întrucât din procesul-verbal de constatare ar reieși că C. S.R.L. reprezintă legătura prezumată dintre societatea A. S.R.L. și societatea D. S.R.L., reiese că aceste ultime două societăți nu pot fi considerate întreprinderi legate, prin urmare actul atacat este nelegal.

Referitor la înlăturarea obligațiilor de plată solicitată în subsidiar, în cazul înlăturării apărărilor principale, a invocat prevederile 17 coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv reducerea sumei stabilite ca obligație de plată, cu suma de 199.914,06 euro, adică 877.023 RON.

În concluzie, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii cu retrimiterea cauzei spre rejudecare, iar in subsidiar admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii introductive.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat anularea recursului penru nemotivare și, în subsidar, respingerea acestuia și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.03.2016 și a Deciziei nr. 144/31.05.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva acestui proces-verbal.

Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că actele administrative atacate sunt legale.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

În cauză, se reține că între societatea reclamantă, în calitate de Beneficiar, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013, s-a încheiat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 2699/28.12.2011 pentru implementarea Proiectului "Dezvoltarea activității desfășurate de către S.C. A. S.R.L. prin achiziționarea de echipamente", în speță două buldoexcavatoare, cu o perioadă de implementare a proiectului de 12 luni, adică în perioada 28.12.2011 - 27.12.2012, potrivit art. 2 din contract și o perioadă de valabilitate a contractului de trei ani, până la data de 27.12.2015.

S-a mai reținut că societatea reclamantă, societatea D. S.R.L. și societatea C. S.R.L. sunt beneficiari în cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013, PMI 4.3 Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, fiind încheiate contracte de finanțare: Contractul nr. x/28.12.2011, cu reclamanta; contractul nr. x/13.03.2012, semnat cu S.C. D. S.R.L. și contractul nr. x/30.06.2014, semnat cu S.C. C. S.R.L., toate societățile fiind, atât la depunere cât și la data semnării contractului, microîntreprinderi autonome potrivit prevederilor Legii nr. 346/2004.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.03.2016 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 520.708,98 RON, pentru neîncadrarea acesteia în categoria microîntreprinderilor, conform Legii nr. 346/2004.

Autoritatea pârâtă a reținut încălcarea prevederilor legale naționale și comunitare referitoare la condițiile de eligibilitate și ajutorul de minimis, astfel, cele trei societăți au sediul social declarat în județul Bihor, reclamanta și societatea C. S.R.L. având sediul în aceeași localitate, în Haieu, toate cele trei societăți au același loc de implementare, respectiv municipiul Călărași, str. x, CF x, nr. Cad. 21486 și toate își desfășoară activitatea în același domeniu - construcții, toate solicitând finanțare pentru achiziționarea de utilaje din același domeniu, încadrând respectivele societăți în categoria întrepreinderi legate.

Prin Decizia nr. 144/31.05.2016 a fost respinsă contestația formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.03.2016.

1.1. Cu privire la motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta invocă faptul că prima instanță a încălcat regulile de procedură întrucât nu s-a citat administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., deși era obligatoriu, fiind în procedura reorganizării judiciare.

Instanța de control judiciar constată însă că atât cererea de chemare în judecată, cât și recursul au fost promovate prin administrator special E., în plus, societatea recurentă, aflată în reorganizare judiciară, nu a indicat nici prin acțiune și nici prin recurs numele administratorului judiciar și datele de identificare ale acestuia în vederea citării.

Prin urmare, acest motiv de casare nu este incident.

1.2. Referitor la criticile recurentelor circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că acestea nu pot fi încadrate în temeiul juridic indicat.

Înalta Curte reține că acest motiv a fost invocat în mod formal, partea a făcut trimitere la nelegalitatea hotărârii, fără să indice însă dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de prima instanță sau să precizeze eventualele greșeli săvârșite de aceasta în legătură cu acele dispoziții legale.

În realitate, recurenta a reluat situația de fapt și a apreciat că actul administrativ atacat este nelegal, nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe, așa încât nu se poate exercita controlul judiciar.

Prin urmare, nefiind dezvoltate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar nu poate analiza hotărârea atacată și din această perspectivă, dar nu sunt incidente nici dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că sancțiunea nulității recursului privește cererea în întregul său, nefiind posibilă o anulare parțială.

Înalta Curte constată însă că judecătorul fondului a aplicat în mod corect prevederile legale incidente cauzei, reținând că încadrarea celor trei societăți în categoria întrepreinderi legate, a cărei definiție este cuprinsă în art. 4

4

din Legea nr. 346/2006, este legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special E. împotriva sentinței nr. 131 din 12 octombrie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.