ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1889/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1889/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie

2011 la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ulterior

precizată, reclamantul V.I.A. a solicitat aplicarea pârâtei D.D.A., în calitate

de conducător al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, calculată

de la data la care pârâta avea obligația, potrivit deciziei civile nr. 420/2010

a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, de a finaliza

proiectul de „Autostradă urbană Cluj-Napoca” și de a-l supune spre aprobare Ministerului

Transporturilor (în termen de 3 luni de la data comunicării deciziei pronunțate

la data de 18 februarie 2010) și până la data la care va supune spre aprobarea Ministerului

Transporturilor proiectul „Autostradă urbană Cluj-Napoca”.

Prin sentința civilă

nr. 585 din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive,

precum și excepția lipsei de obiect, invocate de pârâtă, și a admis acțiunea precizată

a reclamantului V.I.A., cu consecința aplicării pârâtei D.D.A., în calitate de conducător

al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a unei amenzi

de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere calculată de la

data de 14 martie 2011 și până la data la care va supune spre aprobare Ministerului

Transporturilor proiectul „Autostradă urbană Cluj-Napoca”.

Pentru a pronunța sentința

sus menționată, Curtea de Apel a reținut, în considerente, următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 420 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantului V.I.A., a obligat

pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca în termen

de 3 luni de la comunicarea deciziei să finalizeze proiectul de „Autostradă urbană

Cluj-Napoca” și să-l supună spre aprobare Ministerului Transporturilor, a fost obligat

Ministerul Transporturilor ca în termen de 2 luni de la supunerea proiectului spre

aprobare să dispună cu privire la acesta, și a fost obligat pârâtul Consiliul Local

al Municipiului Cluj-Napoca ca în termen de 3 luni de zile de la emiterea Ordinului

Ministerului Transporturilor referitor la proiectul de „Autostradă urbană Cluj-Napoca”

să reglementeze situația juridică din punct de vedere urbanistic a zonei în care

se află terenul proprietatea reclamantului situat în localitatea Cluj-Napoca,

strada I.B., înscris în C.F. AA Cluj-Napoca, nr. top XX, prin elaborarea și aprobarea

unui nou PUZ.

Decizia civilă nr. 420

din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a fost comunicată la data de 12 martie 2010.

În speță există identitate

între persoana pârâtei și cel despre care se pretinde că poate fi obligat în raportul

juridic dedus judecății și care are ca obiect aplicarea unei sancțiuni ca urmare

a neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar pârâta este ținută de aducerea la

îndeplinire a hotărârii instanței doar de la data la care întrunește condiția expresă

și specială impusă de legiuitor, aceea de a fi conducătorul instituției obligate

să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un

alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Prin urmare, începând

cu data numirii pârâtei în funcție aceasta este persoana despre care se pretinde

că poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății, astfel că a apreciat instanța

de judecată că este nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

D.D.A.

A învederat instanța de

fond că probele administrate în cauză evidențiază împrejurarea că de la data pronunțării

deciziei civile nr. 420/2010 Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România nu a întreprins nici o acțiune pentru a duce la îndeplinire cele dispuse

de instanța de contencios administrativ, și că rezultă fără echivoc că ulterior

datei de 18 februarie 2010 pârâtele din litigiul derulat în fața Curții de Apel

Cluj nu au finalizat proiectul „Autostradă urbană Cluj-Napoca” și nu l-au supus

spre aprobare Ministerului Transporturilor.

Adresa înregistrată la

7 iulie 2011, la Direcția Tehnică, Calitate și Protecția Mediului confirmă pretențiile

reclamantului întrucât se menționează că proiectul amintit anterior este la etapa

studiului de fezabilitate care a fost supus aprobării Ministerului Transporturilor.

Verificând însă înscrisurile depuse ca anexă a acestei adrese, Curtea de Apel a

observat că în fapt sunt acte administrative anterioare pronunțării deciziei

nr. 420 din 18 februarie 2010, fiind vorba de avizul din 25 februarie 2008 al Ministerului

Transporturilor și avizul din 4 martie 2008 al Consiliului interministerial de avizare

și care au fost avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei.

A conchis prima instanță,

pe baza celor mai sus menționate, că Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România nu și-a îndeplinit obligația impusă în sarcina acesteia prin

decizia nr. 420/2010 a Curții de Apel Cluj și că, prin urmare, conducătorul instituției

trebuie să fie sancționat pentru neexecutarea dispoziției instanței. În acest context,

Curtea a constatat că cererea reclamantului nu este fără obiect, întrucât pârâta

nu a executat obligația stabilită prin hotărârea instanței, astfel că excepția lipsei

de interes apare ca fiind nefondată.

În fine, Curtea de Apel

a mai constatat că ipoteza normei legale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, este

întrunită, dispunând în consecință admiterea cererii reclamantului V.I.A. și aplicarea

pârâtei, în calitate de conducător a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România, a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim pe economie,

pe zi de întârziere calculată de la data de 14 martie 2011 și până la data la care

va supune spre aprobare Ministerului Transporturilor proiectul „Autostrăzii urbane

Cluj-Napoca”.

Împotriva sentinței civile

nr. 585 din 17 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta

D.D.A. în calitate de reprezentantă legală a Companiei Naționale de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare

de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a

cererii reclamantului V.I.A.

Recurenta pârâtă a criticat

sentința atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În primul rând, pârâta

a arătat că nu i s-a comunicat încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2011

în care s-au consemnat dezbaterile în fond și care face parte integrantă din sentința

recurată, fiind astfel încălcate prevederile imperative ale art. 147 C. proc. civ.

Omisiunea comunicării încheierii menționate cauzează recurentei o vătămare care

nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, vătămare constând în aceea

că neavând cunoștință de cele reținute de instanță în practicaua hotărârii este

în imposibilitate de a lua cunoștință de concluziile formulate. Pentru acest motiv,

pârâta a solicitat a se constata nulitatea sentinței recurate și a se dispune casarea

cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În al doilea rând, pârâta

a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de prevederile

art. 24 din Legea nr. 554/2004 ce au în vedere sancționarea conducătorului instituției

care nu execută culpabil o sentință definitivă și irevocabilă. Legiuitorul când

a stabilit o astfel de sancțiune coercitivă a avut în vedere pe reprezentantul legal

ce a fost parte în proces, ori pârâta a fost numită în funcția de director general

al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la 14 martie

2011, la mai bine de un an de zile față de termenul limită stabilit prin titlul

reclamantului. Or, în această situație nu există identitatea cerută de lege între

persoana obligată prin sentință și persoana chemată în judecată față de care se

solicită aplicarea sancțiunii de 20% din salariu pentru neexecutarea culpabilă a

unei hotărâri judecătorești, iar sancționarea unei persoane care la data la care

opera obligația nu avea calitatea de conducător al instituției echivalează cu situația

în care o persoană deși este nevinovată este sancționată, încălcându-i-se grav principiul

nevinovăției.

În al treilea rând, referitor

la excepția lipsei de obiect - în sensul că în timpul procesului Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a emis documentația de avizare a

proiectului în ceea ce privește „Autostrada urbană Cluj-Napoca”, documentație ce

a fost înaintată către Ministerul Transporturilor - recurenta a precizat că la dosarul

cauzei s-au depus documentele care atestă că acest proiect s-a finalizat la etapa

studiului de fezabilitate și a fost supus aprobării Ministerului Transporturilor

încă de la data de 25 februarie 2008, așa cum reiese din adresa din 7 iulie 2011.

În prezent, s-a relevat,

imobilul reclamantului nu este afectat de nicio lucrare de interes național și nici

nu face obiectul vreunei exproprieri cum dealtfel nici nu a făcut, în condițiile

în care lucrarea de interes național „Autostrada de centură Cluj-Napoca” a rămas

la nivel de proiect. Se putea vorbi de o afectare a imobilului în cauză numai în

condițiile în care s-ar fi aprobat o hotărâre de guvern prin care s-ar fi aprobat

lucrarea de interes național și declanșarea procedurilor de expropriere.

Față de cele arătate,

recurenta a considerat că cererea reclamantului este lipsită de obiect întrucât

măsura a fost executată de către companie și documentația înaintată spre aprobare

ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Transporturilor.

Pe fondul cauzei, recurenta

a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, întrucât executarea

deciziei civile nr. 420/2010 a Curții de Apel Cluj s-a făcut mai înainte de a fi

comunicată, iar scopul prevăzut de legiuitor prin instituirea sancțiunii prevăzute

de art. 24 din Legea nr. 554/2004, acela de constrângere, nu mai poate subzista.

Pentru a putea fi aplicată sancțiunea este necesar și impetuos să se facă dovada

neexecutării hotărârii judecătorești, ori așa cum s-a mai arătat la data de 25 februarie

2008 documentația, respectiv studiul de fezabilitate, a fost suspus avizului Comisiei

Tehnico-Economice din cadrul Ministerului Transporturilor iar la data de 8 martie

2008 s-a obținut avizul Comisiei interministeriale, de la această dată obligația

prevăzută în sarcina companiei a fost executată, din acel moment compania nemaiavând

competență în ceea ce privește inițiativa legislativă.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar intimatul V.I.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât

motivele de recurs nu sunt întemeiate iar hotărârea recurată este temeinică și legală.

Prin notele de ședință

depuse pentru termenul de judecată din data de 9 februarie 2012 recurenta D.D.A.

a solicitat admiterea recursului, cu consecința dispunerii, în principal, a casării

sentinței cu trimitere spre rejudecare instanței competente, care este Tribunalul

Cluj, și, în subsidiar, a modificării acesteia în totalitate în sensul respingerii

cererii reclamantului ca fiind lipsită de obiect, cu obligarea intimatului la plata

cheltuielilor de judecată de la fond și de la recurs.

A invocat recurenta pârâtă,

prin notele de ședință, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin raportare la dispozițiile

art. 3 alin. (1) C. proc. civ., la art. 2 alin. (1) lit. b), c) și f) din Legea

nr. 554/2004, și art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2003, cu modificările

și completările ulterioare, și a apreciat că Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România nu are calitatea de autoritate publică și nici nu

își exercită atribuțiile, respectiv drepturile proprii în regim de putere publică.

Pe cale de consecință, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România nu poate fi subiect al unui raport juridic administrativ stabilit cu o persoană

fizică iar organul său de conducere nu poate fi subiect al răspunderii administrative

generată de un astfel de raport juridic administrativ inexistent. Un astfel de litigiu,

s-a concluzionat, că cel care este dedus judecății în speță, nu poate fi calificat

ca fiind de contencios administrativ și deci soluționarea lui nu poate intra în

competența instanței de contencios administrativ.

Analizând motivele de

recurs invocate de recurenta pârâtă D.D.A., în calitatea de conducător al Companiei

Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, se rețin următoarele:

Susținerea recurentei

în sensul că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, prin raportare

la dispozițiile art. 147 C. proc. civ., întrucât practicaua hotărârii, care în speță

este reprezentată de încheierea de dezbateri din data de 10 octombrie 2011 prin

care s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 octombrie 2011, nu a fost comunicată

pârâtei odată cu sentința civilă nr. 585/2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu este întemeiată. Neregularitatea

procedurală invocată de pârâtă nu poate fi asimilată lipsei încheierii de dezbateri

și nu atrage prin urmare nici sancțiunea nulității, în condițiile în care recurenta

nu a dovedit producerea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin

anularea hotărârii atacate.

Sunt neîntemeiate și motivele

de recurs referitoare la greșita soluționare, prin respingere, a excepțiilor lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei și a excepției lipsei de obiect a cererii

reclamantului de amendare a pârâtei, fiind evident că, pe de o parte, aplicarea

art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu condiționează măsura

aplicării amenzii de participarea la litigiul cu privire la care se solicită executarea

hotărârii a exact aceluiași reprezentant legal al autorității parte la proces, care

este dator să pună în executarea hotărârea irevocabilă, și, pe de altă parte, că

de la data pronunțării deciziei nr. 420/2010 a Curții de Apel Cluj și până la soluționarea

cererii reclamantului de aplicare a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie,

prin sentința recurată în cauză, pârâta nu a efectuat nici o formalitate cu privire

la proiectul de „Autostradă urbană Cluj-Napoca”, nu l-a finalizat și nici nu l-a

supus aprobării Ministerului Transporturilor.

Cum în înțelesul art.

24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA are, în raport de cele statuate prin decizia civilă nr. 420 din 18

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, calitatea de autoritate publică obligată să efectueze anumite operațiuni

administrative, în mod indiscutabil pârâta, director general al acestei persoane

juridice, are calitatea de conducător al autorității publice menționate, implicit

și legitimare procesuală pasivă - de la data numirii în funcție - în cererile prin

care se solicită obligarea la amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe fiecare

zi de întârziere pentru nerespectarea termenului de punere în executare a hotărârii

pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, invocată de recurentă ca motiv de ordine publică, prin notele de ședință

depuse pentru termenul de judecată din 9 februarie 2012, nu poate fi examinată de

Curte, întrucât potrivit prevederilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constituie

motiv de casare situația „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii”. Or, potrivit prevederilor

art. 159

1

alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială

de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi

de înfățișare înaintea primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor

asupra fondului, ceea ce înseamnă că dacă excepția de necompetență materială și

teritorială de ordine publică nu a fost invocată până la momentele procesuale menționate,

nulitatea, chiar fiind de ordine publică, se acoperă, și nu mai poate fi valorificată

în recurs.

Sub aspectul modului în

care instanța de fond a soluționat „fondul” cererii reclamantului, se constată că,

potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) - (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „ (1) Dacă în urma admiterii

acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul

prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult

30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul

nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei

obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Prin raportare la conținutul

textului legal precizat, precum și la înscrisurile administrate de recurentă în

instanța de recurs - anume documentul de avizare din data de 7 noiembrie 2011 întocmit

de Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România și documentul de avizare din 9 noiembrie 2011 întocmit de

Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

(prin care s-a avizat favorabil revizuirea necesității și oportunității din cadrul

Studiului de Fezabilitate „Autostrada de centură Cluj-Napoca km 0+000-42+100”), precum și avizul din 10 noiembrie 2011 al Ministrului Transporturilor și Infrastructurii prin care

s-a avizat favorabil sistarea fazelor de promovare a investiției (studiu de fezabilitate,

proiect tehnic, documentație de execuție) cât privește Autostrada de centură Cluj-Napoca

km 0+000-42+100) - din care rezultă că realizarea proiectului „Autostrada urbană

Cluj-Napoca nu se mai justifică din rațiuni economice, se reține că subzistă temei

legal pentru obligarea pârâtei D.D.A., în calitate de conducător al Companiei Naționale

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și în temeiul art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie

pe zi de întârziere în executarea obligației dispuse în sarcina Companiei Naționale

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin dispozitivul deciziei civile

nr. 420 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, numai pentru perioada cuprinsă între datele de 14 martie

2011 (data numirii pârâtei în funcția de director general) și 7 noiembrie 2011 (data

emiterii documentul de avizare din data de 7 noiembrie 2011 de către Consiliul Tehnico-Economic

din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România).

Așa fiind, urmează a se

dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor

art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului formulat de pârâta

D.D.A., cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul că se

va aplica pârâtei, în calitate de conducător al Companiei Naționale de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie,

pe zi de întârziere, pentru perioada 4 martie 2011 - 7 noiembrie 2011, cu menținerea

celorlalte dispoziții din hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta D.D.A. în calitate de conducător al Companiei Naționale de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței nr. 585 din 17 octombrie 2011

a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că aplică pârâtei amenda de 20% din salariul minim brut pe economie

pentru perioada 2 martie 2011 - 7 noiembrie 2011.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie

2012.