ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4860/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Harghita, Miercurea Ciuc prin sentința civilă nr. 855 din 6 noiembrie 2000 a admis acțiunea reclamantei S.C. M. SRL Gheorghieni și a obligat pârâtul S.M.D. domiciliat în București la plata sumei de 5.250 USD cu titlu de preț și de 4.750 USD, penalități și la 12.711.200 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în baza contractului semnat de părți, reclamanta a executat și montat pentru pârâtă o casă de vacanță și că din prețul convenit de 10.500 USD pârâtul a refuzat nejustificat plata a 5.280 USD, invocând neexecutarea de către reclamantă a unor lucrări care exced convenției, că în raport de clauza penală din contract, pârâtul datorează și 4.750 USD penalități.

Prin decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2002 Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.M.D. împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii pârâtul S.M.D. a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, cu cheltuieli de judecată. În criticile formulate recurentul pârât susține în esență că: - ambele hotărâri pronunțate sunt nule, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., fiind date cu încălcarea competenței teritoriale a instanței, în opinia sa competența aparținând Tribunalului București sau Tribunalului Prahova, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 1 din același cod, având în vedere că cererea reclamantei privește executarea contractului nr. 49 din 31 martie 1998; - decizia din apel este rezultatul interpretării greșite a actului dedus judecății și a aplicării greșite a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul pârât susține că procesul-verbal din 5 septembrie 1998 semnat de părți a fost apreciat eronat de instanță ca proces verbal de recepție finală a lucrărilor, încălcându-se dispozițiile Regulamentului de recepție a lucrărilor în construcții și instalații aferente acestora, publicat în M. Of., partea I, nr. 193 din 28 iulie 1994 atât în ceea ce privește procedura și termenele de efectuare a recepției, cât și componența comisiei de recepție; că în condițiile în care lucrarea nu a fost finalizată și predată conform clauzelor contractuale și dispozițiilor legale menționate, nu se poate reține că obligațiile sale sunt exigibile și că față de acest aspect nu datorează diferența de preț și penalitățile la care a fost obligat; - în raport de prevederile O.U.G.

nr. 138/2000, decizia din apel este nulă, aceasta întemeindu-se pe motive contradictorii, în sensul că practicaua și dispozitivul hotărârii indică ca obiect al cererii apelul, iar considerentele vorbesc despre recurs. Recursul este fondat pentru considerentele următoare. Analizând primul motiv de recurs care vizează necompetența teritorială a instanței de fond, Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 10 pct. 4 și art. 12 C. proc. civ. instanța de apel a soluționat corect excepția invocată, reclamanta având alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. Cum contractul în cauză s-a încheiat la sediul reclamantei, competent era Tribunalul Harghita.

În ceea ce privește a doua critică a recurentului pârât, se poate observa că deși instanțele au reținut corect că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul nr. 49 din 31 martie 1998 prin care reclamanta s-a obligat să execute pentru pârât o casă de vacanță, acestea au făcut o interpretare eronată a procesului verbal încheiat și semnat de părți la 5 septembrie 1998, aflat la dosar fond. Actul menționat nu poate fi calificat ca un proces-verbal de recepție finală a lucrărilor în condițiile art. 10 din contract; că este un proces verbal de recepție nu rezidă nici din denumire și nici din conținut, el fiind de fapt un înscris în care părțile semnatare consemnează stadiul realizării lucrărilor la data de 5 septembrie 1998, în raport de clauzele contractului.

Procesul verbal în discuție nu face dovada predării lucrărilor efectuate de reclamantă, ci stadiul realizării acestora, deficiențele constatate urmând a fi remediate ulterior. Procesul verbal menționat atestă neîndeplinirea obligațiilor contractuale de societatea reclamantă și nu efectuarea recepției finale a lucrărilor. De altfel din anexa aflată la dosar fond, rezultă că reclamanta avea obligația să execute și operațiunile la care face referire pârâtul, respectiv ferestre duble, cu deschidere interioară și cu jaluzele pe partea exterioară, montarea gardului. Cum prin actele depuse la dosar, reclamanta nu a făcut dovada executării lucrărilor convenite de părți prin contract, nu se justifică obligarea pârâtului la plata diferenței de preț și a penalităților de întârziere.

Cât privește excepția nulității deciziei instanței de apel invocată de recurent în baza prevederilor O.U.G nr. 138/2000 se constată că este neîntemeiată în raport de data intrării sale în vigoare, 2 mai 2001 și data pronunțării sentinței civile a Tribunalului Harghita (6 noiembrie 2000). Alin. (4) al art. 725 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 138/2000, prevede că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Cum hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală pentru considerente expuse, instanța urmează să admită recursul pârâtului, să modifice decizia în sensul admiterii apelului acestuia, a schimbării în tot a sentinței tribunalului și a respingerii acțiunii reclamantei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată intimata reclamantă la 19.690.700 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul S.M.D. împotriva deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite apelul pârâtului S.M.D. declarat împotriva sentinței civile nr. 855 din 6 noiembrie 2000 a Tribunalului Harghita pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.C. M. SRL Gheorghieni. Obligă intimata reclamantă la 19.690.700 lei cheltuieli de judecată către recurentul pârât. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 decembrie 2003.