ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2101/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. x/30.08.2016, reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Decizia nr. 95/23.06.2016 prin care pârâta a respins contestația împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012, emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița prin care s-a dispus atragerea răspunderii sale solidare cu S.C. B. S.R.L. Andrășești, jud. Ialomița, pentru suma de 9.718.619 RON, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. c) și d) din O.G. nr. 92/2003. Prin cerere, reclamantul a solicitat desființarea Deciziei nr. 95/23.06.2016 și, ca o consecință, admiterea contestației sale împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012.

În cauză, din oficiu, instanța a invocat (pentru termenul din 8.03.3018, primul termen de judecată după soluționarea conflictului negativ de competență), mai întâi, excepția lipsei de interes în contestarea deciziei de soluționare a contestației administrative în condițiile în care nu s-a solicitat anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare; apoi, având în vedere răspunsul reclamantului la această excepție, la termenul din 8.03.2018, instanța a pus în discuție greșita stabilire a cadrului procesual pasiv, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în ceea ce privește anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Prin sentința nr. 46 din 29 martie 2018 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și, prin urmare, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 393 din 10.10.2012 privind atragerea răspunderii solidare emisă de emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița - Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului (în prezent, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița) - capăt de cerere din acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, pentru lipsa calității procesuale pasive; în consecință a admis excepția lipsei de interes și a respins capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 95 din 23.06.2016 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, ca fiind lipsit de interes.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul A. solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Recurentul-reclamant consideră că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 40 alin. (1), art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 279 și urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Arată recurentul-reclamant faptul că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea atât a Deciziei nr. 95/23.06.2016, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012, prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu S.C. B. S.R.L. pentru suma de 9.718.619 RON.

Mai susține recurentul-reclamant și că Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița nu are personalitate juridică, astfel că stă în judecată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, prin urmare, în mod greșit, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celei de-a doua autorități pentru capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 393/10.10.2012 emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte constată că prima instanță a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes în contestarea deciziei de soluționare a contestației administrative fiscale, în condițiile în care nu s-a solicitat și anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare, apoi, având în vedere poziția reclamantului prin care a considerat că a formulat și un atare capăt de cerere, a pus în discuție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești cu privire la anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Verificând conținutul acțiunii introductive, Înalta Curte reține că reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 95/23.06.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația depusă împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012 emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița.

În paragraful al doilea al acțiunii, reclamantul a cerut și admiterea contestației împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012 emisă de compartimentul din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare.

Aceeași solicitare a făcut-o reclamantul și în ultimul paragraf al acțiunii.

Înalta Curte apreciază că reclamantul și-a exprimat în mod neechivoc solicitarea de a fi anulate cele două decizii, deși formularea ar putea să fie considerată deficitară, însă judecătorul fondului, deși i-a solicitat părții să-și precizeze obiectul acțiunii și văzând că aceasta a arătat în mod expres că a formulat contestație împotriva ambelor acte, în mod greșit a considerat că acțiunea privește doar anularea deciziei de soluționare a contestației administrative fiscale.

Soluția primei instanțe sub acest aspect este criticabilă și, prin urmare, admiterea excepției lipsei de interes a cererii având ca obiect anularea Deciziei nr. 95/23.06.2016, este esențialmente greșită, deoarece instanța a trecut, în mod nepermis, peste voința părții exprimată în cuprinsul acțiunii și ulterior, pe parcursul soluționării cauzei.

Surprinzătoare este și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești pentru capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 393/10.10ș2012 privind atragerea răspunderii solidare emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița - Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului.

Soluția este surprinzătoare, cum deja s-a afirmat, avându-se în vedere că instanța de fond, anterior, a apreciat că reclamantul a solicitat doar anularea deciziei de soluționare a contestației administrative fiscale și nu și a deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Prima instanță avea însă obligația să analizeze atent conținutul acțiunii introductive, să observe că partea a solicitat anularea celor două decizii și, văzând că nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ialomița, emitenta Deciziei nr. 393/10.10.2012, să pună în discuția părților, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, necesitatea introducerii în cauză a acestei autorități.

Potrivit disp. art. 16

1

, teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului și instanța apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea acesteia, cererea va fi respinsă fără ca instanța să se pronunțe pe fond.

În pricina de față, deși instanța de fond a arătat în mod corect faptul că anularea deciziei de atragere a răspunderii solidare nu poate fi soluționată în lipsa chemării în judecată a autorității emitente, indiferent dacă emitentul are/nu are personalitate juridică conform teoriei din dreptul administrativ, a aplicat în mod rigid dispozițiile legale referitoare la cuprinsul obiectului acțiunii, cerând reclamantului enunțarea acestuia sub o anumită formulă, "anularea" și nu "desființarea", cum a arătat reclamantul.

Or, manifestarea de voință a recurentului-reclamant a fost clară atât în cuprinsul acțiunii, cât și cu ocazia precizării cerute de însuși judecătorul fondului, în sensul că se solicită anularea celor două acte.

Față de acestea, în temeiul art. .497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de rejudecare având obligația, anterior soluționării fondului cauzei, să respecte dispozițiile art. 16

1

din Legea contenciosului administrativ și să procedeze în funcție de opțiunea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 46 din 29 martie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.