ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5661/2011

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele

cauzei.

1.Hotărârea Curții de

Apel.

Prin sentința nr. 5092 din 14 decembrie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P.R.C., în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității și Primarul Municipiului Iași, N.G., prin care solicita anularea

adeverinței nr. 1665 din 5 martie 2009 emisă de primul pârât și să se constate

calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe cel din urmă

pârât. De asemenea, instanța de judecată a respins cererile de intervenție

formulate de C.C., N.R.G. și SC D.P.I. SRL.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adeverința nr. 1665

din 5 martie 2009 emisa de paratul C.N.S.A.S. s-a reținut că acestuia nu i se

poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității.

La baza acestei

adeverințe a stat nota de constatare din 14 mai 2009 aflata la filele 42-44 din

dosar, precum si înscrisurile din dosarul personal nr. R 1688, care conform

procesului verbal de predare a documentelor din cadrul fondului de rețea

păstrat la Iași (depus la ultimul termen), avea la data predării 13 file,

filele fiind renumerotate la 16 august 2004, odată cu predarea documentelor.

Reține instanța de

fond că existenta numai a angajamentului de colaborare al paratului, precum si

simpla mențiune ca ar fi semnalat unele aspecte privind comportarea, relațiile

si preocupările a 3 studenți nu este suficienta pentru a se putea constata

calitatea de colaborator al Securității in ceea ce-l privește pe pârâtul N.G.,

deoarece nu exista nici un indiciu ca acesta ar fi denunțat activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si nici ca informațiile pe

care le-ar fi furnizat vizau îngrădirea drepturilor si libertăților

fundamentale.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, dacă am presupune ca declarațiile privind

cele trei persoane indicate in raportul din 28 martie 1978 (fila 182), ar fi

tocmai acelea care lipsesc din dosarul predat către paratul C.N.S.A.S., atunci

este de presupus ca informațiile priveau într-adevăr securitatea națională, cel

puțin doua persoane fiind cetățeni străini, caz in care o eventuala atingere a

drepturilor fundamentale a acelor persoane ar putea fi justificata inclusiv in

temeiul dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului (pct. 2 al

articolelor 8, 9, 10, 11).

Astfel în însăși

tratatele internaționale care recunosc aceste drepturi se acceptă limitarea

drepturilor si libertăților fundamentale pe considerentul că limitarea „era

necesară pentru securitatea națională”.

Ceea ce interesează

din punctul de vedere al O.U.G. nr. 24/2008 este, în aprecierea primei

instanțe, colaborarea cu organele de securitate însa nu pe linia specifica de

activitate a acestei instituții ci numai ca sprijin al regimului totalitar

comunist, având relevanță astfel numai acele informații care denunțau

activități sau atitudini potrivnice regimului și nu informații care vizau

securitatea națională.

Nu lipsite de

relevanță sunt reținerile din notele și rapoartele existente în care se

consemnează ca paratul a furnizat un număr extrem de mic de note informative și

faptul că acestea nu conțineau date si informații care să intereseze organele

de securitate.

Din moment ce nu

există nici un indiciu că notele informative despre cele trei persoane ar fi

conținut aspecte relevante și din faptul ca aceste note nu au determinat luarea

unor masuri fata de persoanele in cauza pe baza notelor respective, masuri

dispuse prin alte acte ale fostei Securității nu se poate reține calitatea de

colaborator al pârâtului N.G.

Arată instanța de

fond că simplul fapt că pârâtul ar fi furnizat informații nu este suficient

pentru a se constata calitatea de colaborator, nefiind îndeplinite celelalte

doua condiții, prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ca

informațiile să denunțe activități și atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist și ca să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Nu au nici o

relevanta nemulțumirile cetățenilor față de activitatea pârâtului ca primar si

nici opiniile referitoare la colaborarea sau necolaborarea sa cu fosta

Securitate, ci numai probele administrate și existente la pârâtul C.N.S.A.S.;

or, din actele depuse la ultimul termen rezultă că înscrisurile care au fost

depuse la dosar sunt singurele pe care le deține C.N.S.A.S. din dosarul

privindu-l pe numitul N.G., astfel că acesta nu are cum să aprofundeze cercetările.

declarate în cauză.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta,

precum și intervenientul C.C., formulând critici de nelegalitate în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că soluția primei instanței a fost

adoptată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, ambii recurenți prin critici comune aduse hotărârii

recurate susțin că studiul actelor din dosarul personal al pârâtului N.G.

relevă, necontestat, faptul că acesta a avut calitatea de informator al

Securității în perioada 27 martie 1978 - 18 ianuarie 1983, pe baza unui

angajament scris, fiind special instruit pentru supravegherea informativă a

colegilor săi studenți - români și străini - și ulterior a colegilor de

serviciu.

Apreciază recurenții

că dosarul personal relevă cu claritate indicii că activitatea de informator a

pârâtului se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest sens se face

referire la Nota de analiză privind activitatea desfășurată de informatorul „M.”

- numele conspirativ a pârâtului N.G. -, întocmită la data de 30 noiembrie 1980

(dosar personal), din care rezultă expres că acesta a fost instruit și folosit

pentru cunoașterea stării de spirit a colegilor de muncă și „pentru depistarea

celor care fac comentarii ca urmare a audițiilor postului de radio” Europa

Liberă „și sunt cunoscuți cu manifestări dușmănoase sau cu comentarii

dușmănoase” astfel că prezumția folosită de instanță cum că informațiile

furnizate de pârât vizau doar securitatea națională, este nejustificată, în

realitate denunțătorul fiind folosit tocmai pentru cunoașterea celor care aveau

manifestări dușmănoase sau făceau comentarii dușmănoase la adresa regimului

comunist.

Prin motivele de

recurs, recurenții impută primei instanțe lipsa rolului activ impus de art. 129

alin. (5) C. proc. civ. pentru ca C.N.S.A.S. să adâncească verificarea

documentelor și informațiile existente în propria arhivă cât și la acele

instituții care mai dețin documente create de Securitate în scopul aflării

adevărului.

intimatului.

Prin întâmpinare,

intimatul N.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea

hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, prin care s-a reținut în mod

corect faptul că nu-i poate fi reținută calitatea de lucrător sau colaborator al

Securității în sensul prevederilor art. 2 lit. 1) și b) din O.U.G. nr. 24/2008

deoarece la dosarul cauzei nu există nici un fel de indicii că ar fi denunțat

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, și nici că

informațiile pe care le-ar fi furnizat vizau îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale în accepțiunea legiuitorului.

Intimatul a depus la

dosar  declarația autentică a numitului Z.A., persoană a cărui nume figurează

în rapoartele ofițerilor de securitate potrivit căruia „N.G. nu dat nici un fel

de informații despre subsemnatul nici despre alți colegi ai noștri. Dimpotrivă,

domnul N.G. n-a atenționat despre faptul că organele de securitate se

interesează despre activitatea mea și despre relațiile mele sociale și mi-a recomandat

să fiu atent și prudent”.

II. Considerentele

Înaltei Curți, asupra recursului.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ. ținând seama de apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte,

constată că recursurile sunt nefondate.

fapt și de drept relevante.

Instanța de fond a

reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în

cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația

faptică.

Potrivit art. 2 lit.

b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reținut și de către prima

instanță prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Rezultă așadar că în

sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea

a trei condiții legale referitoare la:

- acțiunile persoanei

în cauză: furnizarea de informații sub orice formă;

- conținutul

informațiilor: referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist și scopul acestor informații: să vizeze îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte, în

acord cu cele reținute de prima instanță, consideră ca existența unui angajament

de colaborare precum și menținerii semnalării unor informații privind

comportarea, relațiile și preocupările a 3 studenți, nu este suficientă pentru

a se putea constata calitatea de colaborator al Securității.

Din analiza

documentelor pe baza cărora recurenții solicită ca intimatul-pârât să fie

încadrat în categoria colaboratorilor securității, rezultă că nu există nici o

notă informativă dată, scrisă și semnată de acesta, notă de unde să rezulte

faptul că ar fi informat organele securității de diferite atitudini potrivnice

regimului totalitar.

De altfel, adeverința

nr. l665 din 05 martie 2009 a C.N.S.A.S. și Nota de Constatare S/DI/I/490 din 13

mai 2008 pe baza căreia a fost eliberată adeverința atacată nu constată faptul

că intimatul-pârât a furnizat Securității regimului totalitar comunist

informații ce vizau atitudini potrivnice acestui regim, prin îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale a cetățenilor săi.

În fine, Înalta Curte,

apreciază că nu lipsită de relevanță în cauză, raportat la solicitarea

reclamantului este și împrejurarea că tocmai organele de securitate de la acea

vreme au apreciat că intimatul-pârât „nu a reușit să se facă prea util”, „nu

are calități informative” și „a refuzat să mai colaboreze în continuare”

respectiv faptul că notele informative nu conțineau date și informații care să

intereseze organele de securitate.

În consecință, Înalta

Curte, analizând probele administrate reține că nu sunt întrunite cumulativ

cerințele textului de lege incident pentru a se putea reține calitatea

intimatului de colaborator al Securității, criticile formulate de recurenți fiind

neîntemeiate pentru argumentele învederate.

Prima instanță a pronunțat

hotărârea recurată pe baza probelor administrate în acord cu prevederile art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind solicitată de la pârâtul C.N.S.A.S.

întreaga documentație referitoare la dosarul ce îl privește pe intimatul-pârât N.G.,

și în mod corect s-a consemnat în sentința atacată faptul că C.N.S.A.S. a

comunicat instanței că nu deține alte înscrisuri referitoare la intimatul N.G.

decât cele depuse anterior la dosarul cauzei, astfel că nu se poate reține

lipsa rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., principiu în

baza căruia instanța de judecată are îndatorirea prin toate mijloacele legale

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și aplicarea corectă a legii.

de recurs.

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul dintre motivele de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Curtea, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta P.R.C. și de intervenientul C.C. împotriva sentinței nr.

5092 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2011.