ÎCCJ, Decizia nr. 184/2015

Decizia

civilă nr. 184/2015

I. Asupra

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată următoarele:

Anexat recursului declarat împotriva

Deciziei nr. 429 din 12 februarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr.

x/1/2014, recurenta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând

sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea

excepției menționate și suspendarea judecății în

prezenta cauză până la pronunțarea deciziei de către Curtea

Constituțională.

Ulterior,

urmare solicitării instanței, prin memoriul depus la dosar la data de

30 octombrie 2015, petenta a precizat în scris textele constituționale

pretins încălcate prin textul legal criticat.

Examinând

condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate invocate, din perspectiva dispozițiilor art. 29

alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

Înalta Curte constată că cererea este admisibilă.

În acest

sens, se reține că excepția a fost invocată de o parte în

proces, prevederile normei pretins neconstituționale, respectiv ale art.

511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt în vigoare și au

legătură cu obiectul cauzei, iar instanța de contencios

constituțional nu a constat anterior că dispozițiile textului în

discuție sunt neconstituționale.

Conform art.

29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, opinia Înaltei Curții este în sensul

că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Sub un prim

aspect, se constată că soluția legislativă consacrată

de dispozițiile legale criticate se regăsește în reglementarea

prevăzută de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, care

a constituit anterior obiectul controlului instanței de contencios

constituțional și care beneficiază de prezumția

neconstituționalitate.

În ceea ce

privește dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc.

civ., instanța apreciază că acestea nu pot fi considerate

neconstituționale, cu motivarea că ar încălca dreptul la un

proces echitabil și accesul liber la justiție sau că ar crea un

tratament discriminatoriu, întrucât modul în care a fost reglementat calculul

termenului de o lună, în care partea interesată poate introduce o

cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1)

pct. 8 din același cod, nu este de natură să aducă atingere

principiilor înscrise în dispozițiile art. 21, art. 53 sau art. 129 din

Constituție, atâta vreme cât părțile interesate pot sesiza instanțele

judecătorești în termen legal cu cererea de revizuire și

procedura de soluționare garantează dreptul la un proces echitabil,

judecat într-un termen rezonabil.

Reglementarea

unui regim legal de procedură diferit, care decurge din existența

unor faze procesuale diferite și corespunde unor dispoziții legale ce

reglementează aceste etape, nu poate fi considerat discriminatoriu,

întrucât respectivele dispoziții se aplică în mod identic tuturor

părților aflate în situații similare, fără nicio

deosebire, jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului fiind

constantă în a considera că diferența de tratament devine

discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când se produc

distincții între situații analoage și comparabile,

fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă

și obiectivă.

Semnificativ

în contextul expus este și faptul că prevederile supuse cenzurii sunt

conforme cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit

cărora, competența și procedura de judecată sunt stabilite

prin lege.

Pe de

altă parte, calcularea termenului de o lună de la data

pronunțării ultimei hotărâri, indiferent dacă partea a luat

sau nu cunoștință de motivarea hotărârii atacate nu are

semnificația încălcării sau restrângerii niciunui drept procesual

al părții, deoarece, de principiu, hotărârea atacată prin

intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu actele și

lucrările dosarului existente la data pronunțării acestei

hotărâri, cu numai pa baza unor împrejurări noi, necunoscute de

instanță la dat pronunțării. În atare situație,

formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct

de cunoașterea argumentării instanței, care a stat la baza

pronunțării hotărârii atacate și, prin urmare nu

îngrădesc dreptul la un proces echitabil sau liberul acces la

justiție.

În acest sens

este și jurisprudența Curții Constituționale, care s-a

pronunțat astfel de exemplu prin deciziile nr.: 655/2014, 310/2013,

1.044/2012, 1.083/2008, 235/2003.

Din analiza

reglementării deduse controlului de constituționalitate, Înalta Curte

nu desprinde niciun viciu de neconstituționalitate, raportat la

prevederile legii fundamentale invocate.

Relativ la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.609/2010, invocată de

autoarea excepției, se constată că aceasta nu are legătura

de relevanță juridică pretinsă, întrucât vizează o cu

totul altă situație.

În

măsura în care instanța de contencios constituțional ar aprecia

însă că rațiunile care au fost avute în vedere la

pronunțarea acestei decizii s-ar putea aplica și în speță,

urmează a se aprecia în consecință.

În

consecință, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute

de Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanței de control

constituțional cu excepția de neconstituționalitate

invocată, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr.

47/1992, se va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale

formulată de recurenta A.

II. Asupra

recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele:

La data de 22

aprilie 2015, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul de 5 judecători, recursul declarat de A.

împotriva Deciziei nr. 429 din 12 februarie 2015, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/1/2014.

Cererea de

recurs este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin.

(8) C. proc. civ. Recurenta a indicat motivele de drept pe care își

fundamentează cererea și a criticat explicit decizia atacată din

perspectiva nelegalității, considerentele învederate vizând motivul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.

Fără

a critica în mod explicit hotărârea atacată din perspectiva cazului

de nelegalitate invocat, autoarea recursului consideră că o

justă interpretare a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. ar trebui să conducă la concluzia că termenul de formulare

a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct.

8 C. proc. civ. ar trebui să curgă de la data comunicării

către partea interesată, iar nu de la pronunțarea acesteia,

ipoteză în care, cererea sa de revizuire ar fi formulată în termen.

Recursul a

fost comunicat intimaților Autoritatea Națională pentru Turism,

Ministerul Dezvoltării Regionale și Agenția pentru

Plăți și Inspecție Socială a județului

Brașov.

Intimatele

Autoritatea Națională pentru Turism și Agenția pentru

Plăți și Inspecție Socială a județului

Brașov au formulat și au depus la dosar întâmpinări, solicitând

motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat,

hotărârea atacată fiind, în opinia autoarelor, legală și

temeinică.

Constatând

că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de

admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.,

completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în

cauză.

Analizând

hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările

intimatelor, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor

expune în continuare.

În

speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului,

secția I civilă, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată

de A. în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod

nejustificat, se susține de către recurentă că ar fi

incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.

Verificând

susținerile relativ la modul de interpretare a dispozițiilor art. 511

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., propus de autoarea recursului, se constată

că acestea nu au semnificația acordată de aceasta și nu

sunt de natură a atrage admiterea acestei căi de atac.

Cererea de

revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și urm. C. proc.

civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege

pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile

prevăzute în art. 511 C. proc. civ.

În

speță, cererea de revizuire a fost fundamentată în drept pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care,

potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se

poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a

ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data

pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin.

(2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 3 noiembrie 2014.

Întrucât

textul de lege prevede expres că termenul de o lună are în vedere

data pronunțării ultimei hotărâri, nu are relevanță

din perspectiva examinată faptul sau data comunicării respectivei

hotărâri, după cum, în mod eronat, pretinde recurenta.

Deoarece

cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 15

decembrie 2014 și având în vedere natura imperativă a termenului fix,

prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese

că, în mod legal în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1

C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea

acestuia cu decăderea.

În raport cu

considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate

și întrucât susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs

nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se

va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

cererea formulată de recurenta A. și sesizează Curtea

Constituțională cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 429 din 12 februarie

2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2014.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 noiembrie 2015.

Procesat de

GGC - N