ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul I.M.

a formulat în termen legal contestație împotriva adeverinței din 3 mai 2011

eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din 18

mai 2011 și a notei de constatare din 6 septembrie 2010 întocmită de Direcția

de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că ambele acte contestate sunt insuficient motivate, întrucât nu conțin

toate elementele care sa conducă la concluzia că domnul A.C.C. nu a avut calitatea

de colaborator al securității.

La termenul din data de

30 martie 2012 a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul

A.C.C., solicitând respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și admiterea

cererii sale de intervenție atât în principiu, cât și pe fond.

În motivarea cererii de

intervenție s-a arătat că acțiunea principală ce face obiectul cauzei a fost introdusă

în mod cu totul tendențios de către contestatorul I.M., în scopul de a-l denigra

și de a-i îngrădi dreptul de a candida pentru un al doilea mandat la funcția de

Rector al Universității din Oradea.

Intervenientul a arătat

că nu este singura acțiune de acest gen, promovată în instanță, mai existând și

o altă acțiune asemănătoare ce a format obiectul Dosarului cu nr. 5.863/2/2011,

soluționat la data de 13 februarie 2012 prin respingerea ca neîntemeiată a acțiunii,

după ce anterior la respectivul dosar a fost conexat Dosarul cu nr. 5.950/2/2011.

A mai arătat intervenientul

că obiectul dosarului respectiv este același ca și obiectul prezentului dosar, instanța

considerând că soluția legală este cea mai sus arătată.

Instanța de fond, după

conexare, a respins ambele acțiuni ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă

nr. 2297 din 30 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.M., în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca nefondată

și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.C.C.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea introductivă

reclamantul a formulat în termen legal contestație împotriva adeverinței din 3

mai 2011 eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

din 18 mai 2011 și a notei de constatare din 06 septembrie 2010 întocmită de Direcția

de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.

Din actele aflate la dosarul

cauzei, rezultă că adeverința din 03 mai 2011 a fost eliberată în urma verificărilor

întreprinse de Direcția de Investigații a Consiliului Național pentru Studierea

Arhivelor Securității în baza cererii formulate de M.C., redactor la cotidianul

E.Z., înregistrată din 17 noiembrie 2009.

A reținut instanța de

fond că prin adeverința contestată s-a constatat, pe baza materialului arhivistic

existent până la data întocmirii documentului, că intervenientului nu i se poate

atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, iar la data de 24

iunie 2011, conform art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, reclamantul a formulat

contestație în instanță împotriva acestei adeverințe.

Curtea a reținut, în raport

de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și de actele depuse la dosar,

înscrisuri avute în vedere la întocmirea notei de constatare din 14 septembrie 2010,

că a existat un „dosar personal” pe numele conspirativ „G.”, dosarul R 303712, deschis

în anul 1986, când intervenientul era inginer de aviație la Aerobaza Utilitară din

Cluj-Napoca, a fost recrutat de compartimentul antiterorist al Inspectoratului Județean

Cluj în calitate de colaborator, în vederea supravegherii informative a personalului

din cadrul obiectivului și a semnat Angajament la data de 30 octombrie 1986.

S-a mai reținut că, din

perioada 1986-1988, la dosar se regăsesc documente semnate de către ofițerul de

securitate, în care se consemnează că intervenientul a relatat verbal aspecte necorespunzătoare

din activitatea revizorului F.G., a maistrului principal C.V., a fostului pilot

I.A., precum și unele aspecte din activitatea biroului contabilitate.

În raport de acest probatoriu,

instanța de fond a apreciat că niciuna din acțiunile intervenientului nu se referă

la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu reprezintă o denunțare

a activităților și atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizează

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

S-a mai apreciat că din

cuprinsul notei de constatare nu rezultă documente care să se circumscrie prevederilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru aceste motive,

Curtea a constatat că solicitarea reclamantului de anulare a adeverinței contestate

cu privire la faptul că A.C.C. nu a fost colaborator este neîntemeiată și de asemenea

solicitarea de anulare a notei de constatare care a stat la baza adeverinței este

neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea

de intervenție, instanța a respins-o, reținând că, potrivit art. 49 C. proc. civ.,

oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane

și că intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept

al său, și în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia, iar,

din cuprinsul cererii formulate, nu reiese care anume este dreptul propriu invocat.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

declarat se arată că hotărârea atacată nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină,

că instanța nu a motivat soluția și nu a avut rol activ, așa cum este prevăzut în

art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Arată recurentul că instanța

nu a pus în discuție necesitatea lărgirii cadrului procesual, în funcție de care

părțile în proces puteau sa utilizeze sau nu prevederile C. proc. civ., în sensul

chemării în judecată și a altor persoane, iar lărgirea cadrului procesual prin chemarea

în judecată a numitului A.C.C. se impunea a fi discutată cu ambele părți în proces.

Mai arată recurentul că

exigența fundamentală a contradictorialității, ca element necesar dreptului la un

proces echitabil, implica obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă

de a-și prezenta cauza în condiții în care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj

în comparație cu adversarul său, instanța fiind datoare să asigure părților, între

altele, posibilitatea de a ridica și cunoaște excepțiile de procedură invocate în

cauză.

Se mai arată în motivele

de recurs că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații,

ignorând faptul că în adeverința contestată sunt mențiuni care nu corespund realității,

deoarece această adeverință a stabilit că nu au fost identificate documente transmise

către securitate de către numitul A.C.C.

Arată recurentul că din

actele existente la dosar rezultă că o perioadă de doi ani numitul A.C.C. a furnizat,

atât în scris, cât și verbal, relații la securitate despre colegii săi din Sectorul

tehnic.

Referitor la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea atacată cu prezentul recurs

este lipsită de temei legal întrucât se abate de la prevederile art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Analizând prioritar excepția

nulității recursului și excepția autorității de lucru judecat, conform art. 137

C. proc. civ., prin prisma celor învederate de către intimatul-reclamant, Înalta

Curte constată că aceste excepții sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.

Astfel, Înalta Cure reține,

pe de o parte, că motivele formulate de către recurentul-reclamant pot fi încadrate

în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, că prevederile

art. 304

1

C. proc. civ. dau posibilitatea instanței să analizeze cauza

sub toate aspectele.

În consecință, Înalta

Curte va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient

A.C.C.

Înalta Curte va respinge

și excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată, în raport de prevederile

art. 1201 C. civ., având în vedere că intimatul-intervenient nu a făcut dovada că

între aceleași părți a mai avut loc un proces cu același obiect și aceeași cauză,

în care să se fi pronunțat o altă sentință, nefiind astfel îndeplinită condiția

triplei identități de obiect, părți și cauză pentru a putea opera autoritatea de

lucru judecat.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin cererea introductivă,

reclamantul a formulat în termen legal contestație împotriva adeverinței din 3

mai 2011, eliberată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

din 18 mai 2011 și împotriva notei de constatare din 06 septembrie 2010, întocmită

de Direcția de specialitate din cadrul C.N.S.A.S.

Adeverința din 03 mai

2011 a fost eliberată în urma verificărilor întreprinse de Direcția de Investigații

a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în baza cererii formulate

de M.C., redactor la cotidianul E.Z., înregistrată din 17 noiembrie 2009, iar prin

această adeverință s-a constatat, pe baza materialului arhivistic existent până

la data întocmirii documentului, că intervenientului nu i se poate atribui calitatea

de lucrător/colaborator al Securității.

Împotriva acestei adeverințe

reclamantul a formulat contestație, la data de 24 iunie 2011, conform art. 10

alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte, în acord

cu prima instanță, apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile cumulative

impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea

intimatului-pârât de colaborator al Securității, respectiv:

- persoana să fi furnizat

organelor de Securitate „informații, indiferent sub ce formă, precum și note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”.

- informațiile furnizate

să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să

vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008

este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului

totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor

acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului

comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului

propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noțiunea de

colaborator al Securității.

Astfel, prin colaborator

al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce

formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

Securității, prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale

omului.

Din semnificația dată

de legiuitor termenului de „colaborator al Securității” rezultă elementele care

trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia

să furnizeze informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2

lit. b), prin informațiile respective să se denunțe activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Numai îndeplinirea cumulativă

a tuturor acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de colaborator al

Securității.

Pe aspectul îndeplinirii

acestor condiții, instanța de control judiciar reține faptul că, într-adevăr, din

actele depuse la dosar, înscrisuri avute în vedere la întocmirea notei de constatare

din 14 septembrie 2010, rezultă că a existat un „dosar personal” pe numele conspirativ

„G.”, Dosarul R 303712, deschis în anul 1986, când intervenientul era inginer de

aviație la Aerobaza Utilitară din Cluj-Napoca, că acesta a fost recrutat de compartimentul

antiterorist al Inspectoratului Județean Cluj în calitate de colaborator, în vederea

supravegherii informative a personalului din cadrul obiectivului și a semnat Angajament

la data de 30 octombrie 1986.

Instanța de control judiciar

reține faptul că la dosar se regăsesc documente din perioada 1986-1988, semnate

de către ofițerul de securitate, în care se consemnează că intervenientul a relatat

verbal aspecte necorespunzătoare din activitatea revizorului F.G., a maistrului

principal C.V., a fostului pilot I.A., precum și unele aspecte din activitatea biroului

contabilitate, însă niciuna din acțiunile intervenientului nu se referă la atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, nu reprezintă o denunțare a activităților

și atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist și nu vizează îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, așa cum a apreciat în mod corect

și instanța de fond.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte constată că solicitarea reclamantului de anulare a adeverinței contestate

cu privire la faptul că A.C.C. nu a fost colaborator este neîntemeiată și, de asemenea,

solicitarea de anulare a notei de constatare care a stat la baza adeverinței este

neîntemeiată.

Față de împrejurarea că

instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat

la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

Instanța de control judiciar,

în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

intimatul-intervenient

A.C.C

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului și excepția puterii de lucru judecat, invocate de intimatul-intervenient

A.C.C.

Respinge recursul declarat

de reclamantul I.M. împotriva sentinței civile nr. 2297 din 30 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul I.M.

la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată către intimatul-intervenient A.C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 februarie 2014.