ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 968/2012

I.C.C.J., secția I civilă, decizia nr.

968 din 15 februarie 2012

Prin sentința civilă

nr. 1139 din 16 iunie 2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea

civilă formulată de reclamanta G.F. împotriva pârâtului Statul Român,

reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin, și a obligat pârâtul să-i plătească

reclamantei suma de 1.000.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu

titlul de despăgubiri morale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 772 din 11 iunie 1959,

pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara, tatăl reclamantei a fost condamnat

la pedeapsa cu moartea și confiscarea totală a averii pentru că a făcut parte

din organizația de partizani din zona Zorlențu Mare, în baza art. 207 C. pen.

În anul 1950 tatăl reclamantei l-a ascuns pe doctorul V.L. care era fugar.

Amândoi aveau convingeri politice anticomuniste.

Împotriva sentinței a

declarat apel, în termenul legal, pârâtul.

În motivarea

apelului, a arătat că reclamanta nu a făcut dovada că hotărârea de condamnare

ar fi fost desființată, anulată sau casată, ca urmare a exercitării vreunei căi

extraordinare de atac.

De asemenea, a adus

critici și cuantumului despăgubirilor acordate, nejustificat de mare în raport

cu întinderea prejudiciului real suferit.

Prin decizia civilă

nr. 415/ A din 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara apelul a

fost admis, iar sentința a fost schimbată în tot, în sensul respingerii

acțiunii.

În considerentele

deciziei s-a reținut că motivul pentru care reclamanta nu are dreptul la

despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este

faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii

acesteia, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. nr. 761

din 15 noiembrie 2010.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se

aplică decât pentru viitor, nu și cauzelor în curs de soluționare la data

publicării sale și, ca atare, se impune acordarea daunelor morale în cuantumul

solicitat prin acțiunea introductivă.

Recursul nu este

fondat.

Înainte de

pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr.

1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 761

din 15 noiembrie 2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate

neconstituționale.

În speță, încetarea

efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține

cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept

care se pune în speță nu este, deci, cea a faptului dacă reclamanta este sau nu

îndreptățită la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi

aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat

neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin

decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.

Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că s-a

stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

decizie definitivă.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci

soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune că

fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să

fi confirmat dreptul reclamantei.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Având în vedere

aceste considerente recursul a fost nefondat și a fost respins.