ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5596/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.E. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu 1 septembrie 2003 și până la 30 septembrie 2003, inclusiv. S-a dedus din pedeapsă perioada executată începând cu 12 septembrie 2003 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-au respins acțiunile civile formulate de partea civilă G.M., asistat de G.I. și G.G., reprezentată de G.I. , ca nefondate. S-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile G.I. A fost obligat inculpatul A.E. la plata sumei de 13.000.000 lei către partea civilă G.I. cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale). Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. În fapt s-a reținut că inculpatul, la 8 septembrie 2002, se afla de pază la sola cultivată cu porumb aparținând A.A.S., timp în care victima G.V. și martorul M.N. au cules știuleți și au tăiat coceni de pe acea solă.

Inculpatul le-a cerut celor două persoane să plece și să lase porumbul tăiat, după care a plecat, dar întorcându-se după un interval scurt de timp a observat că victima și tatăl acesteia se aflau în același loc, victima strângea porumbul căzut și îl încărca în căruță, motiv pentru care i-a aplicat acesteia o lovitură în cap cu un ciomag pe care îl avea asupra sa. Victima G.V. a fost transportată la Spitalul județean Tulcea, unde a refuzat internarea, iar în dimineața zilei de 10 septembrie 2002, s-a deplasat cu autoturismul către Spitalul Județean Constanța, dar pe drum a decedat. La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și, în raport de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de persoana inculpatului și conduita acestuia, prin reținerea de circumstanțe atenuante, pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate și, în lipsa unor temeiuri privind punerea în libertate a inculpatului, s-a dispus, în temeiul art. 350 C. proc. pen., prelungirea arestării preventive a acestuia. Nu s-a reținut în favoarea inculpatului nici legitima apărare și nici circumstanța atenuantă a provocării, deoarece cerințele legale nu sunt întrunite. Cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile G.M., G.G., reprezentați de mama lor G.I., a fost respinsă, ca nefondată, întrucât acestea sunt beneficiari a unei pensii de urmaș de câte 400.000 lei fiecare și nu s-a probat că întreținerea pe care victima o presta depășea acest cuantum. Inculpatul a fost însă, obligat la plata de despăgubiri civile în sumă de 13.000.000 lei către partea civilă G.I., reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea și pomenile ulterioare.

Împotriva sentinței penale nr. 236/2003 a Tribunalului Tulcea, inculpatul a declarat apel, susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa. Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 105/ P din 13 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.E. împotriva sentinței penale nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea. În baza art. 160 b , raportat la art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv de la 1 septembrie 2003. Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, inculpatul nemulțumit, a formulat recursul de față, reluând motivele invocate în apel și anume dacă în principal a solicitat achitarea sa, socotindu-se nevinovat, deoarece s-a aflat în legitimă apărare, în subsidiar a cerut, fie, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea completării cercetării judecătorești și cu probele sale în apărare și care în parte și nejustificat i-au fost respinse, fie, a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, după care să se dispună achitarea sa, pentru că s-a aflat în legitimă apărare.

Recursul este fondat, doar în limita celor ce se vor analiza. Probatoriul administrat dovedește fără dubii că, inculpatul paznic la Asociația „A. Tulcea, la 8 septembrie 2002, în jurul orelor 16,00 – 17,00, se afla de pază, la sola cultivată cu porumb, ce aparține asociației menționate. Astfel, i-a observat pe victimă și pe tatăl său, martorul M.N., când au intrat în teren pentru a lua fără nici o aprobare, coceni și porumb. În aceste condiții, inculpatul ca paznic, s-a apropiat de cei doi și după discuțiile ce se impuneau, le-a cerut să părăsească deîndată lanul și să lase, ceea ce își însușiseră fără drept. Cum, inculpatul a revenit la scurt timp și a constatat că victima și tatăl său, nu au înțeles să se retragă, ba mai mult încărcau deja porumb, în căruța cu care veniseră la acel teren, apropiindu-se a aplicat o lovitură, cu ciomagul ce-l avea asupra sa, în capul victimei.

Abia după acest incident, tatăl și-a ridicat fiul l-a așezat în căruță și au părăsit locul faptei. Acestea fiind probele și împrejurările concrete, în care s-au derulat faptele, nu poate fi pusă în discuție nici insuficiența lor și nici vreo contradictorialitate între acestea, după cum se susține de către inculpat, pentru a justifica „pretinsa nevoie de suplimentare a cercetării judecătorești” și ca drept urmare, trimiterea cauzei la fond, spre rejudecare. Contrar acestor obiecții se constată că „pe tot timpul urmăririi penale, precum și al cercetării judecătorești (fond și apel) apărările formulate de inculpat, cu privire la starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și legitima apărare în care s-ar fi aflat, au fost examinate.

Temeinic probate și motivate, aceste apărări nu s-au putut recunoaște, fiind infirmate atât de comportamentul părților precum și de către examinările criminalistice ale obiectelor folosite în incident. Astfel, s-a pretins de către inculpat în apărare că, victima ar fi încercat să-l lovească cu „tarpanul” și abia după acest moment, el a folosit ciomagul, aplicând acea lovitură asupra capului părții vătămate. Or, potrivit examinării criminalistice nu s-au evidențiat urme de impact, de lovire activă cu corp dur, nici pe ciomag (fragment lemnos ridicat de la locul faptei) și nici pe brațul și lama metalică a tarpanului, folosit de victimă.

Această constatare tehnico-științifică, prin coroborare cu raportul medico-legal nr. 192/672 din 21 noiembrie 2002 a Serviciului Medico-legal al Județului Tulcea și în baza căruia corect s-a stabilit că, „victima a fost lovită cu mare intensitate producându-i-se fractură de boltă craniană radiată la bază, în momentul care se afla cu spatele” la inculpat, sunt acte ce relevă fără dubiu că, apărările ridicate au fost amplu analizate și nicidecum omise sau respinse, după cum susține recurentul. Probatoriul administrat mai cuprinde și verificarea bunei-credințe a inculpatului în apărările formulate. În acest context, supus fiind testului biodetecției, respectiv din raportul de expertiză poligraf (nr. 7117 din 25 septembrie 2002 al Serviciului Criminalistic al I.P.J.

Constanța) se reține că, inculpatul prin răspunsurile date a evidențiat note specifice comportamentului simulat. Pentru toate acest considerente, temeinic și legal, ambele instanțe, nu au putut reține ca dovedite apărările ridicate de inculpat, privitoare atât la existența legitimei apărări, cât și a scuzei provocării. Ca atare și motivele de recurs, ce vizează: greșita condamnare a inculpatului, în loc de a fi achitat sau de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, nu pot fi primite, acestea neavând suport probator. Așa fiind, acțiunile agresive ale inculpatului asupra capului victimei, cu ciomagul, după intensitatea loviturii, organul vital atins și obiectul folosit, apt de a ucide, nu s-au datorat nici stării de provocare, nici nu s-a aflat în legitimă apărare și ca formă de vinovăție nu poate fi culpă ci numai intenția.

Se mai constată că aceste lovituri se află și în direct raport de cauzalitate, cu moartea victimei, ce a survenit la aproximativ 72 ore. Rezultă deci că și încadrarea juridică este, de asemenea, cea legală, întrunite fiind elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Dacă toate aceste motive de recurs, nu se dovedesc a fi întemeiate, verificându-se și din oficiu, se reține că în raport de vârsta inculpatului de peste 59 ani, buna sa conduită până la data săvârșirii acestei infracțiuni, neavând antecedente penale, precum și buna comportare în societate, justifică circumstanțele atenuante acordate potrivit prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., dar nu li s-a dat eficiență deplină, în procesul de individualizare a pedepsei.

În aceste limite și pentru a se diminua pedeapsa stabilită, potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, se vor casa hotărârile atacate în sensul celor expuse. Se vor aplica și prevederile art. 381 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul A.E. împotriva deciziei penale nr. 105/ P din 13 mai 2004 a Curții de Apel Constanța. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 236 din 1 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, pe care o reduce de la 9 ani închisoare la 7 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 septembrie 2003 la 29 octombrie 2004. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2004.