Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
5 iulie 2019

Decizia nr. 3763/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 5 iulie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română împotriva sentinței civile nr. 229/2016 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A., ca nefondată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2019.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.