ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5661/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1.Hotărârea Curții de Apel. Prin sentința nr. 5092 din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P.R.C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Primarul Municipiului Iași, N.G., prin care solicita anularea adeverinței nr. 1665 din 5 martie 2009 emisă de primul pârât și să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe cel din urmă pârât. De asemenea, instanța de judecată a respins cererile de intervenție formulate de C.C., N.R.G.

și SC D.P.I. SRL. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin adeverința nr. 1665 din 5 martie 2009 emisa de paratul C.N.S.A.S. s-a reținut că acestuia nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securității. La baza acestei adeverințe a stat nota de constatare din 14 mai 2009 aflata la filele 42-44 din dosar, precum si înscrisurile din dosarul personal nr. R 1688, care conform procesului verbal de predare a documentelor din cadrul fondului de rețea păstrat la Iași (depus la ultimul termen), avea la data predării 13 file, filele fiind renumerotate la 16 august 2004, odată cu predarea documentelor.

Reține instanța de fond că existenta numai a angajamentului de colaborare al paratului, precum si simpla mențiune ca ar fi semnalat unele aspecte privind comportarea, relațiile si preocupările a 3 studenți nu este suficienta pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității in ceea ce-l privește pe pârâtul N.G., deoarece nu exista nici un indiciu ca acesta ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si nici ca informațiile pe care le-ar fi furnizat vizau îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, dacă am presupune ca declarațiile privind cele trei persoane indicate in raportul din 28 martie 1978 (fila 182), ar fi tocmai acelea care lipsesc din dosarul predat către paratul C.N.S.A.S., atunci este de presupus ca informațiile priveau într-adevăr securitatea națională, cel puțin doua persoane fiind cetățeni străini, caz in care o eventuala atingere a drepturilor fundamentale a acelor persoane ar putea fi justificata inclusiv in temeiul dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului (pct. 2 al articolelor 8, 9, 10, 11). Astfel în însăși tratatele internaționale care recunosc aceste drepturi se acceptă limitarea drepturilor si libertăților fundamentale pe considerentul că limitarea „era necesară pentru securitatea națională”.

Ceea ce interesează din punctul de vedere al O.U.G. nr. 24/2008 este, în aprecierea primei instanțe, colaborarea cu organele de securitate însa nu pe linia specifica de activitate a acestei instituții ci numai ca sprijin al regimului totalitar comunist, având relevanță astfel numai acele informații care denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului și nu informații care vizau securitatea națională. Nu lipsite de relevanță sunt reținerile din notele și rapoartele existente în care se consemnează ca paratul a furnizat un număr extrem de mic de note informative și faptul că acestea nu conțineau date si informații care să intereseze organele de securitate.

Din moment ce nu există nici un indiciu că notele informative despre cele trei persoane ar fi conținut aspecte relevante și din faptul ca aceste note nu au determinat luarea unor masuri fata de persoanele in cauza pe baza notelor respective, masuri dispuse prin alte acte ale fostei Securității nu se poate reține calitatea de colaborator al pârâtului N.G. Arată instanța de fond că simplul fapt că pârâtul ar fi furnizat informații nu este suficient pentru a se constata calitatea de colaborator, nefiind îndeplinite celelalte doua condiții, prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ca informațiile să denunțe activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și ca să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Nu au nici o relevanta nemulțumirile cetățenilor față de activitatea pârâtului ca primar si nici opiniile referitoare la colaborarea sau necolaborarea sa cu fosta Securitate, ci numai probele administrate și existente la pârâtul C.N.S.A.S.; or, din actele depuse la ultimul termen rezultă că înscrisurile care au fost depuse la dosar sunt singurele pe care le deține C.N.S.A.S. din dosarul privindu-l pe numitul N.G., astfel că acesta nu are cum să aprofundeze cercetările. 2. Recursurile declarate în cauză. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta, precum și intervenientul C.C., formulând critici de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu motivarea că soluția primei instanței a fost adoptată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, ambii recurenți prin critici comune aduse hotărârii recurate susțin că studiul actelor din dosarul personal al pârâtului N.G. relevă, necontestat, faptul că acesta a avut calitatea de informator al Securității în perioada 27 martie 1978 - 18 ianuarie 1983, pe baza unui angajament scris, fiind special instruit pentru supravegherea informativă a colegilor săi studenți - români și străini - și ulterior a colegilor de serviciu. Apreciază recurenții că dosarul personal relevă cu claritate indicii că activitatea de informator a pârâtului se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. În acest sens se face referire la Nota de analiză privind activitatea desfășurată de informatorul „M.” - numele conspirativ a pârâtului N.G. -, întocmită la data de 30 noiembrie 1980 (dosar personal), din care rezultă expres că acesta a fost instruit și folosit pentru cunoașterea stării de spirit a colegilor de muncă și „pentru depistarea celor care fac comentarii ca urmare a audițiilor postului de radio” Europa Liberă „și sunt cunoscuți cu manifestări dușmănoase sau cu comentarii dușmănoase” astfel că prezumția folosită de instanță cum că informațiile furnizate de pârât vizau doar securitatea națională, este nejustificată, în realitate denunțătorul fiind folosit tocmai pentru cunoașterea celor care aveau manifestări dușmănoase sau făceau comentarii dușmănoase la adresa regimului comunist.

Prin motivele de recurs, recurenții impută primei instanțe lipsa rolului activ impus de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pentru ca C.N.S.A.S. să adâncească verificarea documentelor și informațiile existente în propria arhivă cât și la acele instituții care mai dețin documente create de Securitate în scopul aflării adevărului. 3. Apărarea intimatului. Prin întâmpinare, intimatul N.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, prin care s-a reținut în mod corect faptul că nu-i poate fi reținută calitatea de lucrător sau colaborator al Securității în sensul prevederilor art. 2 lit. 1) și b) din O.U.G. nr. 24/2008 deoarece la dosarul cauzei nu există nici un fel de indicii că ar fi denunțat activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, și nici că informațiile pe care le-ar fi furnizat vizau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale în accepțiunea legiuitorului.

Intimatul a depus la dosar declarația autentică a numitului Z.A., persoană a cărui nume figurează în rapoartele ofițerilor de securitate potrivit căruia „N.G. nu dat nici un fel de informații despre subsemnatul nici despre alți colegi ai noștri. Dimpotrivă, domnul N.G. n-a atenționat despre faptul că organele de securitate se interesează despre activitatea mea și despre relațiile mele sociale și mi-a recomandat să fiu atent și prudent”. II. Considerentele Înaltei Curți, asupra recursului. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. ținând seama de apărările intimatului-reclamant, Înalta Curte, constată că recursurile sunt nefondate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată în funcție de situația faptică. Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, după cum s-a reținut și de către prima instanță prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Rezultă așadar că în sensul dorit de legiuitor faptul colaborării cu Securitatea implică întrunirea a trei condiții legale referitoare la: - acțiunile persoanei în cauză: furnizarea de informații sub orice formă; - conținutul informațiilor: referitoare la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și scopul acestor informații: să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Înalta Curte, în acord cu cele reținute de prima instanță, consideră ca existența unui angajament de colaborare precum și menținerii semnalării unor informații privind comportarea, relațiile și preocupările a 3 studenți, nu este suficientă pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității.

Din analiza documentelor pe baza cărora recurenții solicită ca intimatul-pârât să fie încadrat în categoria colaboratorilor securității, rezultă că nu există nici o notă informativă dată, scrisă și semnată de acesta, notă de unde să rezulte faptul că ar fi informat organele securității de diferite atitudini potrivnice regimului totalitar. De altfel, adeverința nr. l665 din 05 martie 2009 a C.N.S.A.S. și Nota de Constatare S/DI/I/490 din 13 mai 2008 pe baza căreia a fost eliberată adeverința atacată nu constată faptul că intimatul-pârât a furnizat Securității regimului totalitar comunist informații ce vizau atitudini potrivnice acestui regim, prin îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale a cetățenilor săi.

În fine, Înalta Curte, apreciază că nu lipsită de relevanță în cauză, raportat la solicitarea reclamantului este și împrejurarea că tocmai organele de securitate de la acea vreme au apreciat că intimatul-pârât „nu a reușit să se facă prea util”, „nu are calități informative” și „a refuzat să mai colaboreze în continuare” respectiv faptul că notele informative nu conțineau date și informații care să intereseze organele de securitate. În consecință, Înalta Curte, analizând probele administrate reține că nu sunt întrunite cumulativ cerințele textului de lege incident pentru a se putea reține calitatea intimatului de colaborator al Securității, criticile formulate de recurenți fiind neîntemeiate pentru argumentele învederate.

Prima instanță a pronunțat hotărârea recurată pe baza probelor administrate în acord cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind solicitată de la pârâtul C.N.S.A.S. întreaga documentație referitoare la dosarul ce îl privește pe intimatul-pârât N.G., și în mod corect s-a consemnat în sentința atacată faptul că C.N.S.A.S. a comunicat instanței că nu deține alte înscrisuri referitoare la intimatul N.G. decât cele depuse anterior la dosarul cauzei, astfel că nu se poate reține lipsa rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., principiu în baza căruia instanța de judecată are îndatorirea prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii.

2. Soluția instanței de recurs. Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea, va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta P.R.C. și de intervenientul C.C. împotriva sentinței nr. 5092 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.