ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4860/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul Harghita, Miercurea Ciuc prin

sentința civilă nr. 855 din 6 noiembrie 2000 a admis acțiunea reclamantei S.C.

M. SRL Gheorghieni și a obligat pârâtul S.M.D. domiciliat în București la plata

sumei de 5.250 USD cu titlu de preț și de 4.750 USD, penalități și la

12.711.200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că în baza contractului semnat de părți, reclamanta a executat

și montat pentru pârâtă o casă de vacanță și că din prețul convenit de 10.500

USD pârâtul a refuzat nejustificat plata a 5.280 USD, invocând neexecutarea de

către reclamantă a unor lucrări care exced convenției, că în raport de clauza

penală din contract, pârâtul datorează și 4.750 USD penalități.

Prin decizia civilă nr. 1 din 10 ianuarie 2002

Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.M.D. împotriva hotărârii

instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii pârâtul S.M.D. a

declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea

recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

competente, cu cheltuieli de judecată.

În criticile formulate recurentul pârât susține

în esență că:

- ambele hotărâri pronunțate sunt nule, conform art. 105

alin. (2) C. proc. civ., fiind date cu încălcarea competenței teritoriale a

instanței, în opinia sa competența aparținând Tribunalului București sau

Tribunalului Prahova, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 1 din

același cod, având în vedere că cererea reclamantei privește executarea

contractului nr. 49 din 31 martie 1998;

- decizia din apel este rezultatul interpretării greșite a

actului dedus judecății și a aplicării greșite a legii, motiv de casare

prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul pârât susține că procesul-verbal din

5 septembrie 1998 semnat de părți a fost apreciat eronat de instanță ca proces

verbal de recepție finală a lucrărilor, încălcându-se dispozițiile

Regulamentului de recepție a lucrărilor în construcții și instalații aferente

acestora, publicat în M. Of., partea I, nr. 193 din 28 iulie 1994 atât în ceea

ce privește procedura și termenele de efectuare a recepției, cât și componența

comisiei de recepție; că în condițiile în care lucrarea nu a fost finalizată și

predată conform clauzelor contractuale și dispozițiilor legale menționate, nu

se poate reține că obligațiile sale sunt exigibile și că față de acest aspect

nu datorează diferența de preț și penalitățile la care a fost obligat;

- în raport de prevederile O.U.G. nr. 138/2000, decizia din

apel este nulă, aceasta întemeindu-se pe motive contradictorii, în sensul că

practicaua și dispozitivul hotărârii indică ca obiect al cererii apelul, iar

considerentele vorbesc despre recurs.

Recursul este fondat pentru considerentele

următoare.

Analizând primul motiv de recurs care vizează

necompetența teritorială a instanței de fond, Curtea constată că în

conformitate cu dispozițiile art. 10 pct. 4 și art. 12 C. proc. civ. instanța

de apel a soluționat corect excepția invocată, reclamanta având alegerea între

mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța locului unde obligația a

luat naștere sau aceea a locului plății.

Cum contractul în cauză s-a încheiat la sediul

reclamantei, competent era Tribunalul Harghita.

În ceea ce privește a doua critică a

recurentului pârât, se poate observa că deși instanțele au reținut corect că la

baza raporturilor dintre părți a stat contractul nr. 49 din 31 martie 1998 prin

care reclamanta s-a obligat să execute pentru pârât o casă de vacanță, acestea

au făcut o interpretare eronată a procesului verbal încheiat și semnat de părți

la 5 septembrie 1998, aflat la dosar fond.

Actul menționat nu poate fi calificat ca un

proces-verbal de recepție finală a lucrărilor în condițiile art. 10 din

contract; că este un proces verbal de recepție nu rezidă nici din denumire și

nici din conținut, el fiind de fapt un înscris în care părțile semnatare

consemnează stadiul realizării lucrărilor la data de 5 septembrie 1998, în

raport de clauzele contractului.

Procesul verbal în discuție nu face dovada

predării lucrărilor efectuate de reclamantă, ci stadiul realizării acestora,

deficiențele constatate urmând a fi remediate ulterior.

Procesul verbal menționat atestă neîndeplinirea

obligațiilor contractuale de societatea reclamantă și nu efectuarea recepției

finale a lucrărilor.

De altfel din anexa aflată la dosar fond,

rezultă că reclamanta avea obligația să execute și operațiunile la care face

referire pârâtul, respectiv ferestre duble, cu deschidere interioară și cu

jaluzele pe partea exterioară, montarea gardului.

Cum prin actele depuse la dosar, reclamanta nu a

făcut dovada executării lucrărilor convenite de părți prin contract, nu se

justifică obligarea pârâtului la plata diferenței de preț și a penalităților de

întârziere.

Cât privește excepția nulității deciziei

instanței de apel invocată de recurent în baza prevederilor O.U.G nr. 138/2000

se constată că este neîntemeiată în raport de data intrării sale în vigoare, 2

mai 2001 și data pronunțării sentinței civile a Tribunalului Harghita (6

noiembrie 2000). Alin. (4) al art. 725 C. proc. civ., astfel cum a fost

modificat prin O.U.G nr. 138/2000, prevede că hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac și termenelor

prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.

Cum hotărârea instanței de apel este netemeinică

și nelegală pentru considerente expuse, instanța urmează să admită recursul

pârâtului, să modifice decizia în sensul admiterii apelului acestuia, a

schimbării în tot a sentinței tribunalului și a respingerii acțiunii

reclamantei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi

obligată intimata reclamantă la 19.690.700 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâtul S.M.D. împotriva deciziei nr. 1 din 10 ianuarie

2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o modifică, în sensul că admite apelul pârâtului S.M.D. declarat

împotriva sentinței civile nr. 855 din 6 noiembrie 2000 a Tribunalului Harghita

pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantei S.C. M.

SRL Gheorghieni.

Obligă intimata reclamantă la 19.690.700 lei

cheltuieli de judecată către recurentul pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4

decembrie 2003.