ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5944/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 275

din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, investită cu soluționarea

conflictului de competență ivit între Tribunalul Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, și Judecătoria Suceava, privind cererea

având ca obiect, „obligație de a face” formulată de reclamantul N.I., în

contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Suceava a stabilit

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a pronunța

regulatorul de competență, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a reținut următoarele:

Reclamantul N.I. a

atacat cu recurs sentința nr. 275 din 12 septembrie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Suceava, investită cu soluționarea regulatorului de competență.

A declarat recurs, în

termen legal, reclamantul N.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant a arătat că hotărârea de declinare a competenței către

instanța de drept comun a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului

dedus judecății, fiind schimbată natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic ala acestuia.

În acest sens, recurentul–reclamant

a arătat că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ obligă instituțiile

publice să răspundă la cererea oricărui cetățean, conform competenței instituției

respective.

În cauza dedusă

judecății, Curtea de apel, a reținut în mod greșit că obiectul cererii vizează o

obligație de a face, ceea ce ar atrage competența materială a judecătoriei, câtă

vreme acțiunea de față vizează pasivitatea la intervenție din partea poliției.

În opinia recurentului, când o instituție refuză îndeplinirea obligațiilor,

devin incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ, respectiv

competența tribunalului pentru a dispune obligarea autorității la îndeplinirea

sarcinilor de serviciu.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Suceava a

arătat, în esență, că acțiunea reclamantului are ca obiect obligația de a face

iar cuantumul daunelor morale nu depășește limita maximă prevăzută de art. 2 lit.

b) din C. proc. civ., astfel încât soluția de declinare a competenței către

judecătorie este legală și temeinică.

Examinând cauza în

raport cu motivele de recurs formulate și cu prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din

Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în

sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege

sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul

rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța

de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, în

contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui

interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii

îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar,

competența revenind instanțelor civile, determinate potrivit criteriilor

prevăzute de art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să

investigheze și să întocmească procesul verbal de constatare la fața locului a

evenimentelor petrecute la domiciliul său, în zilele de 1 - 11 iulie 2010 și

obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru prejudiciul suferit.

Nicăieri în cuprinsul

acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se

face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a

unei cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor

concepte.

Nici răspunsul la

întâmpinarea formulată de intimatul-pârât în recurs, nu cuprinde precizări ori

calificări ale obiectului acțiunii potrivit celor arătate mai sus, argumentul

reclamantului fiind acela că pârâtul nu și-a îndeplinit atribuțiile constituționale,

aspect ce atrage competența materială a instanței de contencios administrativ a

tribunalului.

Este adevărat că

instanța nu este legată de sensul literal al termenilor folosiți de reclamant,

dar rolul activ nu poate fi exercitat astfel încât să creeze un dezechilibru

între părți în folosirea drepturilor procedurale. Judecătorul nu se poate

substitui părții în stabilirea cadrului procesual.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, potrivit art.

312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că instanța de fond a făcut o corectă

interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.I. împotriva sentinței nr. 275 din 12 septembrie 2011 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 decembrie 2011.