ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 614/2003

Asupra conflictului negativ de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5459 din 7 martie 2002 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta S.C. E.D.F. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta C.N. A.I.B.O. SA Otopeni, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la prelungirea termenelor de închiriere asupra locațiilor, enumerate în lipsa anexă, în care societatea reclamantei își desfășoară activitatea comercială, în regim vamal special, pentru încă o perioadă de 10 ani, conform art. 6 din statutul societății; - obligarea pârâtei la plata de daune interese, estimate la aproximativ 400.000 dolari S.U.A.

cu titlu de prejudiciu real și la plata beneficiului nerealizat de care a fost lipsită societatea, calculate pentru perioada 2001 - februarie 2002 și rezultate ca urmare a condiției culpabile a pârâtei privind prelungirea locațiilor; - obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii, în valoare de 10.000 dolari S.U.A., pentru fiecare zi de întârziere, până la încheierea contractului de locațiune, cu cheltuieli de judecată. La cererea instanței, în vederea stabilirii corecte a timbrajului, la data de 21 mai 2002, reclamanta și-a estimat valoarea capătului de cerere privind pretențiile în lei pentru suma de 13.045.600.000 lei, contravaloarea celor 400.000 dolari S.U.A. la cursul leu/dolar stabilit de B.N.R., la data de 7 martie 2002, de 32.614 lei pentru un dolar american.

În ședința publică de la 30 mai 2002, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 7467 din 30 mai 2002, Tribunalul București, secția comercială, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat că, întrucât acțiunea reclamantei are două capete de cerere principale, respectiv, obligarea pârâtei la prelungirea termenelor contractuale de închiriere și la plata daunelor și cuantumul daunelor pretinse depășește plafonul valoric de 10 miliarde de lei, sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind atrasă, astfel, competența materială a curții de apel, conform art. 3 din același cod.

Prin sentința civilă nr. 126 din 29 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și, și-a declinat, la rândul ei, competența în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, și, constatând ivit conflict negativ de competență, a trimis dosarul Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, astfel, ivit. În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a reținut că acțiunea reclamantei are un singur capăt principal, și anume, obligarea pârâtei la prelungirea termenelor de închiriere asupra locațiilor, capăt de cerere ce este nepatrimonial și competența soluționării cauzei revine Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor sunt capete de cerere accesorii, acestea fiind în căderea instanței competente să judece cererea principală, potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., fiind vorba despre unul dintre cazurile de prorogare legală a competenței expres prevăzute. În legătură cu acest conflict negativ de competență se rețin următoarele: Examinând actele dosarului, se constată că acțiunea formulată de reclamantă are capete de cerere distincte, - unul nepatrimonial și două evaluabile în bani – care, desigur, au legătură între ele. Rațiunea pentru care curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

nu este lipsită de interes pentru că, într-adevăr, este de dorit ca, în măsura în care o cerere are un capăt principal și cereri accesorii, acestea să se soluționeze împreună pentru că, astfel, cauza poate fi tratată ca un tot unitar și poate primi o soluționare ce beneficiază de posibilitatea examinării ansamblului elementelor speței, privite în interacțiune. Numai că, în cauză, există capete de cerere distincte, inclusiv patrimoniale, ce determină aplicarea criteriului valoric pentru stabilirea competenței materiale și acest criteriu este prioritar și imperativ. Prin obligativitatea respectării lui, nu se impietează, însă, în nici un fel asupra soluționării cauzei ca un tot unitar, ci, dimpotrivă se fixează cadrul legal în care litigiul să fie soluționat unitar, dar de instanța competentă material.

Având în vedere că valoarea daunelor solicitate de reclamantă, privind capetele patrimoniale de cerere, este de peste 10 miliarde lei, este evident că, în speță, ținând cont de cele mai sus arătate, competentă să soluționeze cauza este curtea de apel, respectiv, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în favoarea căreia se stabilește competența de soluționare în temeiul art. 3 C. proc. civ. și căreia i se va trimite în acest scop dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a comercială, în soluționarea litigiului dintre reclamanta S.C. E.D.F. SRL Otopeni și pârâta C.N. A.I.B.O. SA Otopeni Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.