ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamantul I.M. a formulat în termen legal contestație împotriva adeverinței din 3 mai 2011 eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 18 mai 2011 și a notei de constatare din 6 septembrie 2010 întocmită de Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S. În motivarea acțiunii s-a arătat că ambele acte contestate sunt insuficient motivate, întrucât nu conțin toate elementele care sa conducă la concluzia că domnul A.C.C. nu a avut calitatea de colaborator al securității. La termenul din data de 30 martie 2012 a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul A.C.C., solicitând respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și admiterea cererii sale de intervenție atât în principiu, cât și pe fond.

În motivarea cererii de intervenție s-a arătat că acțiunea principală ce face obiectul cauzei a fost introdusă în mod cu totul tendențios de către contestatorul I.M., în scopul de a-l denigra și de a-i îngrădi dreptul de a candida pentru un al doilea mandat la funcția de Rector al Universității din Oradea. Intervenientul a arătat că nu este singura acțiune de acest gen, promovată în instanță, mai existând și o altă acțiune asemănătoare ce a format obiectul Dosarului cu nr. 5.863/2/2011, soluționat la data de 13 februarie 2012 prin respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, după ce anterior la respectivul dosar a fost conexat Dosarul cu nr. 5.950/2/2011. A mai arătat intervenientul că obiectul dosarului respectiv este același ca și obiectul prezentului dosar, instanța considerând că soluția legală este cea mai sus arătată.

Instanța de fond, după conexare, a respins ambele acțiuni ca neîntemeiate. Prin sentința civilă nr. 2297 din 30 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.C.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea introductivă reclamantul a formulat în termen legal contestație împotriva adeverinței din 3 mai 2011 eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 18 mai 2011 și a notei de constatare din 06 septembrie 2010 întocmită de Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.

Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că adeverința din 03 mai 2011 a fost eliberată în urma verificărilor întreprinse de Direcția de Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în baza cererii formulate de M.C., redactor la cotidianul E.Z., înregistrată din 17 noiembrie 2009. A reținut instanța de fond că prin adeverința contestată s-a constatat, pe baza materialului arhivistic existent până la data întocmirii documentului, că intervenientului nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, iar la data de 24 iunie 2011, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, reclamantul a formulat contestație în instanță împotriva acestei adeverințe.

Curtea a reținut, în raport de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și de actele depuse la dosar, înscrisuri avute în vedere la întocmirea notei de constatare din 14 septembrie 2010, că a existat un „dosar personal” pe numele conspirativ „G.”, dosarul R 303712, deschis în anul 1986, când intervenientul era inginer de aviație la Aerobaza Utilitară din Cluj-Napoca, a fost recrutat de compartimentul antiterorist al Inspectoratului Județean Cluj în calitate de colaborator, în vederea supravegherii informative a personalului din cadrul obiectivului și a semnat Angajament la data de 30 octombrie 1986. S-a mai reținut că, din perioada 1986-1988, la dosar se regăsesc documente semnate de către ofițerul de securitate, în care se consemnează că intervenientul a relatat verbal aspecte necorespunzătoare din activitatea revizorului F.G., a maistrului principal C.V., a fostului pilot I.A., precum și unele aspecte din activitatea biroului contabilitate.

În raport de acest probatoriu, instanța de fond a apreciat că niciuna din acțiunile intervenientului nu se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu reprezintă o denunțare a activităților și atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. S-a mai apreciat că din cuprinsul notei de constatare nu rezultă documente care să se circumscrie prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că solicitarea reclamantului de anulare a adeverinței contestate cu privire la faptul că A.C.C. nu a fost colaborator este neîntemeiată și de asemenea solicitarea de anulare a notei de constatare care a stat la baza adeverinței este neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea de intervenție, instanța a respins-o, reținând că, potrivit art. 49 C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane și că intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său, și în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia, iar, din cuprinsul cererii formulate, nu reiese care anume este dreptul propriu invocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, că instanța nu a motivat soluția și nu a avut rol activ, așa cum este prevăzut în art. 129 alin. (4) C. proc.

civ. și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Arată recurentul că instanța nu a pus în discuție necesitatea lărgirii cadrului procesual, în funcție de care părțile în proces puteau sa utilizeze sau nu prevederile C. proc. civ., în sensul chemării în judecată și a altor persoane, iar lărgirea cadrului procesual prin chemarea în judecată a numitului A.C.C. se impunea a fi discutată cu ambele părți în proces. Mai arată recurentul că exigența fundamentală a contradictorialității, ca element necesar dreptului la un proces echitabil, implica obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza în condiții în care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj în comparație cu adversarul său, instanța fiind datoare să asigure părților, între altele, posibilitatea de a ridica și cunoaște excepțiile de procedură invocate în cauză.

Se mai arată în motivele de recurs că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, ignorând faptul că în adeverința contestată sunt mențiuni care nu corespund realității, deoarece această adeverință a stabilit că nu au fost identificate documente transmise către securitate de către numitul A.C.C. Arată recurentul că din actele existente la dosar rezultă că o perioadă de doi ani numitul A.C.C. a furnizat, atât în scris, cât și verbal, relații la securitate despre colegii săi din Sectorul tehnic. Referitor la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea atacată cu prezentul recurs este lipsită de temei legal întrucât se abate de la prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008. Analizând prioritar excepția nulității recursului și excepția autorității de lucru judecat, conform art. 137 C. proc. civ., prin prisma celor învederate de către intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că aceste excepții sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge. Astfel, Înalta Cure reține, pe de o parte, că motivele formulate de către recurentul-reclamant pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că prevederile art. 304 1 C. proc. civ. dau posibilitatea instanței să analizeze cauza sub toate aspectele. În consecință, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient A.C.C.

Înalta Curte va respinge și excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată, în raport de prevederile art. 1201 C. civ., având în vedere că intimatul-intervenient nu a făcut dovada că între aceleași părți a mai avut loc un proces cu același obiect și aceeași cauză, în care să se fi pronunțat o altă sentință, nefiind astfel îndeplinită condiția triplei identități de obiect, părți și cauză pentru a putea opera autoritatea de lucru judecat. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin cererea introductivă, reclamantul a formulat în termen legal contestație împotriva adeverinței din 3 mai 2011, eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 18 mai 2011 și împotriva notei de constatare din 06 septembrie 2010, întocmită de Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.

Adeverința din 03 mai 2011 a fost eliberată în urma verificărilor întreprinse de Direcția de Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în baza cererii formulate de M.C., redactor la cotidianul E.Z., înregistrată din 17 noiembrie 2009, iar prin această adeverință s-a constatat, pe baza materialului arhivistic existent până la data întocmirii documentului, că intervenientului nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității. Împotriva acestei adeverințe reclamantul a formulat contestație, la data de 24 iunie 2011, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008. Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securității, respectiv: - persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”. - informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de colaborator al Securității. Astfel, prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din semnificația dată de legiuitor termenului de „colaborator al Securității” rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate. Astfel, persoana trebuia să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al Securității.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, din actele depuse la dosar, înscrisuri avute în vedere la întocmirea notei de constatare din 14 septembrie 2010, rezultă că a existat un „dosar personal” pe numele conspirativ „G.”, Dosarul R 303712, deschis în anul 1986, când intervenientul era inginer de aviație la Aerobaza Utilitară din Cluj-Napoca, că acesta a fost recrutat de compartimentul antiterorist al Inspectoratului Județean Cluj în calitate de colaborator, în vederea supravegherii informative a personalului din cadrul obiectivului și a semnat Angajament la data de 30 octombrie 1986. Instanța de control judiciar reține faptul că la dosar se regăsesc documente din perioada 1986-1988, semnate de către ofițerul de securitate, în care se consemnează că intervenientul a relatat verbal aspecte necorespunzătoare din activitatea revizorului F.G., a maistrului principal C.V., a fostului pilot I.A., precum și unele aspecte din activitatea biroului contabilitate, însă niciuna din acțiunile intervenientului nu se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu reprezintă o denunțare a activităților și atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum a apreciat în mod corect și instanța de fond.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că solicitarea reclamantului de anulare a adeverinței contestate cu privire la faptul că A.C.C. nu a fost colaborator este neîntemeiată și, de asemenea, solicitarea de anulare a notei de constatare care a stat la baza adeverinței este neîntemeiată. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat. Instanța de control judiciar, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient A.C.C .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului și excepția puterii de lucru judecat, invocate de intimatul-intervenient A.C.C. Respinge recursul declarat de reclamantul I.M. împotriva sentinței civile nr. 2297 din 30 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul I.M. la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient A.C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.