ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3099/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3099/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 2 iulie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată Guvernul Romanici solicitând instanței anularea art. 22, alin. (2), lit. h) din H.G. nr. 617/2016.
Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentința nr. 99/2017 din 23 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea ca nefondată și a fost admisă în fond cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Apelor și Pădurilor București.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 99/2017 din 23 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate, respingerea cererii de intervenție a Ministerului Apelor și Pădurilor, admiterea acțiunii și anularea art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2016.
În motivare, a arătat că art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2016 încalcă dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/27.03.2020 și că nu a existat nicio consultare a agenților economici sau a B..
Totodată, art. 22 lit. h) încalcă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
În ceea ce privește cererea de intervenție, recurenta a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.
Intimatul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus note scrise prin care a solicitat să se constate că în prezent cauza dedusă judecății a rămas fără obiect.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora:
"(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Prin citația comunicată recurentului pentru termenul de judecată din data de 02.07.2020, la data de 09.06.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva sentinței nr. 99/2017 din 23 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 2 iulie 2020, recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 99/2017 din 23 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 99/2017 din 23 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2020.