ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5998/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2010, reclamantul Z.V. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate contestând actul de constatare întocmit la 12 aprilie 2010 de pârâtă. În motivarea acțiunii a arătat că prin concluziile acestui act se stabilea existența unui conflict de interese materializat sub forma săvârșirii infracțiunii prev. de art. 253 1 din C. pen. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 439 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul Z.V.

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Z.V. a formulat contestație împotriva actului de constatare întocmit la 12 aprilie 2010 de către inspectorul de integritate C.C. din cadrul Agenției Naționale de Integritate, în urma verificărilor efectuate conform art. 1, art. 2, art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 144/2007. Prin actul contestat, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București în vederea efectuării cercetărilor privind săvârșirea de către reclamant a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 1 din C. pen.

și suspendarea verificărilor efectuate în sesizare, până la soluționarea cauzei de către organele judiciare. Actul a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 144/2007. Instanța a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât art. 46 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 reglementează posibilitatea persoanei verificate de a face contestație împotriva actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, în termen de 15 zile de la data comunicării actului, la Curtea de apel, secția contencios administrativ și fiscal în a cărei circumscripție locuiește. Actul ce constituie obiectul cauzei, chiar dacă este denumit act de constatare, nu constată existența unui conflict de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul, astfel încât este inadmisibilă contestarea lui în instanța de contencios administrativ în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 144/2007.

Nici în temeiul dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 reclamantul nu poate solicita anularea actului, întrucât acesta nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu produce efecte juridice de sine stătătoare, ci doar reprezintă actul de sesizare a organului de urmărire penală, dată fiind existența unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, reprezentând unul din modurile de sesizare prevăzute de art. 221 din C. proc. pen., care conține elementele prevăzute de art. 223 alin. (2) raportat la art. 222 alin. (2) din C. proc. pen.

A mai reținut instanța că susținerile reclamantului cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 144/2007 nu pot fi reținute ca argument al admisibilității acțiunii, având în vedere că actul de constatare a fost întocmit la data de 12 aprilie 2010, anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010, care, conform art. 147 alin. (4) din Constituție are putere numai pentru viitor. Recursul Împotriva sentinței civile nr. 439 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Z.V. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat în esență următoarele: Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Arată recurentul că aspectele privind conflictul de interese au format obiectul verificărilor întreprinse de către inspectorul de integritate Agenția Națională de Integritate iar rezultatul verificărilor a fost transpus în actul de constatare, care a statuat că sunt probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese așa cum este prevăzută de art. 253 1 din C. pen. - Consideră recurentul–reclamant că, dat fiind caracterul nefondat al acuzațiilor și interpretarea eronată a prevederilor legale cu privire la starea de incompatibilitate și a pretinsei calități de funcționar public, a înțeles să conteste actul de constatare în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.

A mai arătat recurentul că rezultatele și constatările inspectorului de integritate nu pot fi transpuse decât într-un act de constatare [art. 44 alin. (1) lit. b)] iar în situația în care nu ar fi formulat această contestație în termenul legal, sancțiunea era aceea de a se fi constatat definitiv existența conflictului de interese [art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007]. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 din C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs. Recursul nu este fondat. Prin actul de constatare încheiat la data de 12 aprilie 2009, în urma verificărilor efectuate conform art. 1, art. 2, art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1), alin. (5) din Legea nr. 144/2007 art. 5 alin. (3) lit. c), art. 14 alin. (1) lit. f) art. 46 alin. (3), s-a dispus, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București în vederea efectuării cercetărilor privind săvârșirea de către dl. Z.V.

a infracțiunii de conflict de interese prevăzut de art. 253 1 din C. pen., suspendarea verificărilor efectuate în sesizarea din 2009 până la soluționarea cauzei de către organele judiciare, comunicarea actului de constatare persoanei verificate. Apărările recurentului-reclamant sunt în sensul că fiind un act de constatare a unei situații pretinse a fi conflict de interese, această constatare poate fi contestată în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 pentru a nu deveni o constatare definitivă a conflictului de interese.

Aceste susțineri nu pot fi primite pentru că așa cum a arătat și instanța de fond prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existența unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, ci pârâta a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București în vederea efectuării cercetărilor privind săvârșirea de către recurent, a infracțiunii de conflict de interese prevăzut de art. 253 1 din C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 „ Dacă în urma comparării datelor din declarații, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferență vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă, acesta procedează după cum urmează: c) suspendă verificarea și sesizează organele de urmărire penală, în situația în care se constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte penale.” În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 144/2007 „ Agenția exercită următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității, imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală” În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 „Agenția sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluționarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripție a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenție. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligațiilor fiscale, potrivit legii . .” Contrar celor susținute de recurentul–reclamant, Înalta Curte reține că dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, nu pot fi aplicabile în acest context dispozițiile art. 46 alin. (2) invocate de acesta.

Verificările efectuate au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organele penale, iar potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Prin urmare, calea procedurală pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv de codul de procedură penală. Inadmisibilitatea se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege. Instanța de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

Constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că în cauză nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.V. împotriva sentinței civile nr. 439 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.