ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.06.2017, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției,

I. In principal, obligarea pârâtului să emită, pe numele reclamanților, dispoziții de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C din 01.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de I decembrie 2015, printre altele, și personalului prevăzut în Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

I.1. Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 și până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu titlu de daune moratorii.

II. În subsidiar, obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare pentru reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei Deta, care să prevadă:

a) de la data de 09.04.2015 și până la data de 31.07.2016, o indemnizație de încadrare calculată în raport de valoarea de referință sectorială de 381,823 RON, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, și personalului prevăzut în Anexa nr. VI Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe;

b) de la data de 01.08.2016 și până la data de 30.09.2016, o indemnizație de încadrare calculată în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, și personalului prevăzut în Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015. precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

II. 1. Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut efectiv dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiției nr. 219/C din 01.02.2017, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, respectiv de 405 RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 și până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda lega/â penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu titlu de daune moratorii.

Prin sentința civilă nr. 5036 din 19 decembrie 2017, Curtea a admis acțiunea, a obligat pârâtul să emită ordine de încadrare pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, până la 01.10.2016.

A obligat pârâtul la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizația majorată cu valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

A mai susținut recurentul că în mod eronat instanța a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale rezultate, această obligație incumbând Tribunalului Timiș, instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea intimații și care este ordonator terțiar de credite.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în parte, capătul de cerere formulat de reclamanți vizând emiterea ordinelor de salarizare urmând a fi respins ca rămas fără obiect.

4.1. În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, reține Înalta Curte că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

4.2. Înalta Curte constată că, prin ordinul menționat, s-a dispus recalcularea indemnizației intimaților-reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

4.3. Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiției de a emite ordinul de stabilire a drepturilor salariale, l-a obligat și la plata diferențelor salariale.

Recurentul a criticat acest aspect, însă, instanța de recurs constată că prima instanță a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale reținându-se caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere față de capătul principal (vizând emiterea ordinului de salarizare), prin prisma faptului că Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite și emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanță faptul că reclamanții sunt judecători în cadrul Tribunalului Timiș.

4.4. Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect emiterea ordinelor de salarizare, ca rămas fără obiect, urmând a menține restul dispozițiilor instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 5036 din 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând, respinge capătul de cerere vizând emiterea ordinelor de salarizare ca rămasă fără obiect.

Menține dispozițiile primei instanțe vizând plata drepturilor salariale pretinse.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.