ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4681/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, R.A.A.P.P.S. prin

S.A.Î.f.I.

a solicitat, prin acțiunea

înregistrată pe rolul secției a VI-a comercială a Tribunalului București,

ulterior precizată, obligarea pârâtei SC C.M.T. SRL să-i plătească suma de

3436,16 dolari S.U.A., reprezentând chirie neachitată, inclusiv T.V.A., pentru

apartamentele, situate în București, aferentă perioadei mai-iunie 2002; suma de

21.641.238 lei, contravaloare cotă de întreținere pe perioada ianuarie-iunie

2002; suma de 5.734.407 lei, daune corespunzător indicelui de inflație

calculate la cotele de întreținere; suma de 2.082 dolari S.U.A., penalități

calculate la facturile încasate cu întârziere pentru perioada noiembrie 2000 –

ianuarie 2002, precum și cheltuielile de judecată aferente litigiului.

Secția a VI-a comercială a Tribunalului

București, prin sentința comercială nr. 6158, pronunțată la data de 11 mai

2004, în dosarul nr. 12833/2003 a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a

obligat pârâta să plătească acesteia echivalentul în lei la data plății al

sumei de 2135,5 dolari S.U.A., din care 1448 dolari S.U.A., cu titlu de chirie

aferentă perioadei mai-iunie 2002 iar 683,5 dolari S.U.A., cu titlu de

penalități calculate până la data de 30 iunie 2003 și suma de 4.059.591,7 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând, ca neîntemeiate celelalte

capete de cerere,

Spre a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că reclamanta a probat doar temeinicia pretențiilor bănești

solicitate cu titlu de chirie restantă pentru apartamentul nr. 2 și a celor

reprezentând penalitățile pentru chiria neachitată până la data de 30 iunie

2003, nedovedind realitatea sumelor pretinse cu același titlu pentru

apartamentul nr. 1, cum nici a celor reprezentând cheltuieli de întreținere.

Împotriva menționatei sentințe a

formulat apel reclamanta, care a solicitat modificarea acestei hotărâri în

sensul admiterii, în întregime, a pretențiilor deduse judecății cât și pârâta,

care a criticat obligarea sa la plata sumei de 683,5 dolari S.U.A., cu titlu de

penalități calculate pentru chiria restantă aferentă lunilor mai-iulie 2002.

Prin decizia comercială nr. 89,

pronunțată la data de 1 februarie 2005, în dosarul nr. 1512/2004, secția a VI-a

comercială a Curții de Apel București a admis apelurile formulate de părți

împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în sensul că, pe fond, a

admis, în parte, acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, cu

consecința obligării pârâtei să plătească acesteia echivalentul în lei la data

plății al sumei de 3436,16 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea sumei de

1.831 dolari S.U.A., reprezentând penalități pentru facturile achitate cu

întârziere; suma de 21.641.238 lei, reprezentând cote de întreținere și suma de

11.914.856 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut că raporturile de locațiune s-au născut între părți

la data încheierii contractului de închiriere, înscris depus în apel, pentru

apartamentul nr. 1 și a contractului, pentru apartamentul nr. 2, astfel că

pârâta, care a deținut cele două apartamente și după expirarea termenului de

închiriere, prin tacită relocațiune, datorează reclamantei contravaloarea

chiriei în cuantumul menționat anterior, ce include și T.V.A., apreciind că

clauza sancționatorie privind plata penalităților de întârziere, stipulată prin

art. 4 din menționatele contracte nu produce efecte după expirarea termenului

de valabilitate al acestora și că, pârâta este datoare a suporta și

cheltuielile de întreținere ale apartamentelor, aferente utilităților de care a

beneficiat în perioada ianuarie-iunie 2002, pe care a recunoscut de altfel, că

le datorează. Cu referire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de

5.734.407 lei, reprezentând daune calculate la facturi achitate cu întârziere

în perioada ianuarie 2000 – ianuarie 2002 instanța de apel a considerat că

apelanta nu a probat realitatea procentului avut în vedere în calculul acestor

pretenții, respectiv indicelui mediu a ratei inflației pentru perioada în

litigiu atestat de organele abilitate.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel au formulat recurs ambele părți litigante.

Apelanta reclamantă a invocat în

susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

arătând, în principal, în motivarea acestei cereri că instanța de apel a

interpretat greșit, dispozițiile contractuale privind clauza penală reținând că

aceasta își produce efectele numai până la împlinirea termenului contractual și

din această perspectivă a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, având în

vedere că locațiunea contractelor de închiriere încheiate între părți a fost

prelungită tacit fără termen, deci și clauza penală, critici care, în aplicarea

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Apelanta pârâtă și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că,

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1169 C. civ., obligând pârâta la

plata penalităților de întârziere în perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2002 în

lipsa dovezii achitării cu întârziere a acestora.

Prin întâmpinările formulate în

cauză ambele părți au detaliat considerentele de fapt și de drept pentru care,

în opinia lor, se impune respingerea criticilor pe care s-a întemeiat recursul

declarat de partea adversă.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, este de observat că instanța

de apel, prin limitarea efectelor clauzei penale, stipulată prin art. 4 din

contractele de închiriere încheiate între părți, la perioada de valabilitate a

acestor acte juridice, a interpretat această clauză cu respectarea principiului

înscris în art. 969 C. civ., reținând, corect, din perspectiva acestor

dispoziții legale și celor ale art. 1066 din același cod, necesitarea acordului

de voință al părților pentru sancționarea întârzierii plății chiriei și lipsei

unui asemenea acord după expirarea termenului locațiunii, știut fiind că

garanția constituită printr-o astfel de clauză trebuie prevăzută expres și nu

poate fi prelungită peste termenul stipulat, așa încât criticile recurentei reclamante,

întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.,

sunt neîntemeiate.

Având în vedere că instanța de apel

și-a fundamentat hotărârea pronunțată pe materialul probator administrat în

cele două faze procesuale, constând în înscrisuri ce relevă neîndeplinirea de

către pârâtă a obligației de plată a chiriei la termenul convenit și sancțiunea

neîndeplinirii acestei obligații cuprinsă în art. 4 din evocatele contracte se

constată că, critica invocată de recurenta pârâtă în susținerea recursului său,

întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsește

justificare în dispozițiile art. 1169 C. civ., ale cărei cerințe au fost

îndeplinite în cauză.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de apelante împotriva deciziei

pronunțată în speță de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta R.A.A.P.P.S. prin S.A.Î.F.I. București și de pârâta SC

C.M.T. SRL București, împotriva deciziei nr. 89 din 1 februarie 2005,

pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2005.