ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 617/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 617/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-au luat în examinare

recursurile declarate de partea vătămată C.R.A. și  inculpatul

C.N. împotriva deciziei penale nr.382/A din 9 octombrie 2002 a Curții de

Apel Timișoara.

S-a

prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător din oficiu, avocat

T.I., lipsind recurenta parte vătămată.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului solicită admiterea recursului și în rejudecarea cauzei

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182

Cod penal.

Totodată,

se solicită aplicarea circumstanțelor atenuante și reducerea

pedepsei aplicate.

In

recursul părții vătămate se solicită respingerea

recursului ca tardiv.

Procurorul

a concluzionat în sensul respingerii recursului inculpatului, ca nefondat,

față de intenția indirectă de a ucide partea

vătămată.

Inculpatul

solicită admiterea recursului, întrucât nu se face vinovat de fapta

reținută.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursurilor de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin

sentința penală nr.462 din 10 iunie 2002, Tribunalul Timiș, în

temeiul art.189 alin.2 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii

de lipsire de libertate în mod ilegal, l-a condamnat pe inculpatul C.N. la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

In

temeiul prevăzut de art.20 raportat la art.174, 175 lit.c, art.176 lit.e

Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor deosebit de grav, l-a condamnat la 9 ani închisoare.

A

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod

penal, pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

In

temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, a contopit cele două pedepse

principale, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani

închisoare, sporită cu 1 an închisoare, deci pedeapsa rezultantă de

10 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 Cod

penal, pe durata prevăzută de art.71 Cod penal și pedeapsa

complementară a interzicerii exercițiului drepturilor  prevăzute

de art.64 lit.a și b Cod penal, pe timp de 5 ani, după executarea

pedepsei principale.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din durata

pedepsei rezultante principale, arestul preventiv din data de 12 mai 2001, la

zi.

In

temeiul art.14, art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod

civil, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 50.000.000 lei

despăgubiri civile morale către partea civilă C.R. și a

respins, în rest, ca neîntemeiate, pretențiile acesteia până la suma

de 500 milioane lei despăgubiri  morale.

In

temeiul art.14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil,

l-a obligat pe inculpat  la plata sumei de 2.881.528 lei despăgubiri

civile către partea civilă Spitalul de Obstretică și

Ginecologie Dr.Dumitru Popescu Timișoara și a sumei de 7.067.493 lei

despăgubiri civile către Spitalul Clinic nr.1 Județean

Timișoara, ambele reprezentând cheltuieli de spitalizare.

In

temeiul art.193 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la

3.000.000 lei cheltuieli de judecată echivalente cu onorariul de avocat

către partea civilă C.R., iar în temeiul art.191 alin.1 Cod

procedură penală, l-a obligat pe același inculpat, la plata

sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul

și partea vătămată sunt căsătoritți de

aproximativ 3 ani, iar din relațiile lor de căsătorie au

rezultat doi copii: D.l și R. La începutul anului 2001, partea

vătămată a rămas din nou însărcinată, iar acest

fapt, în loc de a constitui un prilej de bucurie pentru cei doi soți, a

adus vrajbă și certuri între ei, motivele principale constituindu-le

gelozia  inculpatului,  neîncrederea   lui    în  soția  sa, bănuind-o

că a rămas însărcinată  cu un alt bărbat și

refuzul acesteia de a-și întrerupe cursul sarcinii.

Pe

fondul acestor discuții, inculpatul a devenit violent, după ce, în

prealabil, a supus-o pe soția sa unor agresiuni psihice și fizice, a

alungat-o de acasă, astfel că aceasta s-a mutat cu copilul mic în

vârstă de 1 an, la mama ei, F.A., pe str.I.Preyer din Timișoara,

deși aceasta avea un trai sărăcăcios, era despărțită

de soț, și avea în întreținere mai mulți copii minori,

cărora  le asigura hrana cu ajutoare de la o cantină a unei

findații de caritate.

Susținerile

părții vătămate precum că inculpatul a exercitat

violențe psihice și fizice asupra ei, pentru a o determina  să

întrerupă legal cursul sarcinii s-au să-și provoace avort, au

fost confirmate de sora acesteia, F.A. și chiar de inculpat.

Astfel, în declarația sa, F.A. a arătat că în

cursul lunii  aprilie 2001 a locuit o perioadă de timp la sora ei, R.>.,

și a asistat cu această ocazie la mai multe discuții și

certuri  pe care aceasta le-a avut cu soțul ei, care îi imputa, că nu

vrea să întrerupă sarcina. Martora a confirmat, de asemenea,

susținerile părții vătămate, arătând că din

cauza discuțiilor despre avort, inculpatul a lovit-o pe R.A., respectiv

că a dat-o cu capul de pereții de la baie, a amenințat-o că

dacă nu face avort, o omoară, o taie cu cuțitul sau o

aruncă în canalul Bega, după care i-a cerut să

părăsească locuința.

Chiar și inculpatul a recunoscut în declarația sa

dată în fața procurorului, acest incident descris de martoră,

recunoscând că i-a cerut soției sale să facă avort,

bănuind-o  că a rămas însărcinată cu un alt bărbat,

iar pentru că aceasta a refuzat să meargă la medic sau că

l-a mințit în legătură cu avortul, i-a tras o palmă, iar

din cauza loviturii s-a izbit cu capul de perete și și-a produs un

cucui.

In perioada cât au fost despărțiți în fapt,

inculpatul a vizitat-o pe partea vătămată la locuința mamei

acesteia și i-a propus în repetate rânduri, să se reîntoarcă la

el, însă partea vătămată l-a refuzat din cauza temerii

că va fi din nou supusă unor agresiuni, considerând că

relațiile lor de căsătorit sunt grav și iremediabil

vătămate.

Cu

toate acestea, în ziua de 12 mai 2001, inculpatul a  ademenit-o pe partea

vătămată să-i facă o vizită la fosta

locuință comună din Timișoara, str.1 Decembrie  nr.110, iar

aceasta a avut loc, după cum rezultă  din probele de la dosar, după

ce în prealabil inculpatul, în cursul aceleiași zile, în jurul orelor

prânzului, a însoțit-o pe partea vătămată la cantina unei

fundații de caritate pentru a ridica porțiile de mâncare pentru

frații ei, numeroși, după cum s-a precizat.

Din

declarațiile părții vătămate rezultă că în

jurul orelor prânzului, inculpatul s-a oferit să o conducă cu

autoturismul său, fiind șofer la firma  „T.T.”,  la  cantina

fundației  de caritate „T”  situată înTimișoara, str.Cluj, iar

după ce a ridicat mâncarea, aceasta i-a cerut insistent să mergă

până la el  acasă, pentru a se schimba de îmbrăcăminte

și pentru a-i arăta, totodată, o piesă de mobilier despre

care susținea că o cumpărase recent.

Partea

vătămată a declarat, de asemenea, că a acceptat să

meargă  cu inculpatul  în locuința acesteia din str.1 Decembrie,

numai după ce aceasta a asigurat-o că nu i se va întâmpla nimic. De

precizat că inculpatul și partea vătămată înainte de a

merge la cantina fundației   în drum spre aceasta, s-au oprit la barul

Ciobănașul, unde lucrează mama acesteia F.A., ocazie cu care i-a

adus la cunoștință acesteia că merg împreună să

ridice porțiile de mâncare. Mama părții vătămate a

susținut în declarația sa că aceasta, când a vizitat-o la

servici, avea părul lung până la umeri. Acest aspect este important

de precizat, după  cum se va vedea ulterior, întrucât seara, în jurul

orelor 22,00, când s-a reîntors acasă, în stare gravă, partea

vătămată avea părul tăiat scurt, neuniform, în

scări.

Revenind

la declarația părții vătămate, aceasta a susținut

că după ce a ajuns la locuința inculpatului, acesta  a închis

ușa de la intrare cu cheia, pe care și-a băgat-o în buzunar,

după care ar fi afirmat, „aici îți este moartea”, după care a

început  să consume țuică, iar apoi i-a reproșat că

nu  a făcut avort și a lovit-o cu pumnii în abdomen.

Partea

vătămată a susținut în continuare că după ce

inculpatul a lovit-o în abdomen, a tras-o cu forța  în baie și i-a

cerut să se dezbrace și să facă  ceva ca să-și

provoace avort, iar la refuzul ei, a lovit-o  din nou în abdomen cu pumnul,

după care tras-o  forțat în dormitor, a  pus-o pe un fotoliu și

apoi i-a legat măinile la spate cu o curea și în această

poziție, a lovit-o sistematic, timp de 2 ore, cu pumnii și genunchii

în abdomen, cu intenția de a-i provoca avort. Tot în perioada

respectivă, în timp ce partea vătămată era

imobilizată, inculpatul i-a tăiat părul.

Inculpatul

a încetat violențele numai după ce părții

vătămate i s-a făcut rău, leșinând  și începând

să sângereze.

In

jurul orelor 21,00, inculpatul constatând starea gravă în care se afla

partea vătămată, i-a spus acesteia că o duce acasă la

mama ei, după care i-a pus un fular pe cap, pentru a nu se vedea că

este tunsă, iar după ce a urcat-o în autoturismul său, a chemat

prin stație un coleg de serviciu de la aceeași firmă, pe

martorul D.I., căruia i-a cerut să o ducă pe partea

vătămată pe str.I.Preyer, la mama ei.

Martorul

D.I. a susținut în declarația sa, că partea

vătămată se simțea rău când a fost urcată în

autoturismul său de către inculpat și a aflat  de la aceasta

și de la frații ei că inculpatul a supus-ounor agresiuni fizice

și i-a tăiat părul cu cuțitul. In aceeași

declarație, martorul Doană Iulică a arătat că

după ce a condus-o pe  partea vătămată, mai târziu, în

cursul aceleiași nopți, în jurul orelor 24,00, l-a întâlnit pe inculpat

și i-a reproșat  acestuia  că a bătut-o pe  Renate și

i-a  tăiat părul cu cuțitul, iar inculpatul a recunoscut că

s-au certat și a lovit-o cu pumnul în stomac, confirmând astfel prin

declarația sa, susținerile părții vătămate.

De

altfel, chiar cu ocazia confruntării efectuate în cauză între

inculpat și martorul, acesta și-a  menținut cele susținute

în declarația sa, arătând încă o dată în fața

inculpatului și a avocatului care i-a asigurat asistența

juridică, faptul că inculpatul  i-a recunoscut că a lovit-o cu

pumnul în stomac pe soția sa.

Cu

toate aceste date reieșite din probele textimoniale și în pofida

datelor medico-legale care evidențiază  agresiunea la care a fost

supusă partea vătămată, ruptură de splină și

schimozele de la pct.2 din raportul medico-legal, fiind de natură

traumatică, produse prin lovire directă cu corp contondent, putând fi

pumnul sau genunchiul, sau prin strângere intempestivă cu mâna, iar

pierderea sarcinii fiind o consecință directă a traumatismului

suferit, inculpatul  a adoptat pe parcursul întregii urmăriri penale o

poziție nesinceră, obstrucționistă, de intimidare a

martorului cu care a fost confruntat.

Apelurile

declarate de partea vătămată și inculpat împotriva acestei

sentințe  au fost respinse de către Curtea de Apel,

Timișoara-Secția penală, ca nefondate, prin decizia nr.382/A din

9 octombrie 2002.

Impotriva

acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul C.N.,

care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

vătămare corporală  gravă, prevăzută de atr.182

Cod penal și reținerea de circumstanțe atenunate în favoarea

inculpatului dată fiind starea de puternică tulburare în care s-a

aflat inculpatul în momentul în care a aflat că partea

vătămată  este însărcinată, iar copilul s-ar putea

să nu fie al său, precum și partea vătămată.

Examinând

hotărârea atacată, în raport de criticile formulate de inculpat,

Curtea constată, că aceasta este temeinică și legală,

recursul fiind nefondat.

Prima

instanță, pe baza probelor legal administrate, a reținut în mod

corect starea de fapt și a dat faptelor o justă încadrare

juridică, reținând  totodată, în mod corect vinovăția

inculpatului.

De

asemenea, în cauză, s-a făcut o justă individualizare a

pedepselor, în concordanță cu criteriile prevăzute în art.72 din

Codul penal.

Probele

dosarului demonstrează că inculpatul a încercat să suprime

viața părții vătămate, lovind-o pe aceasta de mai

multe ori, pentru a o determina  să avorteze, lucru rezultat și din

raportul medico-legal care arată că leziunile suferite de partea

vătămată i-au pus acesteia, viața în primejdie.

Deci,

prin comportamentul său, inculpatul  a acționat cu intenția de a

ucide deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale pe care chiar dacă

nu l-a urmărit, i-a acceptat intervenirea.

Rezultă,

astfel, că cererea de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art.182 Cod penal, nu poate fi

primită.

Dar,

neîntemeiată apare și cererea inculpatului  de a se reține

circumstanțe atenuante deoarece s-ar fi aflat într-o  puternică

tulburare, întrucât partea vătămată era însărcinată

și nu vroia să facă avort deși el nu era sigur de

paternitatea  viitorului copil. Refuzul părții vătămate de

a-și întrerupe sarcina nu justifica reacțiile inculpatului și,

implicit nu poate duce la constatarea, în favoarea inculpatului, de

circumstanțe atenuante.

In

raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul

de față ca nefondat și să-l respingă, ca atare, în

baza art.385

15

alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

De

respins, se impune a fi respins și recursul  părții

vătămate care este, însă tardiv, așa cum se poate observa

din data introducerii lui, care se situează peste termenul legal de

recurs.

Se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării

preventive.

Văzând

și regelementarea plății cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.

împotriva deciziei penale nr. 382/A din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Deduce

din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 12

mai 2001 la 7 februarie 2003.

Respinge

ca tardiv, recursul declarat de partea civilă C.R.A. împotriva

aceleiași decizii penale.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul   pentru   apărarea   din   oficiu,   se   va

avansa  din   fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte

vătămată la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 7 februarie 2003.