ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.01.2018, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea Notei de constatare nr. x/02.08.2017, prin care s-a stabilit în sarcina Universității Politehnica Timișoara un debit în cuantum total de 67.622,36 RON; anularea Deciziei nr. 17/CA/08.11.2017, prin care s-a respins contestația formulată de Universitatea Politehnică Timișoara împotriva Notei de constatare nr. x/02.08.2017.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 97 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, a anulat Nota de constatare nr. x/02.08.2017 și Decizia nr. 17/CA/08.11.2017, ambele acte emise de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Motivând calea de atac exercitată în cauză, recurenta susține că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

În acest sens, recurenta arată că în mod greșit a admis instanța fondului acțiunea reclamantei.

În esență, prima instanță a procedat la anularea notei de constatare nr. x din 22.02.2017 pentru motivul că în cauză există autoritate de lucru judecat, raportat la faptul că reclamanta a mai făcut obiectul unei verificări asupra aspectelor efectele cercetate prin nota de constatare nr. x din 22.02.2017, fiind emisă anterior nota de constatare nr. x/22.02.2017, act ce a fost anulat prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Arată recurenta că în mod greșit a reținut instanța fondului existența autorității de lucru judecat în cauză și aceasta întrucât prin nota de constatare nr. x/22.02.2017 au fost analizate și alte contracte iar sentința civilă nr. 299/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, nu este definitivă, fiind atacată cu recurs de către organismul intermediar POSDRU la Înalta Curte de Casație și Justiție, recurs ce nu a fost soluționat.

În continuare, recurenta pârâtă reiterează argumentele promovate în fața instanței prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, raportat la care apreciază că nota de constatare criticată în prezenta acțiune este legal și fundamentat întocmită, solicitând rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

1.4 Apărări și excepții invocate în raport de recursul exercitat

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata reclamantă a invocat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că niciunul din motivele invocate de recurenta pârâtă nu se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. iar în subsidiar, consideră nefondat recursul exercitat în cauză, apreciind că sentința civilă criticată este legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Soluționând, în prealabil, excepția nulității recursului, invocată de intimata reclamantă, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât criticile la adresa hotărârii, din perspectiva greșitei rețineri a autorității de lucru judecat, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Argumentele dezvoltate de recurenta pârâtă pe marginea legalității și temeiniciei deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva Notei de constatare nr. x/02.08.2017 nu pot fi încadrate, într-adevăr, în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., însă o atare împrejurare nu poate conduce la soluția anulării recursului, în contextul în care calea de atac cuprinde o critică de legalitate veritabilă și anume cea prevăzută de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În plus, trebuie subliniat faptul că apărările formulate de recurenta pârâtă în scopul susținerii temeiniciei și legalității actelor contestate în cauza de față pot fi analizate numai în eventualitatea rejudecării fondului, de către prima instanță, în cazul casării cu trimitere spre rejudecare sau chiar de către instanța de recurs, în cazul casării cu reținere spre rejudecare, ambele ipoteze presupunând, însă, admiterea recursului declarat în cauză.

Prin urmare, instanța de control judiciar, respingând excepția nulității recursului, va examina calea de atac exclusiv în limitele criticii considerate admisibile în controlul de legalitate exercitat în recurs, respectiv cea prevăzută de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate de recurenta pârâtă la adresa legalității sentinței civile nr. 97 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub acest aspect, Înalta Curte constată recursul ca fiind nefondat, urmând a-l respinge în consecință, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 17/CA/08.11.2017, prin care a fost respinsă contestația formulată de Universitatea Politehnica Timișoara împotriva notei de constatare nr. x/02.08.2017 și, în consecință, anularea notei de constatare și exonerarea reclamantei de obligația de plată a creanței în cuantum total de 67.622,36 RON.

Prin sentința civilă nr. 97 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele deduse controlului de legalitate, constatând, în primul rând, că în cauză există autoritate de lucru judecat.

Astfel, în cursul anului 2017, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a efectuat un control în temeiul prevederilor art. 20 alin. (2) lit. d) pct. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, în urma transmiterii suspiciunii de neregulă de către Autoritatea de Certificare și Plată prin adresa nr. x/21.03.2017, înregistrată la nivelul Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico-financiară sub nr. x/21.03.2017.

Suspiciunea menționată viza modul de desfășurare a achizițiilor publice vizând servicii de cazare hotel, respectiv servicii de restaurant și de servire a mâncării, contractate de partenerul reclamantei Universitatea Politehnica Timișoara prin contractele nr. x/12.06.2012 și nr. y/19.06.2012, în baza proiectului "Rețea transnațională educațională privind orientarea, consilierea și practica pentru carieră, corelate cu piața muncii, în societatea A.", finanțat prin Contractul de finanțare nr. x.

Prin Nota de constatare nr. x/02.08.2017 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în urma controlului efectuat, a stabilit o corecție financiară de 10% din valoarea fiecărui contract economic analizat.

A reținut instanța fondului faptul că reclamanta Universitatea Politehnica Timișoare a mai făcut obiectul unui control, efectuat de o altă autoritate, respectiv CNDIPT - OI POSDRU, care a emis nota de constatare nr. x/22.02.2017, prin care s-au reținut aceleași nereguli, fiind aplicată aceeași corecție financiară. Nota de constatare nr. x/22.02.2017 și Decizia nr. 89/04.05.2017 emisă în soluționarea contestației administrative au făcut obiectul dosarului nr. x/2017, fiind anulate prin sentința civilă 299/16.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În atare context, prima instanță apreciază că în cauză a intervenit autoritatea de lucru judecat, în condițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ., motiv suficient pentru a se proceda la anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva notei de constatare a neregulii nr. 5076/02.08.2017.

În al doilea rând, instanța fondului arată că și în absența unei soluții definitive în dosarul nr. x/2017, nelegalitatea actelor administrative contestate în cauza de față se impune a fi constatată din perspectiva încălcării principiului " ne bis in idem", apreciind că în cauză este demonstrată dubla sancționare a reclamantei.

În acest sens, curtea de apel arată că ambele controale analizate au fost desfășurate în baza suspiciunii de neregulă transmise de Autoritatea de Certificare și Plată, însă cele două autorități emitente ale actelor de constatare a neregulii, respectiv CNDIPT - OI POSDRU și Ministerul Finanțelor Publice, nu și-au corelat cele două controale fiind create premizele aplicării unei duble sancțiuni pentru aceeași faptă imputată, cu încălcarea principiului de drept "ne bis in idem", tradus ca interzicând aplicarea sancțiunii legale de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Prin urmare, întrucât corecția financiară aplicată de Ministerul Finanțelor Publice prin actul atacat în prezentul dosar reprezintă o a doua sancțiune, aplicată pentru aceleași nereguli, în virtutea principiului menționat, curtea de apel constată necesară anularea actelor contestate, astfel că a admis acțiunea reclamantei, în sensul celor mai sus arătate.

Astfel cum rezultă din cele rezumativ expuse, recurenta pârâtă a criticat hotărârea primei instanțe numai din perspectiva rezolvării autorității de lucru judecat și sub acest aspect a susținut că în mod greșit a fost constatată existența autorității de lucru judecat în cauză, cât timp prin nota de constatare nr. x/22.02.2017 au fost analizate și alte contracte iar sentința civilă nr. 299/2017 nu era definitivă la momentul pronunțării hotărârii recurate în cauza de față.

Argumentele recurentei pârâte sunt nefondate, constată instanța de control judiciar, corelația făcută de prima instanță sub aspectul identității de obiect între cele două note de constatare fiind la adăpost de critică.

Ceea ce este nu numai necesar dar și suficient pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 431 este identitatea de obiect în privința cauzelor analizate, astfel încât nu are nicio relevanță pentru constatarea incidenței dispozițiilor art. 431 C. proc. civ. împrejurarea că, pe lângă capetele de cerere identice ori aspectele de fapt și de drept dezlegate în ambele pricini există și alte aspecte suplimentare, în analiză în oricare din cele două dosare.

Cât privește faptul că sentința civilă nr. 299/2017 nu era definitivă la momentul pronunțării sentinței atacate în prezentul recurs, Înalta Curte notează faptul că această împrejurare a fost avută în vedere de judecătorul fondului, menționându-se, în cuprinsul sentinței civile criticate, că și autoritatea de lucru judecat provizorie poate fi invocată în cauză.

Concluzia judecătorului fondului în acest sens este justă, constatând Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 430 alin. (4) C. proc. civ., și hotărârile nedefinitive se bucură de autoritatea de lucru judecat, aceasta fiind provizorie, condiționată de modalitatea de soluționare a eventualei sau eventualelor căi de atac promovate împotriva hotărârii.

Suplimentar acestor considerente, este de observat faptul că sentința civilă nr. 299/2017 a devenit definitivă anterior soluționării prezentului recurs, rezultând din evidența informatizată a Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că prin decizia civilă nr. 1688 din 19 martie 2020 a fost respins recursul declarat de pârâta Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Economiei Naționale, împotriva sentinței civile nr. 299 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin urmare, la momentul soluționării prezentului recurs, a încetat caracterul provizoriu al puterii de lucru judecat cu care este învestită sentința civilă nr. 299/2017, aceasta devenind definitivă în sensul valorificat de prima instanță pentru anularea deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva notei de constatare a neregulii nr. 5076/02.08.2017 și implicit a notei de constatare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica recurentei pârâte la adresa legalității sentinței civile atacate, motiv pentru care recursul de față va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 97 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.