ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5554/2011

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta T.S.E., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor, ca instanța să dispună încadrarea sa pe un post prevăzut cu

studii superioare, începând cu data de 1 ianuarie 2003, arătând, în esență, că este

angajată în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj,

pe funcția de referent principal și deși a absolvit Facultatea de Protecția Mediului

în anul 2000 și a solicitat transformarea postului într-unul cu studii superioare,

în baza art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 192/2002 și art. 28 alin. (4) din O.U.G.

nr. 123/ 2003, nu s-a dat curs solicitării sale.

fond

Prin sentința civilă

nr. 38/CA din 9 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, reținând, în

esență, următoarele: dispozițiile art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 192/2002 și ale

art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 123/2003 reglementează nivelul de salarizare al funcționarilor

publici care au trecut pe o funcție corespunzătoare studiilor absolvite; aceste

prevederi vin în completarea celor cuprinse la alin. (3), respectiv alin. (4), conform

cărora promovarea în condițiile legii a persoanelor care au absolvit studii de nivel

superior în specialități în care își desfășoară activitatea se face prin transformarea

postului pe care sunt încadrate, în post de nivel superior; la fel ca prevederile

art. 68, și dispozițiile cuprinse în aceste ordonanțe prevăd condiția absolvirii

unor studii de nivel superior în specialitatea în care își desfășoară activitatea,

ori reclamanta nu a absolvit astfel de studii, prin urmare nu îi sunt aplicabile

nici prevederile art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 192/2002, respectiv ale art. 28

alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2003, nici cele ale art. 9 alin. (4) din O.U.G.

nr. 192/2002, respectiv ale art. 28 alin. (5) din O.U.G. nr. 123/2003, care se completează

cu dispozițiile de la alineatele anterioare; chiar dacă dispozițiile respective

prevăd că promovarea se face prin transformarea postului, această promovare nu se

realizează decât în condițiile prevăzute de art. 68 din Legea nr. 188/1999, respectiv

prin promovarea examenului organizat pentru ocuparea funcției publice într-o clasă

superioară. A mai reținut instanța că pârâta a emis în acest sens Ordinul nr. 1944/2010

care produce efecte juridice, nefiind atacat.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamanta T.S.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și arătând, în esență, următoarele: inițial, art. 68 din Legea nr.

188/1999 avea alt conținut și abia în 2007 a fost introdus textul care a fost reprodus

în sentință, dar care nu retroactivează pentru că nu se poate aplica unor raporturi

juridice de serviciu, născute cu mult înainte, sub imperiul altor prevederi; conform

fișei postului deținut în anul 2000, pentru că desfășura activitate privind resursele

umane, organizarea generală și perfecționarea, îi erau suficiente studiile superioare

absolvite, respectiv studii superioare tehnice și că îi erau aplicabile prevederile

art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 192/2002.

Recurenta a invocat excepția

de nelegalitate a Ordinului nr. 1944/2010, renunțând ulterior la acest mijloc de

apărare.

A mai susținut recurenta

că netemeinicia sentinței este determinată și de incompleta probațiune administrată

în fața primei instanțe care, deși a obligat intimata să depună „situația personalului

care în anul 2004 a trecut pe studii superioare și dovada de echivalare între studiile

absolvite și funcțiilor nou ocupate în cadrul Direcției Regionale Vamale Oradea”,

a îmbrățișat poziția intimatei care a afirmat că termenul de păstrare este de 5

ani și a expirat, deși au termen de păstrare permanent.

recurs

Prin decizia nr. 3551

din 17 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.S.E., reținând,

în esență, următoarele:

Reclamanta a solicitat

transformarea postului său, de referent principal, într-unul cu studii superioare,

în baza art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 192/2002 și O.U.G. nr. 123/2003, începând

cu 1 ianuarie 2003.

Reclamanta este încadrată

la Direcția Regională Vamală Oradea încă din anul 1995 și a absolvit, în iunie 2000,

Facultatea de Protecția Mediului, specializarea ingineria mediului.

Funcția publică a dobândit-o,

potrivit, potrivit Legii nr. 188/1999, începând cu 1 noiembrie 2000.

La data de 1 ianuarie

2003, dată de la care reclamanta a solicitat transformarea postului, în Legea

nr. 188/1999 dispozițiile art. 68 erau abrogate, având în vedere că în legea de

salarizare (O.U.G. nr. 192/2002) erau prevăzute condițiile de promovare a funcționarilor

publici.

Recurenta–reclamantă a

solicitat încadrarea pe un post prevăzut cu studii superioare începând cu anul 2003

și invocând dispozițiile O.U.G. nr. 192/2002 [art. 4 alin. (4)] și pe cele ale

art. O.U.G nr. 123/2003 [art. 28 alin. (5)] dar acestea au fost acte normative ce

se refereau la salarizarea funcționarilor publici și a altor drepturi, dar care

au avut aplicabilitate limitată în timp. De exemplu O.U.G. nr. 192/2002 s-a aplicat

pentru salarizarea funcționarilor publici pe anul 2003, iar ulterior au fost adoptate

și alte acte normative (O.U.G. nr. 123/2003, O.U.G. nr. 94/2004, O.G. nr. 2/2006,

O.G. nr. 6/2007) iar în prezent salarizarea funcționarilor publici se face potrivit

Legii nr. 330/2009.

Dacă recurenta aprecia

că i se cuvenea încadrarea pe un post cu studii superioare încă din anul 2003, putea

să solicite aceasta sau dacă a făcut demersuri, în caz de răspuns negativ, se putea

adresa instanțelor de judecată, mai ales că dispoziții similare celor înscrise în

art. 26 din O.U.G. nr. 192/2002 sunt cuprinse în toate actele normative care au

reglementat salarizarea funcționarilor publici, așa cum sunt înscrise și în Legea

nr. 330/2009, însă, problema transformării postului funcționarului public care a

absolvit studii de nivel superior se rezolvă potrivit prevederilor art. 68 din Legea

nr. 188/1999.

Atât Legea

nr. 188/1999, cât și legile de salarizare a funcționarilor publici se referă la

ipoteza în care funcționarul public dobândește diploma de licență pe parcursul desfășurării

activității ca funcționar public, iar studiile sunt necorespunzătoare funcției ocupate.

Situația reclamantei

nu se încadrează în această ipoteză deoarece a absolvit studiile superioare anterior

numirii în funcția publică, iar specialitatea absolvită nu era din cele cerute pentru

funcția ocupată.

Recurenta–reclamantă

a formulat critici în motivele de recurs în privința susținerilor instanței de fond

legate de specialitatea absolvită și funcția ocupată, dar pentru funcția de consilier

sau inspector în cadrul Biroului organizare, resurse umane și învățământ erau necesare

studii universitare în domeniul economic , juridic sau cel al administrației publice.

Mai mult,

aceasta a insistat în aplicarea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 192/2002 și

art. 28 alin. (5) din O.U.G. nr. 123/2003, dar nu se poate dispune o asemenea promovare,

după 10 ani, în condițiile în care, potrivit acelor acte normative se putea contesta

modul de aplicare a procedurilor privind promovarea ca urmare a studiilor absolvite,

iar aplicarea acelor proceduri era anuală.

Referitor

la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1944/2010 prin care s-a stabilit reîncadrarea

recurentei și salarizarea pentru anul 2010, recurenta a renunțat ulterior la această

excepție invocată.

Instanța de

fond nu a pronunțat soluția pe baza unui probatoriu incomplet, iar recurenta nu

a precizat cât era de pertinentă depunerea unei situații din anul 2004 pentru soluționarea

favorabilă a cererii sale.

Dacă în anul

2004 recurenta-reclamantă aprecia că trebuia să beneficieze de prevederile O.U.G.

nr. 123/2003 putea să conteste eventualul răspuns al autorităților publice la acel

moment.

în anulare formulate de recurentă.

Cu privire la decizia

nr. 3551 din 17 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, recurenta, reclamantă T.S.E. a formulat contestație în

anulare.

Contestatoarea a susținut

că decizia instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece

aceasta nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs prin care a solicitat casarea

cu trimitere, în vederea completării probatoriilor, întrucât Curtea de Apel Oradea

admisese ca probă în sarcina intimatei de a depune „situația personalului care în

anul 2004 a fost trecut pe studii superioare și dovada de echivalare între studiile

absolvite și funcțiile nou ocupate în cadrul Direcției Regionale Vamale Oradea”.

Cu multă ușurință instanța

de fond, deși era vorba de o probă concludentă în examinarea tratamentului discriminatoriu

aplicat recurentei contestatoare, în raport cu alți angajați ai intimatei, a îmbrățișat

poziția potrivit căreia situațiile respective au termen de păstrare cinci ani și

nu puteau fi prezentate.

S-au învederat că această

concluzie contrazice dispozițiile legale, art. 8 din Legea nr. 16/2006, potrivit

cărora fiecare creator de arhivă își face un Nomenclator propriu, în cazul intimatei

acesta concretizându-se în Ordinul nr. 1547/2008, care stabilește termenul de păstrare

de 70 de ani în cadrul birourilor personale și oricum se putea solicita o copie

conformă de la Arhivele naționale, însă judecătorul fondului nu și-a exercitat rolul

activ, conform art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., ceea ce conduce la casarea

cu trimitere, spre o nouă rejudecare.

Contestatoarea a concluzionat

că se impune casarea cu trimitere pentru ca intimata să lămurească problema studiilor

superioare necesare pentru un funcționar public din cadrul biroului personal pentru

perioada 2003–2004, întrucât, dacă la studii medii se permit și studii tehnice,

este evident ca acest lucru se aplică și funcționarilor publici cu studii superioare,

ori instanța de control judiciar nu s-a pronunțat pe acest motiv de recurs.

6.Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor irevocabile

pentru motivele prevăzute de lege, art. 317 și art. 318 din C. proc. civ.

Potrivit art. 318 din

C. proc. civ. „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestatoarea a invocat

atât greșeala materială, conform art. 318 teza I din C. proc. civ., dar și omisiunea

cercetării unui motiv de recurs, menționată ca motiv de contestație în anulare de

teza a II-a a aceluiași text.

„Greșeala materială” la

care se referă textul art. 318 teza I din C. proc. civ. invocat de contestatoare

se referă numai la greșeli formale, de procedură, evidente, necunoscute sau neobservate

la data soluționării recursului.

Aprecierea probelor sau

interpretarea dispozițiilor legale exced noțiunii de „greșeală materială”, în înțelesul

textului menționat anterior.

Aceste împrejurări nici

nu pot forma obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318

teza II-a din C. proc. civ., deoarece respectivele situații au fost analizate de

instanța de recurs, care a apreciat ca nefondate susținerile privind probatoriul

incomplet, acestea nemaiputând fi deduse cercetării judecătorești într-o cale extraordinară

de atac.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de T.S.E.

cu privire la decizia nr. 3551 din 17 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie

2011.