ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5998/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

înregistrată la data de 5 mai 2010, reclamantul Z.V. a chemat în judecată

pârâta Agenția Națională de Integritate contestând actul de constatare întocmit

la 12 aprilie 2010 de pârâtă.

În motivarea acțiunii

a arătat că prin concluziile acestui act se stabilea existența unui conflict de

interese materializat sub forma săvârșirii infracțiunii prev. de art. 253

1

din C. pen.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 439 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea formulată de reclamantul Z.V. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

de Integritate.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamantul Z.V. a formulat contestație împotriva actului de constatare

întocmit la 12 aprilie 2010 de către inspectorul de integritate C.C. din cadrul

Agenției Naționale de Integritate, în urma verificărilor efectuate conform art.

1, art. 2, art. 4 alin. (2) și art. 5 din Legea nr. 144/2007.

Prin actul contestat,

s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 București în vederea

efectuării cercetărilor privind săvârșirea de către reclamant a infracțiunii de

conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

din C. pen. și suspendarea

verificărilor efectuate în sesizare, până la soluționarea cauzei de către organele

judiciare.

Actul a fost întocmit

în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 144/2007.

Instanța a apreciat că

este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât art. 46 alin. (2)

din Legea nr. 144/2007 reglementează posibilitatea persoanei verificate de a face

contestație împotriva actului de constatare a conflictului de interese sau a stării

de incompatibilitate, în termen de 15 zile de la data comunicării actului, la Curtea

de apel, secția contencios administrativ și fiscal în a cărei circumscripție locuiește.

Actul ce constituie obiectul

cauzei, chiar dacă este denumit act de constatare, nu constată existența unui conflict

de interese sau starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul, astfel

încât este inadmisibilă contestarea lui în instanța de contencios administrativ

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 144/2007.

Nici în temeiul dispozițiilor

art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 reclamantul nu poate solicita anularea actului,

întrucât acesta nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004, deoarece nu produce efecte juridice de sine stătătoare,

ci doar reprezintă actul de sesizare a organului de urmărire penală, dată fiind

existența unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de

legea penală, reprezentând unul din modurile de sesizare prevăzute de art. 221 din

C. proc. pen., care conține elementele prevăzute de art. 223 alin. (2) raportat

la art. 222 alin. (2) din C. proc. pen.

A mai reținut instanța

că susținerile reclamantului cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 144/2007

nu pot fi reținute ca argument al admisibilității acțiunii, având în vedere că actul

de constatare a fost întocmit la data de 12 aprilie 2010, anterior Deciziei Curții

Constituționale nr. 415/2010, care, conform art. 147 alin. (4) din Constituție are

putere numai pentru viitor.

Recursul

Împotriva sentinței civile

nr. 439 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul

Z.V.

În motivarea cererii de

recurs, reclamantul a arătat în esență următoarele:

Hotărârea primei instanțe

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Arată recurentul că aspectele

privind conflictul de interese au format obiectul verificărilor întreprinse de către

inspectorul de integritate

Agenția Națională de Integritate

iar rezultatul verificărilor

a fost transpus în actul de constatare, care a statuat că sunt probe sau indicii

temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese așa cum

este prevăzută de art. 253

1

din C. pen.

- Consideră recurentul–reclamant

că, dat fiind caracterul nefondat al acuzațiilor și interpretarea eronată a prevederilor

legale cu privire la starea de incompatibilitate și a pretinsei calități de funcționar

public, a înțeles să conteste actul de constatare în conformitate cu prevederile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.

A mai arătat recurentul

că rezultatele și constatările inspectorului de integritate nu pot fi transpuse

decât într-un act de constatare [art. 44 alin. (1) lit. b)] iar în situația în care

nu ar fi formulat această contestație în termenul legal, sancțiunea era aceea de

a se fi constatat definitiv existența conflictului de interese [art. 46 alin. (3)

din Legea nr. 144/2007].

În drept cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304

1

din C. proc.

civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs.

Recursul nu este fondat.

Prin actul de constatare

încheiat la data de 12 aprilie 2009, în urma verificărilor efectuate conform

art. 1, art. 2, art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1), alin. (5) din Legea nr. 144/2007

art. 5 alin. (3) lit. c), art. 14 alin. (1) lit. f) art. 46 alin. (3), s-a dispus,

sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București în vederea

efectuării cercetărilor privind săvârșirea de către dl. Z.V. a infracțiunii de conflict

de interese prevăzut de art. 253

1

din C. pen., suspendarea verificărilor

efectuate în sesizarea din 2009 până la soluționarea cauzei de către organele judiciare,

comunicarea actului de constatare persoanei verificate.

Apărările recurentului-reclamant

sunt în sensul că fiind un act de constatare a unei situații pretinse a fi conflict

de interese, această constatare poate fi contestată în conformitate cu prevederile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 pentru a nu deveni o constatare definitivă

a conflictului de interese.

Aceste susțineri nu pot

fi primite pentru că așa cum a arătat și instanța de fond prin actul care constituie

obiectul prezentei cauze, nu se constată existența unui conflict de interese sau

a unei stări de incompatibilitate, ci pârâta a dispus sesizarea Parchetului de pe

lângă Judecătoria sectorului 1 București în vederea efectuării cercetărilor privind

săvârșirea de către recurent, a infracțiunii de conflict de interese prevăzut de

art.

253

1

din C. pen.

În conformitate cu prevederile

art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 „

Dacă în urma comparării

datelor din declarații, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite,

inspectorul de integritate constată că există o diferență vădită între averea dobândită

pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă, acesta

procedează după cum urmează:

c)

suspendă verificarea și sesizează organele de urmărire penală, în situația în care

se constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte

penale.”

În conformitate cu prevederile

art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 144/2007

„

Agenția

exercită următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității, imparțialității,

independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei administrări: sesizează

organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală”

În conformitate cu prevederile

art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007

„Agenția sesizează organul

de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice

privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de

inspectorul de integritate se suspendă până la soluționarea cauzei de către organul

judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripție a răspunderii disciplinare

se suspendă până la reluarea verificării de către Agenție. Sesizarea organului fiscal

competent se face în vederea stabilirii obligațiilor fiscale, potrivit legii

.

.”

Contrar

celor susținute de recurentul–reclamant, Înalta Curte reține că dat fiind rezultatul

verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor

indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia Agenția Națională

de Integritate a sesizat Parchetul, nu pot fi aplicabile în acest context dispozițiile

art. 46 alin. (2) invocate de acesta.

Verificările

efectuate au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organele penale,

iar potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „Nu pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea

cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Prin

urmare, calea procedurală pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor

de integritate, va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv de codul de procedură

penală.

Inadmisibilitatea

se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de

lege.

Instanța

de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte

de sine stătătoare.

Constatând

că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că în cauză nu

există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Z.V.

împotriva sentinței civile

nr. 439 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie

2011.