ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2758/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 206/2002 pronunțată

la 4 noiembrie 2002, în dosarul penal nr. 5402/P/2002, Tribunalul Bihor l-a

condamnat pe inculpatul C.V., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C.

pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi,

art. 64 lit. a) și b) C. pen. și pentru infracțiunea de violare de domiciliu,

conform art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

art. 13 C. pen., la o pedeapsă de un an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., recurentul va executa pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 61 C. pen., s-a

menținut liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 2124 din 8 octombrie 1999 a Judecătoriei

Oradea.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus prevenția. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte

civilă.

Inculpatul a suportat cheltuielile

judiciare ale statului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut în fapt următoarea situație.

La data de 10 iunie 2002, inculpatul

a pătruns fără drept în curtea casei părții vătămate și a furat din frigiderul

situat în holul locuinței, 3 pungi cu carne. Fiind descoperit de partea

vătămată, inculpatul l-a lovit pe acesta, a abandonat pungile și a fugit.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au rezultat din analiza probelor administrate și anume: ridicarea

de urme papilare de pe frigider, declarațiile martorilor A.D.F. și C.M. care

l-au recunoscut și au arătat că l-au văzut fugind, actul de constatare

medico-legal.

Inculpatul a recunoscut doar

pătrunderea în locuință pentru discutarea cumpărării de fier vechi, celelalte

probe au contrazis această explicație și au condus la reținerea stării arătate.

La individualizarea pedepsei

inculpatului, instanța a avut în vedere și împrejurarea că fapta s-a săvârșit

în stare de recidivă postcondamnatorie.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 5/A/2003 pronunțată în dosarul penal nr. 4467/2002, a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului, apreciind că sentința este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru grava eroare de fapt

[

(art. 385

9

alin. (1) pct.

18 C. proc. pen.)] comisă prin condamnarea sa.

Recurentul a solicitat admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și în fond, cu ocazia rejudecării, să fie

achitat pentru inexistența faptei.

Curtea examinând ambele hotărâri în

raport de critica formulată, probele administrate și dispozițiile legale

aplicabile în cauză, constată că recursul este nefondat.

În mod corect, ambele instanței au

stabilit vinovăția inculpatului în situația ce a rezultat din probe și l-a

condamnat.

Apărarea inculpatului a fost

înlăturată, deoarece nu a avut suport real care să fi rezultat din vreo probă.

Pentru acest considerent, motivul

fiind neîntemeiat, urmează a se respinge recursul ca nefondat în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce prevenția la zi.

Recurentul va suporta cheltuielile

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 16 ianuarie

2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 10 iulie 2002 la 10 iunie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2003.