ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2019

HOTĂRÂRE
17.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1065 din data de 12.12.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea privind pe reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor Din Pedologie și Agrochimie în numele membrului său A., în contradictoriu cu Direcția pentru Agricultură a Județului Mehedinți, având ca obiect anulare act administrativ.

Prin decizia nr. 626 din data de 14.03.2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și Agrochimie, reprezentat prin președinte B. și consilier juridic C. în numele și în interesul membrului de sindicat A., împotriva sentinței nr. 1065 din data de 12.12.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția pentru Agricultură a județului Mehedinți reprezentată de directorul direcției agricole județene.

Împotriva deciziei nr. 626 din data de 02.04.2019 a formulat cerere de revizuire Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și Agrochimie, reprezentat prin președinte B., întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru termenul de judecată din 17 octombrie 2019, revizuentul a fost citat cu mențiunea de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de revizuire.

Examinând cu prioritate excepția nulității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".

În cauză, decizia atacată a fost pronunțată în soluționarea unui recurs, iar, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., norme de procedură incidente acestei căi de atac, cererea de recurs trebuie să cuprindă "semnătura părții sau a mandatarului părții", lipsa semnăturii fiind sancționată cu nulitatea de dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

Totodată, art. 494 C. proc. civ. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor care reglementează această cale de atac.

Astfel, în calea de atac de a apelului, potrivit art. 470 alin. (2) raportat la art. 470 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., lipsa semnăturii de pe cererea de apel este sancționată cu nulitatea cererii, iar art. 196 alin. (1) din același cod - aplicabil în primă instanță - statuează că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Prin urmare, legiuitorul a înțeles să impună semnarea cererilor care învestesc instanța cu soluționarea pe fond a cauzei sau a căilor ordinare și extraordinare de atac, sub sancțiunea nulității, semnătura fiind cea care certifică că actul de învestire emană de la care s-a adresat instanței.

Excepția nesemnării cererii este o excepție de procedură absolută, peremptorie, dar care începe prin a avea un caracter dilatoriu, întrucât legea permite complinirea lipsei semnăturii în condițiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, această excepție poate fi invocată din oficiu de către instanță, dat fiind caracterul ei absolut, iar partea poate complini lipsa semnăturii cel mai târziu la primul termen următor reținerii excepției, sens în care va fi citată cu această mențiune.

În speță, pentru termenul de judecată din data de 17 octombrie 2019, revizuentul a fost citat cu mențiunea de a semna cererea de revizuire, sub sancțiunea anulării cererii.

Această obligație a fost comunicată revizuentului, astfel cum rezultă din conceptul de citare aflat la dosar și din dovada de înmânare a citației aflată la dosar.

Prin urmare, având în vedere că până la acest termen de judecată revizuentul nu a complinit lipsa semnăturii de pe cererea de revizuire și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a semna cererea, Înalta Curte, față de dispozițiile legale anterior menționate, va anula cererea de revizuire.

Constată nulitatea cerererii de revizuire formulată de Sindicatul Național al Lucrătorilor din Pedologie și Agrochimie în numele și pentru membrii săi: D., E., F. și A. împotriva Deciziei nr. 626 din data de 14 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa semnăturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2021
Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, instanța a calificat calea de atac din apel în recurs. 2. Hotărârea a cărei revizuire se solicită Prin decizia nr. 625 din 14 martie 2019, pronunțată de Cu
ÎCCJ 2018-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1463/2018
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 7855/2017 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recurs
ÎCCJ 2018-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2018
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de revizuire 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la d
ÎCCJ 2019-01-21
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 10/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 821 din 28 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017,
ÎCCJ 2019-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1708/2019
are a acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de revizuire formulată de revizuenta H., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 21 iunie 2019.
Sursă