ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4268/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea arbitrală nr. 36 din 29 iunie 2000 a Tribunalului arbitral din cadrul Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Cluj a fost admisă în parte acțiunea reclamantei S.C. R. SRL Cluj Napoca, iar pârâta S.C. F. S.A. Sibiu a fost obligată să predea reclamantei cantitatea de 223 mc bușteni de fag achitată de reclamantă cu factura din 24 septembrie 1999, plus suma de 246.400 dolari SUA cu titlu de despăgubiri pentru daunele cauzate prin neexecutarea contractului din 25 august 1999 încheiat de reclamantă cu pârâta prin sucursala acesteia S.E.P.P.L. Câmpeni.

Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei S.C. R. S.A. Alba Iulia cât și cererea pentru înființarea unui sechestru asigurător. Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acțiune în anulare invocând motivele prevăzute în art. 364 lit. b) și f) C. proc. civ., respectiv soluționarea acțiunii de către un tribunal arbitral în temeiul unei convenții nule și pronunțarea tribunalului asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nepronunțarea asupra a ceea ce s-a cerut ori că s-a dat mai mult decât s-a cerut. Prin decizia civilă nr. 201 din 7 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că deși pârâta S.C. F. S.A. s-a apărat atât la arbitraj cât și în acțiunea în anulare în sensul că nu operează clauza compromisorie inserată în contractul invocat de reclamantă în acțiune deoarece contractul este nul și că în consecință tribunalul arbitral era necompetent, din probele administrate rezultă că respectivul contract este perfect valabil el fiind încheiat și semnat de o sucursală a pârâtei, fără personalitate juridică, dar care era mandatată prin actele constitutive ale societății pârâte [art. 54 din contract și art. 6 alin. (2) lit. a) – c) din statut] să execute operațiuni de comerț, prin negociere directă, ceea ce s-a și întâmplat în contractul încheiat la 25 august 1999 cu reclamanta, sucursala fiind cea care a și încasat prețul.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate s-a reținut că în cauză reclamanta a făcut dovada că partenerii italieni cărora urma să le livreze marfa achiziționată de la pârâtă i-au pretins penalități de întârziere în sumă de 246.400 dolari, pârâta urmând să suporte aceste despăgubiri în temeiul art. 11 din contract. Nemulțumită de această decizie pârâta S.C. F. S.A. a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeincie și nelegalitate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 11 C. proc. civ., în vigoare la data declarării recursului. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că hotărârea arbitrală a fost atacată în instanță pentru motivele prevăzute în art. 364 lit. b), f) și i) C. proc.

civ., ea fiind dată cu încălcarea unor norme imperative stipulate în art. 1086 și art. 1088 alin. (2) C. civ., motive soluționate greșit de către instanță. În esență recurenta arată că tribunalul arbitral nu putea soluționa cauza în temeiul unei convenții arbitrale nule, contractul nr. 1846/1999 invocat de reclamantă în acțiunea ei fiind nul deoarece sucursala ei S.E.P.P.L. Câmpeni nu avea capacitatea de a contracta, fapt pentru care, de altfel, a și formulat plângere penală împotriva conducătorilor acesteia.

Atât tribunalul arbitral cât și instanța de judecată și-au argumentat soluția dată pe acest aspect pe dispoziții care și-au încetat aplicabilitatea, atât cele stipulate în art. 44 alin. (3) din Normele 3021/1994 invocate de tribunalul arbitral, cât și cele stipulate în art. 6 alin. 2 lit. a) – c) din Statutul societății, reținute de instanță, nemaifiind în vigoare, deoarece primele norme și-au încetat aplicabilitatea în temeiul art. 109 alin. (2) din Normele publicate în M.Of. nr. 176 din 11 mai 1998, iar dispozițiile statutare din noiembrie 1998, când au fost înlocuite cu noul act constitutiv al societății adoptat în A.G.A. și înscris la Registrul Comerțului în 4 septembrie 1998. Chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 343 1 alin. (2) C. proc.

civ. validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care ea a fost înscrisă, instanțele greșit au reținut că ea este valabilă, ca de altfel întregul contract, deoarece potrivit art. 340 C. proc. civ. numai „persoanele care au capacitate deplină de exercițiu a drepturilor” pot conveni să soluționeze litigiul pe calea arbitrajului, condiție neîndeplinită în cauza de față, argumentele sale nefiind reținute de instanță. În final, recurenta critică acordarea despăgubirilor, argumentate de instanță pe art. 11 din contract, text ce se referă la „penalizări” pentru întârzierea în executarea obligațiilor contractuale, nicidecum la despăgubiri bănești pentru pierderi înregistrate de cumpărător, pierderi care nu au fost probate de reclamantă, simpla cerere a partenerilor italieni către reclamantă nefiind dovada pierderilor pe care le-ar fi înregistrat reclamanta.

Prin întâmpinare reclamanta intimată S.C. R.P.I.E.S. SRL a solicitat respingerea recursului, iar pârâta – intimată S.C. R. S.A. Alba Iulia a susținut că ea nu are calitate procesuală, așa cum s-a reținut încă din prima fază procesuală iar la termenul din 3 iulie 2003 a invocat și nelegala constituire a completului de judecată de la Curtea de Apel Cluj, în raport de decizia nr. V din 25 iunie 2001 a secțiilor unite ale Curții Supreme de Justiție. Pe parcursul soluționării recursului, deși s-a solicitat tribunalului arbitral înaintarea dosarului în original, s-a înaintat și atașat o copie certificată a acestuia. Analizând recursul, curtea apreciază că este întemeiat urmând a-l admite pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că acțiunea în anulare formulată de pârâta S.C.

F. S.A. s-a întemeiat și argumentat pe dispozițiile art. 364 lit. b) și f) C. proc. civ., motiv pentru care curtea va avea în vedere respectivele motive, nu și cel prevăzut în art. 364 lit. i) C. proc. civ., invocat pentru prima dată în recurs, omisso medio. Așa cum a reținut și instanța de judecată, încă din faza arbitrajului, cât și ulterior, în acțiunea în anulare, pârâta a invocat sub formă de apărare nulitatea contractului de vânzare – cumpărare nr. 1846 încheiat la 25 august 1999 între reclamantă și sucursala pârâtei din Câmpeni, sucursală „vândută” ulterior în baza contractului nr. 2741 din 28 septembrie 1999 de către S.C. F. S.A. către S.C. R. S.A. Alba Iulia. Pe parcursul derulării acțiunii în anulare pârâta S.C.

F. S.A. a făcut dovada că pe rolul Tribunalului Cluj a înregistrat acțiune separată în constatarea nulității contractului nr. 1846/1999, (dosar 8703/2000), solicitând suspendarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale până la soluționarea acestui dosar, instanța stabilind la termenul din 8 noiembrie 2000 că se va pronunța asupra acestei cereri și motiv de suspendare după soluționarea contestației cu privire la taxa de timbru, suspendând judecata în temeiul art. 244 pct. 1 numai pentru acest ultim motiv. La 6 februarie 2001 este reluată judecata, urmare soluționării contestației la taxa de timbru, dar la termenul din 28 februarie 2001 nu se mai pronunță asupra suspendării judecății până la soluționarea acțiunii în nulitatea contractului aflată pe rolul Tribunalului Cluj, reținând cauza în pronunțare.

În considerentele deciziei dată în acțiunea în anulare instanța se pronunță însă asupra valabilității contractului și implicit asupra valabilității clauzei compromisorii, deși cele invocate și analizate formau obiectul altei judecăți, iar ea fusese investită cu o cerere de suspendare în temeiul art. 244 C. proc. civ. asupra căreia nu s-a mai pronunțat ulterior. Mai mult, pârâta dovedise că a formulat plângere penală împotriva conducătorilor sucursalei care au semnat contractul a cărei valabilitate a contestat-o permanent, instanța neverificând care este rezultatul acestor cercetări. Procedând astfel, curtea apreciază că în dosar nu existau suficiente probe în raport de care instanța să fi putut aprecia asupra valabilității contractului și stabilirea răspunderii pârâtei în acoperirea prejudiciului creat prin neexecutarea contractului cât și întinderea acestui prejudiciu.

De asemenea, instanța nu a analizat valabilitatea clauzei compromisorii decât în contextul valabilității contractului, deși potrivit dispozițiilor art. 343 1 alin. (2) C. proc. civ. ea este independentă și valabilitatea ei urmează a fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 340 C. proc. civ., pârâta contestând în acțiunea formulată și valabilitatea acestei clauze compromisorii. De reținut că suma de 246.400 dolari a fost acordată cu titlu de despăgubiri reclamantei, despăgubiri în dovedirea cărora aceasta a depus numai copiile contractelor încheiate cu partenerii italieni și faxurile acestora cu notificarea respectivei datorii, fără a se dovedi că reclamanta a și suferit efectiv respectivul prejudiciu prin plata sumei pretinse către partenerii externi, numai în acest caz probând certitudinea și întinderea pagubei suferite, respectiv „pierderile înregistrate” stipulate în contract, contract încă în vigoare, el fiind încheiat pe termen de minimum 5 ani.

În consecință, curtea apreciază că se impune admiterea recursului, casarea deciziei în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului în soluționarea motivelor invocate în acțiunea în anulare, în sensul celor reținute în considerentele acestei decizii urmând totodată ca instanța să fie alcătuită cu ocazia rejudecării, în conformitate cu cele decise în fecizia nr. V/2001 a secțiilor unite ale Curții Supreme de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. F.S. S.A. Sibiu împotriva deciziei nr. 201 din 7 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.