ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1757/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul P.Ș. a chemat

în judecată pe pârâtul Guvernul României -Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate

calitatea sa de luptător în Revoluția din Decembrie 1989, în temeiul art. 111 C.

proc. civ. și să fie obligat pârâtul ca, în baza prevederilor Legii nr. 42/1990,

modificată și completată, prin Legea nr. 341/2004, precum și a prevederilor

art. 1073-1075 C. civ., să emită și să elibereze pe numele său Certificatul de Luptător

remarcat prin fapte deosebite în Revoluția din Decembrie 1989, conform art. 3

alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 341/2004.

Prin întâmpinare, pârâtul

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a invocat

excepția lipsei procedurii administrative prealabile, excepția tardivității cererii,

excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiate, arătând că reclamantul nu are dosar depus, nici în baza

Legii nr. 42/1990 și nici în baza Legii nr. 341/2004, Dosarul nr. 2317 pe care reclamantul

susține că l-a înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

aparține altei persoane, iar calitatea de revoluționar se putea dobândi doar în

perioada funcționării Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și a Comisiei

pentru cinstirea și sprijinirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, comisii care

și-au încetat activitatea, ultima la data de 13 mai 2007

Prin sentința civilă

nr. 4940 din 7 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și a respins,

ca inadmisibilă, acțiunea formulată de

reclamant.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a adresat instanței de contencios

administrativ la data de 29 aprilie 2008, solicitând să se constate că are calitatea

de luptător în Revoluția din Decembrie 1989 și să fie obligat Secretariatul de Stat

pentru Problemele Revoluționarilor să emită Certificat de Luptător remarcat prin

fapte deosebite, fără să depună un dosar la Comisia Parlamentară pentru aplicarea

Legii nr. 42/1990, respectiv la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea Eroilor

Revoluției din Decembrie 1989, comisii care în prezent și-au încetat activitatea.

Pe toată perioada cuprinsă

între data intrării în vigoare a Legii nr. 42/1990 și până la data de 13 mai 1997,

când aceste Comisii și-au încetat activitatea, reclamantul nu a dovedit că ar fi

întreprins vreun demers pentru obținerea Certificatului de revoluționar, depunând

actele necesare și formând un dosar potrivit dispozițiilor legale arătate, iar de

la data primului demers 03 iunie 2006, nu mai era posibilă constatarea calității

de revoluționar, în contextul în care Comisiile își încetaseră în mod legal activitatea.

Instanța de fond a apreciat

că neparcurgând procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 42/1990 și neformulând

o cerere în perioada de activitate a celor două comisii, reclamantul nu mai are

posibilitatea să solicite pentru prima dată, la distanță de șapte ani, să se constate

calitatea sa de luptător în Revoluția din Decembrie 1989.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamantul P.Ș. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că instanța s-a pronunțat pe ultimul capăt de cerere, adică pe „obligația

de a face”, constatând că neexistând Comisie Guvernamentală, nu se poate recunoaște

existența unui drept real.

În temeiul art. 111 C.

proc. civ., instanța trebuia să se pronunțe cu privire la existența calității care

nu poate fi perimată de tardivitate. Întrucât acțiunea pentru care s-a cerut este

reală și a produs consecințe juridice, deci calitatea există, prin tardivitate nu

mai poate fi recunoscută de o Comisie Guvernamentală, instanța, pe baza probelor

administrate cât și audierea martorilor, poate constata calitatea, dar nu și existența

dreptului.

Reclamantul a solicitat

admiterea de noi înscrisuri și probe fotografice, precum și audierea martorilor,

iar prin hotărârea ce se va pronunța să i se recunoască calitatea de „Luptător pentru

Victoria Revoluției din Decembrie 1989”, așa cum este ea prevăzută atât în

Legea nr. 42/1990 republicată, precum și în Legea nr. 341/2004, înțelegând să nu

insiste pe „obligația de a face" deoarece instanța a constatat, prin sentința

recurată, tardivitatea capătului de cerere prin care se solicita Guvernului României

- Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor repunerea în drepturi.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte costată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 9 alin.

(5) din Legea nr. 341/2004, reclamantul, înainte de a se adresa instanței de judecată

trebuie să se adreseze mai întâi Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie

1989.

Conform acelorași dispoziții

legale contestațiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor,

se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză și se vor adresa Comisiei Parlamentare

a Revoluționarilor din Decembrie 1989, care le soluționează potrivit Normelor metodologice

stabilite în acest sens.

De asemenea, art. 19 și

20 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin H.G.

nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că

la finalizarea lucrărilor

Comisiei Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, respectiv 30

aprilie 2010, potrivit prevederilor Legii nr. 391/2009 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 84/2009 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 341/2004, Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor a publicat

lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate

care s-a publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 467bis/07.07.2010.

Persoanele nemulțumite

de nepreschimbarea certificatului doveditor puteau face contestație la Comisia Parlamentară,

în termen de maximum 6 luni de la data publicării în M. Of. al României, a listei

finale prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.

În cuprinsul contestației

vor fi prezentate expres și lipsit de orice echivoc datele de identificare a contestatarului,

actele sau faptele contestate și, totodată, vor fi anexate documente doveditoare

în susținerea contestației.

În vederea soluționării

contestațiilor, Comisia Parlamentară poate solicita instituțiilor publice punerea

la dispoziție a documentelor necesare, acestea având obligația de a le transmite,

în copie, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, precum și punctul

de vedere al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor cu privire

la contestația formulată.

În termen de 30 de zile

de la data depunerii contestației, Comisia Parlamentară comunică contestatarului

și la Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor modul de soluționare

a contestației.

Pe baza propunerilor formulate

de Comisia Parlamentară, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor

reanalizează documentația pe baza căreia a fost luată decizia ce formează obiectul

contestației și, în raport de decizia adoptată, procedează conform reglementărilor

în vigoare.

Abia după parcurgerea

acestei etape a procedurii prealabile speciale privind formularea contestației,

solicitanții cărora nu le-au fost preschimbate certificatele doveditoare, sunt îndreptățiți

a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea dreptului la preschimbare

pe calea unei hotărâri judecătorești.

Înalta Curte, în acord

cu cele reținute de Curtea de Apel, apreciază că neparcurgând procedura prealabilă

specială și obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (1) din H.G.

nr. 1412/2004, recurentul-reclamant nu se poate adresa direct instanței de judecată

pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea eventualului prejudiciu suferit,

lipsa plângerii prealabile formulate în condițiile enunțate constituind un fine

de neprimire al acțiunii în contencios administrativ.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că legalitatea unui act administrativ

unilateral poate fi supusă controlului instanței de contencios administrativ numai

după ce persoana a respectat procedura prealabilă, în speță, cea specială prevăzută

de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

De asemenea, Înalta Curte

constată că solicitarea de a fi audiați martori, în fața instanței de recurs, nu

poate fi acceptată, deoarece, în recurs, se poate administra doar proba cu înscrisuri

noi, conform art. 305 C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.Ș., împotriva

sentinței civile nr. 4940 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie

2012.