ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2569/2020

Ședința publică din data de 17 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2016.

1.2. La data de 01 martie 2017, Ministerul Apelor și Pădurilor a depus cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României.

Prin sentința civilă nr. 95 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Apelor și Pădurilor.

Împotriva sentinței civile nr. 95 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată și respingerea cererii de intervenție accesorie.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că, deși este de acord cu afirmația instanței de judecată în sensul că legiuitorul nu a intenționat o aplicare retroactivă a H.G. nr. 617/2016, consideră că, totuși, este necesară anularea dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006.

A apreciat că prima instanță a reținut greșit că prevederile legale contestate nu încalcă dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, deși nota de fundamentare a hotărârii de guvern nu conține trimiteri explicite la necesitatea adoptării reglementării din cuprinsul art. 22 alin. (2) lit. h).

Recurentul-reclamant a contestat și concluzia instanței de fond referitoare la respectarea de către emitentul actului administrativ contestat a procedurii privind transparența decizională, arătând că nu a existat o consultare cu agenții economici sau cu Asociația Forestierilor din România anterior emiterii H.G. nr. 617/2016.

A mai susținut că, anterior reglementării prevederilor contestate, societățile care au câștigat licitațiile au fost nevoite, în unele cazuri, să nu mai semneze contractele sau să le rezilieze după semnare, deoarece constatau că exploatarea masei lemnoase presupune costuri ridicate, însă nesemnarea sau rezilierea conducea la anularea adjudecării și la pierderea garanției de contractare. Întrucât art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2016 nu a prevăzut soluții pentru situații tranzitorii, acest text de lege este aplicabil și acestor societăți, care sunt sancționate prin interdicția de participare timp de 6 luni la alte licitații, consecință pe care nici reclamanta și nici ceilalți agenți economici din domeniu nu au cunoscut-o și nu și-au asumat-o la momentul nesemnării sau rezilierii contractelor.

În privința cererii de intervenție formulate de Ministerul Apelor și Pădurilor, recurenta-reclamantă a apreciat a fi greșită soluția de admitere a acestei cereri, nefiind relevantă calitatea ministerului de inițiator al proiectului hotărârii de guvern contestate.

Totodată, recurentul-reclamant a reiterat, în cuprinsul cererii de recurs, argumentele expuse în susținerea cererii de chemare în judecată.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 septembrie 2017, intimatul-intervenient Ministerul Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 02 martie 2020, intimatul-intervenient Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Apelor și Pădurilor) a solicitat să se constate că, în prezent, cauza dedusă judecății a rămas fără obiect, ca urmare a abrogării H.G. nr. 617/2016 prin H.G. nr. 715/13.10.2017.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 septembrie 2017, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea din 11 martie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect anularea dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele legislative care afectează existența/activitatea actului administrativ normativ contestat, ulterior pronunțării hotărârii atacate, precum și existența unor efecte pe care actul le-a produs asupra drepturilor și intereselor reclamantei în perioada în care a fost în vigoare și a căror înlăturare ar putea justifica interesul procesual al susținerii căii de atac.

Înalta Curte reține că H.G. nr. 617/2016 a fost integral abrogată prin H.G. nr. 715/2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 812/13.10.2017, astfel încât, la data soluționării prezentului recurs, nicio dispoziție a acestei hotărâri de guvern nu mai produce efecte pretins prejudiciabile asupra drepturilor și intereselor reclamantei.

În ceea ce privește efectele produse în perioada în care dispozițiile contestate au fost în vigoare (02.09.2016 - 13.10.2017), în raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta s-a referit la modalitatea concretă de interpretare și aplicare a art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006 de către comisiile de preselecție organizate pentru derularea licitațiilor.

Pretinsul efect negativ suportat de reclamantă - respingerea cererii sale de participare la licitație - ar fi consecința modalității în care comisia de preselecție a operatorilor economici din cadrul Direcției Silvice Neamț - Regia Națională a Pădurilor Romsilva a făcut aplicarea în timp a art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006, prin Decizia nr. 457/07.10.2016 și Procesul-verbal nr. x/05.10.2016.

Înalta Curte subliniază că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio apărare față de excepția lipsei de interes și că, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi vizând promovarea unei cereri în anularea actelor administrative emise de comisia de preselecție a operatorilor economici, astfel încât nu poate fi decelat folosul practic pe care reclamanta l-ar obține prin eventuala admitere a recursului și anulare a dispozițiilor art. 22 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 617/2006, o astfel de soluție putând fi valorificată numai dacă ar fi existat un litigiu cu organizatorul licitației.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte concluzionează că, în prezent, interesul procesual al reclamantei în susținerea recursului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că actul administrativ normativ atacat a fost abrogat și, pe perioada cât a fost în vigoare, nu a produs efecte a căror înlăturare ar putea justifica interesul soluționării căii de atac.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 95 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.