ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 844/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/1/2008 s-a dispus, în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. de la 1865 suspendarea judecății cauzei privind pe apelanții - reclamanți A., B. și C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, motivat de faptul că apelanții-reclamanți nu s-au conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a depune la dosar originalul înscrisurilor prin care înțeleg să probeze îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru obținerea măsurilor reparatorii privind imobilul în litigiu.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând anularea ei, repunerea cauzei pe rol și reluarea judecății.

Criticile aduse încheierii recurate vizează nelegalitatea prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

Astfel, recurenta pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., în condițiile în care în speța dedusă judecății erau incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) teza a II a C. proc. civ. raportat la obligația reclamanților de a depune originalul înscrisuirilor pe care își întemeiază acțiunea.

În acest sens, recurenta pârâtă învederează că prin decizia nr. 674 din 06.04.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost admis recursul declarat de R.A.A.P.P.S., casată în parte decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul D., dat fiind faptul că instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt cu privire la calitatea acestuia de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, precum cu privire la calitatea de proprietar a autoarei sale asupra acestui imobil.

În susținerea recursului recurenta pârâtă a mai arătat că prin decizia de casare Înalta Curte a dispus ca instanța de trimitere, în virtutea roului activ, pentru a stabili pe deplin situația de fapt în sensul mai sus arătat, trebuie să dispună ca intimații reclamanți în calitate de moștenitori ai contestatorului să prezinte, potrivit art. 139 (1) C. proc. civ. înscrisurile depuse în copii certificate la dosar cu care contestatarul a înțeles sa facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru acordarea masurilor reparatorii.

Din această perspectivă recurenta pârâtă susține că obligația de depunere a originalelor revenea reclamanților și trebuia îndeplinită până la primul termen de judecată, însă instanța de apel în loc să rețină incidența dispozițiilor art. 139 teza a II a C. proc. civ. a suspendat în mod nelegal soluționarea cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. Or, suspendarea cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., reprezintă o sancțiune pentru R.A.A.P.P.S. întrucât nu poate întreprinde nicio măsură în vederea respectării îndrumărilor date prin decizia de casare.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de a recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea din 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/1/2008, în temeiul art. 155

1

C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecății cererii de apel formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, motivat de faptul că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței în ce privește depunerea în original a înscrisurilor prin care înțeleg să probeze îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru obținerea măsurilor reparatorii privind imobilul în litigiu.

Textul art. 155

1

C. proc. civ. prevede sancțiunea suspendării judecării cauzei, în situația în care reclamantul impiedică normala desfășurare a cauzei. Acest aspect particular de suspendare facultativă reprezintă o sancțiune a reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege ori stabilite la primirea cererii de chemare în judecată. Prin urmare, textul precitat instituie condiția culpei părții reclamante pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale. Norma are caracter dispozitiv, astfel că sancțiunea suspendării este facultativă, fiind lăsată la aprecierea instanței de judecată. Pentru a dispune suspendarea judecării cauzei, instanța este obligată ca anterior aplicării acestei sancțiuni să aducă la cunoștiința reclamantului obligațiile prevăzute de lege ori cele stabilite de instanță în sarcina sa.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că în speță, la termenul de judecată din 23 iunie 2017, instanța de apel a pus în vedere apelanților reclamanți A., B. și C., sub sancțiunea prevăzută de art. 139 Cod procedutră civilă, să depună în original înscrisurile prin care înțeleg să probeze îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru obținerea măsurilor reparatorii privind imobilul în litigiu.

Art. 139 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres și imperativ că partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă la ședință originalul înscrisului sau să îl depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris.

Prin urmare, în cazul în care nu se prezintă originalul, sancțiunea va fi neluarea în seamă a înscrisului invocat. Sancțiunea nu operează automat, ci instanța, în temeiul rolului activ, va acorda un termen de judecată și va solicita prezentarea actului original.

În aces sens, Înalta Curte reține că în litigiul pendinte, deși obligația prezentării în original a înscrisurilor ce au fost depuse doar în copii certificate a fost dispusă în temeiul art. 139 C. proc. civ. de către instanța de apel la termenul de judecată din 23 iunie 2017, totuși la termenul de judecată următor, din 20 octombrie 2017 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamanți a obligației de prezentare în original a înscrisurilor.

Cum reclamanții nu s-au conformat obligației stabilite comform art. 139 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța de apel în mod greșit a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., în condițiile în care ipoteza nerespectării obligației de a depune originalele înscrisurilor este reglementată expres și sancționată imperativ de art. 139 C. proc. civ., cu neluarea în seamă a înscrisurilor invocate.

Față de cele expuse, în condițiile în care instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, și cum criticile recurentei pârâte se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurenta pârâtă Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/1/2008, cu consecința casării încheierii atacate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/1/2008.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2018.