ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3570/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantele A.E. și M.V. au chemat în judecată pe pârâții S.C. P.F. S.A. Cluj Napoca și Farmacia G. Năsăud, solicitând ca prin hotărârea ce se va da, să se dispună obligarea pârâților la restituirea în natură a camerelor nr. 1, 2 și 3 din imobilul construcție situat în orașul Năsăud, să se constate nulitatea absolută a contractului nr. 7132/2001 încheiat între pârâte, obligarea pârâtei Farmacia G. la predarea celor trei camere. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, mai puțin numerele 1, 2, 3 ocupate de pârâta, care nu este de acord cu restituirea în natură.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 844 din 6 decembrie 2002, a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta SC G. MGM SRL; a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta S.C. P.F. S.A.; a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâților S.C. P.F. S.A. Cluj Napoca și S.C. G. MGM SRL Năsăud; a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamante împotriva intervenientei S.C. P.T. România SRL Târgu-Mureș; a respins cererea formulată de S.C. P.F. S.A. privind obligarea reclamantelor la cheltuieli de judecată.

S-a reținut, esențial, că: Prin sentința civilă nr. 105/1999 a Judecătoriei Năsăud s-a anulat în parte Hotărârea nr. 167 din 13 august 1997 a Comisiei județene în ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor asupra camerelor nr. 1, 2 și 3 din imobil, întrucât aceste încăperi nu puteau face obiectul Legii nr. 112/1995 având în vedere că reclamantele nu au solicitat constatarea preluării abuzive și nici nu au prezentat vreo hotărâre judecătorească în acest sens, trebuiau să se adreseze cu notificare, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instituției publice care a efectuat privatizarea respectiv APAPS, fiind îndreptățite conform art. 27 alin. (1) doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Nulitatea prevăzută de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică contractului de închiriere încheiat între pârâte. Prin decizia civilă nr. 40 din 24 martie 2003 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 844 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele: Prin hotărârea nr. 169/1997, reclamantelor li s-a restituit în natură imobilul, în temeiul Legii nr. 112/1995, intabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară. Hotărârea a fost anulată în parte, pe cale de judecată, pentru camerele 1, 2 și 3 de la parterul imobilului, care fuseseră naționalizate ca farmacie prin Decretul nr. 134/1949, neputând face obiectul Legii nr. 112/1995.

Cele trei camere au devenit proprietatea S.C.F. N. S.A., iar ulterior, în 1999 succesoarea acesteia, S.C. P.F. S.A. a fost privatizată prin vânzarea de către FPS a 50,3% din acțiuni către S.C. P.T. România SRL Târgu-Mureș, care a devenit acționar majoritar. În atare situație, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantele ar fi trebuit să se adreseze cu notificare către APAPS, nu către Primăria orașului Năsăud. Fiind vorba de un imobil ce se încadrează în prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamantele sunt îndreptățite doar la măsuri reparatorii prin echivalent. În ce privește nulitatea contractului de închiriere, susținerea trebuie respinsă, întrucât obiectul contractului îl formează numai folosința spațiului, nu strămutarea proprietății așa cum se pretinde în art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Cu referire la invocarea art. 480 C. civ., ca temei al acțiunii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 revendicarea unor imobile ce intră sub incidența acestei legi, poate fi făcută numai în condițiile acolo arătate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, susținând că a fost dată cu încălcarea esențială a legii, fiind și vădit netemeinică, întrucât: - apelul trebuia admis și nu respins deoarece pârâtele, în principiu, nu s-au opus la admiterea acțiunii, nu au depus în termen legal întâmpinare și nici nu s-au prezentat la dezbaterea apelului, situație în care cele cuprinse în întâmpinare nu trebuiau menționate în motivarea hotărârii - hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, nefiind făcută dovada că pârâtele au dobândit legal dreptului de proprietate asupra părții de imobil în litigiu.

- cu notificare, s-au adresat și societățile pârâte, nefiind aplicabile dispozițiile art. 27 din lege, cele trei încăperi putând fi restituite în natură. Recursul nu este fondat. În limitele și în cadrul celor invocate astfel în recurs, hotărârea atacată este legală și temeinică, instanța având chiar obligația să cerceteze și să soluționeze cauza potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ. Pe de altă parte, rezultă cu prisosință din considerentele hotărârii că aceasta nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ci, dimpotrivă sunt menționate argumentele de fapt și de drept, care au format convingerea judecătorilor.

În sfârșit, instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legea nr. 10/2001, apreciind în raport de probele administrate și de dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, că imobilul aparține în proprietate, unei societăți comerciale privatizate, actele efectuate în cadrul procesului de privatizare nefiind desființate în vreun mod, situație în care, imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii putând fi acordate prin echivalent. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele A.E. și M.V. împotriva deciziei nr. 40 din 24 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2004.