ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4268/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 36 din 29 iunie

2000 a Tribunalului arbitral din cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera

de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Cluj a fost admisă în parte

acțiunea reclamantei S.C. R. SRL Cluj Napoca, iar pârâta S.C. F. S.A. Sibiu a

fost obligată să predea reclamantei cantitatea de 223 mc bușteni de fag

achitată de reclamantă cu factura din 24 septembrie 1999, plus suma de 246.400

dolari SUA cu titlu de despăgubiri pentru daunele cauzate prin neexecutarea

contractului din 25 august 1999 încheiat de reclamantă cu pârâta prin sucursala

acesteia S.E.P.P.L. Câmpeni.

Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea

reclamantei împotriva pârâtei S.C. R. S.A. Alba Iulia cât și cererea pentru

înființarea unui sechestru asigurător.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat

acțiune în anulare invocând motivele prevăzute în art. 364 lit. b) și f) C.

proc. civ., respectiv soluționarea acțiunii de către un tribunal arbitral în

temeiul unei convenții nule și pronunțarea tribunalului asupra unor lucruri

care nu s-au cerut sau nepronunțarea asupra a ceea ce s-a cerut ori că s-a dat

mai mult decât s-a cerut.

Prin decizia civilă nr. 201 din 7 martie 2001 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost

respinsă ca nefondată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de

pârâtă.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

deși pârâta S.C. F. S.A. s-a apărat atât la arbitraj cât și în acțiunea în

anulare în sensul că nu operează clauza compromisorie inserată în contractul

invocat de reclamantă în acțiune deoarece contractul este nul și că în

consecință tribunalul arbitral era necompetent, din probele administrate

rezultă că respectivul contract este perfect valabil el fiind încheiat și

semnat de o sucursală a pârâtei, fără personalitate juridică, dar care era

mandatată prin actele constitutive ale societății pârâte [art. 54 din contract

și art. 6 alin. (2) lit. a) – c) din statut] să execute operațiuni de comerț,

prin negociere directă, ceea ce s-a și întâmplat în contractul încheiat la 25

august 1999 cu reclamanta, sucursala fiind cea care a și încasat prețul.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

acordate s-a reținut că în cauză reclamanta a făcut dovada că partenerii

italieni cărora urma să le livreze marfa achiziționată de la pârâtă i-au

pretins penalități de întârziere în sumă de 246.400 dolari, pârâta urmând să

suporte aceste despăgubiri în temeiul art. 11 din contract.

Nemulțumită de această decizie pârâta S.C. F.

S.A. a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeincie și

nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 11 C.

proc. civ., în vigoare la data declarării recursului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că

hotărârea arbitrală a fost atacată în instanță pentru motivele prevăzute în

art. 364 lit. b), f) și i) C. proc. civ., ea fiind dată cu încălcarea unor

norme imperative stipulate în art. 1086 și art. 1088 alin. (2) C. civ., motive

soluționate greșit de către instanță.

În esență recurenta arată că tribunalul arbitral

nu putea soluționa cauza în temeiul unei convenții arbitrale nule, contractul

nr. 1846/1999 invocat de reclamantă în acțiunea ei fiind nul deoarece sucursala

ei S.E.P.P.L. Câmpeni nu avea capacitatea de a contracta, fapt pentru care, de

altfel, a și formulat plângere penală împotriva conducătorilor acesteia.

Atât tribunalul arbitral cât și instanța de

judecată și-au argumentat soluția dată pe acest aspect pe dispoziții care și-au

încetat aplicabilitatea, atât cele stipulate în art. 44 alin. (3) din Normele

3021/1994 invocate de tribunalul arbitral, cât și cele stipulate în art. 6 alin.

2 lit. a) – c) din Statutul societății, reținute de instanță, nemaifiind în

vigoare, deoarece primele norme și-au încetat aplicabilitatea în temeiul art. 109

alin. (2) din Normele publicate în M.Of. nr. 176 din 11 mai 1998, iar

dispozițiile statutare din noiembrie 1998, când au fost înlocuite cu noul act

constitutiv al societății adoptat în A.G.A. și înscris la Registrul Comerțului

în 4 septembrie 1998.

Chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 343

1

alin. (2) C. proc. civ. validitatea clauzei compromisorii este independentă de

valabilitatea contractului în care ea a fost înscrisă, instanțele greșit au

reținut că ea este valabilă, ca de altfel întregul contract, deoarece potrivit

art. 340 C. proc. civ. numai „persoanele care au capacitate deplină de

exercițiu a drepturilor” pot conveni să soluționeze litigiul pe calea

arbitrajului, condiție neîndeplinită în cauza de față, argumentele sale nefiind

reținute de instanță.

În final, recurenta critică acordarea

despăgubirilor, argumentate de instanță pe art. 11 din contract, text ce se

referă la „penalizări” pentru întârzierea în executarea obligațiilor

contractuale, nicidecum la despăgubiri bănești pentru pierderi înregistrate de

cumpărător, pierderi care nu au fost probate de reclamantă, simpla cerere a

partenerilor italieni către reclamantă nefiind dovada pierderilor pe care le-ar

fi înregistrat reclamanta.

Prin întâmpinare reclamanta intimată S.C. R.P.I.E.S.

SRL a solicitat respingerea recursului, iar pârâta – intimată S.C. R. S.A. Alba

Iulia a susținut că ea nu are calitate procesuală, așa cum s-a reținut încă din

prima fază procesuală iar la termenul din 3 iulie 2003 a invocat și nelegala

constituire a completului de judecată de la Curtea de Apel Cluj, în raport de decizia

nr. V din 25 iunie 2001 a secțiilor unite ale Curții Supreme de Justiție.

Pe parcursul soluționării recursului, deși s-a

solicitat tribunalului arbitral înaintarea dosarului în original, s-a înaintat

și atașat o copie certificată a acestuia.

Analizând recursul, curtea apreciază că este

întemeiat urmând a-l admite pentru considerentele ce se vor arăta:

Din actele dosarului rezultă că acțiunea în

anulare formulată de pârâta S.C. F. S.A. s-a întemeiat și argumentat pe

dispozițiile art. 364 lit. b) și f) C. proc. civ., motiv pentru care curtea va

avea în vedere respectivele motive, nu și cel prevăzut în art. 364 lit. i) C.

proc. civ., invocat pentru prima dată în recurs, omisso medio.

Așa cum a reținut și instanța de judecată, încă

din faza arbitrajului, cât și ulterior, în acțiunea în anulare, pârâta a

invocat sub formă de apărare nulitatea contractului de vânzare – cumpărare nr. 1846

încheiat la 25 august 1999 între reclamantă și sucursala pârâtei din Câmpeni,

sucursală „vândută” ulterior în baza contractului nr. 2741 din 28 septembrie

1999 de către S.C. F. S.A. către S.C. R. S.A. Alba Iulia.

Pe parcursul derulării acțiunii în anulare

pârâta S.C. F. S.A. a făcut dovada că pe rolul Tribunalului Cluj a înregistrat

acțiune separată în constatarea nulității contractului nr. 1846/1999, (dosar

8703/2000), solicitând suspendarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale

până la soluționarea acestui dosar, instanța stabilind la termenul din 8 noiembrie

2000 că se va pronunța asupra acestei cereri și motiv de suspendare după

soluționarea contestației cu privire la taxa de timbru, suspendând judecata în

temeiul art. 244 pct. 1 numai pentru acest ultim motiv.

La 6 februarie 2001 este reluată judecata,

urmare soluționării contestației la taxa de timbru, dar la termenul din 28

februarie 2001 nu se mai pronunță asupra suspendării judecății până la

soluționarea acțiunii în nulitatea contractului aflată pe rolul Tribunalului

Cluj, reținând cauza în pronunțare.

În considerentele deciziei dată în acțiunea în

anulare instanța se pronunță însă asupra valabilității contractului și implicit

asupra valabilității clauzei compromisorii, deși cele invocate și analizate

formau obiectul altei judecăți, iar ea fusese investită cu o cerere de

suspendare în temeiul art. 244 C. proc. civ. asupra căreia nu s-a mai pronunțat

ulterior.

Mai mult, pârâta dovedise că a formulat plângere

penală împotriva conducătorilor sucursalei care au semnat contractul a cărei

valabilitate a contestat-o permanent, instanța neverificând care este

rezultatul acestor cercetări.

Procedând astfel, curtea apreciază că în dosar

nu existau suficiente probe în raport de care instanța să fi putut aprecia

asupra valabilității contractului și stabilirea răspunderii pârâtei în

acoperirea prejudiciului creat prin neexecutarea contractului cât și întinderea

acestui prejudiciu.

De asemenea, instanța nu a analizat

valabilitatea clauzei compromisorii decât în contextul valabilității

contractului, deși potrivit dispozițiilor art. 343

1

alin. (2) C.

proc. civ. ea este independentă și valabilitatea ei urmează a fi analizată prin

prisma dispozițiilor art. 340 C. proc. civ., pârâta contestând în acțiunea

formulată și valabilitatea acestei clauze compromisorii.

De reținut că suma de 246.400 dolari a fost

acordată cu titlu de despăgubiri reclamantei, despăgubiri în dovedirea cărora

aceasta a depus numai copiile contractelor încheiate cu partenerii italieni și

faxurile acestora cu notificarea respectivei datorii, fără a se dovedi că

reclamanta a și suferit efectiv respectivul prejudiciu prin plata sumei

pretinse către partenerii externi, numai în acest caz probând certitudinea și

întinderea pagubei suferite, respectiv „pierderile înregistrate” stipulate în

contract, contract încă în vigoare, el fiind încheiat pe termen de minimum 5

ani.

În consecință, curtea apreciază că se impune

admiterea recursului, casarea deciziei în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea

probatoriului în soluționarea motivelor invocate în acțiunea în anulare, în

sensul celor reținute în considerentele acestei decizii urmând totodată ca

instanța să fie alcătuită cu ocazia rejudecării, în conformitate cu cele decise

în fecizia nr. V/2001 a secțiilor unite ale Curții Supreme de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta S.C. F.S. S.A. Sibiu împotriva deciziei nr. 201

din 7 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi  6 noiembrie 2003.