ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1504/2004

Ședința publică

din 17 martie 2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.65 din 3 martie 2003, Tribunalul Bihor a respins, ca

nefondată, cererea formulată de condamnata

T.G.T., privind

întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr.412/1997 a Tribunalului Cluj.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, petenta condamnată se află

în executarea pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii de omor, prin sentința penală nr.412/1997 a Tribunalului Cluj,

definitivă.

Expertiza

medico-legală efectuată în cauză, a concluzionat că bolile de care suferă

condamnata, pot fi tratate în regim de penitenciar. Ca urmare, tribunalul a

constatat că nu este fondată cererea condamnatei și a respins-o în baza art. 453

lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnata, care a

criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat desființarea și

modificarea ei, în sensul admiterii cererii sale. În motivarea apelului s-a

susținut că, în mod greșit, instanța de fond a considerat că afecțiunile de

care suferă condamnata, pot fi tratate în regim de penitenciar. În realitate,

nici nu i se poate asigura integral, tratamentul de care are nevoie.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 94/A/2003 din 8 mai 2003, a respins ca

nefondat apelul condamantei, obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către

stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs condamnata, reluând motivele formulate la

instanțele de fond și de apel.

Recursul

este nefondat.

Susținerile

condamnatei sunt fără corespondent în actele dosarului.

Așa cum

este reglementată întreruperea executării pedepsei în legislația noastră

(art.455 din Codul de procedură penală), aceasta nu poate fi dispusă, pe

considerente medicale, decât „când se constată, pe baza unei expertize

medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în

imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea pedepsei se

amână până când condamnatul, se va găsi în situația de a putea executa

pedeapsa”.

Or, în

speță, expertiza medico-legală administrată, nu arată că petiționara ar fi pusă

de boala de care suferă în imposibilitate de a-și executa pedeapsa, ci,

dimpotrivă, că boala pe care o are, poate fi tratată în condiții de detenție.

Așa

fiind, în mod corect, prima instanță a respins cererea de întrerupere, iar,

instanța de apel, prin decizia recurată, a menținut sentința.

Recursul

condamnatei fiind astfel nefondat, va trebui respins, ca atare, menținându-se

hotărârea atacată care este temeinică și legală.

Văzând

și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a

avansului onorariului pentru apărător din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnata T.G.T. împotriva deciziei penale nr. 94/A din 8 mai 2003

a Curții de Apel Oradea.

Obligă

pe recurentă să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 martie 2004.