ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5596/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 236 din 1

septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul A.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 în

referire la art. 64 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen.,

s-a dispus prelungirea arestării inculpatului pe o durată de 30 de zile,

începând cu 1 septembrie 2003 și până la 30 septembrie 2003, inclusiv.

S-a dedus din pedeapsă perioada

executată începând cu 12 septembrie 2003 și până la rămânerea definitivă a

hotărârii.

S-au respins acțiunile civile

formulate de partea civilă G.M., asistat de G.I. și G.G., reprezentată de G.I.

, ca nefondate.

S-a admis în parte acțiunea civilă a

părții civile G.I.

A fost obligat inculpatul A.E. la

plata sumei de 13.000.000 lei către partea civilă G.I. cu titlu de despăgubiri

civile (daune materiale).

Conform art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

În fapt s-a reținut că inculpatul,

la 8 septembrie 2002, se afla de pază la sola cultivată cu porumb aparținând

A.A.S., timp în care victima G.V. și martorul M.N. au cules știuleți și au

tăiat coceni de pe acea solă. Inculpatul le-a cerut celor două persoane să

plece și să lase porumbul tăiat, după care a plecat, dar întorcându-se după un

interval scurt de timp a observat că victima și tatăl acesteia se aflau în

același loc, victima strângea porumbul căzut și îl încărca în căruță, motiv

pentru care i-a aplicat acesteia o lovitură în cap cu un ciomag pe care îl avea

asupra sa.

Victima G.V. a fost transportată la

Spitalul județean Tulcea, unde a refuzat internarea, iar în dimineața zilei de

10 septembrie 2002, s-a deplasat cu autoturismul către Spitalul Județean

Constanța, dar pe drum a decedat.

La individualizarea pedepsei s-au

avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și, în raport de gradul

de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, de împrejurările în care

fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de persoana inculpatului și conduita

acestuia, prin reținerea de circumstanțe atenuante, pedeapsa a fost coborâtă

sub minimul special prevăzut de lege.

S-a dispus ca pedeapsa să fie

executată prin privare de libertate și, în lipsa unor temeiuri privind punerea

în libertate a inculpatului, s-a dispus, în temeiul art. 350 C. proc. pen.,

prelungirea arestării preventive a acestuia.

Nu s-a reținut în favoarea

inculpatului nici legitima apărare și nici circumstanța atenuantă a provocării,

deoarece cerințele legale nu sunt întrunite.

Cererea de despăgubiri civile

formulată de părțile civile G.M., G.G., reprezentați de mama lor G.I., a fost

respinsă, ca nefondată, întrucât acestea sunt beneficiari a unei pensii de

urmaș de câte 400.000 lei fiecare și nu s-a probat că întreținerea pe care

victima o presta depășea acest cuantum.

Inculpatul a fost însă, obligat la

plata de despăgubiri civile în sumă de 13.000.000 lei către partea civilă G.I.,

reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea și pomenile ulterioare.

Împotriva sentinței penale nr.

236/2003 a Tribunalului Tulcea, inculpatul a declarat apel, susținând că nu

este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia

penală nr. 105/ P din 13 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul A.E. împotriva sentinței penale nr. 236 din 1 septembrie 2003 a

Tribunalului Tulcea.

În baza art. 160

b

,

raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului

și s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv de la 1 septembrie 2003.

Împotriva acestei hotărâri, în

termenul legal, inculpatul nemulțumit, a formulat recursul de față, reluând

motivele invocate în apel și anume dacă în principal a solicitat achitarea sa,

socotindu-se nevinovat, deoarece s-a aflat în legitimă apărare, în subsidiar a

cerut, fie, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea

completării cercetării judecătorești și cu probele sale în apărare și care în

parte și nejustificat i-au fost respinse, fie, a cerut schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, după care să se dispună

achitarea sa, pentru că s-a aflat în legitimă apărare.

Recursul este fondat, doar în limita

celor ce se vor analiza.

Probatoriul administrat dovedește

fără dubii că, inculpatul paznic la Asociația „A. Tulcea, la 8 septembrie 2002,

în jurul orelor 16,00 – 17,00, se afla de pază, la sola cultivată cu porumb, ce

aparține asociației menționate. Astfel, i-a observat pe victimă și pe tatăl

său, martorul M.N., când au intrat în teren pentru a lua fără nici o aprobare,

coceni și porumb.

În aceste condiții, inculpatul ca

paznic, s-a apropiat de cei doi și după discuțiile ce se impuneau, le-a cerut

să părăsească deîndată lanul și să lase, ceea ce își însușiseră fără drept.

Cum, inculpatul a revenit la scurt

timp și a constatat că victima și tatăl său, nu au înțeles să se retragă, ba

mai mult încărcau deja porumb, în căruța cu care veniseră la acel teren,

apropiindu-se a aplicat o lovitură, cu ciomagul ce-l avea asupra sa, în capul

victimei. Abia după acest incident, tatăl și-a ridicat fiul l-a așezat în

căruță și au părăsit locul faptei.

Acestea fiind probele și

împrejurările concrete, în care s-au derulat faptele, nu poate fi pusă în

discuție nici insuficiența lor și nici vreo contradictorialitate între acestea,

după cum se susține de către inculpat, pentru a justifica „pretinsa nevoie de

suplimentare a cercetării judecătorești” și ca drept urmare, trimiterea cauzei

la fond, spre rejudecare.

Contrar acestor obiecții se constată

că „pe tot timpul urmăririi penale, precum și al cercetării judecătorești (fond

și apel) apărările formulate de inculpat, cu privire la starea de provocare

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și legitima apărare în care s-ar fi aflat,

au fost examinate.

Temeinic probate și motivate, aceste

apărări nu s-au putut recunoaște, fiind infirmate atât de comportamentul

părților precum și de către examinările criminalistice ale obiectelor folosite

în incident.

Astfel, s-a pretins de către

inculpat în apărare că, victima ar fi încercat să-l lovească cu „tarpanul” și

abia după acest moment, el a folosit ciomagul, aplicând acea lovitură asupra

capului părții vătămate.

Or, potrivit examinării

criminalistice nu s-au evidențiat urme de impact, de lovire activă cu corp dur,

nici pe ciomag (fragment lemnos ridicat de la locul faptei) și nici pe brațul

și lama metalică a tarpanului, folosit de victimă.

Această constatare

tehnico-științifică, prin coroborare cu raportul medico-legal nr. 192/672 din

21 noiembrie 2002 a Serviciului Medico-legal al Județului Tulcea și în baza

căruia corect s-a stabilit că, „victima a fost lovită cu mare intensitate

producându-i-se fractură de boltă craniană radiată la bază, în momentul care se

afla cu spatele” la inculpat, sunt acte ce relevă fără dubiu că, apărările

ridicate au fost amplu analizate și nicidecum omise sau respinse, după cum

susține recurentul.

Probatoriul administrat mai cuprinde

și verificarea bunei-credințe a inculpatului în apărările formulate.

În acest context, supus fiind

testului biodetecției, respectiv din raportul de expertiză poligraf (nr. 7117

din 25 septembrie 2002 al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Constanța) se

reține că, inculpatul prin răspunsurile date a evidențiat note specifice

comportamentului simulat.

Pentru toate acest considerente,

temeinic și legal, ambele instanțe, nu au putut reține ca dovedite apărările

ridicate de inculpat, privitoare atât la existența legitimei apărări, cât și a

scuzei provocării.

Ca atare și motivele de recurs, ce

vizează: greșita condamnare a inculpatului, în loc de a fi achitat sau de

schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, nu pot fi

primite, acestea neavând suport probator.

Așa fiind, acțiunile agresive ale

inculpatului asupra capului victimei, cu ciomagul, după intensitatea loviturii,

organul vital atins și obiectul folosit, apt de a ucide, nu s-au datorat nici

stării de provocare, nici nu s-a aflat în legitimă apărare și ca formă de

vinovăție nu poate fi culpă ci numai intenția. Se mai constată că aceste

lovituri se află și în direct raport de cauzalitate, cu moartea victimei, ce a

survenit la aproximativ 72 ore.

Rezultă deci că și încadrarea

juridică este, de asemenea, cea legală, întrunite fiind elementele constitutive

ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Dacă toate aceste motive de recurs,

nu se dovedesc a fi întemeiate, verificându-se și din oficiu, se reține că în

raport de vârsta inculpatului de peste 59 ani, buna sa conduită până la data

săvârșirii acestei infracțiuni, neavând antecedente penale, precum și buna

comportare în societate, justifică circumstanțele atenuante acordate potrivit

prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., dar nu li s-a dat eficiență deplină,

în procesul de individualizare a pedepsei.

În aceste limite și pentru a se

diminua pedeapsa stabilită, potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa hotărârile

atacate în sensul celor expuse.

Se vor aplica și prevederile art.

381 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul A.E. împotriva deciziei penale nr. 105/ P din 13 mai

2004 a Curții de Apel Constanța.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea cu privire la

cuantumul pedepsei aplicate, pe care o reduce de la 9 ani închisoare la 7 ani

închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 septembrie 2003 la 29

octombrie 2004.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2004.